Jurisdictional conflict over territorial competence for syndical actions regarding public service salaries

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", în contradictoriu cu pârâţii COMUNA GIARMATA şi PRIMARUL COMUNEI GIARMATA, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

1) obligarea pârâţilor la stabilirea nivelului de salarizare în ceea ce-i priveşte, în funcţie de nivelul maxim de salarizare, existent în cadrul pârâtei, pentru aceeaşi funcţie şi acelaşi grad profesional;

2) obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare, pentru aceeaşi funcţie şi acelaşi grad profesional, şi salariile care le-au fost efectiv achitate, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflaţiei de la data scadenţei lunare, până la data plăţii efective;

3) obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferenţa dintre salariile cuvenite şi cele efectiv achitate, de la data scadenţei lunare şi până la data plăţii efective;

4) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 3473 din data de 02.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei teritoriale în cauza privind reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", în contradictoriu cu pârâţii COMUNA GIARMATA şi PRIMARUL COMUNEI GIARMATA şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, ca instanţă de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", în numele membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Conform prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului".

Cum textul legal anterior redat nu prevede care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public (categorie din care face parte şi prezenta pricina), devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În acelaşi sens, prevederile art. 111 noul C. proc. civ., stabilesc că:

"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediile pârâţilor, situate în judeţul Timiş. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, anterior redate, în numele membrilor săi de sindicat, care îşi au domiciliile în judeţul Timiş .

Prin domiciliul reclamantului se înţelege adresa la care aceasta locuieşte în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde partea doreşte să îi fie comunicate actele de procedură. In speţa, reclamanţii au împuternicit Sindicatul să introducă acţiunea, însă aceasta nu înseamnă ca organizaţia sindicală are alegerea între sediul său şi domiciliul reclamantului. C. proc. civ. şi Legea nr. 554/2004 fac referire la domiciliul reclamantului şi nu al reprezentantului acestuia.

Mai mult, reprezentantul reclamantului a indicat în acţiune un sediu ales situat în municipiul Bucureşti. Competenţa teritorială a unei instanţe nu este însă determinată de sediul/domiciliul ales al justiţiabilului, ci de cel efectiv. A admite contrariul echivalează cu a da posibilitatea părţilor să înfrângă dispoziţiile imperative privind competenţa prin simpla indicare a unui domiciliu/sediu ales.

Pentru motivele anterior expuse, având în vedere că atât domiciliile reclamanţilor cât şi sediile pârâţilor sunt în judeţul Timiş, în baza art. 129 şi art. 132 noul C. proc. civ. rap. la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia analizată şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, ca instanţă de contencios administrativ.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.07.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 347/PI din data de 1 martie 2018, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a reţinut că acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Giarmata şi Primarul Comunei Giarmata, în calitate de autorităţi publice locale, are ca obiect drepturi decurgând din raporturile de serviciu, respectiv drepturi salariale.

Art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

De altfel, prin Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă aceasta se referă la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, instanţa supremă a reţinut că "faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenţei şi doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale acţionează în calitate de reclamante, a reprezentat şi voinţa legiuitorului a fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, şi anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii."

Având în vedere obiectul prezentului litigiu, instanţa constată că sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora: "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

În ceea ce priveşte instanţa de contencios administrativ competentă din punct de vedere teritorial, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc o competenţă alternativă, oferind reclamantului posibilitatea alegerii între cele două instanţe deopotrivă competente "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."

Cum, în speţă, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G." a înţeles să sesizeze tribunalul competent teritorial de la sediul său social, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor legale mai sus citate, această instanţă este obligată să reţină şi să judece cauza, organizaţia sindicală, în calitate de titular al cererii de chemare în judecată având beneficiul recunoscut de lege de a sesiza oricare dintre instanţele prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reprodus anterior.

Faţă de aceste considerente, fiind incident un caz de competenţă teritorială alternativă, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamantului.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi băneşti, acţiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor G. în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, funcţionari publici cu statut special, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", în numele membrilor de sindicat menţionaţi în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în şedinţa din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de faţă, calitatea procesuală activă o are Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "G.", iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul acestuia.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C., D., E.,F., B., A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor G. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Giarmata prin Primar şi Primarul Comunei Giarmata, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2018.