Patent compensation claim: procedural sufficiency of cassation grounds and non-applicability of general labor law remuneration provisions under Patent Law 64/1991

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 6108 din 13 octombrie 1993 la Judecătoria Medgidia, reclamantul U.M. a chemat în judecată pârâtele S.A. I. S.A. Medgidia și S.C. M. S.A. Medgidia, pentru ca, prin hotârârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la remiterea către reclamant a recompenselor cuvenite pentru perioada 21.05.1983 – 23.01.1992, ca urmare aplicării invenției cu titlul „Apărătoare de protecție pentru transmisii cardanice”, al cărei autor este reclamantul, conform brevetului nr. 82.422 din 28.06.1983 și, totodată stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru perioada 21.05.1992 – 21.05.1996, ca urmare a aplicării invenției de către pârâte și obigarea acestora la plata sumelor către reclamant.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 64/1991.

Prin sentința civilă nr. 415 din 9 februarie 1994, Judecătoria Medgidia a declinat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În urma admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant de către Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin încheierea din data de 26 ianuarie 1995, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Constanța și înregistrată la Tribunalul București, secția a III a civilă.

Prin sentința civilă nr. 747 din 7 octombrie 1998, această instanță a respins ca prematur formulată acțiunea, în condițiile în care, nu s-a probat derularea procedurii prealabile de negociere, conform art. 66 alin. (2) partea finală din Legea nr. 64/1991.

Apelul împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 232 din 16 septembrie 1999 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, admis prin decizia nr. 1192 din 23 septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, decizia fiind casată, iar cauza fiind trimisă spre soluționare aceleiași instanțe.

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 1218 din 10 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de U.M. decedat în cursul judecății și continuată de moștenitorii U.A. ș.a., împotriva pârâtei S.C. I. SA Medgidia, dispunând obligarea acesteia la plata către reclamante, a sumei de 1.402.045.784 lei. Cererea împotriva pârâtei S.C. M. S.A. Medgidia fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, admițându-se în prealabil excepția cu acest obiect. A obligat S.C. I. S.A. Medgidia la 4.920.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel S.C. I. S.A. Medgidia, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 58 A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

În contra acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A. Medgidia, care a reiterat motivele din apel, la care a invocat aspecte legate de expertiza contabilă, de neplata taxelor către OSIM pentru a rămâne în continuare titulara brevetului de invențit, de perioada de recompensare și de prescripție.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs trebuie structurate, în conformitate cu art. 3021 pct. 3 C. proc. civ.

Pârâta nu și-a structurat motivarea recursului în conformitate cu prevederile art. 3021 pct. 3 (astfel cum a fost modificat prin ordonanța nr. 58/2003) prin care „cererea de recurs va cuprinde motivele de legalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor”.

Deci, recurenta ar fi trebuit să invoce motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ. și să-și exprime nemulțumirile față de decizia recurată, în raport de aceste motive.

Recurenta nu a procedat așa, a reiterat motivele din apel și a relatat faptele procesului, ceea ce nu este suficient, pentru că recursul nu are un caracter devolutiv.

Susținerile recurentei nu fac posibilă încadrarea lor, într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Dar, distinct de cele arătate este de reținut că instanțele au constatat în mod temeinic, interpretând corect probele administrate, în sensul că, expertiza la care face trimitere recurenta a fost efectuată la instanța de fond și aceasta nu a făcut obiect al criticii recurentei, nici în fond și nici nu a constituit motiv de apel.

De asemenea, în lipsa oricărei dovezi, reclamanta nu poate susține că nu ar fi plătit taxele la OSIM, întrucât , altfel, nu ar fi avut dreptul să producă și să comercializeze produsul brevetat.

În speță, sunt aplicabile prevederile art. 66 din Legea nr. 64/1991 și nu cele prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 62/1974, astfel cum, în mod greșit, s-a susținut de recurentă.

În ceea ce privește suținerea recurentei că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, aceasta nu poate fi reținută de instanță, întrucât momentul curgerii termenului de prescripție de 3 ani, este finele anului 1992 – când au fost executate apărătorile – care reprezintă obiectul invenției, și care se împlinea în anul 1995, acțiunea fiind introdusă la data de 13 octombrie 1993, în termenul prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Astfel fiind, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. Medgidia împotriva deciziei nr. 58/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.