Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 718/2019 AI generated

Suspendation of enforcement of budgetary claim verification report based on serious doubt of legality and imminent damage

Case Number Decizia nr. 718/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal, set aside the lower court's dismissal, and ordered the suspension of enforcement of the administrative act pending the final resolution of the annulment action, ruling in favor of the claimant company. The dispute involved a request for preliminary suspension of a verbal finding of irregularities and establishment of budgetary claims by the National Agency for Rural Investment Financing, which imposed a financial liability of approximately 857,897 RON on the company for alleged irregularities in a restaurant establishment project. The court held that the conditions for suspension were cumulatively met: a "justified case" existed because a related lower court judgment had already annulled a subsequent verification report against the same entities, creating a serious doubt regarding the legality of the challenged act due to the administrative body's inconsistency, and "imminent damage" was established as the execution of the claim threatened the company's financial solvency. The decision was grounded in Article 14(1) of Law No. 554/2004 and Articles 2(1)(s) and 2(1)(t), which require the concurrent presence of a justifiable doubt about the act's legality and the threat of imminent, irreparable harm to warrant suspension of an administrative act's enforcement.

Legislator headnote

AI generated

art. 496 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Suspendation of enforcement of budgetary claim verification report based on serious doubt of legality and imminent damage: The dispute involved a request for preliminary suspension of a verbal finding of irregularities and establishment of budgetary claims by the National Agency for Rural Investment Financing, which imposed a financial liability of approximately 857,897 RON on the company for alleged irregularities in a restaurant establishment project. The court held that the conditions for suspension were cumulatively met: a "justified case" existed because a related lower court judgment had already annulled a subsequent verification report against the same entities, creating a serious doubt regarding the legality of the challenged act due to the administrative body's inconsistency, and "imminent damage" was established as the execution of the claim threatened the company's financial solvency. The decision was grounded in Article 14(1) of Law No. 554/2004 and Articles 2(1)(s) and 2(1)(t), which require the concurrent presence of a justifiable doubt about the act's legality and the threat of imminent, irreparable harm to warrant suspension of an administrative act's enforcement.

Keywords

AI generated
action for annulment imminent financial damage enforcement decision action for liability financial solvency justified grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural basis cited to allow the appeal, order the setting aside of the lower court's decision, and rule on the merits by admitting the request for suspension.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited to allow the appeal, order the setting aside of the lower court's decision, and rule on the merits by admitting the request for suspension.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19 ianuarie 2017 de către echipa de verificare a autorităţii pârâte înregistrat la aceasta sub nr. x din 25 ianuarie 2017, prin care s-a stabilit împotriva societăţii o creanţă bugetară rezultată din nereguli privind proiectul C x din 4 mai 2010: "înfiinţare restaurant cu specific local aparţinând S.C. A.", în cuantum de 857.897,06 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 26 din 7 februarie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., susţinând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că prima instanţă, fără niciun temei, a apreciat că nu există împrejurări de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa nelegalităţii actului administrativ contestat.

Astfel, a ignorat argumentele societăţii reclamante referitoare la insecuritatea juridică provocată de actul contestat evidenţiată de emiterea acestuia după 11 luni de la data emiterii unui alt act de control care a ajuns la constatări şi concluzii contrare celui dintâi, încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile întrucât s-a aplicat retroactiv O.U.G. nr. 66/2011 la fapte petrecute sub imperiul O.G. nr. 79/2003, precum şi a Deciziei nr. 66/25 februarie 2015 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 66 din Ordonanţă.

Recurenta a susţinut, de asemenea, că în cauză este îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube iminente, executarea unei creanţei în cuantum de 857.897,06 RON stabilite prin actul administrativ atacat fiind în măsură să plaseze societatea într-o insolvenţă iremediabilă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare.

4. Apărarea intimatulei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 ianuarie 2017 prin care intimata-pârâtă a stabilit împotriva societăţii o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 857.897,06 RON.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În cauză, se apreciază că motivele circumscrise de recurentă cazului bine justificat, amplu şi detaliat descrise în cererile sale, conturează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte inconsecvenţa organului fiscal în adoptarea actelor contestate, conducând la concluzia că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii reţine, totodată, că prin Sentinţa nr. 229 din 19 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunile conexe formulate de reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., dispunând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 decembrie 2016 prin care s-a stabilit împotriva societăţii o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 567.464,71 RON şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2708 din 2 februarie 2017 privind pe reclamanta S.C. B. S.R.L.

Totodată, a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 ianuarie 2017, prin care s-a stabilit împotriva societăţii o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 857.897,06 RON şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 7783 din 27 martie 2017 privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat".

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul contestat ar conduce în mod indubitabil la perturbarea gravă a activităţii societăţii recurente şi, implicit, a prejudicierii acesteia, iar în condiţiile în care această consecinţă este cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 26 din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite cererea şi dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 ianuarie 2017 emis de intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM