Legality of judicial salary class adjustment based on post-2011 service-tenure promotion under Framework Law 284/2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal la data de 01.10.2014 sub nr. x/2014 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat instanţei că dispună anularea Ordinului Ministrului nr. 2404/C din 04.07.2014, ca nelegal şi netemeinic şi obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se stabilească salarizarea, de la data îndeplinirii condiţiilor legale, în concordanţă cu prevederile legii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 485 din data de 23.02.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, sesizând şi Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, invocând aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material în fundamentarea soluţiei adoptate.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, obiecţia principală pe baza căreia, în faţa instanţei de fond, a pus la îndoială legalitatea ordinului de salarizare contestat, a fost aceea a aplicării necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. I 103/2013. Aplicarea greşită a acestor dispoziţii în cadrul ordinului a fost posibilă datorită desluşirii incomplete a condiţiilor de modificare a tuturor componentelor din care este formată salarizarea magistraţilor pentru situaţia avansării, ulterior datei de 01.01.20T1, într-o nouă tranşă de vechime în funcţie şi/sau în vechime în muncă.

Eroarea a fost creată de Ordinul comun MM FPS şi MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care, în exemplele de calcul ale noii salarizări pentru magistraţii care avansează în 2011 într-o nouă tranşă de vechime, pe lângă majorarea de 2,5/a salariului de bază prevăzută expres de art. 6, a statuat că respectivul salariu de bază se adiţionează cu avantajele salariale sub forma sporurilor pentru condiţii de muncă grele vătămătoare sau periculoase şi cele pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, la valoarea ce a fost stabilită cu ocazia reîncadrării tuturor judecătorilor în funcţie la 01.01.2011, în condiţiile Legii nr. 285/2010 Legii - Cadru 284/2010 şi OMJ 341/C/09.02.2011.

A susţinut, pe considerente de tehnică legislativă că art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 nu constituie o excepţie de la regula ca drepturile salariale dobândite conform reglementărilor legale anterioare să se păstreze în perioada de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare pentru angajaţii sectorului bugetar.

În situaţia în care art. 6 alini şi 2 din O.U.G. nr. 103/2013 ar avea conţinutul ce i se dă prin ordinul de salarizare, respectiv la momentul alinierii ulterioare datei de 01.01.2011 pe condiţii de experienţă şi vechime în muncă cei ce avansează sunt îndreptăţiţi la o salarizare inferioară celor ce satisfăceau condiţia înainte de acea dată induce o consecinţă contrară celei expres declarate.

A argumentat nelegalitatea interpretării şi în corelaţie cu dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 103/2013 în cazul promovării personalului. Judecătorul de primă instanţă a refuzat să analizeze obiecţia apreciind greşit că dispoziţiile art. 5 nu au legătură cu obiectul cererii pe care a promovat-o . Acesta nu a observat că din aplicarea art. 6, pe conţinutul determinat de administraţie, se generează pentru aceeaşi tranşă de vechime în funcţie şi profesie, la nivelul aceloraşi categorii de instanţe cel puţin două niveluri de salarizare, cel preluat pentru îndeplinirea condiţiei la31.12.2010 şi cel rezultat pentru satisfacerea cerinţei ulterior datei de 01.01.2011 prin avansare.

Greşit a stabilit judecătorul fondului că diferenţierea, distincţia între persoanele ce avansează ulterior anului 2011 şi cei ce îndeplineau condiţia la 31.12.2010 nu este discriminatorie în raport de dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. şi Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme d discriminare şi, cu privire la orice drept recunoscut în legislaţi naţională a unui stat contractant. Acesta nu a observat că temeiurile actelor normative ce prevăd discriminarea nu conţin justificări legitime pentru operarea unei diferenţieri.

Dacă echilibrul bugetar se constituie într-un motiv legitim pentru modificarea obiectivelor legiuitorului în domeniul salarial în sensul restrângerii, diminuării cuantumurilor salariilor, un asemenea scop trebuie să fie normat într-o manieră care să asigure că efectele actului rămân neutre, se răsfrâng uniform asupra tuturor categoriilor de salarii, el nu justifică o acţiune selectivă numai asupra unora dintre ele.

În fine, recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispoziţiile Directivei 2000/78/CE, precizând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că această directivă nu are legătură cu cauza.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16.01.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26.04.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalităţii Ordinului Ministrului nr. 2404/C din 04.07.2014 emis de Ministerul Justiţiei, prin care, pe baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, Capitolul I, art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) din Capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, precum şi art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 - privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - a dispus trecerea ca judecător cu grad de tribunal, de la clasa de salarizare 103 la clasa de salarizare 104 (corespunzător unei vechimi în funcţie între 10-15 ani şi gradaţiei 5).

Analizând argumentele invocate de reclamant în motivarea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanţa de fond a apreciat că ordinul contestat este legal, fiind emis în aplicarea Legii nr. 284/2010, precum şi a actelor normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014.

Susţinerile recurentului-reclamant vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiţie, în vigoare la data promovării într-o altă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, sunt neîntemeiate.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a abrogat dispoziţiile Legii nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă şi/sau în funcţie, dobândită de o persoană.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziţii, se observă că, în cazul modificării gradaţiei ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că din Legea-cadru nr. 284/2010, se aplică începând cu data de 01.01.2011, dispoziţiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 RON (alin. (1), se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru (alin. (3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. (2).

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care îşi modifică tranşele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidenţa noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranşe de vechime în muncă un procent de 2,5%, faţă de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată şi modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013.

Referitor la sporul de vechime în funcţie, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabileşte că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nemaifiind astfel aplicat sistemul creşterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistraţii care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptăţiţi să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru magistraţii nou încadraţi pe funcţii, precum şi pentru cei promovaţi în funcţii sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv, Legea nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

La soluţionarea recursului Înalta Curte va avea în vedere şi decizia nr. 32/19.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:

"( î)n raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

În contextul prezentat, existenţa unor diferenţe de salarizare între magistraţii care au îndeplinit anumite condiţii de vechime în muncă şi în funcţie anterior datei de 31.12.2010 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidenţă s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiţii.

În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de către recurentul-reclamant, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, având în vedere că în dreptul naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situaţii identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituţionalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile ordonanţei de guvern sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cazul ordinului contestat, diferenţa de salarizare invocată de către recurent, provine din lege, fiind vorba despre situaţii juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

De altfel, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate."

De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 şi nr. 6/2013, Curtea Constituţională a fost consecventă în soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei acesteia.

În ceea ce priveşte principiul nediscriminării în materie de remuneraţie în funcţie de vârstă, reglementat de Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, Înalta Curte reţine că în cauză dispoziţiile legale incidente nu vizează vârsta, ci vechimea în funcţie, astfel că nu se pune problema încălcării egalităţii de tratament pentru motive de vârstă.

Prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2016, menţionată, Curtea Constituţională a analizat şi critica referitoare la încălcarea art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. A reţinut că, "în realitate, această critică vizează aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. Dispoziţiile de lege criticate care stabilesc, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al salariul de bază al personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în funcţii nu vizează vârsta, ci vechimea în funcţie, iar diferenţele de salarizare provin din aplicarea actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011."

În raport de argumentele arătate anterior, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu există cauze de nelegalitate a ordinului contestat, soluţia pronunţată prin sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 485 din 23 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.