Gross negligence in administrative response signing: Non-applicability of criminal procedure information duties to section chief prosecutors

Asupra recursului de faţă, constată următoarele.

Prin Hotărârea nr. 13P din 21 noiembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror şef adjunct al secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a rap. la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

În motivare s-a apreciat că răspunsul comunicat petentei cuprinde date nereale, însă documentarea acestuia a intrat în sarcina ofiţerului de poliţie judiciară desemnat în acest sens de procurorul şef secţie A., acesta din urmă neputând fi făcut răspunzător pentru datele inserate în adresă.

Formularea unor cereri de către petentă şi furnizarea unor răspunsuri cu privire la nişte măsuri de monitorizare tehnică dispuse în două dosare după aproximativ 2 ani şi 3 luni de la finalizarea urmăririi penale nu reprezintă o prorogare a atribuţiilor de informare în condiţiile art. 145 din C. proc. pen. în sarcina procurorului şef secţie, acestuia neputându-i-se imputa faptul că nu a informat petenta despre măsurile dispuse, de îndată ce urmărirea penală a fost finalizată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 145 alin. (1), (4) şi (5) din C. proc. pen.

O prorogare a atribuţiilor de informare în condiţiile art. 145 din C. proc. pen. în sarcina procurorului şef secţie ar fi putut avea loc în condiţiile în care acesta ar fi preluat dosarul în vederea efectuării urmăririi penale.

Eroarea conţinută în acest răspuns a fost de altfel îndreptată de procurorul şef secţie A. printr-o adresă ulterioară, în care i s-a precizat petentei faptul că răspunsul anterior s-a datorat unei regretabile erori imputabile persoanei desemnate să efectueze verificarea.

Mai mult, pentru exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, la solicitarea pârâtului, a fost declanşată procedura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie judiciară, din declaraţia de martor dată de acesta în faţa instanţei rezultând că i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în "avertisment".

Totodată, s-a reţinut că ignorarea sau nerespectarea unei decizii pronunţate de către instanţa de contencios constituţional poate constitui abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, însă Inspecţia Judiciară nu a apreciat că a avut loc o ignorare/nerespectare a acestei decizii sau că pârâtul procuror a săvârşit această abatere.

Împotriva Hotărârii nr. 13P din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii disciplinare şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004.

În susţinerea recursului, s-au invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a considerat că instanţa de disciplină, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, iar pe de altă parte că nu au fost interpretate în mod obiectiv şi just probele administrate în cauză.

Astfel, în analizarea responsabilităţilor specifice funcţiei de procuror, instanţa de disciplină trebuia să interpretează dispoziţiile legale incidente [art. 145 din C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. o) din Regulamentul de Ordine Interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pct. 56, 58, 59, 63, 67, 68, 69, 70, 71 şi 72 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 244 din 6 aprilie 2017] în concordanţă cu rolul procurorului în procesul penal, în lumina prevederilor noilor dispoziţii în materia procesual penală, în condiţiile în care în faza urmăririi penale rolul procurorului prezintă o relevanţă deosebită, funcţia de urmărire penală stabilind în mod concret atribuţiile acestuia.

Totodată, din probatoriul administrat în cauză rezultă că domnul procuror A., ca urmare a încălcării dispoziţiilor care impun standarde de conduită magistraţilor, anume art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 12, 13 şi 17 din C. deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, a adus atingere dreptului la viaţă privată şi de familie, astfel cum este reglementat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.

Nerespectarea normelor de procedură de către domnul procuror A. s-a făcut cu gravă neglijenţă, acesta manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale, de informare a justiţiabililor, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, cu atât mai mult cu cât în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice.

3. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Art. 145 alin. (1), (4) şi (5) din C. proc. pen. statuează că, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa. [...] Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză (lit. a), punerea în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora (lit. b), dificultăţi în supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate în cauză (lit. c). Amânarea se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei.

Art. 30 din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie stabileşte că procurorul şef secţie [...] exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente, ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

Conform art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă".

Normele de procedură anterior menţionate nu instituie în sarcina intimatului - procuror niciun fel de obligaţie pentru a se putea reţine încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate şi vizează o altă situaţie de fapt decât cea prezentată de Inspecţia Judiciară.

Astfel, situaţia premisă constă în emiterea şi semnarea de către intimatul- procuror a două adrese de răspuns către petenta B. prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu au fost dispuse măsuri de supraveghere faţă de aceasta, deşi, în realitate, astfel de măsuri fuseseră luate într-un dosar de urmărire penală şi valorificate într-altul, punându-se astfel problema încălcării prevederile art. 145 alin. (4) şi (5) din C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. o) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi punctele 56, 58, 59, 63, 67, 68, 70, 71 şi 72 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 244 din 6 aprilie 2017.

La data înregistrării cererilor (6 martie 2018 în dosarul nr. x/2015 şi 5 aprilie 2018 în dosarul nr. x/2014), procurorul de caz îşi încetase activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel încât intimatul a repartizat lucrarea unui ofiţer de poliţie judiciară, care lucrase în echipă cu procurorul de caz.

Adresele conţinând informaţii neconforme realităţii au fost întocmite de ofiţerul de poliţie desemnat, deşi sarcina informării, în condiţiile art. 145 din C. proc. pen., revenea procurorului de caz, iar intimatul din prezenta cauză, după ce a constatat că aspectele menţionate în adresă nu sunt reale, a solicitat declanşarea procedurilor de cercetare disciplinară şi a comunicat petentei situaţia reală a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Angajarea răspunderii disciplinare cere, şi în cazul magistraţilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, anume: latura obiectivă, cu referire la faptă, constând în înfrângerea unei obligaţii specifice; latura subiectivă, constând în vinovăţie; producerea unui rezultat vătămător şi existenţa unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, procurorului de caz îi revenea obligaţia de informare, cel mai târziu până la finalizarea urmăririi penale, acesta încetându-şi activitatea la 17 ianuarie 2018, după doi ani de la data întocmirii ultimului rechizitoriu în cauză şi nu intimatului, acesta neavând în instrumentare niciun dosar privind pe petenta B..

Documentarea pentru răspunsurile comunicate petentei a fost sarcina ofiţerului de poliţie judiciară, care, fiind realizată defectuos, a suportat rigorile legii, ca urmare a declanşării procedurii disciplinare la solicitarea intimatului.

O prorogare a atribuţiilor de informare în condiţiile art. 145 din C. proc. pen. ar fi putut interveni numai dacă ar fi fost prevăzut expres acest lucru, învestirea intimatului cu soluţionarea cererilor formulate de petentă neputând echivala cu instituirea în sarcina acestuia a obligaţiei de informare pentru a putea fi reţinută încălcarea prevederilor legale incidente.

Atribuţiile procurorului şef de secţie, printre care şi cea privind repartizarea soluţionării adreselor primite intră în sfera activităţilor cu caracter administrativ şi nu reprezintă norme de drept procesual care pot constitui elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017 - pct. 56, 58, 59, 63, 67, 68, 70, 71 şi 72 - nu instituie norme de drept procesual, ci reprezintă argumente ce au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii de către instanţa de contencios constituţional.

Totodată, în contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte latura obiectivă, din starea de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţa de disciplină şi necontestată în recurs, nu rezultă încălcarea de către intimatul procuror a dispoziţiilor care impun standarde de conduită magistraţilor, acesta bazându-se pe buna credinţă şi competenţele ofiţerului de poliţie judiciară la momentul semnării adreselor de răspuns şi rectificând eroarea intervenită în urma constatării neregularităţii prin emiterea unei noi adrese de răspuns către petentă.

În aceste condiţii, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară în cazul de faţă cu privire la modul în care procurorul exercită activităţi administrative (semnarea unor adrese de răspuns), ci doar atunci când prin actele îndeplinite în exercitarea funcţiei încalcă obligaţiile şi îndatoririle profesionale stabilite exclusiv în sarcina sa, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

În concluzie, se constată că secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13P din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2019.

Procesat de GGC - CL