Limits of annulment appeal for annulment: no omission of review of grounds for cassation due to improper legal subsumption of arguments

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 29 mai 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 380.000 euro, adică 1.696.358 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1975 din 8 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 608/A din 11 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva acestei decizii care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că instanţa de recurs nu a analizat efectiv motivul de nelegalitate încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, s-a învederat că instanţa de recurs nu a examinat niciunul din argumentele de nelegalitate încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv al contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că, deşi în considerentele hotărârii contestate se reţine că prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a subliniat că instanţa de apel a făcut o confuzie între suma de bani datorata de către pârâtul B. şi suma de bani reţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu titlu de mită, concluzionând eronat că obligaţiile dintre părţi au fost generate de procesul penal în curs de derulare şi nu de nerespectarea cerinţelor art. 1584 C. civ., instanţa de recurs a omis să analizeze motivul de recurs şi criticile expuse în susţinerea sa.

Contestatorul a mai arătat că prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu a susţinut că instanţa de apel ar fi omis să examineze motivele de apel sau că soluţia din dispozitiv nu ar fi în concordanţă cu considerentele, ci a criticat faptul ca instanţa a examinat motivele de apel cu argumente străine de natura pricinii, astfel încât s-a subliniat că argumentele formale ale instanţei de recurs nu au nicio legătură cu motivul de recurs invocat şi nu pot reprezenta o cercetare a motivului de recurs, în sensul legii.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost verificat de către instanţa de recurs care, în mod formal, a constatat că în cererea de recurs nu s-a indicat norma de drept pretins încălcată, astfel încât argumentele recurentului au fost apreciate ca fiind, în realitate, unele de netemeinicie, şi nu unele de nelegalitate.

În acest sens, contestatorul a susţinut că motivele de nelegalitate pe care instanţa de recurs trebuia să le analizeze sunt: aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 1143 C. civ., întrucât instanţa de apel a menţinut ca temeinică şi legală hotărârea primei instanţe şi concluziile acesteia, potrivit cărora între părţi a intervenit compensarea creanţelor reciproce; încălcarea prevederilor art. 1198 C. civ., prin nevalorificarea faptului că recurentul a dovedit imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris constatator al împrumutului; încălcarea art. 225 C. proc. civ., pentru faptul că instanţa de apel nu a observat că se făcuse deja aplicarea acestor dispoziţii de către prima instanţă, în sensul valorificării absenţei intimatului la interogatoriu, ca început de dovadă scrisă.

Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată, anularea deciziei contestate, iar pe cale de consecinţă rejudecarea recursului cu cercetarea tuturor motivele de casare sau de modificare invocate în cuprinsul cererii de recurs. Totodată, după rejudecarea recursului, a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului B. la plata sumei de 380.000 euro.

Contestaţia în anulare, astfel cum a fost formulată şi motivată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.

În speţă, contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a referitoare la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent - motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ. - iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. De asemenea, este necesar ca instanţa să nu fi făcut nicio discuţie referitoare la motivele de recurs invocate şi să fi omis să le cerceteze, iar omisiunea să se fi produs din eroare.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Contestatorul a susţinut că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a invocat faptul că instanţa de apel a făcut o confuzie între suma de bani datorată de către pârâtul B. şi suma de bani reţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu titlu de mită, concluzionând eronat că obligaţiile dintre părţi au fost generate de procesul penal în curs de derulare şi nu de nerespectarea cerinţelor art. 1584 C. civ.

Astfel, s-a susţinut că, în recurs, critica formulată sub acest aspect a vizat faptul că instanţa a examinat motivele de apel cu argumente străine de natura pricinii.

Analizând această critică, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită în argumentarea contestaţiei în anulare, atâta vreme cât instanţa de control judiciar a răspuns acestei chestiuni reţinând că, au fost examinate motivele de apel, soluţia din dispozitiv fiind în concordanţă cu raţionamentul dezvoltat pentru analiza apelului, iar ipotezele motivului de nelegalitate invocate în recurs nu se regăsesc, nu-şi găsesc fundament în modul de soluţionare a apelului.

Totodată, instanţa de recurs a mai reţinut că nemulţumirea recurentului cu privire la existenţa considerentelor referitoare la Sentinţa penală nr. 166 din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală nu antrenează prin ipoteză nulitatea soluţiei. Astfel, s-a constatat că instanţa de apel a dezvoltat şi analizat situaţia de fapt în raport cu temeiul acţiunii, făcând trimitere la considerentele hotărârii penale, cu precizarea că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

Contestatorul a mai criticat Decizia nr. 3924 din 3 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi din perspectiva faptului că instanţa nu a soluţionat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub acest aspect susţinându-se că, în mod formal, instanţa a reţinut că în cererea de recurs nu au fost indicate normele de drept material pretins încălcate şi că argumentele recurentului ar fi în realitate unele de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Analizând decizia a cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, instanţa de recurs a reţinut că recurentul nu a demonstrat că soluţia este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Totodată, s-a mai reţinut că, din expunerea criticilor aduse deciziei, recurentul a repus în discuţie aspecte de temeinicie, considerând că instanţa nu a analizat în mod corect probele administrate în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că afirmaţiile recurentului nesocotesc cadrul procesual care a fost stabilit anterior, sub aspectul obiectului acţiunii şi a sentinţei penale de condamnare a reclamantului.

Prin urmare, instanţa de recurs a arătat motivele pentru care nu pot fi primite criticile referitoare la probele administrate în cauză, iar raţionamentul pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

În motivarea contestaţiei în anulare se mai susţine că, în recurs, a fost criticată hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 1143, art. 1198 C. civ., art. 225 C. proc. civ., iar instanţa a omis să analizeze această critică.

Înalta Curte constată că acest argument nu poate fi primit, de vreme ce instanţa a analizat motivele de recurs astfel cum au fost formulate de parte, în cuprinsul recursului nefiind invocată, în mod expres, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1143, art. 1198 C. civ., art. 225 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, instanţa a reţinut că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost argumentat în sensul cerut de textul legal, întrucât nu s-a demonstrat că soluţia este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, faţă de cele anterior expuse, nu se poate reţine că Înalta Curte ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză.

De fapt, deşi se invocă dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul reia considerente ale deciziei din apel şi motivele de recurs, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de argumentele în raport cu care instanţa de recurs a analizat şi reţinut criticile formulate, or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa a analizat criticile din recurs şi a motivat soluţia dată.

Împrejurarea că, în speţă, contestatorul nu este mulţumit de modul în care au fost soluţionate motivele sale de recurs şi motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, iar nu nemotivarea acestuia prin referire la fiecare din argumentele formulate de contestator prin memoriul de recurs.

Faţă de argumentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM