Transport debt and cargo damage: Tacit waiver of statute of limitations via set-off and CMR liability for simple negligence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 226.550,72 RON, echivalentul a 51.106,6 euro, ca preţ al serviciilor de transport pe care l-a prestat, cu dobânda legală, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 850 din 3 mai 2017, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 811 (C) din 27 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, instanţa a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea principală; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. SA, în ceea ce priveşte pretenţiile în cuantum de 226.550,72 RON, solicitate de reclamanta SC A. SRL, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional B. SA, invocată de reclamanta-pârâtă reconvenţională SC A. SRL, prin întâmpinare şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC A. SRL, ca fiind prescrisă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea acestuia şi, în consecinţă, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului său material la acţiune şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi pârâta-reclamantă reconvenţională SC B. SA, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi în consecinţă, să se respingă excepţia prescripţiei dreptului său material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile din cererea reconvenţională şi, urmare analizării pe fond a acesteia, să se dispună admiterea ei.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 157/Ap din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de apelanta-pârâtă B. SA; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 811/C din 27 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea principală şi, pe cale de consecinţă, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.

SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, prin dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea principală; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL şi a obligat pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 226.550,72 RON cu titlu de debit restant aferent serviciilor de transport efectuate în beneficiul pârâtei în perioada 20 martie 2015 - 10 decembrie 2015; a obligat pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 3.563,85 RON cu titlu de dobândă legală calculată la debitul de mai sus, până la data introducerii cererii de chemare în judecată; a obligat pârâta B.

SA să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului de 226.550,72 RON în continuare, începând cu data de 25 noiembrie 2016 şi până la achitarea integrală a debitului; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.840,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în taxa judiciară de timbru; a înlăturat din sentinţa apelată dispoziţiile privind respingerea cererii formulate de reclamanta SC A. SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, prin dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea principală, privind admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B.

SA, în ceea ce priveşte pretenţiile în cuantum de 226.550,72 RON, solicitate de reclamanta SC A. SRL şi pe cea privind respingerea acţiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei; a obligat pe intimata-pârâtă B. SA să plătească apelantei-reclamante SC A. SRL suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constând în taxa judiciară de timbru; a luat act de poziţia procesuală a apelantei - reclamante potrivit cu care îşi rezervă dreptul ca restul cheltuielilor de judecată să le solicite pe cale separată.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta C. SRL Zărneşti, fostă Societatea "B." SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Au fost interpretate greşit normele de drept material cuprinse în dispoziţiile art. 2506 C. civ., art. 2508 C. civ., art. 2510 C. civ., precum şi cele cuprinse în Decretul nr. 451/1972 privind aderarea României la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR).

Chiar dacă recurenta a invocat prin apărările formulate pe fondul cauzei compensaţia creanţelor reciproce datorate, deoarece aceasta a fost voinţa reală a părţilor, indiferent de menţiunile făcute ulterior, nu a renunţat în niciun moment la dreptul său legal de a invoca prescripţia extinctivă.

Soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este prioritară oricăror alte apărări de fond invocate, fără a se intra în fondul cauzei şi fără a se discuta o compensare a creanţelor.

Instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material referitoare la renunţarea tacită la dreptul recurentei de a invoca prescripţia extinctivă atunci când a reţinut că invocarea compensaţiei de către aceasta poate fi asimilată unei executări de bună voie a propriilor obligaţii, deoarece societatea recurentă a dorit executarea de bună voie a propriilor obligaţii doar în condiţiile în care urma să opereze compensaţia creanţelor reciproce datorate.

Întrucât după comunicarea întâmpinării, societatea reclamantă A. SRL nu a achiesat la compensarea invocată, recurenta a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În speţă, nu a operat niciun fel de renunţare (expresă sau tacită) la dreptul recurentei de a invoca prescripţia extinctivă, astfel încât acest lucru să echivaleze cu invocarea tardivă a excepţiei prescripţiei. Instanţa de apel s-a pronunţat doar în legătură cu pretenţiile apelantei-reclamante, fără să se pronunţe în niciun fel sub aspectul compensaţiei creanţelor invocate de recurentă prin întâmpinare.

Instanţa de control judiciar a interpretat greşit noţiunea de "culpă echivalentă dolului" din art. 32 din Convenţia CMR, statuând că:

"definiţia dolului din dreptul român face din acesta mai mult decât o culpă obişnuită, astfel cum a fost aceea care a determinat evenimentul rutier care s-a soldat cu avarierea mărfii apelantei-pârâte".

În contextul art. 1547 C. civ., prin intenţie se înţelege atât urmărirea prejudicierii creditorului prin neexecutare, cât şi culpa gravă sau efectuarea unor greşeli de neiertat, grosolane, de natură să indice intenţia rău-voitoare.

Potrivit art. 29 din Convenţia CMR transportatorul nu are dreptul să se prevaleze de prevederile prezentului capitol ("Răspunderea Transportatorului") care exclud sau limitează răspunderea sa sau care limitează sarcina probei, dacă fapta a fost provocată din dol sau dintr-o culpă care îi este imputabilă şi care, în conformitate cu legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este echivalentă cu un dol.

Evenimentul care a cauzat recurentei prejudiciul solicitat nu a fost determinat de o culpă simplă, obişnuită aşa cum în mod greşit a interpretat instanţa de apel, ci de o culpă gravă, determinat de încălcarea de către transportator a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte legislaţia rutieră, precum şi cele referitoare la fixarea mărfii.

Elementele de fixare a mărfii au aparţinut transportatorului, iar asigurarea mărfii a fost în sarcina transportatorului, subcontractant al intimatei-pârâte.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora prin O.G. nr. 27/2011 prevăd în sarcina operatorului obligaţia de a se asigura că încărcătura înfăşurată şi fixată în vehicul este în conformitate cu dispoziţiile din "Recomandările europene privind cele mai bune practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transport rutier" elaborată de Direcţia Generală pentru Energie şi Transport a Comisiei Europene la data de 14 decembrie 2005.

Culpa gravă a transportatorului rezultă şi din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie de unde reiese că transportatorul nu a fost amendat doar pentru faptul că marfa nu ar fi fost aşezată şi fixată corespunzător, ci în primul rând pentru faptul că nu a respectat dispoziţiile legale rutiere, respectiv nu a adoptat viteza într-o curbă periculoasă.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

F. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel a pronunţat o soluţie legală, a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 2507 - 2511 C. civ., reţinând renunţarea la prescripţia extinctivă din partea recurentei.

Astfel, prin cererea reconvenţională, pârâta s-a prevalat de compensarea creanţei sale cu cea a reclamantei şi a solicitat obligarea reclamantei doar la suma de 74.303,44 RON, sumă ce reprezintă diferenţa dintre cele două creanţe.

Invocând compensaţia, pârâta s-a raportat la întregul cuantum al pretenţiilor reclamantei, fapt ce rezultă din calculul detaliat pe care l-a expus în cererea reconvenţională. Astfel, în cererea reconvenţională se stipulează următoarele:

"În considerarea tuturor celor prezentate vă rugăm să reţineţi că obligaţia noastră de plată a sumei de 226.550,72 RON (suma integrală a pretenţiilor din cererea introductivă) este stinsă ca urmare a intervenirii compensaţiei".

Potrivit dispoziţiilor art. 2507 C. civ. "se poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită".

Aceeaşi atitudine există din partea pârâtei şi în motivele de recurs. Astfel, aceasta menţionează:

"subscrisa a dorit să opereze compensaţia, stingându-se astfel datoriile reciproce, prescrise sau, neprescrise".

Contractul nr. x din 5 ianuarie 2015 încheiat între părţi instituie numai condiţiile generale, iar locul preluării mărfurilor, destinaţia, tipul mărfii, cantitatea, data preluării şi predării, preţul se stabileau în comenzile aferente fiecărui transport în parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 2523 C. civ.:"prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

În cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face, prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă şi debitorul trebuie astfel să o execute.

Pârâta recurentă avea obligaţia să plătească preţul transporturilor executate.

Între realizarea transporturilor şi momentul plăţii acestora există intervale lungi de timp, iar recurenta-pârâtă a avut intenţia de a compensa dauna pretinsă cu preţul acestor transporturi, altele decât cel în care s-a produs avaria.

Intimata a prestat servicii de transport care nu au fost achitate de recurenta-pârâtă şi a lucrat şi cu sub-transportatori pe care a fost obligată să-i plătească.

Termenul de prescripţie aplicabil cererii reconvenţionale este de un an şi este prevăzut de art. 32 alin. (1) teza I din Convenţia CMR, termen care era împlinit la momentul înregistrării cererii reconvenţionale.

S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel faptul că prejudiciul invocat de pârâtă nu s-a produs ca urmare a unei fapte intenţionate, respectiv, în timpul unui viraj din semiremorca în care era transportată încărcătura predată subtransportatorului D. au căzut părţi ale acesteia, care s-au avariat.

În dreptul românesc, astfel cum a reţinut Curtea de Apel, prin dol se înţelege inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace dolosive şi presupune intenţia de a induce în eroare. Dolul implică aşadar mai mult decât o culpă obişnuită, aşa cum a fost cea care a determinat evenimentul rutier în care s-au avariat mărfurile pârâtei.

Termenul de prescripţie de 3 ani intervine numai în caz de dol sau de culpă echivalentă dolului, astfel că acesta nu se aplică în cauză.

În speţă, pârâta a cunoscut data şi cauza evenimentului rutier care s-a produs dintr-o culpă simplă. Pe de altă parte, art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenţia CMR prevede că transportatorul nu răspunde de manipularea, încărcarea, stivuirea, descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar.

De la prevederile Convenţiei CMR nu se poate deroga pe cale convenţională, art. 41 alin. (1) din convenţie stipulând că este nulă şi fără niciun efect orice stipulaţie care, direct sau indirect, ar deroga de la dispoziţiile convenţiei.

Transportul în discuţie este guvernat de Convenţia CMR, ale cărei norme se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare sunt situate în două ţări diferite dintre care cel puţin una este ţara contractantă, independent de domiciliul sau naţionalitatea participanţilor la contract.

Potrivit dispoziţiilor art. 17 şi respectiv 18 din Convenţia CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente manipulării, încărcării, stivuirii sau descărcării mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului.

În cauză, s-a stabilit că avaria s-a datorat defectării elementelor încărcăturii din semiremorcă pe parcursul transportului ca rezultat al deficienţelor la măsurile de fixare a încărcăturii, în considerarea mişcărilor normale din timpul transportului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate. Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Faţă de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimata-reclamantă SC A. SRL Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. SRL Zărneşti (fostă, Societatea "B." SA Zărneşti) împotriva Deciziei civile nr. 157/Ap din 12 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă recurenta- pârâtă C. SRL Zărneşti (fostă, Societatea "B." SA Zărneşti) să plătească intimatei-reclamante SC A. SRL Timişoara suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM