Judicial liquidator's personal liability for judicial taxes in insolvency proceedings and scope of representation under Law 85/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 156/C din 14 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/2012*, a fost respinsă acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L. - Societate în faliment prin lichidator B., împotriva pârâtului C.; a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de aceeaşi reclamantă împotriva chemaţilor în garanţie D. şi E., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 156/C din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Bihor, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L prin lichidator judiciar B. solicitând în principal, admiterea apelului, casarea în tot a Sentinţei civile nr. 156/C/2015 a Tribunalului Bihor cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul obligării pârâtului C. la plata sumei de 1.980.152 RON, iar în măsura în care instanţa va aprecia netemeinicia acestui capăt de cerere, s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie a foştilor administratori statutari ai S.C. A., respectiv D. şi E., în sensul obligării acestora, în solidar, la plata sumei de 1.980.152 RON.

Prin Decizia civilă nr. 262/A din 09 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admis ca fondat apelul civil introdus de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L societate în faliment prin Lichidator Judiciar B., în contradictoriu cu intimatul pârât C. şi cu intimaţii chemaţi în garanţie D. şi E., împotriva Sentinţei civile nr. 156/C din 14 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost anulată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 16/C din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul C. A fost obligat pârâtul în favoarea reclamantei la plata sumei de 1.980.152 RON cu titlu de diferenţă preţ datorată pentru imobilele achiziţionate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 3 martie 2009. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva chemaţilor în garanţie D. şi E., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâtul C., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a solicitat, în principal, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, iar, în subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia ca neîntemeiată solicitarea privind obligarea pârâtului apelant C. la plata sumei de 1.980.152 RON, dispusă de către instanţa de fond, a solicitat admiterea cererii în garanţie a foştilor administratori ai S.C. A., respectiv D. şi E., în sensul obligării în solidar a acestora la plata sumei de 1.980.152 RON.

În motivarea întâmpinării, reclamanta intimată a invocat excepţia netimbrării apelului şi excepţia tardivităţii apelului raportat la data comunicării sentinţei apelate 06.03.2017 şi data formulării apelului 24.03.2017, susţinând că s-a depăşit termenul legal pentru promovarea căii de atac.

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 260/A/2018, pronunţată la data de 20 martie 2018, în Dosarul nr. x/2012, a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L. Bucureşti prin lichidator judiciar B. şi intimaţii chemaţii în garanţie D. şi E., împotriva Sentinţei civile nr. 16/C din 30 ianuarie 2017 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C.A. S.R.L. Bucureşti prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul C.; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate, şi a obligat intimata S.C. A. S.R.L. Bucureşti prin lichidator judiciar B. la plata către apelant a sumei de 6500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales şi contravaloare parţială taxă de timbru; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat intimatul lichidator judiciar B. la plata către Stat prin Ministerul Justiţiei a sumei de 6956 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

În baza art. 274 C. proc. civ. de la 1865, faţă de căderea în pretenţii a reclamantei intimate şi culpa sa procesuală, a fost obligată intimata S.C. A. S.R.L. Bucureşti prin lichidator judiciar B. la plata către apelant a sumei de 6500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales F. în sumă de 1500 RON dovedit cu Chitanţa nr. x din 23.01.2018 depusă în original la dosarul de apel şi contravaloare parţială taxă de timbru în sumă de 5000 RON, sumă pe care pârâtul apelant a fost obligat să o achite eşalonat ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar.

Împotriva acestei decizii, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2018, pronunţate în cadrul aceluiaşi dosar, a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea - prin lichidator judiciar B. Bucureşti, solicitând, în principal, casarea deciziei civile şi a încheierii recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului promovat şi menţinerea Sentinţei nr. 16/C/2017 a Tribunalului Bihor, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, iar în cazul menţinerii soluţiei de admitere a apelului, admiterea cererii de chemare în garanţie; cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865, recurenta- reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea, infirmând legalitatea Sentinţei civile nr. 16/C/2017 a Tribunalului Bihor, a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6, C. proc. civ.). Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 274 din vechiul C. proc. civ., care statuează faptul că (doar) partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată şi, prin decizia criticată, a stabilit în sarcina lichidatorului judiciar B., obligarea acestuia la plata unor cheltuieli de judecata deşi acesta nu are calitate de parte în proces ci doar de reprezentant al debitoarei aflate în procedura de insolvenţă.

Lichidatorul judiciar nu are calitate de parte în proces şi nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli de judecata, mai ales în contextul în care prezentul dosar a fost iniţiat de un alt administrator judiciar, iar actualul lichidator judiciar a fost desemnat de către creditori pe parcursul derulării procesului.

În cadrul procedurii falimentului, mai arată recurenta, administratorul judiciar şi lichidatorul au o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, nefiind parte în proces, ci participanţi la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ.

Prin modalitatea prin care instanţa de apel, depăşind limitele învestirii sale, a înţeles să tranşeze problema cheltuielilor de judecată, fără ca apelantul să formuleze o solicitare de obligare a lichidatorului judiciar la plata unor asemenea cheltuieli, echivalează cu un caz de extra petita, deoarece s-a acordat ceea ce nu s-a cerut şi atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea atacată a fost emisă cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Având în vedere soluţia adoptată de către instanţa de apel cu privire la obligarea lichidatorului judiciar la suportarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de timbru în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, dar fără a pune niciodată în discuţia părţilor acest aspect, se remarcă încălcarea principiului disponibilităţii şi al contradictorialităţii dezbaterilor. Procedând într-o asemenea manieră, Curtea de Apel Oradea a nesocotit dreptul la apărare al lichidatorului judiciar căruia nu i s-a oferit nici măcar posibilitatea să formuleze un punct de vedere cu privire la aceste aspecte care nu au făcut obiectul unor dezbateri în contradictoriu.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar neavând calitate de parte în proces, ci doar de reprezentat al debitoarei A. SR.L., se impunea în prealabil introducerea sa în cauză, dar sub rezerva prevederilor art. 294 C. proc. civ.

În aceste condiţii, recurenta- reclamantă apreciază că, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată, fiind incident, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, arată recurenta-reclamantă, prin Sentinţa civilă nr. 16/C/2017 a Tribunalului Bihor, instanţa de fond a respins cererea reclamantei de chemare în garanţie a administratorilor faţă de admiterea cererii principale în contradictoriu cu debitorul C., reţinându-se că faţă de obligarea debitorului principal la plata diferenţei de preţ, cererea de chemare în garanţie a rămas lipsită de interes.

Chiar şi în acesta ipoteză, susţine recurenta, a solicitat în apel, în subsidiar, în măsura în care instanţa de apel va admite apelul promovat şi va aprecia ca neîntemeiata solicitarea privind obligarea paratului C. la plata sumei de 1.980.152 RON, dispusa de către instanţa de fond, sa dispună admiterea cererii de chemare în garanţie a foştilor administratori statutari ai A., respectiv, D. şi E., în sensul obligării în solidar a acestora la plata sumei de 1.980.152 RON.

Instanţa de apel, deşi a analizat formal cererea de chemare în garanţie, totuşi a lăsat nesoluţionată această cerere accesorie. Or, prin omisiunea pronunţării asupra fondului cererii de chemare în garanţie, în condiţiile în care a admis cererea apelanţilor, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii recurate.

Pe lângă toate acestea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de subscrisa referitoare la netimbrarea şi tardivitatea cererii de apel, nefiind făcută nicio referire la cele două în cuprinsul hotărârii instanţei de apel.

A mai susţinut recurenta- reclamantă că, Decizia civilă nr. 260/A/2018 a Curţii de Apel Oradea cuprinde motive contradictorii, aspect ce echivalează cu o motivare deficitară în concepţia art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Mergând pe logica oferita de către instanţa de apel, se constata omisiunea din partea Curţii de Apel Oradea a unei minime analize a condiţiilor promovării apelului de către subscrisa din perspectiva interesului care trebuie sa însoţească orice demers de acest gen. O astfel de abordare din partea instanţei de apel echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Instanţa de apel a dispus în mod nelegal la termenul din data de 05 martie 2018 renunţarea la un mijloc de probă care a fost deja anterior încuviinţat, astfel încât hotărârea atacată se circumscrie cazului de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În absenţa sa de la dezbateri, instanţa a dispus revenirea asupra unei probe care era deja încuviinţate şi renunţarea la această probă care ar fi putut clarifica aspectele nelămurite, pentru aceste considerente fiind nevoită să atace în mod expres şi încheierea de şedinţă din data de 05 martie 2018, prin care s-a dispus renunţarea la o probă încuviinţată anterior, doar în baza unor afirmaţii ale reprezentantului apelantului, nesusţinute de nicio probă.

În pronunţarea Deciziei civile nr. 260/A/2018, Curtea de Apel Oradea nu a înlăturat în mod argumentat apărările sale, aspect ce echivalează cu o motivare insuficientă în concepţia art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); argumentele sale nu au fost analizate de către instanţa de apel, care a preferat să preia doar argumentele apelantului, fără a dezvolta în considerente toate aspectele invocate de către reclamantă.

În plus, instanţa a nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, care ar trebui să întreprindă toate demersurile necesare în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

De-a lungul întregului demers judiciar, reclamanta a negat valabilitatea chitanţelor emise, care consemnau stingerea obligaţiei de plată a preţului. Cu toate acestea, instanţa, prin intermediul hotărârii luate, insistă pe faptul că nu a fost contestată valabilitatea acestor înscrisuri. Este adevărat că nu s-a făcut nici un demers în materie penală pentru înscrierea în fals a acestor înscrisuri, însă pe parcursul procesului s-a contestat în permanenţă veridicitatea acestora, susţinându-se faptul că suma de bani nu a fost achitată, ceea ce echivalează cu o contestare evidentă a acestor acte.

Existând un dubiu asupra valabilităţii respectivelor înscrisuri, instanţa de apel ar fi trebuit să cerceteze mai amănunţit problema şi nu să se limiteze la a sancţiona societatea pentru că nu şi-a ţinut contabilitatea în mod legal, ţinând cont şi de faptul că asociatul unic şi administratorul era rudă cu partea din prezentul litigiu.

Prin urmare, solicită a se constata că nu s-au înlăturat în mod argumentat apărările sale, aspect ce echivalează cu o motivare insuficientă în concepţia art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine, a mai susţinut recurenta- reclamantă, Curtea de Apel Oradea a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, a susţinut, în esenţă, că, administratorul judiciar, respectiv, lichidatorul judiciar reprezintă singur organ legal abilitat să efectueze verificarea situaţiilor contabile ale unui debitor aflat în procedura insolvenţei şi analiza situaţiei economice prealabilă ale acestor persoane juridice. Rapoartele de activitate care se întocmesc în acest sens de către lichidator judiciar sunt publice şi pot fi contestate de către orice persoana interesată, inclusiv de către apelant.

În condiţiile în care, în cursul procedurii insolvenţei s-au întocmit mai multe rapoarte de activitate cu privire la situaţia debitoarei, care au fost aprobate de către judecătorul-sindic şi publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă au devenit publice şi pe cale de consecinţă opozabile erga omnes, inclusiv apelantului.

Din această perspectivă, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, apelantul trebuia să facă dovada contestării situaţiilor contabile ale societăţii sau a rapoartelor de activitate ale lichidatorului judiciar, iar nu debitoarea trebuia să facă dovada unui fapt negativ şi să conteste documentele depuse care apelant pro causa şi care nu emană de la reprezentanţii legali ai Societăţii, în acest context, remarcându-se faptul că atribuţiile specifice ale administratorului judiciar prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 au fost ignorate de către instanţa de apel, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, şi a modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va obliga societatea- reclamantă S.C. A. S.R.L. Oradea, la plata către Stat prin Ministerul Justiţiei a sumei de 6.956 RON, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru, înlăturându-se dispoziţia privind obligarea lichidatorului judiciar B. Bucureşti în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, la plata sumei de 6.956 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Principala critică formulată de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. Oradea - prin lichidator judiciar B. BUCUREŞTI în cadrul recursului o reprezintă greşita interpretare de către instanţa de apel a prevederilor legale incidente în ceea ce priveşte obligarea însuşi lichidatorului judiciar la plata către apelant a sumei de 6500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales şi contravaloare parţială taxă de timbru, recurenta apreciind că legea interzice aceasta, lichidatorul judiciar nefiind parte în proces şi, astfel, nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli de judecată şi, astfel, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Critica este fondată.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 85/2006, conţinutul acestora fiind preluat şi în reglementarea Legii nr. 85/2014, în cuprinsul art. 58, printre principalele atribuţii ale administratorului judiciar figurează şi aceea de a încasa creanţele şi de a urmări încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, precum, şi de a formula şi susţine acţiunile în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.

Conform art. 20 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, republicată, "… printre principalele atribuţii ce revin administratorului judiciar numit de judecătorul-sindic, se află şi (…) formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, (...)", iar conform art. 87 pct. 5 C. proc. civ., de la 1865, "cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului" se citează "prin administratorul judiciar ori, după caz, prin lichidatorul judiciar".

Dispoziţia specială din art. 20 al Legii nr. 85/2006, republicată, reprezintă o reluare circumstanţială a dispoziţiei din dreptul comun, respectiv, art. 87 pct. 5 C. proc. civ., care reglementează citarea societăţii aflată în procedura insolvenţei prin administrator/lichidator judiciar, noţiunea de citare fiind folosită în sens lato sensu, întrucât vizează reprezentarea în instanţă a debitorului falit, în persoana administratorului/lichidatorului judiciar prin care se citează, şi, implicit, toate prerogativele dreptului de reprezentare în instanţă, respectiv, formularea de cereri, propunerea de probe, angajarea de avocaţi, etc.

Din analiza logico- juridică a acestor texte de lege, Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles să reglementeze, printr-o dispoziţie specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv, art. 20 din Legea nr. 85/2006, republicată, dreptul şi obligaţia administratorului/lichidatorului judiciar, numit prin hotărâre a judecătorului-sindic, de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, în litigiile formulate în calitate de reclamantă, şi de a angaja avocaţi.

Ca atare, de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi numirii administratorului/lichidatorului judiciar, chiar şi în ipoteza în care societăţii debitoare nu i s-a ridicat dreptul de administrare în mod expres, societatea îşi desfăşoară activitatea doar sub supravegherea judecătorului sindic, care urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor legale de către administratorul/lichidatorul judiciar numit în cauză, între care, şi obligaţia de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, prin formularea de cereri în faţa instanţei competente, pentru apărarea intereselor societăţii.

Astfel, în ceea ce priveşte calitatea şi rolul administratorului/lichidatorului judiciar, acesta este considerat de legiuitor un participant la procedura insolvenţei de sine stătător, chiar şi în situaţia în care mandatul său s-ar reduce la o simplă reprezentare a intereselor asociaţilor.

Prin urmare, cum mandatul lichidatorului judiciar- în speţă, B. Bucureşti- se reduce la atribuţiile special recunoscute de lege, aceasta nu a formulat cererile în cauză sau cererea de apel în nume propriu, ci în calitate de participant la procedura insolvenţei societăţii-reclamante debitoare, ca reprezentant legal al acesteia în calitate de lichidator judiciar, în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea intimatului lichidator judiciar B. la plata către Stat prin Ministerul Justiţiei a sumei de 6956 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Pentru acestea, găsind întemeiat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea - prin lichidator judiciar B. Bucureşti împotriva deciziei instanţei de apel şi va modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va obliga societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. Oradea, la plata către Stat prin Ministerul Justiţiei a sumei de 6.956 RON, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Va înlătura dispoziţia privind obligarea lichidatorului judiciar B. Bucureşti în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, la plata sumei de 6.956 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru şi va menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei pronunţate în apel, sub aceste aspecte hotărârea fiind legală, şi la adăpost de orice critică.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea - prin lichidator judiciar B. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 260/A/2018 din 20 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că obligă societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. Oradea, la plata către Stat prin Ministerul Justiţiei a sumei de 6.956 RON, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Înlătură dispoziţia privind obligarea lichidatorului judiciar B. BUCUREŞTI în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, la plata sumei de 6.956 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei pronunţate în apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN