Fiscal protest suspension exceeded reasonable time limits and lost factual basis following judicial annulment of supplier inactive status

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată la data de 08.09.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a solicitat anularea Deciziei nr. 324/30.10.2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţia administrativă formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 171/CA din 08 octombrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţa, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 171/CA din 08 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, şi a dezvoltat critici referitoare la faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit asupra condiţiilor legale în baza cărora Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală putea pronunţa o soluţie de suspendare a soluţionării contestaţiei.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond nu a interpretat în mod corect faptul că nu este îndeplinită condiţia subsecventă prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, potrivit căreia soluţia pronunţată într-un eventual proces penal trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Argumentele în susţinerea acestui motiv de recurs vizează relaţiile comerciale dintre furnizorul B. S.R.L. şi A. S.R.L. care s-au desfăşurat normal, chiar dacă în perioada 11.06.2009 - 14.09.2011 societatea furnizoare a fost declarată ca inactivă.

Prin sentinţa civilă nr. 428/01.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2012 a fost anulată poziţia nr. 19.847 din ordinul emis de ANAF, poziţie la care figura ca societate inactivă S.C. B. S.R.L.. Această situaţie echivalează cu faptul că a dispărut temeiul ce a determinat autoritatea fiscală să aibă suspiciuni cu privire la modul de derulare a tranzacţiilor dintre reclamantă şi furnizorul său, astfel încât se impune soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013.

Faptul că S.C. B. S.R.L. a fost declarată societate inactivă a constituit un aspect de natură să prejudicieze societăţile care au avut relaţii comerciale cu aceasta, deoarece au fost puse în situaţia de a nu-şi putea deduce cheltuielile aferente operaţiunilor comerciale derulate cu această societate - situaţie în care se află şi reclamanta A. S.R.L.

De asemenea, este prejudiciabil faptul că s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013, deşi dosarul penal a început în anul 2012 având nr. x/1/2012, fără a fi soluţionat până la data promovării recursului.

Aşadar, se impune soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, deoarece sesizarea se întemeiază pe o situaţie de fapt şi de drept care nu mai poate produce efecte şi anume starea de inactivitate a furnizorului S.C. B. S.R.L. care a fost infirmată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu al recursurilor la 14 ianuarie 2016.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07 februarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, l-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a acestora, în şedinţă publică, pentru data de 30 mai 2017.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 13.02.2015 intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

S-a arătat că urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate la sediul societăţii reclamante, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -DNA- Serviciul Teritorial Constanţa, cu adresa nr. x/12.06.2013, Raportul de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013 şi Decizia de impunere nr. x/30.05.2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, organul fiscal poate soluţiona motivat, soluţionarea contestaţiei fiscale, dacă există indicii privind săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză. În sprijinul acestui argument au fost invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 449/26.10.2004, nr. 72/28.05.2006 şi nr. 95/2011, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă având rolul evitării pronunţării unor soluţii contradictorii.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fondul cauzei, realitatea tranzacţiilor comerciale nu a putut fi demonstrată de reclamantă, verificările încrucişate ducând la identificarea unor contribuabili inactivi, precum şi la stabilirea unei situaţii de fapt din care rezultă că au fost deduse o serie de cheltuieli fără a avea documente justificative.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Analiza criticilor formulate de reclamantă

Este întemeiată critica reclamantei că este prejudiciabilă suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013, deşi dosarul penal a început în anul 2012 având nr. x/1/2012, fără a fi soluţionat până la data promovării recursului.

Instanţa de recurs, din oficiu, a solicitat, atât părţilor, cât şi organelor de urmărire penală să comunice stadiul soluţionării dosarului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa sau al altor unităţi de Parchet competente să soluţioneze sesizările privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin adresa depusă la dosarul cauzei la data de 21.05.2018 a arătat că nu are cunoştinţă de stadiul actual al sesizării penale formulate de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pârâta ANAF prin adresa depusă la dosar la data 10.05.2018 a arătat că nu are niciun fel de informaţii cu privire la stadiul actual al soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 324/2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul ANAF.

Prin adresa din 04.06.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a arătat că dosarul nr. x/2013 se află în lucru la Serviciul de Investigare a Crimninalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa, efectându-se cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din legea nr. 241/2005.

Înalta Curte constată că actul administrativ contestat de reclamantă, respectiv Decizia nr. 324/30.10.2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 29.05.2013, a fost emis în anul 2013, iar actele de control vizează perioada 2008 - 2012, astfel încât la data soluţionării recursului, în cursul anului 2018, faza administrativă prealabilă procesului nu era finalizată.

Chiar dacă suspendarea soluţionării contestaţiei a avut ca temei existenţa unui dosar de cercetare penală, trebuie subliniat că până la momentul soluţionării recursului nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale şi nici a trimiterii în judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni a vreunei persoane ce acţionează în cadrul societăţii reclamante, astfel încât nu se justifică prelungirea soluţionării procedurii contestaţiei fiscale.

Trebuie menţionată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 449/2004, în cuprinsul căreia s-a reţinut că, în ceea ce priveşte scopul suspendării contestaţiei administrative - scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii cu privire la care există "indicii" - însă, atâta timp cât suspendarea se prelungeşte pe o perioadă îndelungată de timp, cercetările penale nedepăşind faza actelor premergătoare, este afectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de soluţionare a contestaţiei administrative. În acest sens, se poate face referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi, care a reţinut aceleaşi considerente în deciziile nr. 1192 din 6 martie 2012, nr. 574 din 7 februarie 2014 şi nr. 270 din 30 ianuarie 2018.

În cauză, Înalta Curte reţine că o perioadă de cinci ani constituie un interval de timp nerezonabil, fără o justificare adecvată materializată în cadrul procesului penal, ceea ce este de natură să afecteze drepturile reclamantei prin neclarificarea situaţiei sale fiscale cu consecinţa afectării situaţiei sale economice şi financiare.

Aşa fiind, se impune ca organul fiscal să soluţioneze contestaţia administrativă pentru a permite contestatorului să-şi facă apărările în cauză şi să combată constatările organelor fiscale, în concordanţă cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală, cu art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Este întemeiată şi critica referitoare la faptul că a dispărut temeiul ce a determinat autoritatea fiscală să aibă suspiciuni cu privire la modul de derulare a tranzacţiilor dintre reclamantă şi furnizorul său S.C. B. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 428/01.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2012 a fost anulată poziţia nr. 19.847 din ordinul emis de ANAF, poziţie la care figura ca societate inactivă S.C. B. S.R.L., aspect care nu este contestat de pârâtă.

Într-adevăr, declararea ca inactivă a societăţii menţionate a constituit un aspect de natură să prejudicieze entităţile care au avut relaţii comerciale cu aceasta, deoarece au fost puse în situaţia de a nu-şi putea deduce cheltuielile aferente operaţiunilor comerciale derulate cu această societate - situaţie în care se află şi reclamanta A. S.R.L.

Urmează să fie înlăturate apărările formulate de pârâtă cu privire la realitatea tranzacţiilor efectuate de reclamantă sau a naturii deductibile a cheltuielilor efectuate în perioada supusă controlului, deoarece litigiul dedus judecăţii priveşte suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, instanţele fiind obligate să aprecieze asupra legalităţii dispunerii acestei măsuri, nu şi asupra altor susţineri care privesc aspecte de drept substanţial în materia dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau a stabilirii impozitului pe profit.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în dezacord cu instanţa de fond, constată că Decizia nr. 324/30.10.2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este lovită de nulitate, criticile din recurs apărând ca fiind fondate sub acest aspect.

ii) Temeiul legal al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de recurenta-reclamantă, să caseze sentinţa recurată şi, rejudecând cauza urmează să admită acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Urmează să anuleze Decizia nr. 324 din 30.10.2013 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi să oblige pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei civile nr. 171/CA din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Anulează decizia nr. 324 din 30.10.2013 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor.

Obligă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2013 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2018.