Joint-liability tax assessment suspension denied after merits review held improper; decision remains enforceable.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018 emis de pârâtă.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin Încheierea de şedinţă din 26 iunie 2018, Curtea de apel a amânat pronunţarea asupra sentinţei atacate în prezenta cauză.

2.2. Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 99 din 27 iunie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a

Finanţelor Publice Braşov, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că în conţinutul analizei condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului atacat prima instanţă de fapt a cercetat şi examinat fondul cauzei.

Astfel, s-a reţinut că actul a cărui suspendare se solicită, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului, prezintă aparenţă de nelegalitate, fiind îndeplinită astfel condiţia cazului bine justificat, or, motivele invocate de către reclamant reprezintă motive ce antamează chestiunile de legalitate deduse judecaţii în contestaţia formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii.

În ceea ce priveşte faptul că reclamantul nu a deţinut calitatea de administrator, ci doar de asociat astfel încât este nelegală emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, acesta reprezintă un aspect privind analizarea legalităţii deciziei de angajare a răspunderii.

Totodată, în ceea ce priveşte paguba iminentă s-a apreciat că punerea în executare a actului de creanţă fiscală atacat îi creează reclamantului un prejudiciu material previzibil, or, previzibilitatea prejudiciului material nu se constată doar prin raportare la valoarea sumei pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare, în plus a făcut trimitere la prevederile art. 25 - 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin concluziile scrise, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018, prin care organul fiscal a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în vederea realizării creanţelor fiscale, în limita sumei de 4.512.802 RON, pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei societatea B. S.R.L.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Or, în speţă, prima instanţă nu a identificat împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci a apreciat doar că respectivul act, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului, prezintă aparenţă de nelegalitate pentru că, deşi s-a reţinut că reclamantul are calitatea de asociat al societăţii B. S.R.L., angajarea răspunderii solidare a acestuia a fost stabilită conform art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Codul de procedură fiscală.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimatul-reclamant a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea deciziei atacate prin prisma faptului că nu a deţinut calitatea de administrator, ci doar de asociat, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la actul contestat.

Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât şi verificarea legalităţii actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, ce este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr, punerea în executare a deciziei contestate va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului intimatului-reclamant însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor textului de lege sus-menţionat.

În ceea ce priveşte încheierea de amânare a pronunţării se constată că nu s-au formulat critici distincte, aceasta fiind atacată în considerarea faptului că face parte integrantă din sentinţa recurată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării încheierii şi sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva Încheierii din 26 iunie 2018 şi sentinţei nr. 99 din 27 iunie 2018 ale Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile recurate şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM