Ukraine spouse's family reunification permit refusal upheld for lack of actual residence in Romania
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected the challenge to the immigration authority's refusal to grant a temporary residence permit for family reunification. The applicant, a Ukrainian national married to a Romanian citizen, contested the denial of her residence permit application, claiming she met the legal conditions for family reunification. The court found that the applicable version of the law required proof of actually living at the declared residence in Romania and that the family relationship must be effectively exercised on Romanian territory, conditions which the applicant failed to meet. The court rejected arguments based on Article 8 of the European Convention on Human Rights, noting that the provision protects effective family life, which was not demonstrated in Romania. The decision was based on Articles 50(2)(f) and 62(4)(b) of Government Emergency Ordinance No. 194/2002, as amended, and was final.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din O.U.G. nr. 194/2002, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 62 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ; Ukraine spouse's family reunification permit refusal upheld for lack of actual residence in Romania: The applicant, a Ukrainian national married to a Romanian citizen, contested the denial of her residence permit application, claiming she met the legal conditions for family reunification. The court found that the applicable version of the law required proof of actually living at the declared residence in Romania and that the family relationship must be effectively exercised on Romanian territory, conditions which the applicant failed to meet. The court rejected arguments based on Article 8 of the European Convention on Human Rights, noting that the provision protects effective family life, which was not demonstrated in Romania. The decision was based on Articles 50(2)(f) and 62(4)(b) of Government Emergency Ordinance No. 194/2002, as amended, and was final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's decision to rule on the appeal, rejecting it as unfounded.
The provision on the grounds for cassation that the appeal was examined against.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări prin Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj, a formulat contestaţie împotriva Actului nr. x/06.08.2015 emis de către Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj, prin care a fost respinsa în mod neîntemeiat cererea de acordare a permisului de şedere pentru reîntregirea familiei, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că refuzul de acordare a dreptului de şedere în România este nejustificat şi că întruneşte condiţiile legale de şedere în România pentru reîntregirea familiei şi obligarea intimatei la emiterea permisului pentru dreptul de şedere în România pentru reîntregirea familiei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 419 din data de 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări prin Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond a contestaţiei.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Recurenta este beneficiara dreptului de şedere pe teritoriul României în baza vizei de scurtă durată, care permite străinilor să intre pe teritoriul României în vedere unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi care să nu depăşească în total 90 de zile în decurs de 6 luni de la data prime intrări.
Recurenta a apreciat că prima instanţă a emis o soluţie greşită, deoarece ceea ce impune legea este dovedirea unei relaţii de familie, vrând să excludă o căsătorie fictivă şi nu o relaţie desfăşurată pe teritoriul altui stat; este evident că în acest moment, această relaţie de familie se desfăşoară pe teritoriul altui stat, cât timp recurenta are doar un drept de şedere temporară în România, acesta fiind motivul pentru care a solicitat acordarea dreptului de şedere în vederea reîntregirii familiei. Recurenta şi soţul său deţin un spaţiu locativ în oraşul Cluj-Napoca, imobilul fiind proprietatea cumnatului său, nefiind relevant că nu au fost găsite persoane în acea locaţie la data deplasării agenţilor, aceştia trebuind să verifice dacă spaţiul era apt pentru găzduirea a două familii.
Faţă de prevederile art. 50 alin. (2) lit. f) din lege, se arată că instanţa a adăugat sintagma "locuieşte efectiv la adresa la care are declarată reşedinţa", deşi dispoziţiile art. 62 alin. (4) lit. b) se referă la alte aspecte (existenţa unei stări de bigamie sau de poligamie).
Consideră recurenta că prima instanţă nu a avut în vedere prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 194/2002 şi pe cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurenta a făcut dovada unui drept protejat de lege, fiind cetăţean ucrainean de origine română căsătorită cu cetăţean român, căsătorie din care a rezultat un copil cetăţean român, întrunind condiţiile legale pentru acordarea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei.
Se mai arată că refuzul de acordare a acestui drept de şedere reprezintă un abuz, măsura ştirbind ocrotirea dreptului său la viaţă privată şi de familie garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările intimatului
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări prin Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
În ceea ce priveşte susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, se arată că recurenta a reluat aspectele invocate la fond, fără să formuleze critici concrete la adresa soluţiei date de prima instanţă.
Pe fond, s-a arătat că recurenta a invocat o versiune a legii anterioară momentului august 2011, ce nu era aplicabilă cererii acesteia; acesteia îi este aplicabil art. 62 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 în forma modificată prin Legea nr. 157/2011.
Astfel, prima instanţă a concluzionat în mod corect că recurenta nu avea o relaţie de familie pe teritoriul României, nefiind avute în vedere celelalte teze din textul legal (bigamie, poligamie, relaţie conjugală). Concluzia că nu locuia efectiv la adresa declarată drept reşedinţă în România are la bază mai multe elemente: verificarea efectuată de ofiţerii de imigrări, coroborată cu depoziţia coproprietarei; declaraţia martorei în faţa instanţei de fond; fictivitatea contractului de comodat. Practic, s-a dovedit că nici recurenta şi nici soţul acesteia nu locuiesc la adresa în cauză.
În ceea ce priveşte analiza prin prisma art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se arată că, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele au posibilitatea de a acţiona prin măsuri de autoritate pentru îndepărtarea de pe teritoriu lor a străinilor în condiţiile legii naţionale, iar exercitarea acestui atribut constituie o ingerinţă a autorităţilor publice în viaţa privată şi de familie, permisă atunci când acţiunea autorităţilor publice este sub spectrul alin. (2) al art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Soluţia negativă a cererii de rezidenţă nu echivalează cu îndepărtarea recurentei de pe teritoriul României; instanţa a apreciat corect mijloacele de probă care au condus la concluzia că relaţia de familie a recurentei se desfăşoară în afara României; art. 8 vizează drepturi care nu sunt lezate prin modalitatea de soluţionare a cererii reclamantei, deoarece nu s-a pus niciun moment în discuţie realitatea şi valabilitatea căsătoriei sale, ci neîndeplinirea condiţiei legale speciale a existenţei relaţiei de familie în România, ocazie cu care s-a constatat că nu este îndeplinită nici condiţia legală generală prev. de art. 50 alin. (2) lit. f) (şederea efectivă la adresa unde a declarat că îşi are reşedinţa).
În drept, au fost invocate prev. O.U.G. nr. 194/2002.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii, iar pe fond înlăturarea apărărilor formulate de intimat.
În motivarea răspunsului, s-a arătat că textul legal prevede doar două situaţii în care se poate refuza acordarea dreptului solicitat, iar recurenta nu se află în niciuna dintre aceste două situaţii. Practic, i se refuză dreptul de a avea o relaţie de familie pe teritoriul României prin refuzul de a i se acorda dreptul de şedere.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări prin Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj a depus un punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că nu insistă în invocarea excepţiei inadmisibilităţii, faţă de cele reţinute în cuprinsul raportului comunicat.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
Reclamanta A. a solicitat Serviciului pentru Imigrări al jud. Cluj prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, iar prin Actul nr. x/06.08.2015 emis de către Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj, a fost respinsa această cerere, pe considerentul că reclamanta şi soţul ei nu locuiesc în fapt la adresa declarată ca reşedinţă în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj şi relaţia de familie a acestora nu se desfăşoară pe teritoriul României.
Astfel, s-a reţinut că situaţia nu întruneşte condiţiile generale de prelungire a dreptului de şedere temporară în scopul reîntregirii familiei, aşa cum este prevăzută de art. 50 alin. (2) lit. f) şi art. 62 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002.
Într-o primă susţinere, recurenta a arătat că în mod greşit s-a susţinut atât prin decizia atacată, cât şi de prima instanţă, faptul că ar fi solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, cât timp aceasta nu a avut niciodată un drept de şedere temporară în scopul reîntregirii familiei, acest drept fiind solicitat pentru prima dată prin cererea soluţionată cu refuzul contestat.
Or, Înalta Curte constată că însăşi recurenta indică împrejurarea că este beneficiara dreptului de şedere pe teritoriul României în baza vizei de scurtă durată, care permite străinilor să intre pe teritoriul României în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi care să nu depăşească în total 90 de zile în decurs de 6 luni de la data prime intrări.
Această viză de scurtă şedere reprezintă, în esenţă, un drept de şedere temporară acordat în alt scop decât cel pentru reîntregirea familiei, iar solicitarea sa de acordare a unui drept de şedere mai îndelungat (cum este cel pentru reîntregirea familiei, care se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an) reprezintă în sine o cerere de prelungire. De altfel, chiar cererea formulată la intimat se referă la solicitarea de prelungire a dreptului de şedere temporară.
În ceea ce priveşte textul legal incident, recurenta a invocat prevederile art. 50 alin. (2) lit. f) şi ale) art. 62 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 157/2011.
Astfel, art. 50 alin. (2) lit. f) în forma veche, prevede faptul că: "(2) Dreptul de şedere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, numai dacă:
f) face dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit la adresa la care declară că are reşedinţa pe teritoriul României. În cazul străinilor care beneficiază de un drept de şedere pentru reîntregirea familiei, dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit se poate face de către sponsorul sau cetăţeanul român ai cărui membri de familie sunt şi cu care aceştia locuiesc. "
De asemenea, prev. art. 62 alin. (4) în forma veche stabileau următoarele:
"În cazul constatării existenţei unei stări de bigamie sau de poligamie, solicitantului i se refuză prelungirea dreptului de şedere."
În schimb legea aplicabilă cererii depuse de recurentă la data de 4.08.2015, stabilea următoarele:
Art. 50 alin. (2) lit. f): "(2) Dreptul de şedere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, numai dacă:
f) face dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit şi locuieşte efectiv la adresa la care declară că are reşedinţa pe teritoriul României. În cazul străinilor care beneficiază de un drept de şedere pentru reîntregirea familiei, dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit se poate face de către sponsorul sau cetăţeanul român ai cărui membri de familie sunt şi cu care aceştia locuiesc efectiv."
Art. 62 alin. (4): "4) Nu se acordă prelungirea dreptului de şedere atunci când se constată:
a) existenţa unei stări de bigamie sau de poligamie;
b) că cei 2 soţi nu mai au împreună o relaţie conjugală sau o relaţie de familie efectivă, pe teritoriul României."
Astfel, nu se verifică susţinerea recurentei, în sensul că legea nu impune condiţia ca relaţia de familie să se desfăşoare pe teritoriul României; recurenta a invocat în mod greşit o formă a legii neaplicabilă cererii sale, din punct de vedere al regulilor de aplicare a legilor civile în timp.
Ca urmare, era necesară dovada locuirii efective la adresa la care s-a declarat reşedinţa, iar neîndeplinirea acestei condiţii nici măcar nu este contestată de recurentă, care a avut în vedere un argument eronat legat de forma legii aplicabile cererii sale.
În ceea ce priveşte susţinerile legate de încălcarea dreptului la viaţa de familie prev. de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că protejarea dreptului la familie reglementat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se referă la apărarea unor relaţii efective de familie, cât timp Convenţia protejează drepturi concrete şi efective, iar nu ipotetice şi iluzorii; or, recurenta nu a dovedit că exercita o veritabilă viaţă de familie pe teritoriul României, pentru a solicita protejarea acesteia. Ca urmare, criticile aduse de recurentă sentinţei sunt nefondate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 419 din 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.
Procesat de GGC - GV