Mediator disciplinary sanction for breach of neutrality: applicability of professional code where mediator previously testified in related proceedings and parties consented to mediation in separate case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.,mediator autorizat, a solicitat în temeiul prevederilor art. 41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator cu modificările şi completările ulterioare,în contradictoriu cu Consiliul de Mediere Bucureşti anularea Hotărârii/M/nr. 957 din data de 26.10.2014 emisă de pârât ca fiind nelegală şi netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 44 din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere şi s-a anulat hotărârea nr. 957 din 26.10.2014 emisă de către pârât.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Consiliul de Mediere a formulat recurs, criticând soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală.

Recurentul Consiliul de Mediere a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate şi casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantei A. ca neîntemeiată şi nelegala, în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a anulat Hotărârea de sancţionare nr. 957 din data de 26.10.2014 emisa de Consiliul de mediere.

A arătat recurentul că, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea or. 192/2006. modificata şi completată, invitaţia la mediere se transmite in vederea informării şi acceptării medierii. In concluzie şedinţa de informare pe care o desfăşoară mediatorul are scopul nu numai de a prezenta pârtilor aspecte generale despre mediere ca metoda alternativa de soluţionare a conflictelor ci şi pe acela de a convinge părţile de a-şi soluţiona litigiul pe aceasta cale şi de a accepta medierea.

Recurentul a precizat că, în speţă, Consiliul de mediere a luat act de sesizarea formulata de B. prin care acesta a solicitat verificarea îndeplinirii şi respectării prevederilor Legii nr. 192/2006, secţiunea a II-a "Obligaţiile mediatorului" de către mediatorul A., iar Consiliul de mediere a procedat la demararea procedurilor disciplinare împotriva mediatorului şi a investit Comisia de disciplina prin Hotărârea M nr. 924/27.09.2014 in vederea cercetării plângerii nr. x/16.09.2014.

Comisia de disciplina a constatat ca reclamanta a fost martorul uneia din parti in cadrul procesului de divorţ şi a celui de partaj bunuri comune soluţionate de instanţa de judecata, astfel că mediatorul nu avea cum sa fie neutru şi imparţial in cadrul procedurii de mediere, obiectul cererii de mediere fiind un aspect accesoriu divorţului şi in strânsa legătura cu mărturia depusa de mediator in favoarea uneia dintre parti, respectiv "stabilire pensie intretinere minor C." şi nici nu putea anticipa, in mod normal, ca părţile chemate la mediere nu vor accepta medierea, scopul mediatorului nefiind doar de a elibera un certificat de informare.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de nerespectarea obligaţiilor stricte legale, care angajează răspunderea disciplinara a mediatorului A., acesta desfăşurând activitatea de mediere in mod defectuos. Instanţa de fond in mod eronat a apreciat ca reclamanta însăşi a considerat ca nu ii este afectată neutralitatea şi imparţialitatea in cadrul activităţii de mediere şi a fundamentat concluzia pe o prezumţie simpla aceea ca nici părţile nu au refuzat ca reclamanta sa desfăşoare activitatea de informare privind avantajele medierii.

Răspunderea disciplinara a mediatorilor intervine pentru abateri disciplinare in urma săvârşirii faptelor care aduc atingere probităţii profesionale aşa cum sunt ele enunţate in cuprinsul art. 52A17 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, modificat.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, în baza încheierii din data de 16.01.2017

Prin încheierea din data de 26.04.2017, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de regularitate şi de admisibilitate prevăzute de art. 486 şi 487 C. proc. civ. şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurent, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare şi, în final, soluţiei asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susţinerile dezvoltate în motivarea acţiunii depuse în faţa primei instanţe.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Din examinarea actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că Reclamanta, în calitate de mediator autorizat, a eliberat numiţilor D. şi E. certificatul de informare privind avantajele medierii nr. 188/4.06.2014, în legătură cu conflictul dintre aceştia, având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere a fiului lor, C.

Consiliul de mediere a fost sesizat de către numitul B. - fostul soţ al reclamantei -, care a solicitat efectuarea de verificări cu privire la respectarea Codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor de către reclamantă, faţă de eliberarea certificatului de informare privind avantajele medierii, menţionat anterior, în condiţiile în care aceasta a avut calitatea de martor propus de către numita D. în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2012, având ca obiect divorţ, respectiv partaj bunuri comune.

Consiliul de mediere a adoptat hotărârea nr. 957/26.10.2014, prin care a aplicat reclamantei sancţiunea suspendării din profesia de mediator pe perioada de o lună, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 192/2006, pentru nerespectarea prevederilor art. 527 lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere.

Potrivit art. 527 lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere "mediatorul are obligaţia să refuze preluarea unui caz în următoarele situaţii: dacă a luat cunoştinţă de orice împrejurare care l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial".

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, din acceptul ambelor părţi D. şi E. ca reclamanta să desfăşoare şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, rezultă cu evidenţă că ei, în ciuda faptului că aveau o relaţie de prietenie cu reclamanta, care a avut şi calitatea de martor în litigiile lor privind divorţul şi partajul bunurilor comune, totuşi nu au considerat că această împrejurare îi afectează acesteia neutralitatea şi imparţialitatea.

Este important de reţinut că certificatul de informare cu privire la avantajele medierii nr. 188/2014 a fost emis într-un alt dosar decât cel în care a avut calitatea de martor, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 192/2006 potrivit cărora "în toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfăşura activitatea de mediere în cauza respectivă".

De asemenea, din analiza certificatului de informare nr. 188/2014, rezultă că activitatea desfăşurată de reclamantă a constat în prezentarea unor generalităţi, respectiv aspecte privind medierea ca metodă de informare a conflictelor, drepturile, obligaţiile şi avantajele părţilor şi ale mediatorului, precum şi rolul acestuia din urmă, iar după prezentarea acestor generalităţi, ambele părţi ale litigiului au dorit ca soluţionarea lui să se facă prin intermediul instanţei de judecată, ocazie cu care activitatea reclamantei s-a sfârşit.

Prin urmare, nu se poate stabili că simpla relatare, în litigiile de divorţ şi partaj bunuri comune, a unor împrejurări de care a luat cunoştinţă personal, în condiţiile în care reclamanta a depus jurământul prevăzut de art. 319 din Noul C. proc. civ. şi având în vedere şi principiul bunei credinţe reglementat de dispoziţiile art. 14 din C. civ., înseamnă că reclamanta avea vreun interes personal sau vreo altă motivaţie de natură a-i influenţa neutralitatea sau independenţa într-un alt litigiu, aşa cum pârâtul a susţinut.

Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere al primei instanţe, în sensul că nu poate fi reţinută susţinerea pârâtului, potrivit căreia depoziţiile date de reclamantă în litigiile privind divorţul şi partajul bunurilor comune ale numiţilor D. şi E. îi afectau acesteia neutralitatea şi independenţa în litigiul privind stabilirea pensiei de întreţinere a fiului celor doi, mai ales că, aşa cum s-a arătat anterior, nici părţile litigiului nu au apreciat aceasta, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 527 lit. a) din Hotărârea nr. 5/2007, aşa cum pârâtul a apreciat.

Prin urmare, Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului, constată că reclamanta nu încălcat prevederile articolului 527 lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere,cu modificările şi completările ulterioare, soluţia astfel pronunţată de către instanţa de fond fiind conformă unei interpretări şi unei aplicări corecte a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva sentinţei nr. 44 din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.