Cassation limits: exclusion of factual re-evaluation and legal-qualification challenges for aiding an offender and forgery offenses

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, a fost admisă, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat şi în consecinţă a fost schimbată încadrarea juridică din 2 infracţiuni de "fals intelectual", prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de "fals intelectual" în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi din 2 infracţiuni de "uz de fals", prev. de art. 323 din C. pen. în infracţiunea de "uz de fals" în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, prin această sentinţă a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunilor de:

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului B., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza prev. art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului C., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului D., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza prev. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

- "fals intelectual" în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

- "uz de fals" în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 1 lună, rezultând în final pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Fălticeni sau Primăriei com. Vadu Moldovei, programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. raportat la disp. art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat în cursul urmăririi penale şi menţinută ulterior.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 RON din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 436 din data de 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare din apel.

În temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni împotriva Sentinţei penale nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, pe care a desfiinţat-o, în parte şi în rejudecare, s-a reţinut în favoarea inculpatului A. aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind menţinute pedepsele de 1 (un) an închisoare şi respectiv 3 (trei) luni închisoare aplicate acestuia.

În temeiul art. 25 alin. (3), art. 256 C. proc. pen. şi art. 393 alin. (3) coroborat cu art. 422 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea în totalitate a înscrisurilor falsificare, respectiv înscrisurile intitulate: "DECLARAŢIE DE PERSOANĂ VĂTĂMATĂ" datată 24 mai 2017, aflată în original la fila x ds.u.p. şi "Proces-verbal de consemnare a conţinutului discuţiei telefonice", datat 23 mai 2017, aflat în original la fila x ds.u.p.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.

Împotriva deciziei din apel, inculpatul A., prin avocat, a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 25 iunie 2019, data poştei, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data 5 august 2019, fiind fixat termen la data de 27 septembrie 2019, în vederea examinării, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 22 noiembrie 2019, s-au luat concluziile recurentului şi parchetului, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanţa de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu privire la favorizarea făptuitorului B., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare, cu privire la favorizarea făptuitorului C., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare şi cu privire la favorizarea făptuitorului D., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare.

Totodată, a fost condamnat pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare şi pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la o pedeapsă principală de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 1 lună, stabilindu-se în final, pedeapsa principală de 2 ani şi 1 lună închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani.

În speţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie, printr-un prim motiv de recurs în casaţie, apărarea inculpatului A. a criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul greşitei încadrări juridice în privinţa reţinerii a 3 infracţiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul, prin apărător, a menţionat că, aşa cum a susţinut şi în faţa instanţelor de fond şi apel, în cauză ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni de favorizarea făptuitorului şi nu a trei infracţiuni, deoarece există o singură acţiune - declaraţia falsificată de retragere a plângerii prealabile, o rezoluţie infracţională unică - de a soluţia cauza penală cu clasarea în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., o singură urmare imediată - starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, un singur subiect activ şi un singur obiect juridic - relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

Apărarea inculpatului a concluzionat în sensul că fapta reţinută în sarcina inculpatului este aceea că a împiedicat tragerea la răspundere penală într-o cauză penală ce a avut ca obiect săvârşirea unei infracţiuni de loviri sau alte violenţe de către 3 făptuitori, iar urmarea imediată este stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, prin crearea unei stări de insecuritate a actului de justiţie privind o cauză penală ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

S-a susţinut că elementele ce alcătuiesc textul care incriminează fapta de favorizarea făptuitorului trebuie corelate şi, coroborându-le cu elementele constitutive ale infracţiunii, să conducă la o încadrare juridică ancorată în realitatea obiectivă şi cea juridică şi implicit tragerea la răspundere penală a unei persoane în acord cu principiile atât ale dreptului material cât şi ale celui procedural.

În opinia apărării, prin reţinerea a trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului în concurs omogen, în loc de o singură infracţiune, i s-a aplicat o pedeapsă implicit mai mare, în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a mai menţionat că există o identitate a faptei care, indiferent de calificarea juridică, nu poate primi o încadrare juridică triplă care ar fi de natură să determine o triplă angajare a răspunderii penale a inculpatului pentru săvârşirea uneia şi aceleiaşi fapte. În acest sens, s-a susţinut că principiul legalităţii incriminării şi cel al proporţionalităţii ar fi încălcate dacă dispoziţiile legii penale ar permite o triplă tragere la răspundere penală pentru unul şi acelaşi act material ce constituie aceeaşi faptă.

Pentru aceste motive, potrivit primului motiv de recurs în casaţie, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din 3 infracţiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. într-o singură infracţiune prev. de art. 269 C. pen. şi reindividualizarea pedepsei aplicate.

Al doilea motiv al recursului în casaţie formulat de inculpatul A. a fost întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticându-se soluţia incorectă, în opinia apărării, de condamnare pentru fapta de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

Astfel, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 269 C. pen., lipsind intenţia directă în săvârşirea faptei, astfel încât se impune achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. penală ("lipsă latură subiectivă").

S-a precizat că din probatoriul administrat şi motivările instanţei de apel rezultă că inculpatul nu a urmărit nicio clipă favorizarea făptuitorilor B., C. şi D. (pe care nici nu-i cunoaşte), ci a urmărit să:

"mai scap de un dosar aşa cum am declarat în faza de urmărire penală, acceptând însă şi urmarea imediată a acţiunilor mele, mai exact pronunţarea de către procuror a unei soluţii de care să profite şi cei 3 făptuitori".

Invocând considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 810/2017 s-a menţionat de către apărare că, infracţiunea de favorizarea făptuitorului poate fi săvârşită doar cu intenţie directă, nu şi cu intenţie indirectă, aflându-ne astfel în situaţia unei lipse a laturii subiective.

În consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 269 C. pen., lipsind intenţia directă în săvârşirea faptei, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În continuare, prin motivele de recurs în casaţie formulate, apărarea inculpatului a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 83 şi urm. C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei.

În esenţă, s-a susţinut că în situaţia reţinerii drept incidente a temeiurilor de casare a hotărârii instanţei de apel menţionate mai sus, se impune reindividualizarea pedepselor aplicate, fiind posibilă schimbarea regimului de executare a pedepsei, respectiv fără executare efectivă, ci prin aplicarea disp. art. 83 şi urm. C. pen., în raport de împrejurările săvârşirii faptelor şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, solicitându-se ca instanţa să dea dovadă de clemenţă, întrucât prin aplicarea unei pedepse cu supraveghere va determina automat destituirea sa din poliţie.

Astfel, apărarea inculpatului a solicitat ca instanţa de recurs, în rejudecare, după aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 269 C. pen., să reconsidere motivele care au stat la baza aplicării art. 91 C. pen. şi să dispună aplicarea art. 83 C. pen. pedepsei finale.

În concluzie, pentru motivele expuse în scris în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, apărătorul inculpatului A. a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi în rejudecare, să se dispună schimbarea încadrării juridice din 3 infracţiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. într-o singură infracţiune prev. de art. 269 C. pen. achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 269 C. pen. în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală; reindividualizarea pedepselor aplicate astfel încât pedepsei finale să-i fie aplicate dispoziţiile art. 83 C. pen.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile legale incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că toate aceste critici nu se circumscriu cazurilor de casare invocate, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. şi nici unui alt caz de casare expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen., în condiţiile în care, în realitate, inculpatul nu contestă elemente de tipicitate a uneia dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa ori faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite, ci însuşi fundamentul soluţiei de condamnare, fiind formulate critici care vizează reanalizarea circumstanţelor comiterii faptei, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare.

Starea de fapt, încadrarea juridică ori vinovăţia inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea hotărârii definitive numai sub aspecte de drept, iar nu de fapt.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Schimbarea încadrării juridice a faptelor aşa cum s-a solicitat în cauză de apărarea inculpatului excedează vădit limitelor cazurilor de casare prevăzute de lege, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic.

În speţă, se constată că decizia penală atacată a fost criticată de apărarea inculpatului A. prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul greşitei încadrări juridice în privinţa reţinerii a 3 infracţiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., în loc de o sigură infracţiune prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât astfel, în opinia apărării, prin reţinerea a trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului în concurs, implicit i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă mai mare, în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, în temeiul cazului de casare anterior menţionat, apărarea inculpatului a solicitat instanţei de casaţie schimbarea încadrării juridice a faptelor de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., într-o singură astfel de infracţiune, precum şi reindividualizarea pedepsei aplicate.

Tot cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., însă din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea inculpatului A. a criticat greşita soluţie de condamnare cu privire la această faptă, susţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 269 C. pen., întrucât lipseşte intenţia directă în săvârşirea faptei, astfel încât în opinia apărării se impune achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, ca urmare a acestor solicitări formulate în cauză, apărarea recurentului inculpat a mai solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, respectiv schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

Aşadar, în concret, se reţine că prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, ceea ce se critică este încadrarea juridică dată faptelor în cauză şi latura subiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului aşa cum a fost reţinută în cauză, întrucât, printr-o proprie interpretarea a stării de fapt şi a circumstanţelor comiterii faptelor, inculpatul consideră nu se face vinovat de săvârşirea faptei de favorizarea făptuitorului, având în vedere că, în opinia sa, actele dosarului nu conturează o intenţie directă în săvârşirea infracţiunii şi nici nu a fost probat scopul comiterii ei, însă aceste critici nu pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea hotărârii definitive numai sub aspecte de drept, iar nu de fapt.

Aşa cum au fost formulate motivele de recurs în casaţie, analiza ce se solicită a fi făcută de instanţa de casaţie vizează starea de fapt reţinută în cauză şi interpretarea dată probatoriului de către instanţe, ceea ce presupune, în mod implicit, reevaluarea elementelor de fapt reţinute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă.

Toate aspectele menţionate de inculpatul A. în cuprinsul cererii de recurs în casaţie presupun reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a arătat, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Contrar celor susţinute de apărarea inculpatului, faţă de situaţia de fapt reţinută şi pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţele au stabilit că inculpatul a săvârşit faptele, folosindu-se de funcţia de care o ocupa, respectiv de organ de cercetare penală din cadrul I.P.J. Suceava, secţia de Poliţie Rurală nr. 1 Vadu Moldovei - Postului de Poliţie Vadu Moldovei şi în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, concluzionându-se că inculpatul A. a acţionat cu intenţie calificată prin scop.

În consecinţă, instanţele au stabilit că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţie calificată prin scop, aşadar, făcând o corectă aplicare a legii, instanţele au dispus condamnare acestuia.

Aşa fiind, Înalta Curte concluzionează că fondul criticilor formulate prin motivele de recurs în casaţie invocate de inculpatul A. vizând lipsa laturii subiective a infracţiunii prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, or, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt stabilită în mod definitiv nu mai poate fi contestată în actuala procedură.

Mai mult chiar, aceste critici ale recurentului inculpat nu se subsumează cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condiţiile în care în cauză faţă de inculpat pedeapsa a fost aplicată în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în acest sens reţinându-se recunoaşterea în totalitate a faptelor, conform art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Instanţa de casaţie mai constată că aceleaşi apărări în susţinerea lipsei de vinovăţie a inculpatului şi solicitarea de schimbare a încadrării juridice au fost invocate şi în faţa instanţei de apel şi analizate de către aceasta.

În concluzie, instanţa de casaţie constată că motivele invocate de recurentul inculpat, aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzut de dispoziţiile legale în materie şi că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat în cauză, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte subliniază că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Aşadar, din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Or, în speţă, în raport cu criticile formulate prin prisma acestui caz de casare, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal în condiţiile în care nu se critică faptul că pedepsele stabilite sunt într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepţiunea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a unei greşite încadrări juridice a faptelor, respectiv greşita reţinere, în opinia apărării, a trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului, în în loc de o sigură infracţiune, aspecte care însă aşa cum s-a arătat anterior nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Deopotrivă, Înalta Curte subliniază că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, nu poate face obiectul cenzurii instanţei nici solicitarea recurentului inculpat referitoare la reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei stabilite în sensul de a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 83 şi urm. C. pen., referitoare la amânarea executării pedepsei, întrucât această solicitare nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că modalitatea de executarea a unei pedepse la fel ca şi reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească incidenţa dispoziţiilor legale invocate.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport şi cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaştere a învinuirii.

Prin urmare, se reţine că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate şi recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 436 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 436 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - CL