Limit of cassation review: factual re-evidence of criminal liability outside admissible grounds of illegality

Deliberând asupra recursul în casaţie de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1124 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2017, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 48 rap. la art. 233 - art. 234 alin. (1), lit. a), lit. d) şi lit. f) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată (persoana vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 205, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 48 rap. la art. 205, alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 48 rap. la art. 205, alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată D.).

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin Sentinţa penală nr. 1402 din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 1402 din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1402 din 23 noimbrie 2016, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017 şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 4 ani, 2 luni şi 20 de zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 C. pen., s-a adăugat la pedeapsa închisorii de 8 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a stabilit că pedeapsa astfel stabilită se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului A. de la data de 1 decembrie 2016 la data de 13 iunie 2017.

În baza art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., au fost admise în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi D. şi au fost obligaţi inculpaţii astfel: inculpaţii E. şi A., în solidar, la plata către partea civilă B. a sumei de 600 RON, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca x; inculpatul E., la plata către partea civilă D. a sumei de 550 RON, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca x.

S-a luat act că persoana vătămată minoră, C., prin reprezentant legal B., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 15000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 7500 RON.

Prin Decizia penală nr. 303 din 28 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpaţii A. şi E..

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 24 iunie 2019, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, arătând că, argumentarea şi analizarea probelor conduc în mod evident la achitarea inculpatului, întrucât instanţa de apel, reiterând în totalitate constatările instanţei de fond, a înlăturat în mod nelegal declaraţiile persoanelor vătămate B. şi D. date în faţa instanţei de apel, aceştia declarând că doar au presupus că inculpatul ar fi fost alături de inculpatul E..

În acest sens, apărarea inculpatului a făcut referi la probele dosarului (declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţii de martor, convorbiri telefonice, procese-verbale, etc) şi la situaţia de fapt reţinută în cauză, concluzionând că, "din toate aspectele prezentate şi dublate de probatoriul administrat în cauză, rezultă că au participat la săvârşirea faptelor inculpatul E. şi alţi doi bărbaţi, dar participarea inculpatului A. nu este dovedită cu niciun mijloc de probă."

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303 din data de 28 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A..

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazurilor de casare prev. de art. 438 pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. invocate de către recurentul inculpat în susţinerea recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Astfel, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţa a fost stabilită cu titlu definitv de către instanţa de apel.

Totodată, se referă nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci priveşte întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respective ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare nu se încadrează în limitele cazurilor de recurs în casaţie pe care se grefează cererea inculpatului, invocarea acestora fiind una pur formală.

În acest sens se constată că prin motivele de recurs în casaţie nu se arată în niciun fel de ce pedeapsa aplicată inculpatului nu este în limitele prevăzute de lege (cu referire la pct. 12 al art. 438 C. proc. pen.) şi nici de ce infracţiunile pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare (cu referire la pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin motivele invocate în cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., acesta solicită practic reanalizarea situaţiei de fapt întrucât susţine că au fost înlăturate în mod nelegal declaraţiile părţilor civile D. şi B. şi, de asemenea, a făcut o analiză a probelor în raport de care apreciază că se impune achitarea sa.

În consecinţă, întrucât aspectele invocate în motivarea recursului în casaţie tind la o reapreciere a probatoriului şi la constatarea unei neconcordanţe între situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi probatoriul administrat în cauză, ceea ce excede cazurilor de casare invocate în cauză, instanţa reaminteşte faptul că toate aceste aspecte privesc fondului cauzei şi nu nu se poate face o reanaliză a probelor administrate cu ocazia recursului în casaţie, nu se poate verifica existenţa concordanţei între situaţia de fapt reţinută de către instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs în casaţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că toate crititicile recurentului exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - CL