Calculation base for nuclear waste management contributions: effective energy produced versus net energy injected into the national energy system

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 22 februarie 2016, sub nr. x/2016 şi înaintată spre soluţionare, prin încheierea din data de 24 februarie 2016 secţiei a VI-a Civilă a aceleiaşi instanţe, unde a fost înregistrată sub nr. x/2016*, reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1. Obligarea pârâtei la plata sumei de 131.080,08 Euro la cursul BNR din data plăţii reprezentând contribuţii datorate în baza H.G. nr. 1080/2007 pentru perioada 2010 - 2012, calculate conform prevederilor de la art. 4 lit. a) şi lit. b) din acelaşi act normativ.

2. Obligarea pârâtei să declare şi să plătească contribuţiile datorate în baza H.G. nr. 1080/2007 pentru perioada 2013 - 2015, calculate conform prevederilor de la art. 4 lit. a) şi lit. b) din acelaşi act normativ, pentru diferenţa dintre energia produsă şi cea livrata în sistemul energetic naţional (nedeclarată şi neachitată).

3. Obligarea pârâtei la plata penalităţilor datorate pentru nevirarea contribuţiilor în termen pentru anii 2010 - 2015, penalităţi determinate conform articolului 12 din H.G. nr. 1080/2007, până la data achitării efective a debitului principal, în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare privind obligaţiile bugetare.

4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164 şi urm din Noul C. civ. coroborate cu art. 5 din H.G. nr. 1080/2007.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 29 martie 2016 reclamanta a arătat că reformulează capătul doi din cererea de chemare în judecată, în sensul în care obligaţia pârâtei este să declare energia efectiv produsă şi nu doar pe cea livrată în sistemul naţional energetic. Prin urmare, solicită obligarea pârâtei să declare energia totală produsă în perioada 2013 - 2015, la finalul fiecărui an, şi să plătească contribuţiile datorate în baza H.G. nr. 1080/2007 pentru perioada 2013 - 2015, calculate conform prevederilor de la art. 4 lit. a) şi lit. b) din acelaşi act normativ, pentru diferenţa dintre energia produsă şi cea livrata în sistemul energetic naţional (nedeclarată şi neachitată).

Cu privire la cuantumul şi modul de calcul al penalităţilor, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor art. 12 din H.G. nr. 1080/2007, "Pentru nevirarea contribuţiilor prevăzute în prezenta hotărâre, ANDRAD calculează şi percepe majorări de întârziere, începând cu a 30-a zi lucrătoare de la termenul de scadenta, în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare privind obligaţiile bugetare", astfel că pârâta datorează majorări de întârziere începând cu cea de a 30-a zi lucrătoare de la termenul de scadenţă. Pentru perioada 2010 - 2012 pârâta datorează debit principal în cuantum de 583.309,56 RON şi majorări de întârziere calculate până la data de 22 februarie 2016, în cuantum de 195.810,83 RON.

Pârâta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce vizează plata incorectă a contribuţiilor pentru anii 2011 şi 2012, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei extinctive iar pe fond a solicitat respingerea apărărilor pârâtei.

Prin Sentinţa civilă nr. 5622 din 23 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cererea de chemare în judecată ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Agenţia Nucleară şi Pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) şi a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii promovate de către ANDR.

Prin Decizia civilă nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) împotriva Sentinţei civile nr. 5622 din 23 septembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016* în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN), ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta-reclamantă Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), a formulat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, cu privire la aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la energia netă estimată produsă; energia produsă raportată; energia efectiv produsă - rezultată din rapoartele asumate de către SNN; regularizarea la energia netă produsă vs. energia efectiv produsă (energie efectiv produsă - energie consumată în producţie = energie livrată în sistemul energetic naţional SEN), recurenta a susţinut următoarele:

Deşi reclamanta susţine că s-a exprimat fără loc de interpretare, prin raportare la prevederile legale, respectiv la H.G. nr. 1080/2007 - art. 5 alin. (7), în prezenta cauză încă există o stare de confuzie în interpretarea actelor normative incidente, din partea instanţelor de judecată, ce ignoră starea de fapt şi intenţia, rolul statului cu privire la protejarea intereselor sociale în cazul producerii energiei nucleare, conform principiului "poluatorul plăteşte", de unde rezultă că în ceea ce priveşte contribuţiile stabilite în sarcina poluatorilor din domeniul nuclear acestea se calculează la energie efectiv produsă, nu la producţie minus beneficii (energia consumată în interes propriu pentru realizarea profitului, parte din energia efectiv produsă care poluează şi generează deşeuri nucleare).

Aşadar, subliniază recurenta-reclamantă, contribuţiile datorate de către producătorii de energie nucleară se achită prin raportare la energia efectiv produsă, cea care poluează, nu prin raportare la energia livrată în SEN.

