Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4162/2003 AI generated

Pension house appeal against suspension order in initial pension rights labor dispute dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 4162/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a county pension house against an appellate court order that suspended proceedings in a labor dispute concerning the legal basis for establishing initial pension rights, thereby leaving the suspension order in force. The dispute involved a challenge to the procedural legality of suspending the main litigation pending the resolution of a separate case regarding the recalculation of the pension amount, with the appellant arguing that the subject matters were distinct. The court held that under Article 300(3) and Article 403(3) of the Civil Procedure Code, a request to suspend the execution of a judgment is ancillary to the main appeal; since the appellate court was competent to decide the merits of the labor dispute via a final, non-appealable decision, the associated suspension order was likewise irrevocable and could not be separately appealed to a higher instance, as allowing such an appeal would violate procedural principles by splitting the finality of the proceedings between different judicial levels.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct.1 C. proc. civ, art.304 pct. 9 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 300 alin. (3) C. proc. civ, Art. 403 alin. (3) C. proc. civ; Pension house appeal against suspension order in initial pension rights labor dispute dismissed as inadmissible: Prevederile art. 300 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc posibilitatea instanței de recurs de a acorda, la cerere și numai după depunerea unei cauțiuni, suspendarea executării hotărârii, precizând că dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

Keywords

AI generated
suspension of pension matter in dispute pending proceedings civil litigation procedure procedural rights right to strike

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău a suspendat judecarea cauzei privind pe recurentul C.L. și pe intimata Casa Județeană de Pensii Neamț, până la soluționarea recursului, conform art. 244 pct.1 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că pe rolul Tribunalului Neamț se află în curs de soluționare dosarul nr. 23/2003 de a cărui rezolvare depinde cauza cu care a fost investită instanța de apel.

Împotriva încheierii mai sus menționată a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Neamț criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art.304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:

- în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.;

- obiectul dosarului nr.23/2000 invocat de contestatorul C.L .îl formează contestația la decizia de pensionare nr. 162/11.11.2002 sub aspectul modului de recalculare a pensiei, stabilirea punctajului și anului pensiei, avându-se în vedere drepturile stabilite inițial și implicit calitatea de pensionar;

- obiectul dosarului nr. 725/2003 cu care a fost investită Curtea de Apel Bacău îl reprezintă temeiul legal în baza căruia i s-a stabilit inițial dreptul de pensie și implicit calitatea de pensionar.

Recursul este inadmisibil.

Prevederile art. 300 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc posibilitatea instanței de recurs de a acorda, la cerere și numai după depunerea unei cauțiuni, suspendarea executării hotărârii, precizând că dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 403 alin. (3) C. proc. civ. prevede că asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. (1) și (2) – adică în cadrul soluționării contestației la executare sau a altor cereri privind executarea silită -, instanța în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Posibilitatea atacării cu recurs, prin trimiterea la alin. (1) și (2) se referă la cererile de suspendare formulate în cadrul contestației la executare sau a altor cereri privind executarea silită.

În speță, asupra cererii de suspendare a executării unei hotărâri judecătorești s-a pronunțat o instanță de recurs – Curtea de Apel Bacău, care urmează să soluționeze în faza de recurs litigiul de muncă și să decidă printr-o hotărâre nesusceptibilă de altă cale de atac de reformare. Același regim juridic procesual îl va urma și cererea de suspendare a executării hotărârii, formulată de C.L., care este accesorie recursului, și că la rândul ei este ireversibilă, datorită caracterului de accesorialitate față de decizia prin care se va soluționa recursul.

A admite recursul în prezenta cauză, ar însemna să se creeze o situație ce contravine principiilor dreptului procesual civil, anume ca litigiul de fond să se finalizeze printr-o hotărâre a Curții de apel, iar cererea accesorie de suspendare a executării hotărârii să-și găsească finalizarea la instanța superioară în grad, Curții de apel, respectiv Curtea Supremă de Justiție.

Așa fiind, față de cele reținute se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, împotriva încheierii pronunțate la 26 februarie 2003 a Curții de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, împotriva încheierii pronunțată la data de 26 februarie 2003 a Curții de Apel Bacău în dosarul nr. 725/2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.