Constitutional Exceptions Over Assistant Judges’ Judgment Drafting, Specialized Courts, and Criminal Appeal Referal

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018, au fost respinse, printre altele, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, apreciindu-se că prin obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 303/2004, se tine la modificarea textului de lege, cele referitoare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 tind la completarea textului de lege, iar excepţia vizând dispoziţiile art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. nu au legătură cu prezenta cauză.

Împotriva acestor dispoziţii, revizuenta A. a formulat recurs solicitând admiterea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând dispoziţiile atacate prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată:

- art. 71 din Legea nr. 303/2004, republicată prevăd: "Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată",

- art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 stabilesc faptul că "pentru judecarea în prima instanţa a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate",

- art. 476 alin. (1) din Codul de procedură prevăd:

"Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor".

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, impunându-se sesizarea instanţei de contencios constituţional, fiind invocat ca motiv de apel faptul că hotărârea atacată a fost motivată de magistratul asistent, sens în care a apreciat că este îndeplinită şi legătura cu soluţia ce s-ar putea da în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că hotărârea atacată (504/22.09.2017) a fost pronunţată în procedura prev. de art. 453 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a revizuirii, sentinţă prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, nefiind vorba despre o hotărâre care soluţionează fondul cauzei.

Redactarea hotărârii judecătoreşti, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cauza, este rezultatul activităţii de deliberare, desfăşurată în secret, la care participă completul în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Or, magistratul asistent participă la şedinţele de judecată, la activitatea de deliberare, având vot consultativ şi nu facultativ, acest lucru fiind posibil ca urmare a participării active a acestuia la actul de justiţie, finalizat cu motivarea hotărârii pronunţate în cauză. Ca atare, magistratul asistent face parte din completul care pronunţă soluţia în cauză. Este adevărat că motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei şi constituie expresia independenţei sale, însă în cazul magistratului asistent de la Înalta Curte această sarcină îi poate fi transferată, fără a fi afectată garanţia imparţialităţii judecătorului şi calitatea actului de justiţie.

De altfel, Legea nr. 303/2004 stabileşte în mod clar atribuţiile magistratului asistent, conturând statutul pe care îl are în sistemul judiciar român.

Împrejurarea că hotărârea fondului a fost redactată de magistratul asistent, aspect ce constituie motiv de apel în cauză, nu este de natură a declanşa controlul de constituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, întrucât soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra situaţiei juridice a revizuentei.

Analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea textului normativ, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României. Curtea Constituţională nu este legislator pozitiv, întrucât acest drept ce nu îi este conferit de Legea nr. 47/1992 care statuează în mod expres în art. 2 alin. (3) că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Astfel, motivarea revizuentei în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este o interpretare proprie, prin care solicită de fapt modificarea textului de lege, prin eliminarea sintagmei "şi redactează hotărâri conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată" ceea ce este inadmisibil, motiv pentru care, se constată că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, analizând argumentele invocate de recurentă în susţinerea acestei cereri se constată că se tinde la completarea normei, recurenta susţinând că şi în apel completele de judecată trebuie să fie specializate dat fiind faptul că textul de lege instituie obligativitatea constituirii completelor specializate pentru judecarea infracţiunilor incriminate de Legea nr. 78/2000, în primă instanţă. În acest context se reţine că, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate, nu poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale, solicitarea fiind inadmisibilă în raport de competenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. pen., în consens cu instanţa fondului se constată că această excepţie nu are legătură cu fondul cauzei.

Excepţia de neconstituţionalitate - ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu judecarea cauzei, din perspectiva cerinţelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, calea de atac trebuia să fie promovată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că o parte din criticile de neconstituţionalitate tind la modificarea/completarea textelor de lege rezolvare care este de competenţa legiuitorului, iar altele vizează textul de lege ce nu are legătură cu fondul cauzei.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN