Constitutional challenge to 30-day annulment deadline ruled inadmissible; appeal dismissed and expenses awarded

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 85 din data de 20 martie 2019, a fost respinsă, printre altele, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că nu sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege.

Împotriva acestei dispoziţii, A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, Penal 2 2019 la data de 19 iunie 2019, stabilindu-se, în mod aleatoriu, termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

La primul termenul de judecată, recurentul a trimis prin e-mail o cerere de renunţare/retragere la calea de atac.

Examinând cu prioritate cererea formulată de recurent, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţii aplicabile în mod corespunzător şi în cazul recursului, până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părţi îşi poate retrage calea de atac formulată, retragerea trebuind să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (…).

Din economia textului de lege rezultă că retragerea căii de atac nu poate fi făcută decât de titular personal sau prin mandatar cu procură specială în acest sens.

Chiar dacă înscrisul trimis instanţei este semnat, se constată aşadar că recurentul nu s-a prezentat nici personal şi nici prin mandatar cu procură specială, în faţa instanţei pentru a renunţa/a-şi retrage calea de atac promovată.

Având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 415 C. proc. pen., instanţa nu va lua act de manifestarea de voinţă a recurentului şi va proceda la examinarea căii de atac.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată art. art. 428 alin. (1) C. proc. pen.:

"contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)- h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel".

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.

Recurentul a apreciat că dispoziţiile criticate reprezintă o condiţionare a introducerii contestaţiei în anulare fundamentată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. de respectarea unui termen, depăşind cadrul constituţional referitor la exercitarea căilor de atac şi produc un dezechilibru în defavoarea justiţiabilului, norma criticată plasând una din persoanele împotriva căreia se face executarea hotărârii în situaţia de a fi decăzută din dreptul de a exercita respectiva cale de atac din motive care nu îi pot fi imputabile.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recurentul a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în procedura prev. de art. 431 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, demers procedural declanşat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. În acelaşi timp se reţine şi faptul că potrivit art. 426 C. proc. pen. doar împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată acţiunea penală se poate promova contestaţie în anulare.

În aceste condiţii, prima instanţă a stabilit în mod corect faptul că decizia prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este supusă căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, iar demersurile judiciare ulterioare împotriva acesteia sunt inadmisibile.

Analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că textul de lege a cărei constituţionalitate este criticată, nu are, în substanţă, legătură cu soluţionarea cauzei, apreciindu-se că motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este pur formală, nefiind justificat un interes al titularului cererii, în condiţiile în care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra situaţiei juridice a recurentului.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, Penal 2 2019 va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 85 din data de 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, Penal 3-2019, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 85 din data de 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, Penal 3-2019, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN