Bribery by public healthcare provider: scope of public official status for hospital-employed physicians and non-reopenability of factual evidence in cassation

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 141/P.I. din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de medic, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de medic.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş sau Direcţia Primăriei Timişoara - Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară - Căminul pentru persoane vârstnice.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Timiş, care, potrivit art. 93 alin. (2) şi (3) C. pen. urma să realizeze supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 94 - 98 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 290 alin. (4), (5) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 750 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. şi art. 249 C. proc. pen. a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 750 RON consemnată de inculpat la B., conform Chitanţei de consemnare nr. x/1 din 20.10.2016 şi Recipisei nr. x din 20.01.2016, în vederea confiscării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, în limitele admiterii ei în principiu prin încheierea din 19 decembrie 2018, în esenţă, că, în cursul lunii decembrie 2015, soţul denunţătoarei C., numitul D., în timp ce se afla la domiciliul său din jud. Arad, a suferit o hemoragie superioară externă, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internat în scopul determinării etiologiei afecţiunii medicale de care suferea.

Urmare investigaţiilor de specialitate efectuate de medicii din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Arad, s-a stabilit faptul că starea de sănătate a numitului D. era gravă, acesta prezentând multiple metastaze canceroase la organele interne - pancreas, plămâni şi ficat - circumstanţe în care, la externare, medicul curant i-a recomandat pacientului şi soţiei acestuia să se adreseze medicului A., medic primar - specialist în boli pulmonare de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din municipiul Timişoara.

Astfel, la începutul lunii ianuarie 2016, martora-denunţătoare împreună cu soţul său, dar şi cu socrul acesteia, martorul E., s-au deplasat în municipiul Timişoara şi l-au contactat pe medicul A., întâlnindu-se cu acesta în incinta Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, unde i-au prezentat cazul şi rezultatele analizelor medicale efectuate de numitul D.

După analizarea cazului medical şi vizionarea C.D.-ului cu analiza tomograf, inculpatul A. i-a spus pacientului D. că a localizat o pată foarte mare pe plămânul drept, motiv pentru care a propus internarea acestuia pentru data de 11.01.2016, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş", în vederea efectuării unor investigaţii şi intervenţii chirurgicale în zona pulmonară afectată.

În acest scop, la data de 11.01.2016, pacientul D. a fost internat la secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş", după care, datorită faptului că aparatul tomograf din cadrul acestui spital nu funcţiona, bolnavul s-a deplasat la Centrul medical "Dr. A." situat în Timişoara, str. x, unde a efectuat o analiză tomograf în urma căreia inculpatul A. i-a comunicat martorei C. că era necesară efectuarea unei biopsii şi, ulterior, intervenţia chirurgicală propriu-zisă asupra pacientului.

Ulterior, deşi martora C. împreună cu soţul acesteia, D., s-au aşteptat ca intervenţiile chirurgicale să fie efectuate în cel mai scurt timp posibil, au constatat că biopsia şi intervenţia chirurgicală propriu-zisă se tot amânau sub diferite pretexte, invocându-se fie lipsa oxigenului, fie lipsa sângelui, fie necesitatea prioritizării unor intervenţii chirurgicale asupra altor persoane internate în unitatea spitalicească, circumstanţe în care, interesându-se la pacienţii cu care soţul său se afla în salon, martora-denunţătoare a înţeles că aceste amânări ale intervenţiei chirurgicale se datorează faptului că ar fi trebuit să dea mită medicului A., aşa cum au procedat şi ceilalţi pacienţi internaţi, pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale asupra soţului său.

Ca urmare, la data de 18.01.2016, martora-denunţătoare C. a contractat un credit de nevoi personale de la o Casă de Ajutor Reciproc din localitatea Sântana, pentru suma de 1.475 RON, intenţionând să-i dea cu titlu de mită medicului A. suma de 1.000 RON, în scopul efectuării cât mai urgente a intervenţiei chirurgicale în cauză, aspecte despre care au aflat şi socrii martorei, numiţii E. şi F.

Ulterior contractării creditului de nevoi personale, martora - denunţătoare s-a deplasat împreună cu soacra sa, F., la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara pentru a-i oferi medicului A. suma de 1.000 RON, în scopul efectuării intervenţiei chirurgicale asupra soţului său. Astfel, după ce a ajuns în biroul medicului A., acesta a invitat-o să ia loc pe scaun, împrejurare în care denunţătoarea a pus un plic cu suma de 1000 RON pe biroul inculpatului, spunându-i acestuia că nu are decât această sumă de bani. Totodată, pentru urgentarea intervenţiei chirurgicale, martora C. i-a oferit inculpatului şi o plasă cu produse alimentare, incluzând ţuică, ouă, salam de vară, cafea, etc., care a fost pregătită de către martora F.

După oferirea plicului cu bani şi a bunurilor alimentare, medicul A. i-a spus martorei că îl va opera pe soţul său în ziua următoare, urmând să vorbească şi cu medicul anestezist.

Ca urmare, în ziua următoare remiterii sumei de bani şi a produselor alimentare cu titlu de mită, soţul martorei denunţătoare, D., a fost operat de către inculpatul A., după care, postoperatoriu, pacientul a mai rămas internat în spital circa o săptămână, în cele din urmă fiind externat la data de 01.02.2016. Ulterior externării, starea de sănătate a numitului D. nu s-a ameliorat, acesta decedând în data 13.05.2016.

La data de 23.06.2016, martora C. a formulat un denunţ în care a relatat faptul că, în perioada în care soţul său a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara i-a dat mită inculpatului în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale asupra defunctului.

Ulterior formulării denunţului, la solicitarea martorei denunţătoare de a-i restitui banii daţi cu titlu de mită, inculpatul A. a restituit acesteia, în două tranşe, în datele de 13.07.2016 şi, respectiv, 26.09.2016, o parte din suma de bani primită ca mită, respectiv suma de 400 de RON.

Împrejurările în care inculpatul i-a restituit martorei o parte din suma de bani luată cu titlu de mită au fost înregistrate audio-video, în baza autorizării măsurilor de supraveghere prin Încheierea nr. 57/ST/M, în Dosarul nr. x/2016, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş, şi prin Încheierea nr. 80/ST/M din 19.09.2016, emisă în Dosarul nr. x/2016, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

În contextul factual prezentat, instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de medic chirurg la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumo-ftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, în luna ianuarie 2016, a primit de la martora - denunţătoare C. suma de 1000 RON şi o plasă cu bunuri alimentare, în cabinetul său medical din incinta spitalului, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra numitului D. (soţul denunţătoarei), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 779/A din 29.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-au decis următoarele:

S-a respins cererea inculpatului A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru iniţierea procedurii de întrebare preliminară.

S-au admis cererile inculpatului A. de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi art. 103 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) C. proc. pen., precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 26/03.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În baza art. 421 pct. 1) lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 141/P.I. din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, menţinându-se hotărârea atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, dispunându-se, totodată, plata sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, confirmând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, printre altele, a înlăturat apărările inculpatului privind omisiunea instanţei de fond de a da semnificaţie faptului că discuţia dintre inculpat şi martora - denunţătoare s-a purtat la clinica privată a medicului din Timişoara, reţinând că, din descrierea faptei rezultă cert faptul că prezenţa pacientului, la data de 11.01.2016, în clinica privată a inculpatului (la recomandarea acestuia din urmă), a fost strict relaţionată cu investigaţia medicală (computer tomograf) efectuată în acea dată şi că, prin urmare, tratamentul medical prestat de inculpat, pentru care acesta a primit foloasele materiale necuvenite, a vizat exclusiv activitatea de specialitate desfăşurată în calitate de angajat (medic) al unităţii de stat, iar nu prestaţia medicală acordată în sistem privat.

Deopotrivă, a reţinut ca neîntemeiate criticile inculpatului privind lipsa de credibilitate a celor trei martori (C., F., E.), reţinând că, în pofida contradicţiilor dintre declaraţiile martorelor C. şi F. cu privire la prezenţa celei din urmă la data remiterii sumei de bani şi a foloaselor necuvenite către inculpat, acestea se coroborează unele cu altele, reflectând percepţia martorilor în raport cu rolul şi calitatea deţinută de aceştia în cadrul evenimentelor, dar şi cu interceptările discuţiilor dintre martora - denunţătoare şi inculpat, şi dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul.

Totodată, a notat că, întrucât inculpatul a comis fapta în calitate de medic angajat la o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, acesta este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., astfel cum a fost interpretat acest text de lege prin Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, motiv pentru care situaţia de fapt reţinută, confirmată de materialul probator administrat, corespunde în mod evident modelului legal prevăzut de norma de incriminare - art. 289 alin. (1) din C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocaţi G. şi H.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 teza I din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2016, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 14 decembrie 2018, termen stabilit, deopotrivă, pentru punerea în discuţie, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, formulate de recurentul inculpat.

Prin încheierea din 19 decembrie 2018, Înalta Curte, judecătorul de filtru a admis cererea formulată de recurentul-inculpat A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., invocată şi susţinută în şedinţa din 14 decembrie 2018.

Prin aceeaşi încheiere, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi numai în limitele criticilor privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat inculpatul A., altele decât cele vizând latura subiectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul-inculpat A. în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluţia parţială de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că acestea vizează lipsa elementului material şi a calităţii de subiect activ ale infracţiunii de luare de mită.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de luare de mită, recurentul-inculpat a arătat că, potrivit acuzării, în luna ianuarie 2016, ar fi primit de la martora - denunţătoare C. suma de 1.000 RON şi o plasă cu bunuri alimentare (a căror valoare este incertă, fiind prezentate mai multe variante), pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra numitului D. (soţul denunţătoarei).

A mai arătat că sesizarea organului de urmărire penală s-a realizat prin procesul-verbal din 09.06.2016, întocmit de generalul de brigadă I., comandantul UM x Bucureşti din cadrul Serviciului Român de Informaţii, act în baza căruia, la data de 21.06.2016, a fost constituit Dosarul nr. x/2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Ulterior, la iniţiativa organelor de cercetare penală, în cauză au formulat denunţuri numitele C. (din 23.06.2016) şi F. (din 13.07.2016), persoane care, împreună cu martorul E., au fost audiate în comun. În cauză au fost audiate şi alte persoane şi s-a realizat o supraveghere tehnică.

Totodată, a arătat că, însuşindu-şi aprecierile parchetului şi ale instanţei de fond, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că este probată acţiunea de primire de bani şi alte foloase necuvenite, ignorând multiplele contradicţii din declaraţiile denunţătoarei C., dar şi dintre declaraţiile acesteia şi cele ale altor persoane. Astfel, dacă în procesul-verbal de sesizare S.R.I. s-a susţinut că medicul chirurg ar fi primit la clinica privată suma de 1.000 RON pentru două consultaţii şi încă 1.000 RON din cei 1.600 RON solicitaţi, în denunţ, C. pretinde că din cei 1.500 RON luaţi cu împrumut, 1.000 RON i-ar fi dat medicului, 300 RON anestezistului şi restul i-a cheltuit pe drum. Ulterior, în declaraţia dată la urmărirea penală, denunţătoarea a susţinut că ar fi plătit 280 RON pentru examinarea tomograf, că a înţeles din discuţiile purtate cu pacienţii din salon că trebuie să-i dea medicului 500 euro, punând în plic pe masa doctorului suma de 1.000 RON. Cu ocazia audierii la prima instanţă, denunţătoarea a susţinut că a intrat împreună cu soacra sa în cabinetul medicului cu suma de 1.000 RON, însă persoana respectivă (denunţătoarea F.) infirmă faptul că ar fi intrat în cabinetul medicului.

Contradicţii există şi în privinţa datei şi a împrejurărilor în care denunţătoarea C. a mers la spital şi la clinica privată, locul şi numărul întâlnirilor cu inculpatul, intervalul de timp după care a fost operat soţul său, conţinutul sacoşei cu alimente şi valoarea acestora, etc. Denunţătoarea este contrazisă de soacra sa, F., şi în privinţa provenienţei sumei de bani pe care ar fi remis-o cu titlu de mită, aceasta din urmă arătând că banii ar fi provenit de la un frate al său din Belgia, de la ea şi de la alte persoane. De asemenea, denunţătoarea F. a declarat, în contradicţie cu cele susţinute de nora sa, că aceasta ar fi discutat la telefon cu inculpatul şi ar fi cerut banii înapoi, că nora sa ar fi primit de la inculpat o dată 300 RON şi că a doua oară acesta nu i-a dat nimic denunţătoarei. Declaraţiile celor două persoane nu sunt concordante nici cu cele ale martorului E., în privinţa vizitelor la spital, a întâlnirilor cu inculpatul, a conţinutului sacoşei, etc.

A mai susţinut că, în pofida caracterului contradictoriu al acestor declaraţii, instanţa de apel a considerat că este dovedită acţiunea de primire a mitei, în condiţiile în care denunţătoarea C. s-a prezentat, la data de 13 iulie 2016, respectiv, 26 septembrie 2016, la cabinetul privat al inculpatului şi a primit de la acesta, de fiecare dată, câte 200 RON, organele judiciare apreciind că acestea constituie acte de restituire în parte a mitei. În realitate, sumele respective au reprezentat un ajutor financiar acordat de inculpat unei persoane aflate într-o situaţie specială, datorită decesului soţului acesteia, iar oferirea acestui ajutor nu are conotaţie penală. Că este aşa, rezultă şi din împrejurarea că sumele respective au fost lăsate în posesia denunţătoarei şi folosite de aceasta în interes propriu, fără să fie confiscate şi nici măcar înregistrate.

A mai susţinut că, în măsura în care aceste sume de bani reprezentau parte din pretinsa mită primită, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 289 alin. (3) C. pen. privind confiscarea obiectului mitei.

Mai mult, deşi organul de urmărire penală a înregistrat procesul-verbal de sesizare al Serviciului Român de Informaţii la data de 21.06.2016 (adică înainte de denunţul din 23.06.2016), faţă de numita C. nu au fost efectuate cercetări şi nu s-a dispus vreo soluţie cu privire la infracţiunea de dare de mită, împrejurare din care rezultă concluzia că, în viziunea organelor judiciare, fapta nu are relevanţă penală. Drept urmare, dat fiind caracterul corelativ al celor două infracţiuni, rezultă că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege nici pentru infracţiunea de luare de mită.

Referitor la calitatea de subiect activ, recurentul-inculpat a arătat că, în speţă s-a realizat o disociere nejustificată a componentelor actului medical privind pe pacientul D., reţinându-se doar intervenţia chirurgicală la care a fost supus acesta. În realitate, a fost vorba de un act medical complex, ce a presupus investigaţii medicale, stabilirea diagnosticului, stabilirea tratamentului, intervenţia chirurgicală, etc. Parte dintre aceste operaţiuni au fost realizate la clinica privată, aspect căruia nu i s-a dat nicio semnificaţie.

Or, presupunând, prin absurd, că inculpatul ar fi primit mită, aceasta ar trebui raportată la întreg actul medical. Într-o atare situaţie, în calitate de medic la o clinică privată, inculpatul este considerat de lege ca fiind "funcţionar public" doar în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen. În consecinţă, fapta s-ar fi încadrat în dispoziţiile art. 289 alin. (2) C. pen., care nu incriminează folosul primit în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii actului medical.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 15 februarie 2019, după ce a luat act de precizările apărătorului recurentului inculpat în sensul că nu înţelege să mai susţină cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată în scris, Înalta Curte a primit concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în luna ianuarie 2016, în calitate de medic chirurg la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumo-ftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, inculpatul A. a primit de la martora - denunţătoare C. suma de 1000 RON şi o plasă cu bunuri alimentare, în cabinetul său medical din incinta spitalului, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra numitului D. (soţul denunţătoarei).

Negând această situaţie de fapt, inculpatul A. susţine în cadrul prezentului demers judiciar că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, sub aspectul elementului material şi a calităţii de subiect activ al infracţiunii.

În acest sens, invocând lipsa elementului material al infracţiunii, recurentul inculpat susţine că, însuşindu-şi aprecierile parchetului şi ale instanţei de fond, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că este probată acţiunea de primire de bani şi alte foloase necuvenite care i se impută, ignorând multiplele contradicţii existente în declaraţiile denunţătoarei C., dar şi cele dintre declaraţiile acesteia şi ale martorilor F. şi E.

Totodată, invocă faptul că instanţa de apel a considerat, în mod nejustificat, ca fiind dovedită pretinsa luare de mită din luna ianuarie 2016, ca urmare a faptului că denunţătoarea C. s-a prezentat, la datele de 13 iulie 2016 şi, respectiv, 26 septembrie 2016, la cabinetul său privat şi a primit de la el, de fiecare dată, câte 200 RON, organele judiciare apreciind că acestea constituie acte de restituire a în parte a mitei primite. În realitate însă, sumele respective au reprezentat un ajutor financiar pe care l-a acordat unei persoane aflate într-o situaţie specială datorită decesului soţului acesteia. Or, oferirea acestui ajutor nu poate avea conotaţia penală atribuită de organele judiciare întrucât respectivele sume de bani au fost lăsate în posesia denunţătoarei C., fără să fie confiscate şi nici măcar înregistrate, iar aceasta din urmă nu a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Altfel spus, criticând concluziile instanţelor de fond şi de apel cu privire la valoarea probatorie a declaraţiei martorilor din acte (C., F. şi E.), precum şi interpretarea dată de acestea întregului material probator administrat în cauză, recurentul inculpat neagă baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic al acuzaţiei care îi este adusă.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Ca urmare, excedând competenţelor sale jurisdicţionale evaluarea probatoriului care a stat la baza condamnării definitive a recurentului şi, implicit, a semnificaţiei date de instanţe celor două acte de remitere de bani către martora denunţătoare C., Înalta Curte notează, cu prioritate, că omisiunea confiscării, în parte sau în integralitate, a sumei primite cu titlu de mită, nu poate pune în discuţie existenţa infracţiunii de luare de mită, astfel cum susţine recurentul inculpat, măsura de siguranţă a confiscării constituind o sancţiune de drept penal cu caracter exclusiv preventiv, iar nu o condiţie de existenţă a infracţiunii anterior menţionate.

Deopotrivă, notează că infracţiunea de luare de mită se consumă la momentul pretinderii sau primirii banilor sau altor foloase necuvenite (ipoteza speţei) ori acceptării promisiunii de către funcţionarul public, astfel că eventualele restituiri ale obiectului mitei operate ulterior consumării infracţiunii de către mituit nu afectează existenţa elementului material al infracţiunii.

Raportat la criticile formulate în recurs în casaţie, în cadrul prezentului demers analitic Înalta Curte va nota, totodată, că faţă de denunţătoare s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, dispunându-se clasarea cauzei, acesta fiind argumentul pentru care suma de 400 RON restituită acesteia, de către inculpat, la datele anterior menţionate, deşi parte a mitei date recurentului în luna ianuarie 2016, nu a fost supusă confiscării, în condiţiile art. 289 alin. (3) C. pen.

Restul mitei, respectiv suma de 750 RON - reprezentând diferenţa de bani nerestituită denunţătoarei şi echivalentul în bani a bunurilor primite de inculpat cu titlu de mită, a fost confiscată prin hotărârea primei instanţe, menţinută în apel, şi consemnată de către recurent la B. prin chitanţa din 20.10.2016 şi Recipisa nr. x din aceeaşi dată.

Recurentul inculpat a mai invocat şi lipsa calităţii sale de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, susţinând că, în condiţiile în care, în cauză a fost vorba despre un act medical complex, care a presupus investigaţii medicale, stabilirea diagnosticului şi tratamentului, intervenţia chirurgicală, din care parte au fost realizate la clinica privată pe care o deţine, nu este permisă o disociere a componentelor actului medical. Or, într-un astfel de context, acuzaţia ar fi trebuit raportată la calitatea sa de medic la o clinică privată, împrejurare care îi conferă doar calitatea de "funcţionar public" în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen. Ca urmare, fapta imputată s-ar fi încadrat în dispoziţiile art. 289 alin. (2) C. pen., care nu incriminează folosul primit în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii actului medical, lipsind astfel, un alt element constitutiv al infracţiunii.

Altfel spus, fără a contesta în mod expres faptul că acuzaţia care i se aduce vizează intervenţia chirurgicală efectuată, la data de 21.01.2016, asupra defunctului D., în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumo-ftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, în calitate de medic angajat al acestei unităţi spitaliceşti, recurentul inculpat susţine că aceasta este doar o componentă a întregului act medical desfăşurat faţă de pacient, care, cuprinzând şi activităţi efectuate la clinica sa privată, impunea raportarea activităţii infracţionale la cea din urmă calitate a sa.

Critica este neîntemeiată.

Aşa cum s-a reţinut anterior, situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel raportează activitatea infracţională imputată în sarcina inculpatului exclusiv la actul medical constând într-o intervenţie chirurgicală efectuată asupra numitului D., în calitate de angajat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumo-ftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, la data de 21 ianuarie 2016.

În consecinţă, primirea banilor şi a altor foloase necuvenite a fost realizată de inculpat în considerarea calităţii sale de medic angajat al unei unităţi sanitare de stat şi prin aceasta, de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Faptul că, la momentul săvârşirii infracţiunii, inculpatul deţinea şi calitatea de medic angajat al unei clinici private, unitate la care pacientul D. a fost supus unui examen tomograf, nu poate aduce în discuţie, eo ipso, calitatea de funcţionar public a inculpatului la momentul de referinţă şi, prin aceasta, eventuala lipsă a calităţii de subiect activ al infracţiunii tipice de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. pentru care acesta a fost condamnat în mod definitiv, chiar dacă actul medical anterior menţionat a precedat sau a completat investigaţiile necesare efectuării intervenţiei chirurgicale în considerarea căreia a fost acordată mita.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Ca urmare, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de câte 157 RON, să se facă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN