Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2639/2017 AI generated

Unapproved change of TV program schedule: sanctioning fine upheld against broadcaster's appeal against double sanctioning

Case Number Decizia nr. 2639/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that rejected the broadcaster's administrative lawsuit and leaving the National Council for Broadcasting's sanctioning decision in force. The dispute concerned a 10,000 RON fine imposed for the unilateral modification of the approved program schedule, which the appellant argued was not a legal violation because it had requested a schedule modification prior to the sanction, and that the prior administrative warning constituted a prohibited double sanction. The court held that under the Audiovisual Law, the program structure becomes part of the license once approved, and unauthorized changes constitute a contravention; it further ruled that the administrative warning was not a statutory sanction for this specific offense (which allows only public summoning or fines), but rather an approval notice, and thus the CNA did not exceed its competence nor violate the principle of non-bis in idem when imposing the fine based on the gravity of the act.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 483 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 90 din Legea nr. 504/2002; Unapproved change of TV program schedule: sanctioning fine upheld against broadcaster's appeal against double sanctioning: Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei pronunţate, iar pe fondul cauzei, în principal anularea Deciziei, iar în subsidiar, anularea parţială a acesteia, în sensul înlocuirii amenzii cu somaţia publică de intrare în legalitate.

Keywords

AI generated
administrative sanction non-administrative dispute broadcasting fee public notice e-justice media law

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 din C. proc. civ
617/23.10.2014, iar în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii, în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material
art. 483 alin. (7) C. proc. civ
şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
617/23.10.2014, iar în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii, în temeiul art. 488 pct.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002
h) raportat la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
art. 90 din Legea nr. 504/2002
Conform art. 90 din Legea nr. 504/2002 " Constituie contravenţii următoarele fapte:
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 617/23.10.2014 emisă de pârât şi exonerarea de la de plata amenzii aplicate;

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fondul cauzei, în principal anularea Deciziei CNA nr. 617/23.10.2014, iar în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii, în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Recurenta a susţinut că deşi în mod corect instanţa a identificat critica principală pentru care a atacat Decizia CNA, aceasta nu a înţeles să înlăture motivat apărările făcute prin răspunsul la întâmpinarea depusă de intimată, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că pentru perioada vizată de sancţiune, respectiv 05-11.06.14, recurenta a respectat termenul legal, din moment ce în data de 01.07.2014 a depus la CNA cererea de modificare a structurii grilei de programe, în aceste condiţii, Decizia atacată fiind nelegală, instanţa de fond reţinând în mod greşit contrariul.

La data emiterii Deciziei contestate, 23.10.2014, urmare a aprobării modificării grilei de programe încă din data de 22.07.2014, nu se mai impunea amendarea societăţii.

În opinia recurentei, instanţa trebuie să se aplece asupra modului în care a înţeles să procedeze CNA anterior emiterii Deciziei contestate, atitudinea acesteia conducând la ideea că sancţiunea aplicată este netemeinică.

În acest sens, recurenta a arătat că în mod greşit, intimatul-pârât, după ce a constatat încălcarea grilei de programe şi a apreciat că se impune sancţionarea cu avertisment, aprobând noua structură de programe propusă, a apreciat că se impune aplicarea unei amenzi pentru fapte pe care le cunoştea şi cu siguranţă le-a avut în vedere la momentul aprobării noii grile şi emiterii avertismentului scris.

În ceea ce priveşte aspectele arătate de instanţa de fond conform cărora avertismentul scris nu ar exista ca tip de sancţiune, acestea nu pot fi primite, deoarece chiar pârâta a înţeles să aplice această sancţiune, motiv pentru care instanţa nu poate să înlăture sancţiunea aplicată pentru motivul că CNA nu avea dreptul să o aplice, din moment ce a făcut-o.

O astfel de abordare încalcă principiul de drept conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă: câtă vreme CNA a uzat de această sancţiune, chiar neprevăzută de lege, nu poate reveni şi aplica o sancţiune mult mai dură, având posibilitatea, cel mult, să aplice sancţiunea somaţiei publice de intrare în legalitate (echivalentul avertismentului).

Susţinerile conform cărora avertismentul scris a fost emis doar pentru respectarea dispoziţiilor privitoare la schimbarea asociaţilor de asemenea nu pot fi primite, din moment ce, aşa cum susţine chiar pârâta, la 22.07.2014 s-a aprobat atât schimbarea acţionariatului, cât şi modificarea grilei de programe, existând la dosarul subscrisei două monitorizări ale grilei de programe.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei pronunţate, iar pe fondul cauzei, în principal anularea Deciziei, iar în subsidiar, anularea parţială a acesteia, în sensul înlocuirii amenzii cu somaţia publică de intrare în legalitate.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, în baza încheierii din data de 16.01.2017

Prin încheierea din data de 26.04.2017, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de regularitate şi de admisibilitate prevăzute de art. 486 şi 487 C. proc. civ. şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul - pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare şi, în final, soluţiei asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susţinerile dezvoltate în motivarea acţiunii depuse în faţa primei instanţe.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei constatând că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii precum şi o corectă apreciere a probatorului administrat în cauză.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Decizia nr. 617/23.10.2014, prin care intimatul -pârât CNA a dispus amendarea reclamantei cu suma de 10.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. h) raportat la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

În esenţă, prin actul atacat s-a constatat, după analizarea unui raport de monitorizare referitor la perioada 05.06. - 11.06.2014, ca act ce a stat la baza emiterii deciziei, nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) referitor la datele prevăzute la lit. e) a alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea audiovizualului, respectiv modificarea în mod unilateral a structurii de programe ce fusese aprobată de Consiliu la data de 15.05.2012, şi pe care radiodifuzorul era obligat să o respecte până la data aprobării unei noi structuri.

Potrivit legii, în virtutea dispoziţiilor referitoare la independenţa şi responsabilitatea editorială, radiodifuzorul este liber în a-şi alege formatul de principiu şi a-şi construi propria structură de programe (informative, educative, culturale, divertisment în proporţiile pe care le doreşte) însă, după aprobarea acestora de către Consiliu, ele devin parte integrantă a licenţei, nerespectarea obligaţiilor asumate prin aceasta constituind contravenţie.

Conform art. 90 din Legea nr. 504/2002 " Constituie contravenţii următoarele fapte:

(…)

h) nerespectarea prevederilor art. 3, art. 17 alin. (4), art. 49, art. 54 alin. (2) şi ale art. 58 alin. (1);

(…)

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON.

(3) În cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publică de intrare în legalitate.

(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an."

Înalta Curte reţine că potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)."

Susţinerile reclamantei privind dubla sancţionare, susţinând că a fost sancţionată iniţial cu avertisment, prin adresa 2848/28.07.2014 şi apoi cu amendă prin decizia atacată, au fost înlăturate în mod judicios de către prima instanţă, care, a reţinut că Adresa nr. x/2014 nu poate fi calificată ca fiind un act administrativ prin care i-a fost aplicată reclamantei sancţiunea avertismentului întrucât pârâtul nu a finalizat procedura administrativă de analiză la acel moment, această sancţiune nu este reglementată pentru fapta respectivă iar Consiliul Naţional ala Audiovizualului nu are competenţa să aplice avertismentul.

Din probatoriul aflat la dosar, rezultă că în ceea ce priveşte adresa C.N.A. nr. 2848RF/28.07.2014, prin care în aprecierea reclamantei, aceasta ar fi fost sancţionată pentru aceeaşi faptă, respectiv modificarea structurii programelor fără acordul Consiliului, se impune a se constata că, în fapt, aşa cum rezultă şi din conţinutul adresei, prin aceasta contestatoarea era înştiinţată că solicitările sale de modificare a datelor din Licenţa audiovizuală au fost aprobate de Consiliu în şedinţa publică din data de 22 iulie 2014, fiind "atenţionată" totodată cu privire la respectarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizualului, inclusiv a celor referitoare la modificarea datelor cuprinse în licenţa audiovizuală.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că pentru încălcarea prevederilor Art. 90 alin. (1) lit. h) raportat la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, sunt stabilite doar două tipuri de sancţiuni, somaţia publică şi amenda, competenţa de aplicare revenindu-i Consiliului Naţional al Audiovizualului,iar avertismentul poate fi aplicat, pentru contravenţiile reglementate de Legea audiovizualului, numai de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Ultima critică formulată în recurs urmează să fie respinsă, constatându-se că sancţiunea contravenţională aplicată recurentei a fost corect individualizată în raport de gravitatea faptei săvârşite şi de efectele acesteia asupra publicului telespectator.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 37 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.