Constitutional referral refused: prior ruling and review scope bar new challenge, appeal upheld as unfounded

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de recurs împotriva Deciziei civile nr. 513/A din 31 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

La 31 mai 2018 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Cererea a fost precizată şi completată la 18 septembrie 2018.

Prin cererea de completare a excepţiei de neconstituţionalitate a arătat că prevederile care fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt criticate şi sub componenta Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018, privind aplicabilitatea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte prevederea "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 în ceea ce priveşte prevederea "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv" cât şi a prevederii "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce priveşte prevederea "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, invocată de recurentul-pârât A. în Dosarul nr. x/2014.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, solicitând instanţei admitea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau, după caz, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte prevederea "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 în ceea ce priveşte prevederea "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv" cât şi a prevederii "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce priveşte prevederea "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

În motivare, recurentul susţine, în esenţă, că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi procesual aplicabile, respectiv cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la regimul juridic al excepţiei de neconstituţionalitate şi a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În opinia recurentului, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Aceasta întrucât, susţine recurentul, s-a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale; dispoziţiile legale, sub aspectul aplicării legii în timp şi inclusiv în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2018, sunt "în vigoare" în ceea ce priveşte aplicabilitatea în prezenta cauză, acesta fiind sensul de fond al sintagmei "în vigoare" dispoziţiile legale au legătură cu soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât recursul în Dosarul nr. x/2014 a fost respins ca inadmisibil tocmai în aplicarea dispoziţiilor criticate; excepţia este ridicată de una dintre părţi.

Totodată, apreciază că inadmisibilitatea cererii de sesizare pentru motivul constatării aceloraşi dispoziţii legale criticate printr-o "decizie anterioară" a Curţii Constituţionale, are în vedere exclusiv situaţia în care respectiva "decizie anterioară" este aplicabil şi general obligatorie în pricina în care se ridică, ceea ce nu este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte ultima condiţie de admisibilitate (pentru care, de altfel, s-a ridicat "o componentă autonomă a excepţiei de neconstituţionalitate") reglementarea şi interpretarea ei prezintă un vădit caracter discriminatoriu, încalcă accesul liber la justiţie în condiţiile tratamentului egal şi încalcă garanţiile procesului echitabil, astfel cum sunt recunoscute atât în dreptul intern, cât şi de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Intimata-reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitând admiterea excepţiei şi, în consecinţă, respingerea recursului ca tardiv formulat. Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia, ca nefondat.

La termenul din 19 martie 2019, intimata a precizat expres că înţelege să nu mai susţină excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Preliminar, deşi recurentul nu şi-a încadrat criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., se constată că anumite critici pot fi încadrate în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind nefondate criticile vizând încălcarea sau aplicarea greşită a textului legal menţionat.

În raport cu criticile formulate, se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial (...)" . Totodată, conform art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege: "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (...)."

Astfel, din analiza dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, pentru a putea fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: legea, ordonanţa sau dispoziţia legală la care se referă excepţia de neconstituţionalitate să fie în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, iar dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Deşi nu soluţionează, în concret, excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de judecată se alătură controlului de constituţionalitate prin verificarea pe care o face în raport cu îndeplinirea condiţiilor formale de sesizare a Curţii Constituţionale.

În acest context, prin încheierea atacată s-a amintit în mod corect că instanţa de judecată nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, instanţa verificând numai admisibilitatea acesteia.

Este de reţinut că instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să aplice prevederile legale de mai sus în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Selectarea numai acelor excepţii de neconstituţionalitate, ce pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, este imperios necesară de a fi îndeplinită de instanţa de judecată ce poate hotărî doar asupra oportunităţii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unui text care nu mai este în vigoare, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea specială, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 şi de D. şi E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Prin urmare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, raportat la prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în mod legal s-a reţinut inadmisibilitatea acesteia, având în vedere că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Odată admisă excepţia de constituţionalitate a unui text de lege, Curtea Constituţională nu mai poate reanaliza aceeaşi excepţie, devenind incidente dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora:

"Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale."

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, cu referire la cererea de completare a excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că prevederile care fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt criticate şi sub componenta Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, privind aplicabilitatea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, s-a reţinut cu justeţe că acestea nu sunt îndeplinite sub aspectul că excepţia trebuie să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, pentru a putea face obiectul controlului instanţei constituţionale.

Aşa fiind, s-a reţinut în mod legal că art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, astfel că, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speţă, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că încheierea recurată este la adăpost de orice critică, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2019.

Procesat de GGC - LM