Municipal property sale and dation-in-payment annulled; appeal rejected, property returned to seller.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2014, la data de 12 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin reprezentant Primarul General, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând următoarele: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 iunie 2008, încheiat de reclamant, în calitate de vânzător, cu B., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x,; constatarea nulităţii absolute a convenţiei de dare în plată autentificată sub nr. x din 11 octombrie 2013 de către Societatea Profesională Notarială C., D. şi Asociaţii; să fie obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul ce a făcut obiectul actelor juridice sus arătate; să se rectifice înscrierile din Cartea funciară, în sensul înscrierii reclamantului, în calitate de proprietar şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 860 din 1 iulie 2016, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, excepţie invocată de pârâtul A.

A fost admisă atât acţiunea principală, cât şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de intervenienta E. şi, în consecinţă:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 iunie 2008 încheiat de Municipiul Bucureşti cu B., având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, cu suprafaţă utilă 346,69 m.p., împreună cu cota indiviză de 76,81% din spaţiile şi dependinţele comune, aflate în coproprietate forţată.

S-a constatat nulitatea absolută a actului juridic intitulat "convenţie de plată", autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2013, încheiat de B. cu pârâtul A.

A constatat că imobilul ce a făcut obiectul celor două acte desfiinţate reintră de drept în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale - Municipiul Bucureşti.

A obligat pe pârâtul A. să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul descris mai sus.

A dispus rectificarea Cărţii Funciare nr. x în sensul întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului identificat în precedent în favoarea unităţii administrativ teritoriale - Municipiul Bucureşti şi comunicarea sentinţei către OCPJ Sector 5 Bucureşti.

A obligat pe pârâtul A. la plata sumei de 31.433 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul A., înregistrat la data de 22 februarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Prin Decizia nr. 635/A din 21 iulie 2017, apelul declarat de pârât a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul A., înregistrat la data de 22 august 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a susţinut, în esenţă, că prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, a invocat că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele art. 194 C. proc. civ. În concret, capetele de cerere nr. x, 4 şi 5 nu sunt motivate în fapt şi în drept şi, contrar prevederilor art. 196 alin. (1) şi art. 200 C. proc. civ., instanţa de fond a omis a aplica sancţiunea prevăzută de lege, anume anularea cererii.

Mai mult decât atât, deşi a invocat aceste motive de nelegalitate prin cererea de apel, instanţa de prim control judiciar a considerat, în mod nelegal, că este decăzut din dreptul de a mai invoca aceste cauze de nulitate.

Apreciază recurentul că au fost încălcate, pe lângă prevederile legale sus arătate, şi dispoziţiile art. 6 şi art. 7, precum şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi art. 6 din CEDO.

Aceluiaşi motiv de casare recurentul subscrie şi neanalizarea, de către instanţa de prim control judiciar, a tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită. În concret, a arătat că nu au fost analizate motivele de apel nr. 5, 6 şi 7.

A mai relevat recurentul-pârât că decizia atacată cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, a susţinut că, din considerente, nu rezultă care este opinia instanţei, referitoare la izvorul inalienabilitate, în sensul că, prin încheierea convenţiei de dare în plată a fost încălcată fie o clauză contractuală, fie o interdicţie de înstrăinare, stabilită printr-o normă legală imperativă.

Totodată, apreciază recurentul că, în considerente, au fost inserate motive străine de natura cauzei, anume cele referitoare la preţul de achiziţionare al imobilului de către partidul politic cumpărător sau la destinaţia imobilului, de locuinţă a vicepreşedintelui acelui partid.

În sfârşit, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de drept material incidente speţei (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestei critici, a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au încălcat principiile aplicării în timp a legii civile, anume neretroactivitatea legii civile noi şi aplicarea imediată a legii civile noi.

Astfel, la data încheierii convenţiei de dare în plată şi, ulterior, la data soluţionării litigiului de faţă, dispoziţiile art. 9 şi art. 7 din Legea nr. 90/2003 fuseseră modificate. Interdicţia de înstrăinare a imobilelor dobândite de partidele politice fusese reduse de la 10, la 3 ani, şi era aplicabilă numai în situaţia achiziţionării bunului cu plata preţului în rate.

Prin legea de modificare a legii partidelor politice nu s-a consacrat expres supravieţuirea legii vechi, astfel că instanţa de apel ar fi trebuit să aplice legea nouă situaţiilor juridice în curs de formare (fapte şi efecte în curs de desfăşurare la intrarea în vigoare a legii noi).

Totodată, în soluţionarea criticilor din apel, relative la lipsa de interes a cererii reclamantului, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 modificată. Astfel, în cazul încetării activităţii unui partid politic, sediile proprietatea acestuia vor primi destinaţia arătată în actul de înfiinţare, statut sau în hotărârea luată cu ocazia dizolvării, de organele chemate a o decide. În concret, interesul în promovarea acţiunii în constatare nulitate convenţie de dare în plată ar aparţine F., care a preluat, la data radierii partidului politic, toate bunurile acestuia, iar nu reclamantului.

În sfârşit, recurentul a mai relevat faptul că, dacă la data încheierii convenţiei de dare în plată, interdicţia legală de înstrăinare a imobilului ar mai fi existat, prin încheierea registratorului de carte funciară nu s-ar fi dispus radierea acesteia, anterior perfectării actului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intervenienta E. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât decizia pronunţată în apel este legală.

De asemenea, şi intimatul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând susţinerile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac, cu citarea părţilor, la 4 aprilie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 497 alin. (7) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu pot fi primite. Este adevărat că pârâtul a invocat, prin întâmpinare, nerespectarea de către reclamant a dispoziţiilor legale privitoare la conţinutul cererii de chemare în judecată, anume lipsa motivelor de fapt şi de drept pentru ultimele trei capete de cerere, cerinţă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Însă, contrar celor susţinute de către reclamant atât prin motivele de apel, cât şi prin motivele de recurs, în cursul procedurii de verificare şi regularizare a cererii, în condiţiile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a complinit lipsurile cererii, imputate prin întâmpinarea părţii adverse, în sensul că, prin scriptul depus la data de 27 noiembrie 2015, a precizat acele împrejurări faptice care constituie izvorul material al pretenţiilor deduse judecăţii. Concret, a arătat că bunul imobil se reîntoarce în patrimoniul vânzătorului, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii şi repunerii părţilor în situaţia anterioară şi a indicat temeiul de drept incident (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003). În atare condiţii, judecătorul fondului a constatat că nu se impune anularea cererii, în condiţiile art. 200 alin. (3) şi următoarele raportat la art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, chiar şi dacă complinirea lipsurilor nu ar fi intervenit pârâtul nu a indicat, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ce vătămare a intereselor sale procesuale s-ar fi putut cauza printr-o motivare mai succintă a cererii de chemare în judecată, vătămare care să nu poată fi înlăturată după parcurgerea etapei judecăţii fondului şi a căii de atac a apelului, etape în care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor toate elementele de fapt şi temeiurile de drept relevante cauzei.

Totodată, constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 178 alin. (4) C. proc. civ., constatând că partea interesată a renunţat, tacit, la invocarea nulităţii relative, câtă vreme, dacă ar fi apreciat că lipsurile cererii de chemare în judecată nu au fost remediate, nu a înţeles să invoce această pretinsă cauză de nulitate în cursul judecăţii fondului, ci doar prin cererea de apel.

Referitor la critica potrivit căreia instanţa de prim control judiciar nu s-ar fi pronunţat cu privire la "motivele de apel 5, 6 şi 7", încadrată de parte în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată că se impune recalificarea acesteia, întrucât se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 (nemotivarea hotărârii).

Constată că decizia pronunţată în apel corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., incluzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, în raport de stadiul procesual în care a fost dată. Contrar susţinerilor recurentului, nu a fost omisă de la analiză nici una din criticile formulate pe calea apelului, însă instanţa de prim control judiciar nu era obligată să îşi structureze analiza în raport de conţinutul cererii. În realitate susţinerile părţii de la "motivele 5, 6 şi 7" se referă la realitatea creanţei pretins stinsă prin convenţia de dare în plată şi au fost cenzurate, pe larg, în decizia ce face obiectul prezentei căi de atac.

Constată, de asemenea, că decizia recurată nu cuprinde nici motive contradictorii, astfel că, nici din această perspectivă, nu pot fi primite criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Ceea ce a reţinut instanţa de apel este faptul că, la data vânzării spaţiului cu destinaţia de sediu partid politic, în anul 2008, de către unitatea administrativ teritorială, legea în temeiul căreia s-a făcut vânzarea, respectiv art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 (în formă în vigoare la acea dată), instituia o limitare a circulaţiei juridice a bunului astfel dobândit (inalienabilitate temporară legală), pentru o perioadă de 10 ani.

Această restricţie adusă atributului dispoziţiei juridice din conţinutul dreptului de proprietate a fost transpusă, de părţi şi în contractul de vânzare-cumpărare. Prin urmare, ceea ce a reţinut instanţa de apel a fost doar faptul că această inalienabilitate legală a fost transpusă de către părţi în convenţie, ceea ce nu transformă cauza de inalienabilitate, din una legală, în una voluntară.

Aşadar, considerentele deciziei pronunţate în apel nu au caracter contradictoriu şi oricum, indiferent de izvorul inalienabilităţii sancţiunea înstrăinării unui bun temporar scos din circuitul civil este aceeaşi, anume nulitatea.

Cât priveşte criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că nici acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, atât judecătorul fondului, cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a regulilor fundamentale privind soluţionarea conflictelor de legi civile în timp. Astfel, la data vânzării imobilului cu destinaţia de sediu de partid în anul 2008, era în vigoare Legea nr. 90/2003, nemodificată prin Legea nr. 48/2013, lege care a instituit o inalienabilitate legală a imobilului, temporară, respectiv de 10 ani de la data dobândirii. Este adevărat că, la data perfectării actului subsecvent (convenţia de dare în plată, din anul 2013), Legea privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ teritoriale sau a regulilor autonome, destinate sediilor partidelor politice suferise mai multe modificări succesive una dintre ele vizând, printre altele, reducerea interdicţiei de vânzare, de la 10, la 3 ani.

Însă, regula neretroactivităţii legii civile, instituite, în anul 2008, atât prin art. 1 din C. civ. din 1864, cât şi prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, dispune în sensul că trecutul scapă acţiunii legii noi. Aşadar, noua lege (Legea nr. 48/2013) nu putea aduce atingere situaţiilor juridice definitiv formate, constituite, şi nici efectelor pe care acestea le-au produs înainte de intrarea sa în vigoare, în sensul că imobilul era scos din circuitul civil, pentru o perioadă de 10 ani, la data încheierii convenţiei din anul 2013. Aşadar, noua lege nu putea atribui actului juridic încheiat în anul 2008 alte efecte decât cele produse de legea care era în vigoare la data perfectării acestuia. Per a contrario, rezultă că legea nouă nu putea modifica sau stinge aceste efecte.

Constată, de asemenea, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente reţinând că reclamantul a justificat un interes personal, în sensul art. 33 C. proc. civ., în promovarea acţiunii de faţă. Astfel, este adevărat că desfiinţarea convenţiei de dare în plată, dat fiind principiul desfiinţării retroactive a contractului lovit de nulitate, are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiei, respectiv a imobilului, în general, în patrimoniul succesorului în drepturi al vânzătorului (respectiv celui care culege bunurile partidului politic, după radierea acestuia). Recurentul-pârât omite însă a observa că reclamantul-intimat a solicitat nu numai desfiinţarea actului subsecvent, respectiv a convenţiei de dare în plată, încheiată cu încălcarea interdicţiei de a înstrăina (deci, având ca obiect un bun scos din circuitul civil), ci şi a contractului de vânzare-cumpărare iniţial, din 2008. Or, desfiinţarea acestei convenţii are ca efect reîntoarcerea imobilului în proprietatea unităţii administrativ teritoriale. De altfel, prin dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 se instituie o cauză de nulitate specială atât a contractului încheiat cu încălcarea interdicţiei de înstrăinare, cât şi a actului de vânzare a sediului partidului politic, ce a determinat naşterea inalienabilităţii legale temporare. Acest aspect rezultă din sintagma "nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) atrage [...] reîntoarcerea de drept a bunului în proprietatea statului sau a unităţii administrativ teritoriale".

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 635A din 21 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - MM