Unconstitutionality of judicial panel composition rules: lack of specific interest and impermissible legislative amendment via constitutional exception

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 154/A din data de 25 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, a fost respinsă cererea contestatorului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c), art. 31 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza.

Astfel, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c), art. 31 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la compunerea completurilor, autorul excepţiei făcând confuzie între modalitatea de desemnare a completurilor de judecată, de 3 şi, noţiunea de repartizare aleatorie a dosarelor.

Împotriva acestei dispoziţii, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând încheierea atacată prin criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată art. 31 alin. (1) lit. c), art. 31 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară prevăd:

"Art. 31. - (1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează:

c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;

art. 31. - (3) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi, de către preşedintele sau unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Art. 52. - (1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti"

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.

Analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea şi completarea legii, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României. (Decizia nr. 176/2012; Decizia nr. 187/2012; Decizia nr. 378/2014).

În mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului, modificarea sau completarea legii fiind atributul exclusiv al legiuitorului, instanţa de contencios constituţional neavând o astfel de competenţă.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 va respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 154/A din data de 25 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, şi va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 154/A din data de 25 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN