Judicial assistant status does not divest appellate court of jurisdiction; negative conflict resolved in favor of Dâmbovița Tribunal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/15.10.2015, solicitând anularea acestuia şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 152/26.01.2016, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

Prin sentinţa civilă nr. 560/23.05.2016, Judecătoria Pucioasa a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul A., împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/15.10.2015.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi pe cale de consecinţă, admiterea plângerii.

Apelul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 26.07.2016.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 7.12.2016, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa a învederat că apelantul A. este asistent judiciar în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, calitate faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Decizia nr. 87/01.02.2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de intimat şi declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reţinând calitatea apelantului de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Dâmboviţa.

2.2. Prin Decizia nr. 2155/21.06.2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că norma prevăzută de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., invocată de Tribunalul Dâmboviţa, trebuie interpretată astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7/2016 pronunţată în recurs în interesul legii. Astfel, instanţa supremă a statuat că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Or, în cauză, Tribunalul Dâmboviţa a fost sesizat cu soluţionarea apelului, nefiind prima instanţă, astfel că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. nu se aplică. Faptul că apelantul-reclamant este asistent judiciar la instanţa competentă să soluţioneze calea de atac nu constituie un argument pentru ca tribunalul să se declare necompetent teritorial.

Pe de altă parte, s-a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de intimat la 07.12.2016, după ce la primul termen de judecată, din 26.10.2016, Tribunalul Dâmboviţa se declarase competent să soluţioneze apelul, atât material, cât şi teritorial. Raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetentei teritoriale, fie ea şi absolută, nu putea fi invocată decât la primul termen la care părţile au fost legal citate, moment care, în cauza de faţă, fusese depăşit, astfel încât cauza era câştigată instanţei, chiar şi dacă excepţia ar fi fost întemeiată.

Prin urmare, nu numai că excepţia nu mai putea fi invocată, intimatul fiind decăzut din dreptul de a pune în discuţie necompetenţa instanţei, dar dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente pentru a justifica declinarea competenţei soluţionării apelului.

Competenţa materială şi teritorială a instanţei de apel se stabileşte potrivit art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 95 pct. 2 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 304/2004, iar tribunalul competent să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Pucioasa este Tribunalul Dâmboviţa.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş vizează stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 560/23.05.2016 a Judecătoriei Pucioasa prin care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/15.10.2015.

Analizând considerentele reţinute de cele două instanţe aflate în conflict, Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere al Tribunalului Argeş expus la pct. 2.2 din prezenta decizie şi reţine că soluţia de dezînvestire pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa este greşită.

Apelantul-reclamant A. funcţionează la Tribunalul Dâmboviţa, instanţa învestită cu soluţionarea apelului, având calitatea de asistent-judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile imperative cuprinse în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanţii de imparţialitate obiectivă, reprezintă o normă specială şi derogatorie de la dreptul comun al competenţei teritoriale şi, ca regulă de excepţie, nu poate fi interpretată extensiv prin analogie.

Aceasta a fost şi raţiunea pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în interesul legii, a statuat prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul/procurorul/asistentul judiciar/grefierul reclamant îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Fiind se strictă interpretare, s-a reţinut că norma prevăzută în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. are în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac, pentru că în situaţia în care pricina ar ajunge în calea de atac pe rolul unui tribunal (cum este cazul în speţă) sau al unei curţi de apel la care una dintre părţi este judecător, procuror/asistent judiciar/grefier, mecanismul conceput prin art. 127 din C. proc. civ. nu este singurul prevăzut de legiuitor pentru garantarea imparţialităţii obiective a instanţei, partea interesată putând recurge la instituţia strămutării.

Întrucât Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., urmează să se constate că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce Tribunalul Dâmboviţa nu este instanţa de primă jurisdicţie ci instanţa superioară învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Pucioasa.

În aceste condiţii, competenţa teritorială de soluţionare a apelului revine Tribunalului Dâmboviţa, iniţial învestit, în aplicarea art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 95 pct. 2 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite ca norma de competenţă teritorială instituită de art. 127 din C. proc. civ. să fie invocată atunci când pricina ajunge în calea de atac la instanţa la care una dintre părţi îşi desfăşoară activitatea, astfel cum greşit a procedat Tribunalul Dâmboviţa, s-ar depăşi limitele temporale impuse de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. - primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe- fără a exista un temei juridic pentru aceasta şi fără ca actualul C. proc. civ. să conţină o reglementare, în sensul posibilităţii invocării incidentului şi direct în apel.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dâmboviţa, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2017.