Bank’s Interest-Margin and Insurer-Choice Clauses in CHF Loan Held Abusive; Appeal Rejected, Consumer Ruling Affirmed

Asupra recursului de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii consumatori A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând "îngheţarea" cursului CHF/LEU la nivelul celui existent la momentul semnării contractului încheiat între părţi nr. x din 12 august 2008 şi definirea elementelor componente ale procentului de dobândă cu precizarea valorii marjei fixe a băncii şi a modalităţii de calcul şi de modificare a acesteia exclusiv în funcţie de indicele de referinţă LIBOR. S-a solicitat de asemenea anularea tuturor comisioanelor Băncii, respectiv comisionul de acordare, comisionul de administrare, comisionul de rambursare anticipată, comisionul de conversie, anularea clauzei care instituie dobânda penalizatoare şi a celei care obligă consumatorul să încheie un contract de asigurare a bunului ipotecat, anularea clauzei care permite Băncii debitarea altor conturi ale împrumutatului în cazul neplăţii la scadenţă a ratelor, anularea clauzelor care permit Băncii să declare scadenţa anticipată, anularea clauzei care permite Băncii să cesioneze drepturile din contract.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 1283 din 1 martie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea astfel formulată, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.2 şi la art. 4.3, în ceea ce priveşte sintagma "cu una din societăţile agreate în prealabil de BANCĂ" şi art. 5.1, art. 5.3 în ceea ce priveşte variaţia marjei conform deciziei băncii, art. 7.1 lit. k), m), o) din contractul de credit nr. x din 12 august 2008; au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii B. şi A., criticile acestora vizând greşita soluţionare a cererii cât priveşte capetele de cerere referitoare la dobândă - apreciind apelanţii-reclamanţi că, în mod greşit, prima instanţă a refuzat precizarea dobânzii ca fiind la nivelul indicelui LIBOR, la dobânda penalizatoare - apreciind apelanţii că, în mod greşit, prima instanţă nu a redus cuantumul fixat contractual şi, de asemenea, soluţia referitoare la clauza de risc valutar - apreciind apelanţii-reclamanţi că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut comportamentul corect contractual al Băncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel şi pârâta C. S.A., criticând soluţia de anulare a clauzei ce-i permite modificarea marjei. A arătat apelanta-pârâtă că, în pofida celor reţinute de prima instanţă, criteriile de modificare nu sunt neverificabile; marja trebuie să poată fi modificată cât timp s-ar modifica costurile de finanţare ale Băncii înseşi. După încheierea actului adiţional, marja a devenit fixă.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 2281/A din data de 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi B. şi A. şi de către apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1283 din 1 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate; a fost respinsă cererea apelantei-pârâte C. S.A. cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greşit instanţa de apel a reţinut caracterul abuziv al clauzei ce stabileşte modificarea marjei, şi implicit a dobânzii, conform deciziei băncii.

Astfel, potrivit Anexei nr. 1 lit. a) din Legea nr. 193/2000, prevederile acestei legi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o modificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa trebuia să analizeze dacă aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză.

Banca nu a modificat discreţionar marja, ci forţată de mediul economic-financiar, iar orice modificare unilaterală a acesteia era permisă de legiuitor în condiţiile arătate.

Decizia instanţei de apel nu conţine motivele de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului băncii.

Dispoziţiile art. 40 din O.U.G. nr. 50/2010 prevăd interzicerea introducerii în contractele de credit a clauzelor prin care se impune consumatorului încheierea unui contract de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de către bancă nu sunt aplicabile contractului dedus judecăţii, acesta fiind încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Deşi s-au limitat opţiunile reclamanţilor în ce priveşte alegerea societăţii de asigurare, nu se poate concluziona că această clauză ar fi putut produce un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor.

Clauzele contractuale reclamate nu au un caracter abuziv, neputându-se reţine caracterul nenegociat al acestora.

Pentru a putea fi calificată în concret de către judecătorul naţional, pentru fiecare caz în parte, ca fiind abuzivă, o clauză trebuie să nu fi fost negociată şi să creeze, contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ca o consecinţă a abuzului.

Banca a creat toate condiţiile pentru negocierea clauzelor contractului de credit.

Părţile au cunoscut obligaţiile lor de la data încheierii contractului de credit, chiar dacă obligaţia împrumutatului este una cu executare succesivă.

Banca a acţionat cu bună credinţă, iar în aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudinea subiectivă a profesionistului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenţia acestuia de a-şi crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

În cauză nu există un dezechilibru semnificativ pretins cauzat de clauzele contractuale reclamate.

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al unei părţi contractante.

Anterior modificărilor statuate prin O.U.G. nr. 50/2010, banca nu a majorat unilateral dobânda, iar ulterior, banca a aliniat contractul de împrumut la noua legislaţie, iar marja a devenit fixă.

Clauza de la art. 5.1 din contract permite modificarea marjei nu doar în detrimentul reclamanţilor, ci şi în folosul acestora.

Recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate şi respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

F.Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Clauza referitoare la modificarea marjei şi implicit a dobânzii este o clauză care permite modificarea dobânzii în mod discreţionar de către bancă, iar aceasta înseamnă că respectiva clauză are caracter abuziv.

Potrivit dispoziţiilor art. 5.1 din contract "dobânda este stabilită în funcţie de indicele de referinţă la care se adaugă marja variabilă a băncii ...".

Aşa fiind, marja variabilă este în totalitate la dispoziţia băncii.

Contractul nu prevede într-o manieră clară şi inteligibilă criteriile în raport de care variază marja băncii, ca element component al dobânzii.

Posibilitatea modificării cuantumului marjei băncii, ca parte componentă a dobânzii curente variabile "conform deciziei băncii" reprezintă o clauză contractuală abuzivă. Aceasta deoarece reclamanţii consumatori nu au avut posibilitatea de a cunoaşte condiţiile în care cuantumul dobânzii va fi modificat, în lipsa unor criterii obiective, publice şi verificabile.

Această clauză conferă dreptul doar băncii de a modifica marja şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, ceea ce contravine exigenţelor bunei-credinţe.

Respectiva clauză contractuală vine în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000 deoarece contractele de credit cu dobânda variabilă trebuie să conţină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil, ceea ce înseamnă că trebuie să se determine în mod obiectiv întinderea acesteia.

Modalitatea în care banca şi-a rezervat dreptul de a modifica rata dobânzii prin prevederea unei marje variabilă înseamnă că, orice eveniment poate fi calificat ca schimbare semnificativă care poate determina majorarea dobânzii.

Prin neindicarea unui criteriu obiectiv care să dea băncii dreptul de a modifica marja şi, respectiv dobânda este lăsată la libera apreciere a băncii majorarea dobânzii, iar această clauză încalcă prevederile legale în materia protecţiei consumatorului, fiind de natură să-l prejudicieze pe acesta.

Legea nr. 193/2000 prevede că în contractele de credit trebuie incluse "clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate".

Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a reţinut caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5.1 şi art. 5.3 din contract, deoarece acestea nu au fost negociate, a fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi contrar bunei-credinţe.

În mod corect s-a reţinut caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.2 şi 4.3 din contractul încheiat între părţi.

Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit dintre părţi, împrumutătorul nu are dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurător, în cazul contractelor de asigurare încheiate odată cu ipotecarea construcţiei, pentru acoperirea tuturor riscurilor aferente acesteia pe durata de valabilitate a contractului de credit.

Aceste prevederi legale sunt aplicabile contractului încheiat între părţi, astfel că toate criticile recurentei privind dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 care nu sunt aplicabile respectivului contract nu pot fi reţinute.

Curtea de Apel a analizat motivele de apel invocate de bancă referitoare la art. 7.1 din convenţia părţilor, astfel că nici această critică nu poate fi reţinută.

De altfel, recurenta nu arată care anume sunt motivele pe care nu le-a analizat instanţa de apel şi respectiv, care sunt motivele de nelegalitate pentru care s-ar impune casarea deciziei atacate.

Curtea de Apel a analizat în concret apelul declarat de către bancă şi a arătat care sunt temeiurile de fapt şi de drept pentru care acesta a fost respins, utilizând jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva nr. 93/2013, care se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare.

Prin modul de formulare al clauzelor constate ca fiind abuzive, se exclude posibilitatea verificării condiţiilor pe care le cuprind, acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi contrar bunei-credinţe.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 486 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D. S.A. Bucureşti (fostă C. S.A. Bucureşti) împotriva Deciziei civile nr. 2281/A din 18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - MM