Negative jurisdictional conflict over fiscal accessory obligations: central agency’s appeal-decision controls territorial competence under Art. 10(3) of Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Biroul Vamal de Interior Sibiu, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea integrală a Deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluţionarea contestaţiei, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, şi exonerarea societăţii de obligaţia de a plăti suma de 18.146 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere taxe+taxe antidumping, 9.072 RON, pretins datorată cu titlu de penalităţi de întârziere taxe+taxe antidumping, 4.355 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere TVA şi 2.178 RON, pretins datorată cu titlu de penalităţi de întârziere TVA.

Prin sentinţa nr. 831/2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată din oficiu de către instanţă şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Biroul Vamal Interior Sibiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, spre soluţionare Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul/sediul său sau celei de la domiciliul/sediul pârâtului.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că reclamantul are facultatea de a opta pentru alegerea instanţei doar între instanţa locului de la domiciliul său şi instanţa de drept comun, care este instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului.

În speţă, instanţa a fost sesizată în condiţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu solicitarea de anulare a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov şi a Deciziei nr. 98/22 martie 2017 de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamantă, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Reţinând că actul administrativ fiscal vătămător este reprezentat de decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii, Tribunalul constată că indiferent de criteriul ales - sediul reclamantei sau sediul pârâtei, instanţa competentă este Tribunalul Sibiu, având în vedere că atât sediul reclamantei, cât şi cel al autorităţii pârâte Biroul Vamal de Interior Sibiu, este situat în judeţul Sibiu.

În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr de dosar, la data de 15.03.2018.

Prin sentinţa nr. 360 din data de 08 mai 2018, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Biroul Vamal Interior Sibiu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Sibiu analizând obiectul cererii, a reţinut că în primul rând s-a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile, decizie emisă de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu sediul în Bucureşti.

În al doilea rând a reţinut ca potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, este decizia de soluţionare a contestaţiei şi că doar împreună cu aceasta se pot ataca şi actele administrative la care se referă.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia de necompetenţă.

Tribunalul a mai reţinut şi că potrivit dispoziţiilor de drept comun, în speţă art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în cazul mai multor pârâţi, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia şi că în cauză reclamanta a introdus cererea la sediul unuia dintre pârâţi, facultatea de alegere a instanţei competente teritorial aparţinând exclusiv reclamantei care şi-a şi exercitat acest drept în momentul în care a sesizat Tribunalul Bucureşti.

În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluţionarea contestaţiei prealabile, decizie emisă de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, şi exonerarea societăţii de obligaţia de a plăti suma de 18.146 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere taxe+taxe antidumping, 9.072 RON, pretins datorată cu titlu de penalităţi de întârziere taxe+taxe antidumping, 4.355 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere TVA şi 2.178 RON, pretins datorată cu titlu de penalităţi de întârziere TVA.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menţionat instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi la cadrul procesual pasiv.

Aşa cum s-a reţinut şi de către instanţele aflate în conflict negativ de competenţă, reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, autoritate publică locală.

În situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată două autorităţi publice locale, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ principal contestat, iar în cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare Deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluţionarea contestaţiei, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată relevante dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei şi că doar împreună cu aceasta se pot ataca şi actele administrative la care se referă.

Or, cu privire la competenţa teritorială, relevante sunt prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care:

"reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială".

Având în vedere că raportat la capătul principal al cererii deduse judecăţii şi sediul pârâtului de rang 1, reclamanta s-a adresat Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestui tribunal.

Faptul că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, nu este de natură a atrage competenţa materială a tribunalului în raza căruia acesta îşi are sediul deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia de necompetenţă.

Relevante sunt şi dispoziţiile de drept comun, în speţă art. 112 alin. (1) C. proc. civ. care statuează în mod expres că, în cazul mai multor pârâţi, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia şi că în cauză reclamanta a introdus cererea la sediul unuia dintre pârâţi, facultatea de alegere a instanţei competente teritorial aparţinând exclusiv reclamantei care şi-a şi exercitat acest drept în momentul în care a sesizat Tribunalul Bucureşti.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Biroul Vamal de Interior Sibiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2018.