Singurul act normativ care reglementează din punct de vedere legal producţia de energie nucleară şi plata contribuţiilor aferente este H.G. nr. 1080/2007, poluatorul plăteşte, plata fiind instituită pentru ce se produce şi nu pentru ce se comercializează, altfel însăşi legea ar fi lipsită de efecte.

Cu privire la modul de calcul al contribuţiei datorate pentru producţia de energie nucleară, recurenta-reclamantă a susţinut că H.G. nr. 1080/2007 distinge două etape în plata contribuţiilor instituite în sarcina producătorilor de energie nucleară: I. Prima etapă - plata prin estimare (art. 3 alin. (3), iar cea de-a doua etapă - plata prin regularizarea diferenţei între estimat şi efectiv produs (art. 5 alin. (7).

De altfel, se arată că, deşi, pârâta a susţinut în mod constant că nu datorează sumele imputate, aceasta nu a infirmat niciodată că energia efectiv produsă (consum propriu plus energia livrată în SEN) este cea cuprinsă în rapoartele anuale şi că suma imputată este cea determinată pentru diferenţa dintre energia efectiv produsă şi cea livrată în SEN.

De asemenea, se mai arată că, deşi instanţa de apel susţine că ANDR nu a întreprins nicio măsură cu privire la aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată, în realitate de la momentul controlului Curţii de Conturi a României din 10 aprilie 2014 (dată la care ANDR a luat la cunoştinţă de existenţa unor diferenţe cu privire la energia declarată de către SNN, fiind declarată energia netă şi nu cea efectiv produsă, după cum rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din convocarea la conciliere), ANDR a făcut tot posibilul şi a solicitat clarificările impuse de lege pentru a rezolva această dispută pe cale amiabilă, dar fără rezultat.

În final, recurenta-reclamantă a susţinut că pârâta a recunoscut că nu declară energia efectiv produsă, ci doar energia livrată în SEN (netă), de asemenea, pârâta a precizat că achită contribuţia doar pentru energia livrată în SEN şi că energia utilizată în producţia proprie este o "subvenţie", iar instanţele de judecată de grad inferior au omis să se pronunţe cu privire la problema de drept pe care a învederat-o.

Recurenta-reclamantă a subliniat că H.G. nr. 1080/2007, are un caracter vădit de protecţie a intereselor legitime ale populaţiei, a dreptului la un mediu curat pentru o viaţă sănătoasă, astfel că intenţia vădită a legiuitorului nu poate fi ignorată, respectiv aceea de a proteja interesele sociale raportat la riscurile asociate producţiei de energie electrică prin procedee nucleare, motiv pentru care contribuţiile stabilite prin H.G. nr. 1080/2007 se referă în mod just inclusiv la energia utilizată de către SNN pentru înfăptuirea activităţii comerciale, respectiv vânzarea energiei electrice obţinute prin procedee nucleare.

În concluzie, recurenta-reclamantă a mai arătat că în discuţie şi în intenţia legiuitorului este energia efectiv produsă, ceea ce este egal cu energia utilizată de către SNN pentru a produce şi livra în SEN plus energia livrată în SEN.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului formulat.

La 28 februarie 2018 intimata-pârâtă a transmis întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis la data de 14 martie 2018, recurenta-reclamantă a evidenţiat istoricul litigiului, a documentelor şi a actelor normative ce stau la baza promovării prezentei cereri de chemare în judecată, precum şi modalitatea de stabilire a contribuţiei în sarcina producătorilor de energie nucleară, respectiv a SNN, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părţilor, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 4 aprilie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând recursul declarat de reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (A.N.D.R.) împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte, încadrând criticile formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Obiectul litigiului îl reprezintă acţiunea în pretenţii formulată în temeiul art. 1164 şi urm. din C. civ. şi H.G. nr. 1080/2007, împrejurare faţă de care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unor contribuţii datorate pentru perioada 2010 - 2012, precum şi obligarea pârâtei să declare energia totală produsă în perioada 2013 - 2015 la finalul fiecărui an şi să plătească contribuţiile vizând perioada 2013 - 2015, pentru diferenţa dintre energia produsă şi cea livrata în sistemul energetic naţional (nedeclarată şi neachitată), cu obligarea pârâtei la plata penalităţilor datorate pentru nevirarea contribuţiilor în termen pentru anii 2010 - 2015.

Divergenţele dintre părţi privesc, pe de o parte, susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora contribuţiile datorate de către producătorii de energie nucleară se achită prin raportare la energia efectiv produsă, cea care poluează, nu prin raportare la energia livrată în Sistemul Energetic Naţional, iar de altă parte, apărările intimatei-pârâte, potrivit cărora aceste contribuţii se calculează prin raportare la energia netă produsă injectată de S.N.N. în Sistemul Energetic Naţional.

Faţă de pretenţiile reclamantei pârâta se apără arătând că, în calitatea sa de titular de autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear, are obligaţia de a achita către ANDR două tipuri de contribuţii, potrivit celor prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 4 lit. a) din H.G. nr. 1080/2007, respectiv în art. 3 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) coroborat cu art. 4 lit. b) din aceeaşi hotărâre.

În cauză, se constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au analizat în mod judicios cauza prin prisma dispoziţiilor H.G. nr. 1080/2007, care reglementează modul de constituire şi gestionare a resurselor financiare necesare gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive şi dezafectării instalaţiilor nucleare şi radiologice.

În mod corect s-a reţinut că pârâtei îi incumbă obligaţia de plată a contribuţiilor calculate conform prevederilor art. 4, având ca bază de calcul cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor, defalcate în tranşe lunare egale şi virate separat, până la data de 10 a fiecărei luni, precum şi obligaţia de raportare semestrială a cantităţii nete de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor, precum şi de raportare lunară a plăţii contribuţiilor stabilite pe baza cantităţii estimate, obligaţii îndeplinite de pârâtă, aspect necontestat de reclamantă.

Şi aceasta, întrucât, în temeiul art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1080/2007, pârâta avea obligaţia de a comunica reclamantei cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor de fiecare unitate nuclearoelectrică, iar, în baza acestei raportări reclamanta stabilea cuantumul obligaţiilor de plată în condiţiile art. 4 lit. a) şi b) prin raportare la tipurile de contribuţii prevăzute de art. 3 alin. (1), pârâta având obligaţia de a plăti contribuţia stabilită în sarcina sa, urmând ca, în funcţie de cantitatea de energie electrică produsă anual de fiecare unitate nuclearoelectrică, să se facă regularizările până la sfârşitul lunii ianuarie a anului următor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (7).

Art. 4 din H.G. nr. 1080/2007 stabileşte care este modalitatea de calcul a contribuţiei datorate de titularii de autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear. În speţă, aceasta este calculată având în vedere raportările pârâtei cu privire la cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor de fiecare unitate nuclearoelectrică şi cu privire la cantitatea de energie electrică produsă anual de fiecare unitate nuclearoelectrică, iar în raport de această ultimă cantitate se fac regularizările până la sfârşitul lunii ianuarie a anului următor.

Astfel, se constată că drepturile şi obligaţiile părţilor sunt guvernate de dispoziţiile H.G. nr. 1080/2007 şi că plata contribuţiilor se face pe baza energiei nete estimate a fi produsă într-un an, urmând apoi o regularizare a plăţii în funcţie de energia (netă) efectiv produsă.

Faţă de aceste aspecte nu se poate susţine cu temei că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile legale incidente în cauză şi nici că în prezenta cauză încă există o stare de confuzie în interpretarea actelor normative incidente, precum şi că se ignoră starea de fapt şi rolul statului cu privire la protejarea intereselor sociale în cazul producerii energiei nucleare, instanţa de prim control judiciar făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente, reţinând, în acord cu prima instanţă, caracterul neîntemeiat al capătului de cerere având ca obiect plata unor contribuţii datorate pentru perioada 2010 - 2012, precum şi al capătului de cerere privind obligarea pârâtei la raportarea energiei produse şi la plata contribuţiilor pentru perioada 2013 - 2015.

Potrivit afirmaţiilor recurentei-reclamante, contribuţiile stabilite în sarcina poluatorilor din domeniul nuclear se calculează la energia efectiv produsă, aspect ce ar rezulta din principiul "poluatorul plăteşte", or, din analiza dispoziţiilor legale amintite mai sus, o asemenea susţinere nu poate fi primită.

Deşi H.G. nr. 1080/2008 foloseşte termenul de "cantitate netă de energie electrică estimată a fi produsă", se constată că actul normativ sus-arătat nu defineşte această noţiune. Însă, prin Codul Comercial al Pieţei Angro de Energie Electrică, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 25/2004 la Capitolul 1.2 Definiţii, se statuează în mod clar că producţia netă reprezintă "energia electrică ce este livrată de o Unitate de Producţie în Sistemul Energetic Naţional".

Nu în ultimul rând, este de amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia, deşi instanţa de apel susţine că ANDR nu a întreprins nicio măsură cu privire la aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată (în realitate de la momentul controlului Curţii de Conturi a României din 10 aprilie 2014), totuşi, ANDR a făcut tot posibilul şi a solicitat clarificările impuse de lege pentru a rezolva această dispută pe cale amiabilă, dar fără rezultat, nu se poate constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea acesteia recurenta se raportează la reţinerea unei situaţii de fapt, aspect ce impune o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel este conformă dispoziţiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (A.N.D.R.) împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - MM