Revision inadmissible: non-determinative role of documents declared false in underlying civil judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 27 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2017, revizuenta A. SRL în contradictoriu cu intimaţii B. şi Societatea C. a solicitat desfiinţarea în tot a Sentinţei civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2006 şi, rejudecând să se dispună respingerea acţiunii formulate de reclamanta B., ca nefondată.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia decăderii revizuentei A. SRL din dreptul de a formula cererea de revizuire întemeiată pe Încheierea penală nr. 320 din 12 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din data de 6 februarie 2018 a Tribunalului Constanţa s-a respins ca nefondată excepţia decăderii revizuentei A. SRL din dreptul de a formula cererea de revizuire şi s-a unit în baza disp. art. 137 alin. (2) vechiul C. proc. civ. excepţia autorităţii parţiale de lucru judecat cu fondul cauzei pentru considerentele arătate în respectiva încheiere.

Prin Sentinţa civilă nr. 800 din 21 mai 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL Constanţa, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Societatea C. prin lichidator D., SC E. SRL Constanţa şi F.

Împotriva acestei sentinţe a formulat, apel, în termen, revizuenta SC A. SRL Constanţa.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 632, pronunţată la data de 6 decembrie 2018, în Dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondat, apelul - litigiu cu profesioniştii - promovat de apelanta revizuentă Societatea A. SRL Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 800 din 21 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- reclamantă B. Constanţa şi Societatea C. - prin lichidator D., Societatea E. SRL Constanţa şi F.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Revizuenta a atacat Sentinţa civilă nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă în instanţa de apel prin Decizia civilă nr. 94/COM din 12 aprilie 2007 prin care Curtea de Apel Constanţa a respins apelul. Ulterior sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2412 din 16 septembrie 2008 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul.

S-a susţinut de către revizuentă că în mod greşit, tribunalul a analizat cererea de revizuire ţinând cont de întreaga situaţie de fapt şi de drept reţinută în cuprinsul dosarului de toate cele trei instanţe care au analizat cererea, în fond şi căi de atac. Revizuenta a apreciat că tribunalul nu putea să împrumute argumente din hotărârile pronunţate în căile de atac pentru a analiza caracterul determinant al înscrisurilor declarate false.

Aceste susţineri a apreciat instanţa de apel că sunt nefondate. Este adevărat că textul de la art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ. nu impune îndreptarea cererii de revizuire împotriva deciziei prin care s-a respins apelul, revizuenta putând să atace chiar hotărârea pronunţată de prima instanţă, însă analizarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 4 ipoteza a doua vechiul C. proc. civ. presupune verificarea tuturor chestiunilor de fapt şi de drept determinante în cauză. În aceste condiţii, nu se poate imputa primei instanţe că a reţinut şi alte temeiuri pentru care cererea de chemare în judecată ar fi trebuit admisă decât cele avute în vedere în sentinţa civilă atacată cu cererea de revizuire. De altfel, temeiurile avute în vedere în Sentinţa civilă nr. 800 din 21 mai 2018 de tribunal sunt chiar cele pentru care s-au şi respins căile de atac împotriva Sentinţei civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006. Chiar dacă decizia din apel şi recurs nu au modificat dispozitivul Sentinţei civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/2006 reprezintă un tot unitar neputând fi tratate diferit sub aspectul considerentelor acestora. Cu alte cuvinte, considerentele deciziilor din apel şi recurs întregesc şi înlocuiesc după caz raţionamentul din Sentinţa civilă nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, considerentele acestei sentinţe urmând să fie citite în lumina aspectelor reţinute de instanţele de control judiciar.

Revenind la analiza cazului de revizuire invocat în speţă, Curtea a reţinut că în mod corect a apreciat tribunalul că nu este suficient ca înscrisul respectiv să fi fost declarat fals pentru a se admite revizuirea, ci este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Această condiţie nu este îndeplinită pentru niciunul din înscrisurile menţionate de către revizuentă în prezenta cererea de revizuire.

S-a invocat faptul că Hotărârea nr. 2 a Adunării generale Extraordinare din 7 martie 2005 şi Protocolul din data de 1 septembrie 2005 emise de fosta B. au fost desfiinţate prin Încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală în Dosarul nr. x/2015. De asemenea, s-a mai invocat că prin Sentinţa civilă nr. 4496/com din 19 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială în Dosarul nr. x/2007 s-a constatat nulitatea absolută a Protocolului din data de 18 mai 1992. În ce priveşte acest înscris, Curtea reţine că în mod corect a reţinut tribunalul că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 vechiul C. proc. civ. a mai fost analizat şi respins prin Sentinţa civilă nr. 2477/com din 30 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2010. În ce priveşte cele două înscrisuri declarate false, Curtea reţine că acestea nu au un rol determinant în dovedirea dreptului de proprietate al B. asupra imobilului Spaţii cazare - anexă G. ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 încheiat între H. şi SC A. SRL şi nici a relei-credinţe a celor doi cocontractanţi.

Instanţa de apel a reţinut că, aşa cum reiese din hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/2006 nu s-a dat nicio relevanţă Hotărârii nr. 2 a Adunării generale Extraordinare din 7 martie 2005 şi nici Protocolului încheiat la data de 1 septembrie 2005. Toată argumentaţia asupra situaţiei de fapt şi de drept a instanţei de apel s-a bazat pe acte care pot face dovada dreptului de proprietate şi acestea au fost reţinute ca fiind dispoziţiile legii şi autorizaţie de construire, în continuare, fiind redate aspectele reţinute în acest sens de către Curtea de Apel Constanţa în Decizia civilă nr. 94/COM din 12 aprilie 2007.

Conchizând, instanţa de apel a arătat că, aşa cum reiese cu evidenţă din considerentele mai sus- menţionate, raţionamentul pentru care s-a considerat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilul vândut de pârâţi nu are nicio legătură cu cele două acte declarate false. De asemenea, nici raţionamentul pentru care s-a reţinut reaua- credinţă a celor doi pârâţi cocontractanţi nu are vreo legătură cu cele două acte. Reaua- credinţă a celor doi pârâţi între care s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 reiese din faptul că anterior perfectării contractului, proprietarul imobilului a promovat o cerere de chemare în judecată vizând imobilul.

Curtea a mai reţinut că în prezenta cerere de revizuire nu se pot reanaliza chestiuni tranşate de către instanţe irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat în Dosarul nr. x/2006. Revizuenta pretinde practic ca în baza declarării ca false a unor înscrise reţinute în motivare doar de prima instanţă să fie reformat un întreg ciclu procesual, ceea ce nu este admisibil.

Ceea ce se poate solicita prin revizuirea întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 4 ipoteza a II-a vechiul C. proc. civ. este reanalizarea situaţiei de fapt în raport de eliminarea din materialul probator a unor înscrisuri considerate determinante, care au fost ulterior declarate ca fiind false. Astfel, pentru a pune din nou în discuţie situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţele judecătoreşti şi a devia de la principiul securităţii juridice civile, trebuie să existe o justificare deosebit de importantă, or o asemenea justificare există doar în cazul în care soluţia s-a bazat, a fost determinată de înscrisurile dovedite ca fiind false. O asemenea ipoteză nu se regăseşte însă în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta SC A. SRL Constanţa, solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, socotind că instanţa de apel nu a examinat motivele de apel, făcând imposibil controlul de legalitate în recurs, iar, în subsidiar, modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului său (temeiurile de modificare constituindu-le art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.), şi a admiterii cererii de revizuire a Sentinţei civile nr. 8516/com din 13 decembrie 2006 a Tribunalului Constanţa şi, respingerea acţiunii în constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iulie 2005, ca nefondată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865, recurenta-revizuentă SC A. SRL Constanţa a relevat istoricul speţei, în sinteză, şi a criticat soluţia pronunţată în apel ca fiind nelegală, supusă, în principal, casării cu trimitere la aceeaşi instanţă, în baza art. 312 şi 313 C. proc. civ., în subsidiar modificării, în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ. cu aplicarea corectă la speţă a art. 322 pct. 4 şi 5 din acelaşi cod, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Asupra soluţiei de casare cu trimitere la aceeaşi instanţa de apel pentru rejudecarea apelului, recurenta- revizuentă a susţinut că, din examinarea celor 12 pagini de considerente, rezulta ca instanţa de apel se rezuma la prezentarea dezvoltata a istoricului spetei şi nu da niciun răspuns motivelor de apel, adică, nu soluţionează apelul.

Daca se va trece peste această cerere, recurenta- revizuentă a susţinut că hotărârea recurată este supusă modificării prin prisma art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vechi, observând ca hotărârea pronunţata în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenta- revizuentă a mai invocat şi motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi, în acest fel, a susţinut că instanţa de apel, în limitele apelului, era obligată a se rezuma la observarea sentinţei civile supuse revizuirii (motivele pe care aceasta se bazează) comparate cu motivele de apel invocate pe baza cărora urma a observa ca niciun argument din sentinţa nu mai subzistă faţă de soluţiile ulterioare din dosarele civile şi penale invocate în revizuire.

Cu alte cuvinte, arată aceasta, eşafodajul probatorial pe care se bazează argumentele de nulitate a CVC a dispărut. Instanţa de apel s-a abătut de la obiectul revizuirii, nerespectând actul juridic dedus judecaţii.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs invocat, recurenta-revizuentă a susţinut că hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea art. 322 pct. 4 şi 5 din vechiul C. proc. civ., temei de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Susţine recurenta-revizuentă că textul art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. a fost nesocotit de instanţa de apel, în condiţiile în care Protocolul din data de 18 mai 1992, act juridic în temeiul căruia a fost constatată nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005, a fost declarat nul absolut prin Sentinţa civilă nr. 4496/COM din 19 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/2007 la cererea reclamantei C., sentinţa care a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac.

În această sentinţă s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că pârâta B. s-a prevalat de existenţa Protocolului din data de 18 mai 1992 drept probă în favoarea sa în mai multe litigii legate de dreptul de proprietate şi administrare asupra unor imobile situate pe raza Municipiului Constanţa, dar acest protocol nu a fost depus în original în faţa instanţei până la data de 25 aprilie 2007 când pârâta B. a depus un exemplar purtând o semnătură şi o ştampilă în original în dreptul denumirii B. şi o semnătură şi ştampilă în fotocopie pentru care a pretins că ar fi provenit de la reclamanta H., astfel că, este dincolo de orice îndoială că documentul nu prezintă un înscris original ci o fotocopie pe care au fost aplicate ştampila B. şi semnătura în original a numitei I., care nu avea calitate de preşedinte al B. la data de 18 mai 1992 şi nici drept de înlocuire a preşedintelui de la această dată.

În referire la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza finală C. proc. civ., recurenta- revizuentă a arătat că, sentinţa supusă revizuirii se bazează şi pe pretinsa dobândire a bunului prin procedura de dezafiliere, în baza legilor cooperaţiei, în continuare, fiind relatate largi aspecte cu privire la procedura juridică de dezafiliere a Societăţilor cooperative, reţinută eronat de prima instanţă în sentinţa a cărei revizuire o solicită.

Recurenta-revizuentă a arătat că niciodată patrimoniul cooperativelor de consum aşa cum a fost el constituit sau preluat ca urmare a reînfiinţării, dizolvării sau fuziunii, nu a fost al B. aşa cum aceasta pretinde în mod nefondat. Tocmai din acest motiv nu are nicio dovadă legală care să justifice dreptul de proprietate pe care îl pretinde asupra construcţiilor ce aparţin cooperativelor de consum.

Aceste aspecte au fost reţinute în hotărârile succesive ce s-au pronunţat după pronunţarea sentinţei a cărei revizuire o solicită şi nu se poate face abstracţie de o realitate legislativa şi sociala precum nu se poate face abstracţie nici de dreptul recurentei de proprietate pe care l-a câştigat în mod legal asupra imobilului cu destinaţia de Bar - Bazar Cazare Sat Vacanţă, cumpărat prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 de la adevăratul proprietar H. (actuala C.).

Legal citată, intimata B. a formulat întâmpinare în recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Fiind o cale de retractare şi nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. Acest motiv de revizuire a fost instituit în vederea restabilirii legalităţii unei hotărâri pronunţate de către o instanţă care s-a aflat în eroare cu privire la veridicitatea înscrisurilor pe baza cărora a pronunţat hotărârea.

Ipoteza de revizuire analizată presupune, pe lângă condiţia ca înscrisul să fi fost declarat fals, şi pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate. Premisa îndeplinirii cerinţei menţionate este aceea ca instanţa învestită cu litigiul finalizat cu pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menţionat şi să-l fi valorificat cu prilejul deliberării şi pronunţării soluţiei a cărei retractare s-a solicitat.

Astfel, pe lângă declararea ca fals a unui înscris pe care se sprijină hotărârea judecătorească, se instituie condiţia suplimentară ca această împrejurare să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În speţa de faţă, în mod legal a apreciat instanţa de apel că premisa menţionată nu este îndeplinită, astfel că nu se poate susţine îndeplinirea condiţiei înscrisului determinant.

Prin Încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, judecătorul de Cameră preliminară, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 5481 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanţa şi de către contestatorul-intimat C. împotriva Încheierii nr. 344 din 6 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosar penal nr. x/2016 A desfiinţat hotărârea atacată şi soluţionând cauza a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 5491 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 şi Protocolul din data de 1 septembrie 2005, emise de fosta B., care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Instanţa penală a reţinut că se impune desfiinţarea Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 şi Protocolul din data de 1 septembrie 2005, emise de fosta B., fiind dovedit caracterul fals al înscrisurilor menţionate.

Aşadar, este adevărat, după finalizarea procesului civil prin pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere, s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă, dar care, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, nu are relevanţă directă asupra prezentei cereri, înscrisurile declarate false nefiind relevante în cauză.

Din observarea Sentinţei civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2006, sentinţă a cărei revizuire se cere, Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 şi Protocolul încheiat la data de 1 septembrie 2005 emise de fosta B., care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, nu au fost avute în vedere de către instanţă ca înscrisuri determinante pentru darea soluţiei sale, ba, mai mult, nu a dat nicio relevanţă acestora atunci când a considerat că reclamanta "B." Constanţa este titulara dreptului de proprietate, pentru considerentele pe larg reţinute în cuprinsul hotărârii, şi redate, de altfel, şi de către instanţa de apel.

Argumentaţia instanţei s-a bazat pe înscrisurile care fac, în realitate, dovada dreptului de proprietate, iară nu pe acestea două, fiind reţinute, pe larg, dispoziţiile legii care consfinţesc acest drept, prin raportare directă la acte, inclusiv, autorizaţiile de construire şi de executare lucrări.

În aceste condiţii, în mod corect şi legal instanţa de apel a apreciat că înscrisurile invocate de recurenta- revizuentă nu au avut caracter determinant în pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se solicită prin prezentul dosar, hotărârea recurată sub acest aspect fiind legală.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire, de asemenea, invocat, cel prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta se referă la situaţia în care după pronunţarea hotărârii, s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de textul legal anterior citat.

Astfel, s-a susţinut de către recurenta- revizuentă că există un raport de cauzalitate între Decizia civilă nr. 2 din 18 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a reţinut în mod corect succesiunea în timp a legilor societăţilor cooperative şi, de asemenea, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că B. nu a fost niciodată succesoarea de drept a J. şi nici nu a deţinut vreodată în proprietate imobilul cu destinaţia de Bar- Bazar Cazare Sat de Vacanţă (anexă a G.), şi decizia atacată cu revizuire, prima având un rol determinant în pronunţarea celei de-a doua, a cărei retractare se urmăreşte, apreciindu-se că ar fi incidentă a doua teză a textului legal indicat.

Ipoteza vizată de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ. se referă la situaţia desfiinţării sau modificării hotărârii unei instanţe, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, aşadar, se are în vedere, ca primă condiţie, existenţa unei hotărâri care a fost ea însăşi desfiinţată sau modificată, iar o a doua condiţie este ca aceasta să fi avut un rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se urmăreşte, adică să fi constituit chiar suportul ei probator.

Prin urmare, textul legal în discuţie are în vedere situaţia desfiinţării sau modificării unei hotărâri judecătoreşti; or, Decizia civilă nr. 2 din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa nu îndeplineşte cerinţele textului legal în discuţie, întrucât nu a stat la baza pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, iar instanţa şi-a fundamentat soluţia pe succesiunea de acte normative privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, şi alte acte şi hotărâri adoptate, şi nicidecum pe hotărârea pretinsă de recurenta- revizuentă, astfel că nu se încadrează în cerinţa menţionată.

În plus, din cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită nerezultând că un rol determinant în pronunţarea hotărârii l-ar fi avut Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte reţine că în mod legal s-a constatat că situaţia invocată de recurenta- revizuentă nu atrage incidenţa ipotezei reglementate de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., şi, astfel, motivul de revizuire invocat fiind în mod corect respins.

Faţă de considerentele expuse, rezultă că decizia recurată nu s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ., şi, prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea, neîntemeiat.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta- revizuentă a arătat că motivarea deciziei recurate nu răspunde exigenţelor art. 261 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a examinat efectiv toate cererile şi motivele invocate, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din examinarea celor 12 pagini de considerente rezultând că instanţa de apel se rezumă la prezentarea dezvoltată a istoricului speţei, şi nu dă nici un răspuns motivelor de apel, astfel încât pe calea controlului judiciar instanţa de recurs să poată analiza justeţea acestei hotărâri.

Folosind sintagma "nu dă nici un răspuns motivelor de apel, adică, nu soluţionează apelul", recurenta-revizuentă s-a referit la faptul că instanţa avea obligaţia de a stabili situaţia de fapt expusă în detaliu, de a examina argumentele părţilor şi, nu în ultimul rând, de a expune raţionamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluţia adoptată.

Dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" prevăd obligaţia instanţei de judecată de a arăta în hotărârea pronunţată considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Toate cele trei situaţii prevăzute de acest text de lege vizează aceeaşi problemă de drept, respectiv, lipsa motivării hotărârii ce face obiectul căii de atac cu consecinţa imposibilităţii exercitării controlului judiciar asupra acesteia.

În speţă, recurenta-revizuentă a invocat prima situaţie, respectiv, lipsa motivării.

Or, această critică este neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care judecătorii şi-au întemeiat soluţia pronunţată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, având în vedere obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată - revizuire, ce reprezintă o cale extraordinară de atac şi care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de apel a arătat foarte clar şi motivat care sunt considerentele pentru care a găsit că, motivele de apel formulate de revizuentă sunt nefondate, Înalta Curte observând, totodată, că instanţa a examinat, în mod real, cererea de apel, cu referire specială la fiecare dintre motivele de apel invocate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reţinută şi textele legale aplicabile.

Mai mult, Curtea de Apel a identificat şi a făcut aplicarea la situaţia de fapt, stabilită cu certitudine în cauză, a textelor normative incidente, coroborându-le cu situaţia de fapt stabilită în cauză, aplicaţie obligatorie, ce conferă suport legal soluţiei pronunţate.

Verificând toate aceste aspecte, în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel a luat în considerare motivele ce au condus la respingerea apelului, iar considerentele hotărârii astfel pronunţate se raportează chestiunilor deduse judecăţii în cadrul căii de atac a apelului, sens în care greşit se susţine că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De fapt, nemulţumirea recurentei- revizuentei, raportată la acest motiv de recurs, vizează faptul că instanţa nu a analizat, prin decizia recurată, criticile formulate de aceasta privind modul de soluţionare a fondului litigiului prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii pentru că dacă s-ar proceda astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

În cauzele Mitrea contra României (nr. 26105/03/2008) şi Stanca Popescu contra României (nr. 8727/03/2009), curtea europeană statuează că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este util a sublinia că hotărârea instanţei de apel respectă şi exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, arătând că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică, în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina "instanţei", obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie 2005).

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătoreşti, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiţie.

Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părţi garanţia că cererile lor au fost analizate cu atenţie, inexistenţa motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunţate, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.

În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanţei de apel a fost suficient motivată, sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, inclusiv, în corecta stabilire a situaţiei de fapt, instanţa de apel examinând în mod real elementele esenţiale care i-au fost supuse, şi, astfel, cererea de apel, soluţionată prin decizia recurată, a fost examinată în mod echitabil, părţilor fiindu-le, astfel, pe deplin respectat dreptul lor la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În fine, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. este nefondat.

Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci, în susţinere, face trimitere la interpretarea probelor ("eşafodajul probatorial pe care se bazează argumentele de nulitate a contractului de vânzare- cumpărare a dispărut").

Or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv, a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în mod corect, instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a cererii de revizuire, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

În consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine decizia atacată şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 632 din 6 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM