Res judicata effect of cassation limits on re-judgment of civil liability for loss of use and property tax

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galaţi, secţia civilă la data de 18 mai 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta SC B. SRL Galaţi solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 203.284 RON, cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri şi la plata sumei de 912.000 RON cu titlu de daune pentru nefolosirea de către reclamantă a imobilului proprietatea sa. În total s-a solicitat suma de 1.115.204 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 5614 din 30 mai 2013 Judecătoria Galaţi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, în raport cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi valoarea litigiului de 1.115.204 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 521 din 30 octombrie 2014 Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A.

În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că la data de 11 noiembrie 2013 reclamantul a depus precizări privind cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv suma de 203.284 RON, reprezentând impozit pe clădirile în litigiu calculate pentru perioada ianuarie 2004 - 2013 inclusiv, iar ulterior a precizat debitul ca fiind de 180.423 RON şi suma de 912.000 RON, reprezentând daune de 1000lei/zi pentru 912 zile, adică cu 3 ani anterior introducerii acţiunii şi până la predarea imobilului pentru a cărei folosinţă se solicită despăgubiri.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat în anul 2001 un contract de locaţiune pentru o suprafaţă de 9.600 mp, la un preţ de 200 USD/lună, reclamanta fiind locatorul, iar pârâta fiind locatarul. În anul 2005 reclamanta a încheiat cu un terţ un alt contract de închiriere pentru două imobile, respectiv corpul A, în suprafaţa de 1.125,81 RON, şi corpul B, în suprafaţa de 443,26 mp, pentru un preţ de 40.000 RON/lună, majorat ulterior la 48.000 RON/lună.

Având în vedere că pârâta ocupa o parte din spaţiul deţinut de reclamant, acesta din urmă a chemat-o în judecată pentru evacuarea spaţiului, sens în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 în Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Galaţi. Potrivit acestei hotărâri, s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut de reclamant şi obligarea pârâtei la plata contravalorii daunelor pentru lipsa de folosinţă a imobilului din care a fost evacuat, despăgubiri calculate pentru perioada 23 ianuarie 2008 - 7 aprilie 2008.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că este titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate sau că este beneficiarul folosinţei imobilului pentru care cere despăgubiri, pentru a se putea vorbi de o încălcare a dreptului său.

În aceste condiţii, în care reclamantul nu a făcut dovada că este titularul unui drept de proprietate, posesie, folosinţă a imobilului din litigiu, respectiv corpul B situat în Galaţi, str. x, instanţa a constatat că prin ocuparea fără drept de către pârâtă a acestui corp de clădire nu se poate aprecia că a fost săvârşită o faptă ilicită.

De asemenea, s-a mai reţinut că prin impunerea de către Municipiul Galaţi a plăţii impozitului pentru corpul A al imobilului din Galaţi, str. x nu s-a pricinuit reclamantului vreo pagubă, deoarece impozitul se datora pentru o clădire ce era proprietatea sa şi cu privire la care reclamantul nu a susţinut că a fost ocupată de către pârâtă.

Prima instanţă a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize pentru stabilirea valorii lipsei de folosinţă a imobilului având în vedere valoarea chiriei unei clădiri similare pe piaţa liberă, dar niciuna dintre părţi nu a fost de acord cu această probă şi nici cu susţinerea cheltuielilor privind efectuarea sa.

În aceste condiţii, s-a apreciat că nu se poate determina cu certitudine o valoare minimală a unei eventuale lipse de folosinţă pentru imobilul în litigiu.

Referitor la vinovăţia şi legătura de cauzalitate, s-a constatat că, atât timp cât instanţa a reţinut că în cauză nu s-a probat o faptă ilicită şi niciun prejudiciu determinat sau măcar determinabil, nu poate analiza nici vinovăţia sau legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că niciuna dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în pretenţii pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. Galaţi, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 163/A din 3 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în sensul schimbării în parte a Sentinţei civile nr. 521 din 30 octombrie 2014 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând daunele pentru lipsa de folosinţă a corpului B a imobilului din Galaţi, str. x (fost nr. 32).

Prin aceeaşi decizie, a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 324.782,15 RON cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă a corpului B pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011.

A fost menţinută soluţia primei instanţe cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata impozitului, fiind totodată obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 11.279,23 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii instanţa de apel a constatat că din dispozitivul sentinţei civile nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 al Judecătoriei Galaţi rezultă că a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la suprafaţa de 443,26 mp corp B al imobilului din Galaţi, str. x.

Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize contabile, având ca obiectiv stabilirea contravalorii bazei de folosinţă a imobilului pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011. S-a administrat această probă şi s-a concluzionat că valoarea lipsei de folosinţă pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011, calculată în baza prevederilor HCL nr. 258 din 28 iunie 2011, este de 1.808.688 RON.

Totodată, s-a precizat şi contravaloarea lipsei de folosinţă pentru aceeaşi perioadă, calculată în baza prevederilor Ordinului nr. 422 din 5 septembrie 2007, pentru aprobarea normelor şi tarifelor de folosire a bazelor sportive şi a unităţilor de cazare aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, la suma de 741.720 RON.

Astfel, a rezultat o sumă de 295.735,92 RON şi o dobândă de 29.046,23 RON, în total 324.782,15 RON.

Având în vedere privarea apelantului-reclamant de folosinţa imobilului pentru suma respectivă, s-a constatat că intimata-pârâtă datorează şi dobânzi, în cuantum total de 29.046,23 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 163/A/2016 a Curţii de Apel Galaţi, au declarat recurs atât reclamantul A. Galaţi, cât şi pârâta SC B. SRL Galaţi.

Prin Decizia civilă nr. 1175 din 27 iunie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. Galaţi şi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galaţi.

S-a dispus casarea Deciziei civile nr. 163/A/2016 a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că este întemeiată critica pârâtei cu privire la efectele Sentinţei civile nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 a Judecătoriei Galaţi, în sensul că admiterea cererii de evacuare a pârâtului solicitată de reclamant nu semnifică existenţa unui drept de proprietate.

Cu toate acestea, s-a constatat că este corectă statuarea din apel referitoare la existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului descris în acţiune în patrimoniul reclamantului.

Înalta Curte a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantului asupra Complexului Sportiv, cu referire la care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii impozitului şi a lipsei de folosinţă rezultă din Sentinţa civilă nr. 5029 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Galaţi şi încheierea de carte funciară nr. x

Instanţa de recurs a mai constatat că nu este fondată critica referitoare la modalitatea de calcul a contravalorii lipsei de folosinţă asupra imobilului în litigiu, câtă vreme recurenta a solicitat, în fapt, o reinterpretare şi reanalizare a probatoriilor administrate de instanţă sub acest aspect.

Totodată, nu a fost primită nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. faţă de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1349 alin. (2) şi art. 1317 C. civ., răspunderea civilă delictuală, atât timp cât acoperirea prejudiciului trebuia să fie integrală, conform art. 1385 C. civ.

Pentru aceste argumente recursul recurentei-pârâte SC B. SRL a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant A. Galaţi, Înalta Curte a găsit întemeiată critica acestei părţi referitoare la absenţa motivării instanţei de apel cu privire la soluţia de menţinere a dispoziţiei primei instanţe de a respinge capătul de cerere referitor la plata sumei de 203.284 RON, cu titlu de daune provenite din neplata de către pârâtă a impozitului pe clădiri.

În acest sens, instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 298 C. proc. civ., nu a prezentat considerentele care au determinat-o să menţină soluţia primei instanţe cu privire la capătul de cerere vizând respingerea cererii de plată a impozitului pe clădiri, în condiţiile în care a reţinut o altă situaţie de fapt.

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă sub nr. x/2012.

La data de 13 iunie 2018 C. Galaţi a formulat o cerere de intervenţie accesorie, prin care a arătat că înţelege să susţină apărările formulate de intimata-pârâtă SC B. SRL Galaţi.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că a încheiat cu intimata Contractul de colaborare/închiriere nr. x din 15 ianuarie 2010, prin care a dobândit dreptul de a folosi suprafaţa de teren de 7.730 mp, pe care sunt amplasate 10 terenuri de tenis şi infrastructura aferentă, teren situat în Galaţi, str. x. În aceste condiţii, a subliniat că dovedeşte interesul în promovarea cererii de intervenţie, în sensul că soluţia prezentului litigiu influenţează şi derularea contractului de închiriere.

Prin Încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2018 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.

Intimata-pârâtă a solicitat în rejudecarea apelului administrarea probei cu expertiză în construcţii, pentru a se calcula cuantumul pretenţiilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului, având în vedere că o astfel de expertiză a fost întocmită în primul ciclu procesual de un expert contabil, care nu a putut identifica imobilul ce se pretinde a fi folosit fără drept de către intimată. Proba a fost respinsă de instanţa de apel ca inutilă, la termenul de judecată din 26 septembrie 2018, având în vedere temeiul acţiunii deduse judecăţii şi limitele rejudecării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia civilă nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de reclamantul A. Galaţi, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Galaţi şi intervenienta C. Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 521 din 30 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.

A fost schimbată în parte hotărârea apelată în sensul obligării pârâtei SC B. SRL Galaţi la plata către reclamant a suma de 324.782,15 cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă pentru corpul B construcţie, pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate privind solicitarea obligării pârâtei la plata impozitului pe clădire.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.279,23 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel, în rejudecare a reţinut că prin decizia Înaltei Curţi s-a respins ca nefondat recursul pârâtei SC B. SRL Galaţi, intrând în puterea lucrului judecat dispoziţia referitoare la respingerea apelului, aşa încât toate apărările formulate de pârâtă nu mai pot fi reiterate.

În acest context, instanţa de apel a procedat la rejudecarea apelului reclamantului doar cu privire la pretenţiile acestuia referitoare la suma de 180.423 RON solicitată de la pârâtă cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri.

În acest sens, s-a constatat că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2013 (în prezent Legea nr. 227/2015) şi Titlului IX3 din Legea nr. 571/2013 (Titlul X din Legea nr. 227/2015), impozitul pe clădiri se plăteşte de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, care, aşa cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1175/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este reclamantul.

Instanţa de apel a reţinut că reclamantul ar putea solicita plata sumei de 180.423 RON eventual ca o obligaţie asumată de pârâtă contractual, iar nu cu titlu de impozit.

S-a constatat că, din analiza contractului de închiriere nr. x/2001 şi a actelor adiţionale la contract nu rezultă că pârâta şi-ar fi asumat convenţional obligaţia de a plăti reclamantului vreo sumă de bani cu titlu de impozit.

În aceste condiţii, s-a apreciat că reclamantul nu are posibilitatea de a i se recunoaşte dreptul de a primi de la pârâtă suma de bani pe care ar fi achitat-o cu titlu de impozit pe imobile, pentru că el este titularul obligaţiei, iar nu chiriaşul.

La data de 3 decembrie 2018 pârâta SC B. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 Cod procedură.

Subsumat criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiile dreptului la un proces echitabil, contradictorialităţii şi dreptului la apărare întrucât nu a procedat la rejudecarea apelului în întregime, raportat la faptul că instanţa de recurs a casat hotărârea în întregime, neindicând limitele rejudecării apelului.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai învederat că instanţa de apel, în rejudecare, nu era ţinută de proba cu expertiză contabilă administrată în primul ciclu procesual, putând dispune în rejudecarea apelului înlăturarea acestei probe ori administrarea de probe noi. Recurenta-pârâtă a susţinut că evaluarea lipsei de folosinţă a imobilului presupune existenţa unor criterii pe care le poate identifica doar un expert în construcţii civile şi industriale, astfel încât era necesar ca instanţa de apel să dispună efectuarea unei expertize în construcţii civile care să evalueze lipsa de folosinţă a imobilului.

În consecinţă, s-a precizat că instanţa de apel trebuia să facă o nouă judecată a fondului, putând invoca motive de ordine publică şi putând ordona efectuarea sau administrarea de probe necesare soluţionării cauzei, hotărârea casată neputând produce niciun efect juridic şi neavând autoritate de lucru judecat.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării în întregime a apelului şi a efectuării unei expertize în domeniul construcţiilor civile pentru evaluarea lipsei de folosinţă a imobilului.

Criticile întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea deciziei recurate cu privire la admiterea apelului reclamantului A.

Astfel, s-a învederat că reclamantul nu a făcut dovada lipsei de folosinţă, nedovedind, de asemenea, că pârâta este cea care a uzurpat dreptul de folosinţă al reclamantului şi nici nu a făcut proba perioadei în care ar fi fost lipsit de folosinţă. Totodată, s-a subliniat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de proprietar.

S-a mai arătat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că reclamantul ar deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei, motiv pentru care acţiunea reclamantului este nefondată în opinia recurentei-pârâte, iar prima instanţă, în mod corect şi temeinic, a respins-o ca atare.

În continuare, recurenta-pârâtă a procedat la analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, concluzionând că acestea nu sunt îndeplinite în cauză în mod cumulativ pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Prin urmare, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC B. SRL a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar în rejudecare, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul A., menţinându-se ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe de judecată, raportat şi la lipsa unei expertize în construcţii civile care să evalueze în mod legal şi competent prejudiciul.

Prin notele scrise depuse la data de 26 martie 2019, C. Galaţi a susţinut că în cadrul intervenţiei în favoarea SC B. SRL a contestat lipsa calităţii procesuale de reprezentant al avocatului A., precum şi lipsa capacităţii procesuale a Clubului Sportiv Voinţa, solicitând un înscris de la Registrul special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor de pe lângă Judecătoria Galaţi care să contrazică afirmaţiile sale.

S-a mai învederat că avocatul Clubului Sportiv Voinţa a depus acelaşi certificat din data de 6 martie 2017, pe care l-a prezentat şi în primul ciclu procesual în recurs, iar nu unul recent.

Totodată, s-a arătat că mandatul apărătorului a expirat, astfel încât Adunarea Generală trebuia să numească un nou director executiv.

Înalta Curte constată că aceste apărări ale intimatei-interveniente C. Galaţi nu pot fi analizate la acest moment având în vedere că intervenienta nu a atacat cu recurs decizia civilă nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

În continuare, Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) şi situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel trebuia de procedeze la rejudecarea apelului propriu, raportat la faptul că instanţa de recurs a casat hotărârea în totalitate, fără a indica limitele rejudecării apelului.

Instanţa de recurs constată că această critică a recurentei-pârâte este nefondată având în vedere că prin Decizia de casare nr. 1175 din 27 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. Galaţi, dispunând casarea Deciziei nr. 163/A/2016 a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Totodată, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galaţi împotriva aceleiaşi decizii.

Din considerentele deciziei de casare rezultă cu claritate care sunt limitele casării, Înalta Curte reţinând că instanţa de apel nu a prezentat considerentele care au determinat-o să menţină soluţia primei instanţe, de respingere a capătului de cerere referitor la plata sumei provenite din neplata de către pârâtă a impozitului pe clădiri, în condiţiile în care a reţinut o altă situaţie de fapt.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În acest context, în mod corect a procedat instanţa de apel, apreciind că se impune rejudecarea apelului reclamantului cu privire la suma de 180.423 RON solicitată de la pârâtă cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri.

Ca urmare a casării deciziei, efectul este că se rejudecă doar apelul reclamantului, fiind opozabile dezlegările instanţei de recurs cu privire la recursul pârâtei, astfel încât nu se poate provoca o nouă judecare a cauzei sub toate aspectele, cum în mod greşit a solicitat pârâta în recursul pendinte, întrucât dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu permit acest lucru, instanţa de apel fiind ţinută de limitele casării.

Prin urmare, această critică va fi respinsă, având în vedere că prin decizia pronunţată instanţa de apel a rejudecat litigiul prin raportare la dezlegările date de instanţa supremă prin decizia de casare.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel, în mod greşit, nu a administrat proba cu expertiză în domeniul construcţiilor civile pentru evaluarea lipsei de folosinţă a imobilului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală criticile referitoare la neadministrarea unor probatorii, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Criticile întemeiate de recurenta-pârâtă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că reclamantul nu a dovedit lipsa de folosinţă a imobilului, împrejurarea că pârâta este cea care a uzurpat dreptul de folosinţă al reclamantului, prin raportare la perioada în care reclamantul ar fi fost lipsit de folosinţă, precum şi calitatea de proprietar al reclamantului A. Galaţi. Prin urmare, s-a subliniat că, în cauză, nu rezultă cu certitudine că reclamantul ar deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei.

Analizând aceste critici, se constată că sunt nefondate, având în vedere că prin Decizia de casare nr. 1175 din 27 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra acestor aspecte.

Astfel, în considerentele deciziei de casare, instanţa a reţinut că reclamantul A. este continuatorul D. Galaţi, iar din considerentele Sentinţei civile nr. 5029 din 10 mai 2010 a Judecătoriei Galaţi şi din încheierea de carte funciară nr. x rezultă dreptul de proprietate al reclamantului asupra Complexului Sportiv.

Prin decizia pronunţată în primul ciclu procesual, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit în mod clar că recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galaţi este nefondat sub aspectul criticilor invocate şi reiterate în recursul pendinte, respingându-l ca atare, astfel încât, în mod corect instanţa de apel în rejudecare a reţinut că a intrat în puterea lucrului judecat dispoziţia referitoare la respingerea apelului, aşa încât toate apărările formulate de pârâtă nu mai pot fi reiterate în recurs.

O altă critică întemeiată de recurenta-pârâtă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, în mod cumulativ, pentru a fi antrenată această formă de răspundere.

În acest sens, s-a învederat că nu a fost dovedită existenţa faptei ilicite de către reclamant, iar din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existenţa şi întinderea prejudiciului, astfel încât nu poate fi vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Sub aspectul vinovăţiei pârâtei, s-a subliniat că sarcina acestei probe incumbă reclamantului, care însă nu a dovedit că pârâta a săvârşit o faptă ilicită cu vinovăţie.

Recurenta-pârâtă a procedat în continuare la prezentarea corespondenţei purtate între părţi anterior demarării litigiului, invocând şi probele reprezentate de înscrisuri şi declaraţii administrate într-o cauză penală, precum şi martorii audiaţi de către prima instanţă şi Contractul de locaţiune nr. x din 2 noiembrie 2005.

Înalta Curte constată că, în realitate, aceste critici referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale vizează chestiuni ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât în acest cadru procesual se examinează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Cu alte cuvinte, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În consecinţă, se constată că, în speţă, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat şi situaţia de fapt stabilită, apreciind în mod just asupra aspectelor cu care a fost învestită.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM