Inadmissibility of appeal against integrity agency report serving solely as criminal referral for lack of administrative act status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 259 din 1 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca inadmisibilă, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, tot ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 259 din 1 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia şi rejudecându-se cauza pe fond să se dispună admiterea acţiunii şi anularea în tot a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat să se constate ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs susţine recurentul - reclamant că sentinţa supusă căii de atac a recursului este lipsită de motivele pe care instanţa le-a avut în vedere în soluţionarea cauzei, rezumându-se doar a prelua argumentele pârâtei, fără a face o analiză proprie a textelor legale încălcate şi a susţinerilor reclamantului.

Prin simpla constatare şi enunţare a situaţiei de fapt în cadrul motivării sentinţei atacate, instanţa de judecată nu conduce spre dezlegarea pricinii dedusă judecăţii, decizia pronunţată fiind lipsită de motivare, astfel cum se impune în mod expres prin art. 425 din C. proc. civ., dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră recurentul - reclamant că pretenţia absurdă că raportul contestat nu naşte, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice este una lipsită de fundament. Independent de faptul că, în sens administrativ ANI a decis clasarea cauzelor, analizarea materialelor de la dosar şi extragerea unor concluzii cu privire la acestea sunt de natură să stingă, să modifice sau să nască raporturi juridice. Actul contestat este definit, prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei, ca fiind unul administrativ.

Consideră recurentul -reclamant că, în măsura în care ANI ar fi clasat dosarul din punct de vedere administrative pentru motivele de nelegalitate pentru care l-a contestat, arătând că nu este competentă să se pronunţe asupra unor aspecte din dosar şi ar fi înaintat dosarul la instituţiile abilitate şi competente să se pronunţe asupra actelor şi faptelor din dosar, am fi fost în situaţia unei simple sesizări.

Agenţia Naţională de Integritate nu a făcut o simplă sesizare penală, ci a emis un raport care constituie act administrative şi care poate fi contestat. A-i nega părţii acest drept, ar echivala cu îngrădirea liberului acces la justiţie.

Mai susţine recurentul - reclamant că, în prezenta cauză considerentele sentinţei au fost expuse numai formal, cu scopul de a îndeplini condiţiile de valabilitate ale hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., însă aceste considerente nu sunt de natură să susţină soluţia adoptată prin dispozitiv.

Pretinsa ingerinţă în "actul de sesizare penală" invocată ca element determinant (şi unic) al motivării sentinţei recurate de către instanţa de fond nu poate excede obligativităţii analizei cadrului legal în care s-au făcut demersurile Agenţiei Naţionale de Integritate.

Contestaţia la întocmirea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015 viza însăşi dreptul Agenţiei Naţionale de Integritate de a face demersuri în respective cauză şi cu atât mai puţin să se pronunţe faţă de acte şi fapte care excede competenţei fixate prin legea de organizare şi funcţionare a acestei instituţii sau care vizează încălcări ale drepturilor garantate prin Constituţie.

Instanţa de fond a ignorant argumentele sale şi nu a oferit nici o motivaţie pentru îndepărtarea acestora, astfel:

- Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra faptului că, faţă de reclamant, la întocmirea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015 a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii, deoarece Agenţia Naţională de Integritate nu putea să se pronunţe cu privire la o pretinsă încălcare a regimului conflictului de interese prin participarea la deliberarea şi adoptarea oricăruia dintre documentele care poartă data anterioară datei de 1 septembrie 2010, invocate ca temei al concluziilor raportului de evaluare contestat, deoarece temeiul demersurilor legale, Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 1 septembrie 2010 iar legea civilă nu retroactivează;

- Instanţa de fond a ignorant aspecte esenţiale din contestaţia recurentului -reclamant, anume că raportul de evaluare a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale, la mai mult de 3 ani de la încetarea mandatului;

- Instanţa de fond a ignorant cu desăvârşire şi aspecte de fond criticate pentru nelegalitate în contestaţia formulată împotriva raportului contestat, la lit. B) pct. 1 - 3 din cuprinsul acestuia, filele x, aceste acte nu pot constitui indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în sensul art. 301 C. pen., ce fac referire la săvârşirea faptei de conflict de interese.

În dezvoltarea acestor argumente recurentul - reclamant a reluat în integralitate susţinerile formulate în cadrul acţiunii pe fond, acestea regăsindu-se "mot a mot" la " Motivele acţiunii" ce au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Întâmpinarea

În cauză intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Susţine în esenţă intimata - pârâtă că raportul de evaluare întocmit are valoarea unei sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispoziţiilor C. proc. pen., situaţie în care nu este admisibilă cererea formulată de reclamant.

În cauza dedusă judecăţii inspecţia de integritate a întocmit Raportul de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, motivate de identificarea unor elemente de încălcare a legislaţiei penale, sens în care a sesizat organul penal competent - Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) iar o eventuală admitere a acţiunii de anulare a raportului de evaluare conduce, fără echivoc, la soluţia absurdă în care sesizarea instituţiei parchetului poate fi anulată de o instanţă de contencios administrativ.

Apreciază intimata că o asemenea soluţie ar depăşi competenţa instanţei de contencios administrative, DNA, sesizată în condiţiile legii, fiind singura instituţie competentă să efectueze cercetări, iar în situaţia confirmării sau infirmării constatărilor, procesul să îşi urmeze cursul normal.

Raportul de evaluare, prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese sau a altor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, este o sesizare, şi nu reprezintă un act administrative pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ iar prin simpla sesizare a DNA, în vederea efectuării unor cercetări penale, nu se naşte un raport juridic de drept administrative, ceea ce înseamnă că această situaţie este diferită de cea care, prin raportul de evaluare Agenţia Naţională de Integritate constată existenţa unui conflict de interese administrative sau de incompatibilitate, caz în care fapta săvârşită constituie abatere, iar consecinţa este aplicarea unei sancţiuni de către organele competente.

Consideră intimata - pârâtă că raportul de evaluare emis pentru recurentul - reclamant nu are natura juridică a unui act administrative cenzurabil pe calea unei acţiuni în anulare la instanţa de contencios, atât timp cât acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge un raport juridic de drept administrativ, singurul efect fiind acela de a sesiza organele de urmărire penală, în urma constatării unor indicii de săvârşire a unei infracţiuni.

Pe fondul cauzei, apreciază intimata - pârâtă că susţinerile recurentului - reclamant sunt nefondate, fiind rezultatul unor interpretări greşite şi trunchiate a prevederilor legale incidente.

În concluzie, solicită intimata respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, din Camera de Consiliu din data de 23 octombrie 2018, când, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că "procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrative şi fiscal", procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă şi s-a acordat termen de judecată în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului, la data de 19 februarie 2019.

Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

Examinând cauza şi sentinţa atacată, pe fondul recursului, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reţine că prezentul recurs vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 259 din 1 februarie 2016, de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii promovate de reclamantul A., de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015.

Cel de-al doilea recurs promovat de aceeaşi parte - reclamantul A., împotriva soluţiei pronunţate de aceeaşi instanţă de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin aceeaşi hotărâre - Sentinţa civilă nr. 259 din 1 februarie 2016, de respingere, ca inadmisibilă a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a fost soluţionat de instanţă, prin Decizia nr. 1405 pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2016, ataşată la dosar.

Analizând recursul declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă a acţiunii de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, faţă de dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că, în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., pentru casarea hotărârii; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, raportat de materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei,

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/.../b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că acţiunea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, este inadmisibilă.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că acţiunea promovată de recurentul - reclamant este inadmisibilă, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte apreciază că, faţă de soluţia pronunţată, pe calea unei excepţii de ordine publică, fără a trece la cercetarea fondului litigiului, criticile recurentului - reclamant, în sensul că "argumentarea instanţei de fond ignoră în întregime motivele invocate de către subsemnatul în cadrul acţiunii formulate precum şi practica din domeniu, instanţa omiţând să cerceteze argumentaţia supusă analizei privind nelegalitatea Raportului de evaluare contestat ...", nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., impun instanţelor de judecată obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor, fără a trece şi la cercetarea în fond a cauzei; în speţa de faţă fiind vorba despre excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de autoritatea publică pârâtă.

Astfel, instanţa de control judiciar nu poate accepta critica recurentului cu privire la necercetarea fondului acţiunii sale de către instanţa de fond, întrucât dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ. prevăd ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză, tocmai pentru că, în situaţia admiterii excepţiilor, cercetarea pe fond a cauzei devine inutilă.

Astfel cum rezultă şi din considerentele sentinţei civile recurate, instanţa de fond a procedat în conformitate cu normele legale mai sus menţionate, soluţionând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în sensul admiterea acesteia.

Prin urmare, în condiţiile în care soluţia instanţei a fost de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, situaţie care determină respingerea, ca atare a acţiunii, în mod temeinic şi legal instanţa de fond nu a mai analizat criticile formulate de recurentul - reclamant A. cu privire la nelegalitatea raportului de evaluare, faţă de dispoziţiile anterior menţionate, aceasta fiind sancţiunea legiuitorului pentru nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei acţiuni în contencios administrativ.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, sentinţa ce formează obiectul recursului fiind redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. - judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurentul reclamant este prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. şi se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei, instanţa de fond aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Analizând obiectul litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a supus spre analiză instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, emis de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. f) şi g) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Prin Raportul de evaluare ce a făcut obiectul analizei instanţei de fond s-a dispus:

1) Clasarea lucrării nr. x din 28 noiembrie 2012;

2) Sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Având de analizat caracterul de act administrativ al raportului de evaluare ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Astfel, raportul de evaluare din speţa de faţă prin care, în final, se dispune sesizarea DNA nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu creează, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice, fiind un act de sesizare a organului de urmărire penală.

În speţa de faţă nu ne aflăm în faţa unui act care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice şi, din această perspectivă, acţiunea părţii reclamante este inadmisibilă.

Astfel, dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, conform cărora "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Dispoziţiile mai sus precizate fac referire la conflictul de interese de natura administrativă, însă în raportul de evaluare a cărui anulare se solicit de către recurentul - reclamant, inspectorul de integritate identifică aspecte privind încălcarea legislaţiei penale, iar efectuarea cercetărilor privind aceste aspecte nu intră în competenţele Agenţiei Naţionale de Integritate.

Altfel spus, raportul de evaluare poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ numai cu privire la acea parte prin care se constată şi se dispune cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă reglementat de art. 70 din Legea nr. 161/2003 - (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6042 din 5 iulie 2013). Per a contrario, cum în speţa de faţă nu există o astfel de ipoteză, nefiind reţinut (şi) un conflict de interese administrativ, cauza fiind clasată cu privire la acest aspect, fiind dispusă sesizarea organului de cercetare/urmărire penală, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a constatat că acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ este inadmisibilă.

Prin simpla sesizare a organelor de cercetare/urmărire penală în vederea efectuării de verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, nu se naşte un raport juridic de drept administrativ, ceea ce înseamnă că această situaţie este diferită de cea în care, prin raportul de evaluare, A.N.I. constată existenţa unui conflict de interese administrativ (în situaţia în care fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni), caz în care fapta săvârşită constituie abatere disciplinară, iar consecinţa este aplicarea unei sancţiuni administrative de către organele disciplinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

Or, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existenţa unui conflict de interese administrativ, cauza fiind clasata sub acest aspect, pârâta dispunând sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Noul C. pen. şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute şi sancţionate de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de natură administrativă şi nu la cel de natură penală, chiar dacă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care raportul de evaluare conţine dispoziţia de sesizare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiunii, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, competenţă pe care instanţa de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese şi a altor infracţiuni conexe este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. şi respectiv de C. proc. pen.

Inadmisibilitatea se referă la o situaţie care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Menţinând soluţia instanţei de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii promovate de reclamant, instanţa de recurs nu va analiza criticile recurentului ce vizează fondul cauzei, nelegalitatea raportului de evaluare, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A., ca nefondat, menţinând sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 259 din 1 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM