Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 773/2019 AI generated

Conflict of laws: Incompatibility of municipal mayor with school board membership under pre-amendment Law No. 161/2003 vs. National Education Law representative requirements.

Case Number Decizia nr. 773/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency (ANI), quashed the lower court’s judgment that had annulled the contested administrative act, and in re-judgment dismissed the claimant’s action as unfounded, thereby upholding ANI’s position that the individual was in a state of incompatibility. The dispute centered on an evaluation report issued by ANI against a local mayor who simultaneously served as a representative of the local council in the school board of a public educational institution; the lower court had incorrectly found no incompatibility, while ANI argued the concurrent roles violated statutory prohibitions. The decisive legal basis was Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which expressly prohibited local elected officials from holding management or board positions in public institutions, taking precedence over the general provisions of the National Education Law that required a "representative of the mayor" on school boards; the Court held that the subsequent legislative amendment allowing mayors to sit on school boards via Emergency Government Ordinance No. 49/2014 could not be applied retroactively to the period under evaluation (2008–2013) due to the principle of non-retroactivity under Article 15(2) of the Constitution, and that the incompatibility was triggered by the mere simultaneous holding of the roles, regardless of the mayor’s voting impact or lack of remuneration.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 176/2010, articolul 96 din Legea nr. 1/2011, art. 87 din Legea nr. 161/2003, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of laws: Incompatibility of municipal mayor with school board membership under pre-amendment Law No. 161/2003 vs. National Education Law representative requirements: Invocă dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, act normativ cu forţă juridică obligatorie, cu caracter procedural şi de strictă aplicare pentru subiecţii de drept ce intră sub incidenţa acestuia.

Keywords

AI generated
conflicts of laws municipal ordinance public officials local government action for annulment constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 25 din Legea nr. 176/2010
Invocă dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, act normativ cu forţă juridică obligatorie, cu caracter procedural şi de strictă aplicare pentru subiecţii de drept ce intră sub incidenţa acestuia.
articolul 96 din Legea nr. 1/2011
În continuare, recurenta susţine că articolul 96 din Legea nr. 1/2011, în forma în care a fost reţinut şi redat de către instanţa de fond în considerente, este aplicabil începând cu data de 30 iunie 2014, data la care a fost publicată, în Monitorul Oficial al României nr.
art. 87 din Legea nr. 161/2003
În concluzie, consideră că rezultă cu certitudine faptul că intimatul, primar al comunei Meteş, judeţul Alba, a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 87 din Legea nr.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
În aceste condiţii, ANI a realizat o interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea dispoziţiilor art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2014 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate (în continuare ANI) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x din 19 iunie 2014 întocmit de pârâtă cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 21/2015 din 6 februarie 2015, a admis contestaţia formulată de A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă a anulat Raportul de evaluare x din 19 iunie 2014 întocmit de pârâtă şi a obligat pârâta la 50 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că raţionamentul instanţei de fond este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.

Astfel, Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 161/2003 reprezintă cadrul legal privind atât exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, în conformitate cu regulile asumate de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană cât şi procedurile de evaluare a respectării acestora şi sancţiunile aplicabile în situaţia încălcării regimului juridic privind incompatibilităţile şi conflictual de interese.

Aceleaşi acte normative instituie conceptul de integritate în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, concept care este construit în baza principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public.

Invocă dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, act normativ cu forţă juridică obligatorie, cu caracter procedural şi de strictă aplicare pentru subiecţii de drept ce intră sub incidenţa acestuia.

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare retroactive a legii, apreciază recurenta că susţinerile instanţei de fond sunt complet nefondate, atât prin raportare la principiul "tempus regit actum", cât şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 161/2003 şi ale Legii nr. 215/2001.

Invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, nr. 3 din 2 februarie 1993 şi nr. 291/2004, susţinând că, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat constant că o lege nu poate retroactiva atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Din aceste decizii rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.

În considerarea practicii Curţii Constituţionale referitoare la interpretarea dispoziţiilor articolului 15 alin. (2) din Constituţia României şi văzând dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, apreciază recurenta că sunt pe deplin incidente prevederile din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Prin urmare, consideră greşit aplicată interpretarea data textelor legale de Curtea de Apel Alba Iulia.

În continuare, recurenta susţine că articolul 96 din Legea nr. 1/2011, în forma în care a fost reţinut şi redat de către instanţa de fond în considerente, este aplicabil începând cu data de 30 iunie 2014, data la care a fost publicată, în Monitorul Oficial al României nr. 486 din 30 iunie 2014, O.U.G. nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative.

Perioada supusă evaluării, în cazul reclamantului este 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013, iar Raportul de evaluare este datat 19 iunie 2014.

La data evaluării situaţiei reclamantului, Legea educaţiei naţionale nu prevedea posibilitatea ca primarul să facă parte din Consiliul de administraţiei al unei şcoli, singur reprezentantul primarului/consiliului local având această posibilitate.

În cauză, rămâneau astfel incidente dispoziţiile din Legea nr. 161/2003, prin care era prevăzută expres interdicţia primarului de a face parte din Consiliul de administraţie al unei instituţii publice, aşa cum sunt şi instituţiile de învăţământ.

Întrucât prevederile legislative se interpretează şi se aplică prin metoda sistematică, în mod coroborat şi în armonie reciprocă, starea de incompatibilitate în care a fost găsit intimatul - reclamant este una care subzistă, atât prevederilor Legii nr. 161/2003 cât şi celor ale Legii nr. 1/2011, forma în vigoare la data efectuării procedurii de evaluare.

Recurenta nu consideră că "intenţia legiuitorului a fost ca primarul să fie membru în Consiliul de administraţie al şcolii fără ca îndeplinirea acestei obligaţii legale să poată fi considerată o încălcare a regimului incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003", atât timp cât legiuitorul a legiferat în mod expres în acest din urmă act normativ tocmai faptul că situaţia descrisă atrage starea de incompatibilitate şi aceasta tocmai în virtutea adagiului " Specialia generalibus derogant".

Apreciază astfel recurenta că intimatul avea obligaţia respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.

În concluzie, consideră că rezultă cu certitudine faptul că intimatul, primar al comunei Meteş, judeţul Alba, a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 referitor la nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor generat de deţinerea funcţiei de primar al Comunei Meteş, judeţ Alba, simultan cu cea de reprezentant al Consiliului Local Meteş în Consiliul de Administraţie al Şcolii cu Clasele I - VIII Meteş.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând, respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului, ca nefondată.

Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că nicăieri instanţa de fond nu a reţinut că legea aplicabilă retroactivează, ci dimpotrivă, a analizat pentru fiecare perioadă în parte care era legea în vigoare aplicabilă.

Astfel, s-a reţinut că începând cu data de 18 iunie 2008 reclamantul este primarul Comunei Meteş şi că prin H.C.L. nr. 74 din 26 septembrie 2008, H.C.L. 9 din 22 februarie 2013, în perioada 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013 a fost reprezentantul Consiliului Local al comunei Meteş în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Meteş.

Legea nr. 176/2010 care constituie temeiul legal al activităţii ANI şi care a conferit acesteia competenţe de control în perioada exercitării funcţiilor publice şi 3 ani după încetarea acestora (art. 11 din lege) a intrat în vigoare la 5 septembrie 2010 prin urmare, numai începând cu această data sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi; activitatea ANI putându-se raporta numai la situaţiile născute după data de 5 septembrie 2010.

În aceste condiţii, ANI a realizat o interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În continuare, intimatul îşi însuşeşte considerentele avute în vedere de instanţa de fond în pronunţarea sentinţei.

Susţine, de asemenea, intimatul că este neîntemeiat motivul de recurs invocat de recurentă, în sensul că instanţa de fond a motivat incorect hotărârea data.

Instanţa de fond a analizat legislaţia aplicabilă în mod cronologic şi indiferent de perioadă, din consiliul de administraţie al şcolii trebuia să facă parte primarul sau un reprezentant al primarului sau al consiliului local.

În situaţia din prezenta cauză reclamantul, fiind ales în calitate de primar al comunei Meteş, a acceptat să fie numit reprezentant al Consiliului Local în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Generale cu clasele I - VIII Meteş. Chiar dacă textul de lege invocat prevede o incompatibilitate a aleşilor locali cu calitatea de membru al consiliului de administraţie al instituţiilor publice, această stare trebuie apreciată atât prin raportare la exerciţiul atribuţiilor desfăşurate, cât şi la dezideratele Legii nr. 161/2003.

Având în vedere caracterul de reprezentant în Consiliul de administraţie al unei şcoli şi atribuţiile pe care le implică această titulatură, apreciază intimatul că, prin cumularea celor două funcţii nu s-a adus atingere imparţialităţii şi transparenţei cu care a exercitat funcţia de primar.

Chiar dacă la data adoptării Legii nr. 161/2003, intenţia legiuitorului a fost aceea de separare efectivă a funcţiilor de demnitate publică, pentru a nu exista dubii cu privire la modul de exercitarea a mandatului, nu poate conchide că, în situaţia concretă în care s-a aflat reclamantul s-a adus atingere principiilor prevăzute de art. 71.

Invocă intimatul şi Ordinul nr. 4619/2014, care prevede obligativitatea ca primarul sau un reprezentant al acestuia să facă parte din Consiliul de administraţie al unei şcoli.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, în cuprinsul căruia arată că intimatul a susţinut argumentele înaintate în faţa instanţei de fond, considerând însă că, din perspectiva prevederilor Legii nr. 161/2003 precum şi a celorlalte acte normative incidente, întâmpinarea intimatului a fost formulată cu greşita înţelege a temeiurilor legale, devenind nefondată.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2018, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 19 februarie 2019.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x din 19 iunie 2014, emis de pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat s-a reţinut că intimatul-reclamant A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013 a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Meteş judeţul Alba şi calitatea de reprezentant al Consiliului Local al comunei Meteş Judeţul Alba în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii cu clasele I - VIII Meteş, fiind încălcate dispoziţiile art. 87 alin. (1)lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Curtea de apel a admis acţiunea şi a dispus anularea raportului de evaluare contestat, apreciind că intimatul nu se află în stare de incompatibilitate, soluţie neîmpărtăşită de instanţa de control judiciar.

Analizând criticile formulate de recurentă, se observă că problema de drept ce suscită dezbatere în prezenta cauză este cea referitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010.

A reţinut instanţa de fond că activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate se poate raporta numai la situaţiile născute după data de 5 septembrie 2010, aceasta fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această opinie, reţinând că, în cauză autoritatea recurentă avea competenţa materială şi funcţională de a emite raportul de evaluare contestat, verificările fiind începute de Agenţie în decembrie 2013, urmare a sesizării acesteia cu lucrarea nr. 59487/S/II din 13 decembrie 2013, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Prin urmare întreaga perioadă de evaluare s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate în Legea nr. 176/2010, iar din punct de vedere al dreptului material, faptele au fost analizate şi încadrate juridic în prevederile Legii nr. 161/2003, de asemenea, în vigoare pe întreaga perioadă supusă evaluării, 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013, cu respectarea principiului tempus regit actum.

Situaţia juridică generatoare a stării de incompatibilitate este reglementată de normele de drept substanţial cuprinse în art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare şi în perioada avută în vedere de inspectorul de integritate (26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013), pe când prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se prevede că activitatea procedurală de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate, evident cu respectarea principiului tempus regit actum, atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Sub acest aspect, nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie; Legea nr. 176/2010 fiind în vigoare la momentul începerii verificărilor, inclusiv la data emiterii Raportului de Evaluare - 19 iunie 2014, autoritatea recurentă aplicând legal, cu respectarea principiului în discuţie, normele de drept material, în vigoare la data faptelor (respectiv Legea nr. 161/2003) şi normele de procedură în vigoare la data verificării şi întocmirii raportului (respectiv Legea nr. 176/2010).

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii în timp este fondat, prima instanţă reţinând greşit că Agenţia Naţională de Integritate a realizat o interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 aliniat (2) din Constituţia României.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, reţine Înalta Curte că, prin Raportul de evaluare nr. x din 19 iunie 2014 întocmit de recurenta Agenţia Naţională de Integritate, s-a constatat starea de incompatibilitate a intimatului-reclamant pentru deţinerea simultană a calităţii de primar al comunei Meteş, judeţul Alba cu cea de reprezentant al Consiliului Local Meteş în Consiliul de administraţie al Şcolii cu clasele I - VIII Meteş, încălcând în acest fel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referinţă a evaluării, şi anume 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013.

Astfel, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la acel moment "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

De asemenea, art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare în perioada supusă evaluării - 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013 (până la data de 30 iunie 2014) avea următorul conţinut:

(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă".

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de primar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, instanţa de fond încadrând greşit dispoziţiile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 în categoria normelor cu caracter general şi dispoziţiile în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, în categoria normelor cu caracter special, "ce derogă de la regula generală instituită de art. 87 lit. d)".

Pe de o parte, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului (şi un reprezentant al consiliului local) dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Nu există, aşadar, niciun conflict/necorelare între dispoziţiile de lege incidente cauzei, intenţia legiuitorului fiind clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, deşi invocă în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 în forma modificată prin Legea nr. 62 din 21 martie 2013 (în vigoare din 29 martie 2013, deci după finalizarea evaluării), în conţinutul hotărârii redă dispoziţiile art. 96 alin. (2), în forma modificată prin O.U.G. nr. 49/2014, aplicabile începând cu data de 30 iunie 2014, (data când a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 486 din 30 iunie 2014), în condiţiile în care perioada supusă evaluării este 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013.

Astfel, dispoziţiile art. 96 alin. (2), în forma modificată prin Legea nr. 62 din 21 martie 2013, invocate de instanţa de fond, în realitate aveau următorul conţinut " 2). În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;", instanţa de fond reţinând astfel greşit că, în perioada supusă evaluării, în Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial poate fi inclus ca membru şi primarul.

În plus, raportându-se la aceeaşi perioadă supusă evaluării - 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit a invocat modificările aduse legii educaţiei prin Legea nr. 62 din 21 martie 2013, în vigoare din 29 martie 2013, pe de o parte din perspectiva perioadei supusă evaluării (aceasta fiind încheiată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 62/2013) şi pe de altă parte, din perspectiva modificărilor aduse de aceasta, fără incidenţă în prezenta cauză (respectiv alin. (3) al articolului 96); alin. (2) al articolului 96 nefiind modificat.

Astfel, eronat a reţinut instanţa de fond că "legea educaţiei naţionale permite primarului să deţină această calitate".

Contrar reţinerii instanţei de fond, Înalta Curte constată că numirea primarului în consiliul de administraţie nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legilor în vigoare în perioada evaluată; dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 fiind fără echivoc şi stipulând expres că "funcţia de primar ... este incompatibilă cu funcţia ... de membru al consiliului de administraţie ... la instituţiile publice.".

Faptul că prin O.U.G. nr. 49/2014 au fost modificate dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, prevăzându-se că însuşi primarul poate face parte din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu înseamnă că în reglementarea anterioară primarul putea deţine valabil calitatea de membru în Consiliul de administraţie.

Dimpotrivă, tocmai pentru că, în perioada de referinţă, participarea primarului în consiliul de administraţie al unei instituţii publice era sancţionată pe temeiul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, a fost prevăzută obligaţia de desemnare a unui reprezentant al primarului în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ de nivel gimnazial, învăţământ preşcolar şi primar; Consiliul local fiind de asemenea obligat să-şi desemneze un reprezentant, altul decât primarul.

În consecinţă, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant, în calitate de primar, nu putea face parte din Consiliul de administraţie al Şcolii cu clasele I - VIII Meteş, nici în calitatea deţinută - aceea de primar - şi nici ca reprezentant al Consiliului Local Meteş, dispoziţiile art. 86 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul evaluării, fiind fără echivoc.

Procedându-se astfel au fost încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă ulterior dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost modificate prin O.U.G. nr. 49/2014 (aplicabilă începând cu data de 30 iunie 2014) în sensul menţionării primarului ca membru în consiliul de administraţie al unei şcoli, Înalta Curte constată că noua reglementare nu este aplicabilă cauzei, situaţia de incompatibilitate fiind reţinută pentru o perioadă anterioară modificării legislative invocate.

Faptul că ulterior perioadei de referinţă (26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013) a intervenit modificarea dispoziţiilor art. 96 alin. (2)lit. a) din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G. nr. 49/2014, confirmă intenţia legiuitorului în sensul că, la momentul adoptării Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu s-a prevăzut posibilitatea primarului de a face parte din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Împrejurarea că modificarea legislativă invocată a intervenit până la soluţionarea definitivă a procesului nu determină şi aplicabilitatea ei în cauza pendinte, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

Cu alte cuvinte, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Altfel spus, raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia.

Aceeaşi concluzie este valabilă şi în legătură cu modificarea corespunzătoare adusă prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, în condiţiile în care respectiva reglementare nu se subsumează noţiunii de "lege penală sau contravenţională", pentru a avea astfel incidenţă în cauză, ca excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul sau după finalizarea activităţii de evaluare, astfel cum a susţinut recurentul-reclamant.

Această interpretare a fost confirmată şi de soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014."

Prin urmare, Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate reţinută în sarcina intimatului-reclamant a fost legal constatată pentru perioada 26 septembrie 2008 - 22 februarie 2013, fiind incidente prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate¸ în condiţiile în care acesta a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Meteş, Judeţul Alba şi calitatea de reprezentant al Consiliului Local Meteş în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii cu Clasele I - VIII Meteş.

Studiind actele şi lucrările dosarului (dosar fond) pentru a stabili dacă intimatul - reclamant a reprezentat efectiv Consiliul Local în Consiliul de administraţie al Şcolii cu Clasele I - VIII Meteş, instanţa de control judiciar constată că la dosarul cauzei există documente ce confirmă că acesta a participat la dezbaterile din cadrul şedinţelor organizate de Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Meteş (în număr de 6), exprimându-şi dreptul la vot şi semnând Procesele-verbale întocmite la sfârşitul şedinţelor, în calitate de "membru" aspect necontestat, de altfel, de intimatul - reclamant.

Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă juridică, sub aspectul stabilirii stării de incompatibilitate, faptul că, în şedinţele Consiliului de administraţie la care a participat recurentul - reclamant, votul său "nu a influenţat în nici un fel hotărârile luate, deoarece, fie a fost unanimitate, fie votul exprimat împotrivă nu a contat în decizia finală", reţinând că starea de incompatibilitate nu este condiţionată de aceste aspecte.

De asemenea, nu prezintă relevanţă nici faptul că recurentul - reclamant nu a fost remunerat în calitate de membru al Consiliului de administraţie, întrucât art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează incompatibilitatea prin simpla deţinere simultană a funcţiei de primar şi a calităţii de membru în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/instituţii publice.

Ca urmare, este evidentă situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant prin exercitarea concomitentă a funcţiei de primar cu cea de reprezentant al Consiliului Local Meteş în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii cu Clasele I - VIII Meteş, fiind lipsită de relevanţă, din perspectiva elementelor care contribuie la definirea şi caracterizarea interdicţiei de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, motivaţia referitoare la lipsa unui interes patrimonial.

Nici necunoaşterea legii, invocată de intimatul - reclamant, nu-l "absolvă" pe reclamant de starea de incompatibilitate în care s-a aflat, în condiţiile în care prevederile privind incompatibilităţile sunt cuprinse atât în legile proprii administraţiei publice, cât şi în Legea nr. 161/2003, normele legale incidente în cauză îndeplinind atât criteriile de legalitate cât şi pe cele de publicitate, fiind publicate în Monitorul Oficial şi cuprinse astfel de toate programele legislative.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare, va respinge acţiunea promovată de reclamant, ca fiind neîntemeiată, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 21/2015 din 6 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM