Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2627/2017 AI generated

Interim injunction for suspending administrative act rejected as inadmissible; special procedure under Law 554/2004 prevails

Case Number Decizia nr. 2627/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant company's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that rejected as inadmissible the applicant's request for provisional suspension of an administrative act (an authorization decision by the excise goods operator commission) via an interim injunction (ordonanță președințială). The dispute arose when the company sought urgent interim relief to suspend execution of the administrative decision until its separate suspension request under Article 14 of Law No. 554/2004 (Administrative Litigation Law) was resolved. The Court held that the appeal was meritless because Law No. 554/2004 establishes a special, exclusive procedure for suspending administrative acts under Articles 14 and 15, which governs admissibility conditions, procedure, and remedies, thereby precluding the use of the general interim injunction procedure under the Civil Procedure Code, even when supplemented by Article 28(1) of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Interim injunction for suspending administrative act rejected as inadmissible; special procedure under Law 554/2004 prevails: The dispute arose when the company sought urgent interim relief to suspend execution of the administrative decision until its separate suspension request under Article 14 of Law No. 554/2004 (Administrative Litigation Law) was resolved. The Court held that the appeal was meritless because Law No. 554/2004 establishes a special, exclusive procedure for suspending administrative acts under Articles 14 and 15, which governs admissibility conditions, procedure, and remedies, thereby precluding the use of the general interim injunction procedure under the Civil Procedure Code, even when supplemented by Article 28(1) of Law No. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative acts interim relief provisional suspension article of civil procedure action for annulment conditions of use

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
554/2004 instituie o procedura specială pentru soluţionarea grabnică a unor situaţii de urgenţă, reglementând, prin dispoziţiile art. 14 şi art.
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
554/2004 se completează cu prevederile dreptului comun, aşa cum de altfel este prevăzut la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,, Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Analizând motivele de recurs invocate de reclamant şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Basis for dismissing the appeal as unfounded.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Mentioned in the dispositive as confirming that there were no grounds to annul or modify the challenged decision.
art. 488 din Noul C. proc. civ
Cited as part of the rule that no cassation grounds were found.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Mentioned in the dispositive as confirming that there were no grounds to annul or modify the challenged decision.

art. 488 din Noul C. proc. civ.

Cited as part of the rule that no cassation grounds were found.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 4.08.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor De Produse Supuse Accizelor Armonizate a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării Deciziei nr. 038/22.04.2016 emisă de Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor De Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la soluţionarea cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr. x/2016

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2466 din data de 17.08.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor De Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea criticata.

Recurenta critică aspectele reţinute de către instanţa de fond, cât timp suspendarea executării actului administrativ, poate fi solicitată şi pe calea dreptului comun, respectiv pe calea ordonanţei preşedinţiale, ca şi măsura provizorie, pana la soluţionarea cererii de suspendare potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, chiar daca legea speciala deroga de la cea generala, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 se completează cu prevederile dreptului comun, aşa cum de altfel este prevăzut la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,, Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Or, in speţa, a arătat recurenta, atât timp cât prin prevederile legii contenciosului administrativ nu este interzisă în mod expres, suspendarea executării unui act administrativ pe calea ordonanţei preşedinţiale, rezultă pe cale de consecinţa că, este admisibilă o astfel de cerere, ca şi măsură provizorie, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fine, recurenta a susţinut că având în vedere motivele de fapt şi drept invocate, rezultă fără dubiu că, în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, astfel încât instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, prin aplicarea şi interpretarea greşita a normelor de drept material.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 18.05.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării Deciziei nr. 038/22.04.2016 emisă de Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor De Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la soluţionarea cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr. x/2016

Înalta Curte reţine că ordonanţa preşedinţială este o instituţie juridică de origine franceză, cu importanţă deosebită în dreptul procesual civil, fiind consacrată în legislaţia românească încă din anul 1900, cu ocazia revizuirii C. proc. civ. (prin reglementarea art. 66 bis - de la acea dată).

Prin reglementarea acestei proceduri, s-a avut in vedere necesitatea soluţionării în regim de urgenţă a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun (datorita formalismului exagerat), ar putea asigura rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanţei acestuia.

Cât priveşte domeniul de aplicare, în literatura juridică s-a opinat ca procedura ordonanţei preşedinţiale îşi găseşte - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme legea nu a stabilit pentru respectiva materie o procedură specială, exclusivă.

Înalta Curte a statuat, prin hotărârile pronunţate în această materie, că, în materia contenciosului administrativ, pe aspectul normei de drept aplicabile în materia suspendării executării actelor administrative, ordonanţa preşedinţială nu-şi găseşte aplicarea.

Şi aceasta nu pentru că materia contenciosului administrativ ar fi incompatibilă prin definiţie cu ordonanţa preşedinţială, ci pentru că Legea nr. 554/2004 instituie o procedura specială pentru soluţionarea grabnică a unor situaţii de urgenţă, reglementând, prin dispoziţiile art. 14 şi art. 15, cazurile de suspendare a executării actului administrativ, condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare formulate, precum şi procedura de soluţionare şi calea de atac exercitată.

Pentru aceste considerente, având în vedere natura actului ce se solicită a fi suspendat, care este un act administrativ, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în aceasta materie, respectiv dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că cererea de ordonanţă preşedinţială în materia suspendării unui act administrativ este inadmisibilă.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

4.2.2. Soluţia instanţei de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2466 din 17 august 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.