Suspension of tax assessment execution: exclusion of merits-based statute of limitations defenses from summary review of "well-justified case"

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Jidvei S.R.L. - Filiala Alba a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Târgu Mureş, suspendarea executării Deciziei de impunere x din 3 ianuarie 2018 şi implicit a Raportului de inspecţie fiscală x din 3 ianuarie 2018 (ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere) privind obligaţiile de la plata sumelor de 632.915 RON, cu titlu de impozit, taxă contribuţie stabilită suplimentar şi l.223.113 RON, cu titlu de TVA suplimentară, până la data pronunţării instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 33 din 20 februarie 2018, a admis, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 3 ianuarie 2018, emisă de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, cu privire la obligaţiile de plată a sumelor de 632.915 RON, cu titlu de impozit, taxă contribuţie stabilită suplimentar şi 1.223.113 RON, cu titlu TVA suplimentară, până la pronunţarea instanţei de fond, respingând ca inadmisibilă cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 3 ianuarie 2018 emis de aceeaşi pârâtă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Târgu Mureş, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au susţinut, în esenţă, că în conţinutul analizei condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului atacat prima instanţă de fapt a cercetat şi examinat fondul cauzei, exercitând o motivare lacunară.

Astfel, s-a reţinut că există o îndoială serioasă asupra deciziei atacate întrucât organul fiscal a stabilit obligaţii suplimentare aferente anului 2011, perioadă care aparent intră sub incidenţa prescripţiei, or, aceste aspecte ţin de legalitatea actului şi se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

Totodată, a apreciat că punerea în executare a obligaţiilor fiscale contestate expun societatea reclamantă la un blocaj financiar cu consecinţa paralizării activităţii reclamantei, or, prejudiciul trebuie să fie previzibil, iar evocarea fondului problemei nu face ca respectiva condiţie să fie îndeplinită.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţelor impuse în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Jidvei S.R.L. - Filiala Alba a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală, apreciind că, în aparenţă, există o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative atacate privind obligaţiile fiscale aferente anului 2011, aşa încât problema incidenţei prescripţiei cu privire la aceste obligaţii, excepţie neanalizată de instanţă, sesizând doar la nivel de aparenţă, este de natură să conducă la existenţa unui caz bine justificat, iar condiţia pagubei iminente, este, de asemenea, îndeplinită, cum corect s-a reţinut.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 3 ianuarie 2018 şi implicit a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 3 ianuarie 2018 (ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere) privind obligaţiile de la plata sumelor de 632.915 RON, cu titlu de impozit, taxă contribuţie stabilită suplimentar şi l.223.113 RON, cu titlu de TVA suplimentară, până la data pronunţării instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Or, în speţă, prima instanţă nu a identificat împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci a apreciat doar că acestea sunt reprezentate de faptul că în decizia atacată au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare şi baza de impunere suplimentară aferentă anului 2011, perioadă care la nivel de aparenţă intră sub incidenţa prescripţiei, susţinând că nu poate verifica şi celelalte apărări ale reclamantei întrucât acestea sunt apărări de fond şi au în vedere chestiuni de fapt şi de drept care nu pot fi analizate în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actelor în raport cu obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la actul contestat.

Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât şi verificarea legalităţii actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, ce este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care, de altfel, a făcut trimitere la faptul că celelalte motive invocate constituie argumentele unei acţiuni în anularea actului.

Înalta Curte constată astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr, punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii intimate însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor textului de lege sus-menţionat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării, în parte, a sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei nr. 33 din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată.

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere x din 3 ianuarie 2018. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM