Suspension of environmental tax assessment denied for failure to prove imminent damage or serious doubt in legality

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 9.07.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.09.2015 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/08.09.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală în mod nelegal, în cuantum de 2.715.922 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 113 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi, în consecinţă, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x din 8 septembrie 2015 emisă de pârâtă până la soluţionarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 113 din 19 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs a arătat că suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Intimata nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.

La o sumară analiză a fondului, nu se pot reţine elemente de vădită nelegalitate ale actului administrativ atacat, motivele invocate de reclamantă fiind susţineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acţiunii de fond.

Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor. Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş din Lega nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Or, în cauză, intimata nu a dovedit sub aspectul prejudiciului intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar nici un act doveditor din care să reiasă că plata obligaţiei stabilită prin actul atacat pe calea prezentei acţiuni i-ar produce o pagubă stabilită prin actul atacat pe calea prezentei acţiuni i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers al activităţii sale, nefiind depuse bilanţuri contabile care să menţioneze contul de profit şi pierdere, din care să reiasă clar disponibilităţile acesteia, resursele din care va plăti suma stabilită ca obligaţie către fondul de mediu, costuri cu energia electrică, costuri salariale, orice element care poate conduce la concluzia că, în balanţa de venituri şi cheltuieli a firmei, plata obligaţiilor din decizia de impunere duce la o agravare reală a situaţiei economice a societăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 21.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 18.06.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/08.09.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, în cuantum de 2.715.922 RON.

În cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd pentru suspendarea executării actului administrativ condiţiile cazului bine justificat şi prevenirii producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte "paguba iminentă" ca fiind - "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (lit. ş iar "cazuri bine justificate" - "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (lit. t.

Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "unui caz bine justificat" şi a "iminenţei producerii pagubei".

Cu privire la existenţa unui caz bine justificat, prima instanţă a reţinut că la o analiză sumară a actului administrativ fiscal contestat se constată că este afectată prezumţia de legalitate a acestuia, din moment ce reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia contracte cu operatorii economici colectori/valorificatori/reciclatori, a finanţat activitatea de colectare, valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, iar societăţile cu care a încheiat contractele au procesat deşeurile de ambalaje, astfel cum rezultă din documentele de procesare - anexe la facturile de prestării servicii.

Calificarea operaţiunilor de valorificare prin alte metode, respectiv încadrarea într-o categorie de operaţiuni de reciclare, precum şi verificarea operatorilor economici cu care reclamanta a încheiat contracte de procesare a deşeurilor de ambalaj, sunt aspecte care vizează fondul acţiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere, instanţa fiind limitată în prezenta cauză la examinarea prezumţiei de legalitate a deciziei.

Faţă de cele sus arătate, instanţa de fond a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Or, singurele criticile aduse de intimata-reclamantă actului contestat nu constituie caz bine justificat, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să probeze existenţa condiţiei prevăzute de lege.

Motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată, vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, iar intimata-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului contestat, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acestuia.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut prima instanţă că în speţă nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.

Cu privire la cea de-a doua condiţie şi anume necesitatea prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut că suma pe care reclamanta trebuia să o achite conform deciziei de impunere şi anume 2.716.922 RON depăşeşte disponibilităţile băneşti ale reclamantei precum şi profitul net care se poate estima pe întreg anul 2015, afectând chiar cifra de afaceri estimată pe anul 2015.

Achitarea unei sume mult mai mari decât disponibilităţile băneşti ale reclamantei şi veniturile pe care le poate obţine, potrivit situaţiei financiare prezentate, ar determina imposibilitatea plăţii salariilor către angajaţi, a obligaţiilor către bugetele publice, a datoriilor către furnizorii de servicii de gestionare a deşeurilor, ceea ce poate avea consecinţe şi sub aspectul derulării contractelor încheiate cu aceşti furnizori, în sensul plăţii unor penalităţi şi chiar al rezilierii contractelor, putându-se ajunge la imposibilitatea reclamantei de a asigura îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare/reciclare.

Având în vedere aceste date, cuantumul ridicat al sumei ce urmează a fi executată în raport de disponibilităţile financiare ale reclamantei şi de specificul activităţii acesteia, se reţine că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, executarea deciziei de impunere putând genera dificultăţi reale în activitatea reclamantei.

Acest raţionament al instanţei de fond este greşit deoarece, argumentele intimatei - în sensul că valoarea creanţei prevăzute în sarcina sa prin actul contestat şi pornirea executării silite reprezintă un prejudiciu viitor şi previzibil pentru aceasta - nu sunt de natură a conduce la concluzia că situaţia invocată se încadrează în definiţia noţiunii de "pagubă iminentă", prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, citate mai sus; aceasta, întrucât, singură, punerea în executare a actului contestat nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinţei în discuţie.

Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum s-a arătat, o situaţie de excepţie, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Totodată, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 3405 din 07.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. prin care a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/10.11.2015, a deciziei de impunere nr. x/2015, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, pentru suma totală de 2.716.922 RON, şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.09.2015 privind îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje în anul 2014, urmând să se constate că debitul stabilit prin decizia de impunere este nedatorat şi să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.716.922 RON actualizată cu dobânda legală, cu titlul de despăgubire conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, calculată de la data retragerii sumei de bani din patrimoniul societăţii prin acte de executare silită şi până la plata efectivă a acesteia de către AFM, cu cheltuieli de judecată.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumţia de legalitate ataşată actului administrativ, până la soluţionarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanţei.

În concluzie, în speţa de faţă, sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 113 din 19 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.