Contestation to execution: Jurisdictional competence for ambiguity in supreme court appellate sentencing modifications under Article 598(1)(c) C. proc. pen.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the prosecutor's appeal, quashed the Court of Appeal's sentence, and remanded the case to the ICCJ itself for resolution, leaving judicial costs with the state. The dispute centered on a prisoner's "contestation to execution" (contestație la executare) seeking to deduct specific pre-trial detention periods from his sentence and correct the enforcement mandate, which the Court of Appeal had processed under the legal basis for penalties reduction (Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure). The ICCJ determined that the core issue was an ambiguity regarding the appellate decision that modified the original sentencing, rather than a cause for penalty diminishment, thus falling under Article 598(1)(c). Consequently, relying on Article 598(2), the court held that jurisdiction for such ambiguities affecting a supreme court appellate ruling rests with the ICCJ, not the lower appellate instance, rendering the Court of Appeal's decision legally incompetent.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 88 C. pen, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; Contestation to execution: Jurisdictional competence for ambiguity in supreme court appellate sentencing modifications under Article 598(1)(c) C. proc. pen: The dispute centered on a prisoner's "contestation to execution" (contestație la executare) seeking to deduct specific pre-trial detention periods from his sentence and correct the enforcement mandate, which the Court of Appeal had processed under the legal basis for penalties reduction (Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure). The ICCJ determined that the core issue was an ambiguity regarding the appellate decision that modified the original sentencing, rather than a cause for penalty diminishment, thus falling under Article 598(1)(c). Consequently, relying on Article 598(2), the court held that jurisdiction for such ambiguities affecting a supreme court appellate ruling rests with the ICCJ, not the lower appellate instance, rendering the Court of Appeal's decision legally incompetent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedImposes the retention of judicial costs in the state's liability.
Imposes the retention of the legal aid attorney's fees in the state's liability.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din data de 11.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia s-a emis MEPI nr. 32/11.12.2017.
S-a dedus din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată contestatorului, perioada de la 01.11.2011 la 19.12.2011 şi de la 13.05.2012 la 23.11.2012, perioada de la 22.02.2013 la 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la 07.04.2016.
S-a anulat MEPI nr. 32/2016 din data de 11.12.2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, potrivit prezentei sentinţe, la rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a reţinut că, la data de 03.05.2019, a fost înregistrată pe rolul său, sub numărul x/2019, cererea formulată de petentul condamnat A., prin care acesta a solicitat să se constate că pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 424 din data de 11.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul penal nr. x/2013, este concurentă cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1523/11.05.2012, care este concurentă în baza Sentinţei penale nr. 704/2012 din data de 16.10.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332/24.10.2005 a Judecătoriei Sector 4, Sentinţa penală nr. 996/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în baza art. 88 C. pen. (1968), să se deducă perioada executată de la 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, la zi şi să se anuleze M.E.P.I nr. 32/2016 emis la data de 11.12.2017.
Curtea de Apel Bucureşti, cu titlu prealabil, în raport cu aspectele arătate în susţinerea cererii formulate şi cu precizările făcute de petent prin avocatul ales în şedinţa din data de 22.05.2019, a calificat cererea formulată ca fiind o contestaţie la executare, aspectele criticate de petent vizând deducerea efectuată în mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 25/F/12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 25/F/12.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, a dispus, printre altele, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A., următoarele:
În baza art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din 31.10.2011 - persoana vătămată B.).
A constatat că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin Sentinţa penală nr. 704/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 02.11.2012, reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.
În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menţionată mai sus, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 17 zile închisoare, la care a adăugat un spor de 43 de zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 7 ani.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 61 C. pen. anterior, a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare, menţionată mai sus şi a contopit restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, menţionată mai sus, respectiv 3 ani, 10 luni şi 28 de zile închisoare şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta, a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 7 ani.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior, a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia în cauză, respectiv 22.02.2013 - 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la zi.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012.
Prin Decizia penală nr. 424/A/11.12.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2016, a dispus, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe condamnatul A., următoarele:
A descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicate inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată B.).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani închisoare.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, de la 6 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 9 luni şi 26 de zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul A. urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior, a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei, în cauză, respectiv de la 22.02.2013 la 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la 07.04.2016.
La data de 11.12.2017, a fost emis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2016 pentru pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, din care a fost dedusă durata prevenţiei în cauză, respectiv de la 22.02.2013 la 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la 07.04.2016.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că prin hotărârea pronunţată în primă instanţă s-au efectuat următoarele deduceri: în baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia în cauză, respectiv 22.02.2013 - 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la zi, iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011 -19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012. Prin decizia pronunţată în soluţionarea apelului declarat s-a menţionat doar deducerea efectuată în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., fiind dedusă numai perioada de la 22.02.2013 la 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la 07.04.2016.
Prin urmare, prin Sentinţa penală nr. 25/F din 12.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, au fost deduse, pe lângă perioadele de arest preventiv din cauza respectivă (22.02.2013 - 11.11.2013 şi 23.09.2015, la zi) şi alte perioade executate de petent anterior pronunţării soluţiei de condamnare, anume: 01.11.2011 - 19.12.2011 şi 13.05.2012 -23.11.2012.
De asemenea, în dispozitivul Deciziei penale nr. 424/A din 11.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a menţionat numai deducerea arestului preventiv din cauză (22.02.2013 - 11.11.2013, respectiv 23.09.2015 - 07.04.2016), fără a se face nicio menţiune cu privire la celelalte perioade deduse de prima instanţă din pedeapsa aplicată.
În aceste condiţii, s-a reţinut că, la momentul emiterii mandatului de executare a pedepsei, judecătorul delegat a apreciat că Înalta Curte nu a mai inclus în cuprinsul acestui act şi perioadele executate de petent anterior pronunţării soluţiei de condamnare, anume: 01.11.2011 - 19.12.2011 şi 13.05.2012 - 23.11.2012.
Examinându-se însă considerentele Deciziei penale nr. 424/A din 11.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce îl priveşte pe petent, nu a rezultat că instanţa de apel ar fi constatat vreo eroare a primei instanţe privind deducerea perioadelor menţionate, astfel că acestea ar fi trebuit incluse în mandatul de executare a pedepsei şi, implicit, scăzute din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pe care o execută A.
Împotriva Sentinţei penale nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prioritar, parchetul a criticat hotărârea sus menţionată pentru greşita reţinere a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ca temei al admiterii contestaţiei la executare, în fapt obiectul contestaţiei promovate de condamnatul A. fiind circumscris dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, s-a susţinut că, în speţă, hotărârea de condamnare a inculpatului A. a fost modificată în apel, prin Decizia penală nr. 424 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, atât sub aspectul cuantumului pedepsei de executat, cât şi al deducerii perioadelor executate, motiv pentru care aceasta din urmă este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, întrucât a pronunţat hotărârea pe care o execută condamnatul A.
Pe de altă parte, a fost invocată greşita deducere a perioadei de detenţie pe calea contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând contestaţia formulată în cauză, apreciază că aceasta se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea formulată de condamnatul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 03.05.2019, acesta a solicitat să se constate că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 424 din data de 11.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul penal nr. x/2013, este concurentă cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1523/11.05.2012, care este concurentă în baza Sentinţei penale nr. 704/2012 din data de 16.10.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332/24.10.2005 a Judecătoriei Sector 4, Sentinţa penală nr. 996/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în baza art. 88 C. pen. (1968), să se deducă perioada executată de la 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, la zi şi să se anuleze M.E.P.I nr. 32/2016 emis la data 11.12.2017.
Instanţa a calificat cererea condamnatului A. de contopire a pedepselor ca fiind contestaţie la executare, însă, prin raportare la criticile concrete formulate de acesta în susţinerea cererii promovate cu privire la Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din data de 11.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013, care a modificat sentinţa anterior menţionată atât cu privire la operaţiunea de contopire a pedepselor, cât şi sub aspectul deducerii perioadelor executate), rezultă că motivul contestaţiei se circumscrie dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, cum nelămurirea contestatorului priveşte dispoziţii cuprinse în hotărârea pronunţată în apel de către instanţa supremă (Decizia penală nr. 424/A din data de 11.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013), rezultă că acesteia din urmă îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, privind pe condamnatul A., va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, privind pe condamnatul A.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - NN