Recovery of non-reimbursable agricultural grant following beneficiary-initiated contract termination for failure to meet performance obligations

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2015, sub nr. x/2015, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. - Persoană fizică autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, anularea Deciziei nr. 29534 din 28.08.2014 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x încheiat la data de 15.07.2014, cu consecinţa obligării pârâtei să admită cererea de plată a tranşei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil şi, pe cale de consecinţă, să îi achite suma de 7.200 euro, precum şi suspendarea Deciziei nr. 29534 din 28.08.2014 şi a titlului de creanţă - procesul-verbal nr. x, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei contestaţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 99 din 06 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia precizată formulată de formulată de reclamanta A. - PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. - PFA.

Reclamanta A. - PFA a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-reclamantă a mai solicitat şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

4. Motivele de recurs

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 969 alin. (1) şi (2) şi art. 970 din C. civ. 1864, dând o interpretate eronată dispoziţiilor contractuale.

În critica sentinţei recurate, recurenta-reclamantă susţine sub un prim aspect că cererea de chemare în judecată supune analizei instanţei de fond modul de încetare a contractului de finanţare de către pârâtă prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor în baza a două cereri, respectiv cererea de reziliere a contractului de finanţare formulată de către reclamantă şi cererea de retragere a primei cereri de reziliere a contractului de finanţare formulata tot de reclamantă.

Recurenta-reclamantă susţine că formularea celor doua cereri nu constituie o nereguă în sensul specificat în art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011, ci este o modalitate de încetare/modificare a contractului prin acordul părţilor stipulată clar în contractul de finanţare şi întemeiată pe dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864.

Apreciază recurenta-reclamantă că s-a pronunţat o soluţie greşită, deoarece instanţa de fond s-a îndepărtat de temeiul de drept în baza căruia s-a încheiat contractul de finanţare, motivarea sentinţei fiind străină de obiectul pricinii, respectiv art. 969 din C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă a susţinut că din considerentele sentinţei rezultă că cele două părţi contractante nu au drepturi egale şi raporturile lor juridice nu se află sub incidenţa art. 969 din C. civ. de la 1864, aşa cum s-a stabilit prin contractul de finanţare.

Recurenta-reclamantă consideră că hotărârea nu este motivată şi apreciază că afirmaţiile utilizate în considerentele hotărârii, precum "indubitabil", "evaziv", "alegaţie nedovedita", "neverosimilă", "neplauzibila", nu corespund scopului motivării.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa recurată deoarece în cuprinsul ei se face referire că art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare ca temei de drept pentru soluţia oferită, fapt ce reprezintă o motivarea greşită în drept şi constituie caz de casare pentru nemotivare, fiind un text străin de contractul cadru.

Totodată, în critica sentinţei recurate, se face menţiunea că instanţa de fond nu s-a raportat la existenţa cererii de reziliere a contractului de finanţare şi a cererii de retragere a cererii de reziliere, aceasta având obligaţia să facă referiri la această situaţie, în concordanţă cu art. 969 din C. civ. de la 1864.

Recurenta reclamantă apreciază că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ. de la 1864, a dat o interpretare greşită dispoziţiilor contractuale, schimbând în totalitate conţinutul art. 11 pct. (2), în sensul în care dispoziţia vizând acordul dintre părţi cu privire la modificarea contractului a fost transformată într-o neregulă contractuală care nu se regăseşte în art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011.

În considerentele hotărârii nu se identifică neregula legală constatată de autoritatea pârâtă şi însuşită de instanţa de fond.

5. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care apreciază că sentinţa nr. 99/06.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, este temeinică şi legală, aceasta fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În susţinerea acestei opinii, intimata-pârâtă a reiterat pe scurt situaţia de fapt din care rezultă că PFA A. a încheiat cu APDRP contractul de finanţare nr. x din data de 28.04.2011, iar potrivit art. 2 pct. (1) din contract, termenul de execuţie era de 36 de luni de la data semnării contractului, respectiv până la data de 20.04.2014 plus 15 zile lucrătoare conform AP 02. Aceasta a mai precizat că în raport de situaţia de fapt, confirmată şi de probatoriul administrat, condiţiile art. 11 alin. (3) din Anexa I a Contractului de finanţare nr. x din data de 28.04.2011 erau pe deplin aplicabile, având în vedere că beneficiarul nu a respectat termenul de execuţie a proiectului, nedepunând nici tranşele de plată în termenele contractuale asumate, aspect foarte important, deoarece prin depunerea celei de-a doua tranşe de plată, beneficiarul ar fi trebuit să facă dovada îndeplinirii tuturor acţiunilor din Planul de afaceri.

Intimata-pârâtă apreciază că susţinerile dezvoltate prin cererea de recurs nu sunt relevante şi nu modifică cele reţinute de instanţa de fond, motiv pentru care sentinţa civilă nr. 99/06.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este temeinică şi legală.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu al recursului la 07 octombrie 2016.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ. Atât recurenta-reclamantă, cât şi intimata-pârâtă nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen de judecată pe fond a acestuia, în şedinţă publică, pentru data de 19 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi motivul de casare invocat, după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Din situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă, susţinută în întregime de actele dosarului şi necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză, rezultă că raporturile stabilite între părţile în conflict se întemeiază pe contractul de finanţare nr. x din 28.04.2011, încheiat în cadrul Măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Axa I "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier", având ca obiect implementarea proiectului intitulat "Îmbunătăţirea performanţelor în exploataţia B.", în baza cererii de finanţare a recurentei-reclamante A. - PFA, privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil.

În temeiul contractului de finanţare mai sus menţionat, recurentei-reclamante i-a fost acordată o finanţare nerambursabilă, sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, în valoare de maxim 18.000 euro, echivalentul a maxim 76.716 RON, plata urmând să se facă în două tranşe, în cuantum de 10.800 euro şi, respectiv, maxim 7.200 euro.

Potrivit contractului de finanţare, perioada de implementare a proiectului era de maxim 36 luni de la data semnării convenţiei, conform clauzei de la art. 2 (1).

De asemenea, la art. 4 din acelaşi contract - Modalitatea de plată, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x, au fost prevăzute reguli în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată, redactate în partea ce interesează, astfel:

"4 (3) Prima cerere de plată se va depune în maxim 10 zile de la data semnării contractului de finanţare şi reprezintă 60% din valoarea prevăzută la art. 3 (1) şi plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă.

4 (4) A doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare, şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. (1) şi plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă."

A rezultat că în executarea acestui contract de finanţare a fost achitată recurentei-reclamante suma de 46.029,60 RON, reprezentând prima tranşă de plată, urmând ca cea de-a doua cerere de plată să fie depusă cel mai târziu la data de 28.01.2014, conform clauzei înscrise la art. 4 (4), respectiv 33 de luni de la data semnării contractului.

Înainte de împlinirea acestui termen, respectiv la data de 14.01.2014, a fost înregistrată la sediul autorităţii pârâte cererea recurentei-reclamante privind plata celei de-a doua tranşe a ajutorului financiar, conform menţiunii înscrise la poziţia 25 din Registrul de corespondenţă ţinut de autoritatea administrativă, depus la dosar fond.

Ulterior, însă, respectiv la data de 24.01.2014, recurenta-reclamantă a revenit asupra cererii de plată, solicitând să se ia act de retragerea cererii de plată tranşa a II-a aferentă contractului de finanţare nr. x/28.04.2011 deoarece nu a îndeplinit condiţiile contractuale.

Solicitarea de retragere a cererii de plată tranşa a II-a a ajutorului financiar a fost înregistrată la OJPDRP Dâmboviţa sub nr. x/2014.

De asemenea, cu Adresa nr. x/2014, înregistrată la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia, sub nr. x/2014, recurenta-reclamantă a solicitat şi rezilierea contractului de finanţare x/28.04.2011 deoarece nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale.

Ca urmare, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/15.07.2014 întocmit de autoritatea administrativă s-a prevăzut în sarcina recurentei-reclamante A. - PFA obligaţia de restituire a sumei de 46.029,60 RON, retragerea finanţării acordate având la bază încetarea raporturilor contractuale.

Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare mai sus menţionat a fost respinsă prin Decizia nr. 29534/28.08.2014 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

Actele administrative astfel emise au fost menţinute prin hotărârea instanţei de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă, cererile şi conduita recurentei-reclamante fiind corespunzător evaluate în circumstanţele cauzei, prin raportare la actele de dispoziţie ale beneficiarului finanţării şi conţinutul clauzelor contractuale relevante.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că nu exista nici un dubiu cu privire la poziţia recurentei-reclamante A. - PFA - de solicitare a retragerii cererii de plată a celei de-a doua tranşe şi de reziliere a contractului de finanţare pentru neîndeplinirea condiţiilor contractuale asumate de aceasta.

În acest sens, s-a reţinut că cele două cereri au avut destinatari diferiţi, şi anume APDRP 3 Sud Muntenia şi OJPDRP Dâmboviţa, ambele erau semnate de reprezentantul legal al entităţii juridice şi aveau înscrisă şi ştampila acesteia.

De asemenea, s-a reţinut că recurenta-reclamantă nu a contestat niciun moment faptul de a fi formulat respectivele cereri, ci, doar a susţinut că acestea nu reflectă voinţa sa proprie, depunerea lor realizându-se la iniţiativa unei persoane din cadrul autorităţii administrative, care i-ar fi spus că aşa era bine să procedeze.

Susţinerile avansate în apărare au fost înlăturate de instanţă, care a reţinut că recurenta-reclamantă nu a dovedit realitatea afirmaţiilor sale, deşi o asemenea obligaţie îi revenea, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 249 C. proc. civ.

În plus, s-a menţionat că afirmaţiile recurentei-reclamante aveau caracter evaziv, în condiţiile în care nu era indicată nominal persoana care ar fi sugerat formularea cererilor.

Teza avansată în apărare a fost apreciată de instanţă ca fiind şi neverosimilă pe fondul ei, având în vedere că raporturile juridice generate de cererile şi contractele de finanţare sunt reglementate prin norme imperative, iar întreaga procedură aferentă încheierii şi executării acestora este eminamente scrisă. Ca urmare, s-a arătat că era greu de conceput ca recurenta-reclamantă să fi depus cele două cereri contrar voinţei sale, în lipsa unei poziţii oficiale a autorităţii administrative, consemnată în scris şi care ulterior să poate fi dovedită.

Pe baza acestor elemente, instanţa de fond a constatat că, în mod corect, autoritatea pârâtă a avut în vedere ipoteza neîndeplinirii în cauză a condiţiilor contractuale de către recurenta-reclamantă, aşa cum aceasta învederase expres prin cererile formulate.

Pornind de la acest temei de fapt, luând act şi de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu reuşise să probeze în mod neechivoc îndeplinirea obligaţiilor contractuale, instanţa de fond a constatat justificată aplicarea în cauză a prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 13 din contractul de finanţare, cât şi cele ale O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se că, subsecvent exprimării acordului pentru încetarea/rezilierea contractului de finanţare din partea autorităţii administrative, conform solicitării recurentei-reclamante, nerespectarea obligaţiilor contractuale constituia o neregulă referitoare la executarea contractului, având drept consecinţă obligaţia de restituire a primei tranşe de finanţare nerambursabilă încasată, în cuantum de 46.029,60 RON.

Ca urmare, în opinia instanţei de fond procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/15.07.2014 era temeinic şi legal.

Au fost înlăturate şi susţinerile recurentei-reclamante referitoare la menţinerea în vigoare a contractului de finanţare, respectiv la faptul nerezilierii contractului de finanţare, în lipsa unui act care să constate aceasta, reţinându-se că dispoziţiile art. 13 (3) din contractul de finanţare permiteau autorităţii pârâte să constate încetată de plin drept valabilitatea contractului, printr-o notificare scrisă, fără punere în întârziere sau orice altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

Or, în cauză, manifestarea de voinţă a autorităţii pârâte în sensul încetării valabilităţii contractului rezulta cu evidenţă şi în mod neechivoc din procesul-verbal de constatare a neregulilor, act care fusese comunicat recurentei-reclamante, îndeplinind şi rolul de notificare scrisă, în înţelesul clauzei contractuale anterior evocate.

De asemenea, a fost înlăturată şi susţinerea recurentei-reclamante referitoare la faptul că ar fi continuat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, având reprezentarea unui contract de finanţare activ, reţinându-se că însăşi recurenta-reclamantă era cea care solicitase rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea, chiar obligaţia în circumstanţele date, de a dispune unilateral încetarea contractului, ceea ce s-a şi întâmplat prin intermediul procesului-verbal contestat.

S-a mai reţinut de instanţă că pretinsa executare în continuare a obligaţiilor contractuale era o simplă alegaţie, nesusţinută probator.

În plus, s-a arătat că nici formularea unei cereri de renunţare la cererea de reziliere a contractului de finanţare din partea recurentei-reclamante nu afectează valabilitatea măsurilor dispuse prin actele administrative contestate, având în vedere dubiile existente în legătură cu autenticitatea semnăturii înscrise pe respectiva cerere de renunţare comparativ cu cea executată pe cererea de reziliere şi specimenul de semnătură a reprezentantului legal al recurentei-reclamante, precum şi faptul că, deşi i se solicitase depunerea unor relaţii în vederea lămuririi acestui aspect, recurenta-reclamantă a înţeles să rămână în pasivitate.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă soluţia şi argumentaţia primei instanţe, susţinându-se, în esenţă, că în analiza efectuată nu s-a avut în vedere împrejuarea esenţială că actele administrative nu identifică neregula legală reţinută în sarcina recurentei-reclamante, după cum nici în considerentele sentinţei nu se face o asemenea precizare.

S-a solicitat să se constate că elementele de fapt relevante cauzei nu nu confirmă existenţa vreunei neregularităţi care să poată fi calificată ca neregulă în sensul specificat de art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011, formularea celor două cereri de către recurenta-reclamantă, aceea de reziliere a contractului de finanţare şi, respectiv retragere a cererii de reziliere, constituind o modalitate de încetare/modificare a contractului prin acorsul părţilor, prevăzută în mod explicit în contractul de finanţare şi întemeiată pe dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864.

S-a arătat că temeiul de drept de la art. 13 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare reţinut în justificare pentru soluţia pronunţată, reprezintă o motivare greşită, fiind un text străin de contractul cadru.

Sentinţa a fost criticată şi pentru faptul că nu face referire la existenţa cererii de reziliere a contractului de finanţare şi a cererii de retragere a cererii de reziliere, deşi aceasta reprezenta o chestiune importantă în economia cauzei, implicând în sarcina instanţei obligaţia de a furniza un răspuns specific.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile şi corect întemeiate soluţia de menţinere a actelor administrative emise în privinţa recurentei-reclamante şi considerentele expuse în susţinerea ei, argumentaţie pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte în totalitate.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, poziţia recurentei-reclamante exprimată în cererile adresate autorităţii administrative în legătură cu executarea contractului de finanţare nr. x/28.04.2011 a fost corect interpretată şi evaluată în cauză ca reprezentând o manifestare clară şi neechivocă a intenţiei sale privind încetarea raporturilor contractuale pentru neexecutarea propriilor obligaţii asumate prin contract.

Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată în cauză menţionează în concret temeiurile de fapt care au determinat retragerea finanţării nerambursabile, constituind şi cauza încetării raporturilor contractuale şi a emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/15.07.2014.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, în considerentele prezentei decizii, neregula reţinută în sarcina recurentei-reclamante constă în nerespectarea obligaţiilor contractuale pe care aceasta şi le asumase prin contractul de finanţare încheiat pentru punerea în aplicare a proiectului "Îmbunătăţirea performanţelor în exploataţia B.".

Prin contractul de finanţare mai sus menţionat, recurenta-reclamantă s-a angajat, conform art. 3 (1) din Anexa 1, să "respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate şi se selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare, şi să nu înceteze activitatea agricolă."

Or, în speţă, recurenta-reclamantă solicitase în mod expres rezilierea contractului de finanţare, aducând ca justificare în acest sens faptul neîndeplinirii propriilor obligaţii contractuale.

Cererea de reziliere a contractului nu putea fi ignorată de autoritatea administrativă în condiţiile în care nu exista nicio justificare rezonabilă pentru a nu fi luată în considerare, aceasta fiind motivată, semnată şi ştampilată de persoana în drept să o facă şi concordantă cu o altă cerere a recurentei-reclamante, formulată în sensul renunţării la plata celei de-a doua tranşe a finanţării nerambursabile.

Documentaţia ataşată dosarului arată că a existat şi o cerere de retragere a cererii de reziliere, cu privire la care autoritatea administrativă nu a dat o soluţie care să corespundă conţinutului formal al acesteia.

Deşi prin intermediul cererii de recurs s-a susţinut că prima instanţă nu ar fi analizat această chestiune, ignorând importanţa şi înrâurirea pe care o avea în rezolvarea litigiului, Înalta Curte constată că, dimpotrivă, sentinţa pronunţată în cauză conţine un răspuns specific la problema invocată, considerentele expuse justificând valabil refuzul autorităţii pârâte de a lua act de retragerea cererii de reziliere.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că pasivitatea recurentei-reclamante - care nu înţeles să ofere informaţiile/explicaţiile necesare pentru lămurirea chestiunilor legate de autenticitatea semnăturii înscrise pe cererea de retragere a cererii de reziliere, în contextul în care erau diferenţe vizibile comparativ cu semnătura executată pe cererea de reziliere şi specimenul de semnătură aparţinând reprezentantului legal al recurentei-reclamante, a fost corespunzător sancţionată în cauză, prin nevalorificarea cererii de renunţare la cererea de reziliere a contractului de finanţare.

Prin urmare, ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, invocată şi recunoscută iniţial de recurenta-reclamantă, prin cererea de reziliere a contractului, constituia un temei suficient şi valabil pentru aplicarea măsurii administrative, a restituirii tranşei I din finanţarea nerambursabilă încasată, subsecvent încetării/rezilierii contractului de finanţare realizată ca urmare a acordului exprimat de autoritatea administrativă şi materializat în procesul-verbal contestat.

Neîndeplinirea obligaţiilor asumate în baza contractului de finanţare, având drept consecinţă nerealizarea proiectului pentru a cărui implementare fusese acordată finanţarea nerambursabilă, atrăgea aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 11 (3) din Anexa I la contractul de finanţare, parte integrantă din contract şi având aceeaşi forţă juridică, conform art. 6 din contractul cadru, fiind vorba despre o abatere/neregulă referitoare la executarea contractului.

Cum respectivele dispoziţii contractuale reglementează tocmai situaţiile de încetare a contractului de finanţare, prin acordul părţilor, ca urmare a solicitării scrise din partea beneficiarului, fie în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată critica recurentei-reclamante referitoare la greşita întemeiere în drept a abaterii şi sancţiunii aplicate în cauză, precum şi susţinerea că sentinţa primei instanţe cuprinde o motivare greşită, prin referire la un text străin de contractul cadru.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte consideraţii ale instanţei de fond, inclusiv cele privind lipsa de coerenţă şi temeinicie a susţinerilor formulate în apărare, iar fiecare din termenii utilizaţi în hotărâre, precum "indubitabil", "evaziv", "alegaţie nedovedită", "neverosimilă", "neplauzibilă" configurează şi susţine concluzia instanţei în legătură cu justeţea şi suficienţa apărărilor reclamantei, înscriindu-se deci şi servind scopului motivării.

În raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat corect prevederile contractului de finanţare şi a evaluat în mod corespunzător consecinţele decurgând din nerespectarea acestora, fiind vădit nefondată susţinerea recurentei-reclamante, privind pretinsa transformare a unei clauze de modificare prin acord a contractului într-o neregulă contractuală.

În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză şi va menţine sentinţa instanţei de fond, ca temeinică şi legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - P.F.A. împotriva sentinţei nr. 99 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2018.