Employer’s union-based bonus differential upheld as discrimination; appeal rejected, 5,000 RON fine affirmed.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. -Filiala Gorj a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 257 din 27.05.2015, solicitând anularea hotărârii contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 485 din 3 decembrie 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Filiala Gorj a B..

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 485 din 3 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, Societatea A. S.A. a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs a arătat că Filiala Gorj a B. a invocat în petiţia soluţionată prin Hotărârea nr. 257/27.05.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării faptul că societatea A. S.A. discriminează angajatele din companie, acordând prima de 8 martie doar anumitor salariate.

Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile; tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Recurenta apreciază că fapta sesizată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu întruneşte cumulativ condiţiile impuse pentru a fi calificată ca fiind faptă de discriminare.

Nu se poate reţine că a existat un tratament discriminatoriu pentru salariaţii societăţii A. S.A. întrucât în temeiul art. 153 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au solicitat încheierea unui acord, ca alternativă legală de a suplini lipsa contractului colectiv de muncă, acesta "aplicându-se doar membrilor organizaţiilor semnatare", conform prevederilor menţionate.

Faţă de această împrejurare, recurenta consideră că nu se pot reţine situaţii analoage şi nici comparabile raportat la art. 153 din Legea nr. 62/2011, temeiul acordării acestui bonus, ca urmare a acordului fiind unul legal.

Instanţa de fond a interpretat eronat prevederile Codul fiscal, considerând că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 55 din acest act normativ, întrucât se aplică doar drepturilor personalului militar.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că "a existat o situaţie de diferenţiere care nu se putea justifica obiectiv" întrucât refuzul unei organizaţii sindicale de a negocia şi de a încheia un acord pentru acordarea unor drepturi nu poate fi imputat societăţii. Inexistenţa unui cadrul legal de acordare a bonusului de 100 RON pentru ziua de 8 martie a condus la imposibilitatea obiectivă de acordare a acestuia, societatea neavând posibilitatea de a utiliza fondul de salarii fără a justifica prin documente legalitatea efectuării acestor plăţi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Filiala Gorj a B. nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 21.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 18.06.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-reclamante, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Hotărârii nr. 257/27.05.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 5000 RON pentru faptele prevăzute de art. 7 lit. c), f) şi g) din O.G. nr. 137/2000, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prima instanţă a confirmat soluţia dispusă prin hotărârea contestată, arătând că în cauză a existat un tratament diferenţiat în situaţii similare, bazat pe un criteriu de discriminare care nu a putut fi justificat obiectiv de un scop legitim.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivului de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Acest motiv de recurs nu subzistă şi va fi respins.

Astfel, prin Hotărârea nr. 257 din 27.05.2015, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i s-a aplicat recurentei-reclamante o amendă contravenţională în valoare de 5000 RON pentru faptele prevăzute de art. 7 lit. c), f) şi g) din O.G. nr. 137/2000.

Prin raportare la prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat, prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa (existenţa unor persoane sau situaţii aflate in poziţii comparabile);

- existenta unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G, nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1). criteriile de discriminare sunt: rasa. naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria sociala, convingerile, sexul orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea ca virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu;

- tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop, să nu fie adecvate şi necesare.

În aceste condiţii, plecând de la faptul că alte angajate ale societăţii au primit bonusul de 100 RON acordat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în mod corect s-a reţinut că recurenta-reclamantă a aplicat un tratament diferenţiat ce a avut drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

Aşa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că la un anumit interval de timp toate angajatele au primit bonusul de 100 RON atât timp cât acesta s-a oferit iniţial diferenţiat, în funcţie de apartenenţa sindicală, doar angajatelor membre ale sindicatelor agreate de administraţia companiei, prin semnarea unui acord cu acestea.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că inexistenţa unui cadru legal de acordare a bonusului de 100 RON pentru ziua de "8 martie" a condus la imposibilitatea obiectivă de acordare a acestuia şi că societatea nu a avut posibilitatea de a utiliza fondul de salarii fără a justifica prin documente legalitatea efectuării acestor plăţi, atât timp cât din fondul de premiere constituit la nivelul societăţii s-au efectuat anumite plăţi.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză a existat un tratament diferenţiat în situaţii similare, bazat pe un criteriu de discriminare care nu a putut fi justificat obiectiv de un scop legitim.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat nu este fondat şi va fi respins.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei nr. 485 din 3 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.