Unconstitutionality exception as improper vehicle for statutory interpretation of criminal aggravation clause

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, formulată de apelanţii-inculpaţi A. şi B.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că, cerinţa referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză nu este, însă, îndeplinită. S-a reţinut că prin demersul lor procesual, inculpaţii A. şi B. tind la interpretarea normei de incriminare, în sensul precizării că sintagma "pentru altul" din cuprinsul dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 se referă exclusiv la un subiect de drept privat, susţinând că numai astfel interpretat textul de lege respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate impuse oricărei norme de incriminare. În aceste condiţii s-a apreciat că o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva acestei dispoziţii, A. şi B. au declarat recurs solicitând schimbarea în parte a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019, reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, art. 132 din Legea nr. 78/2000, prevăd că:

"În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.

Recurenţii au susţinut că sintagma "pentru altul" din cuprinsul art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin caracterul său generic şi imprecis, poate da naştere unor situaţii de vădită inegalitate de tratament juridic şi inechitate în faţa legii şi contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în M. Of. nr. 903/5.10.2004.

Recurenţii au susţinut că singura manieră de interpretare a textului de lege invocat care respectă rigorile de constituţionalitate a normei de referinţă este aceea că sintagma "pentru altul" se referă la un subiect de drept individual determinat sau determinabil.

Analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se solicită interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracţiune, aspect care este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în primă instanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În consens cu instanţa fondului, instanţa de control judiciar constată că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât nu se invocă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, recurenţii prin criticile invocate solicitând, în realitate, interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracţiune, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Astfel, în acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, reţine că, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (Deciziile CCR nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011, nr. 187/06.03.2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016, nr. 91 din 28 februarie 2018).

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul încheierii din data de 5 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul încheierii din data de 5 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN