Jurisdictional conflict over salary recalcation of auxiliary judicial personnel: characterization as a sui generis labor relationship rather than administrative litigation under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă la data de 27.04.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa Năsăud, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea la recalcularea salariilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la VRS de 405 RON, precum şi la plata despăgubirii reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie, cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 762/06.10.2017, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi, în această calitate au invocat neaplicarea la calculul drepturilor lor salariale a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, valoare ce reprezintă cuantumul maxim stabilit printr-o hotărâre judecătorească, de care sunt îndreptăţiţi să beneficieze conform Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

Conform art. 1 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, "Dispoziţiile prezentului capitol reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale:

a) judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b) asistenţilor judiciari;

c) personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

d) personalului de instruire, precum şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, personalului de specialitate criminalistică şi personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice;

e) specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi specialiştilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

f) personalului de probaţiune şi personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului."

Conform art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea, iar contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile (alin. (1). Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri, iar hotărârile pronunţate sunt irevocabile (alin. (2).

Aşa cum rezultă din normele legale citate salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul de credite (în cazul din speţă fiind vorba despre preşedintele Curţii de Apel Cluj). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) din textul de lege citat anterior.

În speţă, reclamanţii au invocat apariţia unui text legal ce le-ar fi aplicabil şi care ar conduce la modificarea drepturilor lor salariale, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite un nou ordin de salarizare, în conformitate cu textul legal ce ar fi incident.

Tribunalul a apreciat că, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile şi în această pricină dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie.

Reiese deci că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.02.2018.

Prin sentinţa nr. 1742 din data de 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă (complet specializat în litigii de muncă).

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că raportul juridic pe care se grefează petitul acţiunii (recalcularea şi plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis. Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Este un raport juridic care are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior numirii, părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe şi parchete de pe lângă acestea. Atribuţiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcţională, operatorie. Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar esenţiale, sunt exercitate de către Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorităţi decât persoanele juridice, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor."

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă (complet specializat în litigii de muncă).

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 166 din Codul muncii, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi, în această calitate, au invocat neaplicarea la calculul drepturilor lor salariale a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, valoare ce reprezintă cuantumul maxim stabilit printr-o hotărâre judecătorească, de care sunt îndreptăţiţi să beneficieze conform Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispoziţiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanţa de contencios administrativ este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Înalta Curte constată că, dispoziţiile sus-menţionate nu sunt incidente în cauza de faţă deoarece, petitul acţiunii nu vizează un act administrativ, ci vizează un raport juridic de muncă sui generis - recalcularea şi plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale.

Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea..."

Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Prin conflicte de muncă se înţeleg conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

În raport de dispoziţiile art. 269 din Codul muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 61/2011, actualizată, "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", însă dispoziţiile art. 210 din acelaşi act normativ statuează în mod expres că:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu alte cuvinte, cauza dedusă judecăţii fiind un litigiu de muncă competenţa de soluţionare aparţine tribunalului.

Însă, Înalta Curte constată că pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată trebuie să se ţină cont şi de dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., ce reglementează competenţa facultativă, după calitatea uneia dintre părţi, şi anume, în cazul în care un grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, acesta va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Aşadar, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea în cazul în care calitatea de reclamant o are una dintre persoanele menţionate de textul legal indicat anterior, trebuie să ne raportăm nu la dispoziţiile de drept comun, ci la disp.art. 127 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. civ.

În acest context, având în vedere că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specializate şi, respectiv, personal conex în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în mod corect cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă (complet specializat în litigii de muncă).

5. Soluţia Înaltei Curţi

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă (complet specializat în litigii de muncă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii RR., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Bistriţa Năsăud, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2018.