Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1131/2019 AI generated

Abusiveness of discretionary loan early-termination clauses and lack of current standing for unexercised contract terms

Case Number Decizia nr. 1131/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the bank's appeal, thereby upholding the appellate court's decision which had confirmed the nullity of specific abusive clauses in a 2008 loan contract and ordered the restitution of the arrangement fee, meaning the borrowers prevailed in having the contested provisions declared void. The dispute concerned the character of certain clauses in a foreign-currency denominated credit agreement, specifically a fee clause and two early termination triggers (Article 7.1 lit. m) and o)), which the bank argued lacked current standing because they had not yet been activated and did not constitute a violation of material law. The court held that the claims were admissible because the clauses remained valid and capable of discretionary activation, creating a potential imbalance, and that the clauses violated consumer protection standards under Law No. 193/2000 due to their lack of clarity and the excessive discretion they granted the bank to declare the loan overdue based on undefined or unilaterally assessed financial circumstances, thus constituting abusive terms under the Civil Code and the relevant consumer legislation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Abusiveness of discretionary loan early-termination clauses and lack of current standing for unexercised contract terms: A fost admis apelul formulat de pârâta C. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii art. 1.3 lit. a) din contractul de credit încheiat între părţi referitor la comisionul de acordare ca nefondat şi a menţinut restul dispoziţiilor.

Keywords

AI generated
certain consumer contracts loan agreement banking law dismissal or termination of contract nullity of agreements and decisions financial circumstances

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
art. 33 C. proc. civ
d) şi art. 33 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Într-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 4 din Legea nr. 193/2000
Sub acest aspect hotărârea recurată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000.
art. 488 C. proc. civ
ca nefondat, întrucât motivele invocate, astfel cum acestea sunt dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chiar dacă cererea a fost întemeiată pe art.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 23 martie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. SA au solicitat să se constate caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă, nulitatea următoarelor clauze prevăzute în Contractul de credit nr. x din 25 iunie 2008, respectiv:

l) art. 1.3 lit. a) - comision de acordare

2) art. 5.1 paragraf 2 în ceea ce priveşte sintagma "dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia marjei, aceasta - din urma variind conform deciziei băncii...; banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale"

3) art. 6.3 - împrumutatul este obligat să constituie suma necesară rambursărilor în contul curent deschis la banca/în valuta/prevăzută în graficul de rambursare;

4) art. 7.1 lit. m) - orice modificare negativă a situaţiei financiare a împrumutatului lit. o) - indiferent de motiv, oricare dintre drepturile băncii conferite de contractul de credit sau oricare dintre documentele de constituire a garanţiilor nu mai sunt, în opinia băncii, apte a fi puse în executare, în conformitate cu documentele respective ori are loc naţionalizarea, exproprierea sau retragerea din circuitul civil a oricăruia dintre bunurile, drepturile sau titlurile împrumutatului.

Totodată s-a solicitat convertirea în RON a Contractului de credit nr. x din 25 iunie 2008, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 25 iunie 2008, urmând ca plata acestuia să se facă în continuare în RON, cu dobânda practicata în prezent de banca la acest tip de credit, să se dispună recalcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la aceasta valoare pe întreaga perioada de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus către reclamanţi, să fie obligată pârâta să restituie suma de - 2.082,05 CHF cu titlu de comision de acordare perceput în mod abuziv şi dobânda legala calculata de la data achitării şi până la achitarea efectiva a sumei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 19044/2015 din 20 octombrie 2015, Judecătoria Sector 1-Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 9 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sun Dosar nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 534 din 1 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei prevăzute de art. 1.3 lit. a) referitoare la comisionul de acordare şi de art. 7.1 lit. m) şi o) din Contractul de credit.

S-a dispus restituirea sumei de 2.062,05 CHF (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii) cu titlu de comision de acordare şi la dobânda legală de la introducerea cererii până la plata efectivă, fiind obligată pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B. şi pârâta C. SA Bucureşti, au declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 423 A din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B. împotriva Sentinţei civile nr. 534 din 1 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost admis apelul formulat de pârâta C. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii art. 1.3 lit. a) din contractul de credit încheiat între părţi referitor la comisionul de acordare ca nefondat şi a menţinut restul dispoziţiilor.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat intimaţii-apelanţi A. şi B. la plata sumei de 2.000, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocaţial redus), către apelanta C. SA.

Împotriva Deciziei civile nr. 423 A din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta C. SA a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate doar în raport de motivele de nelegalitate invocate şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest context, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel nu a reţinut faptul că cererea reclamanţilor cu privire la clauzele art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din contractul de credit era şi este lipsită de un interes actual.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că hotărârea atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Astfel, cererea reclamanţilor de a solicita instanţei constatarea pretinsului caracter abuziv al prevederilor art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din Contractul de credit este lipsită de un interes actual, contrar art. 33 C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu au probat încălcarea vreunui drept subiectiv ameninţat sau preîntâmpinarea producerii vreunei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Aşadar, contrar prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., reclamanţii nu au invocat un interes personal născut şi actual şi nici măcar nu au formulat cererea de chemare în judecată pentru a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente care i s-ar putea produce şi care nu s-ar putea repara.

Într-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut faptul că prevederile art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din contractul de credit ar avea un caracter abuziv.

Sub acest aspect hotărârea recurată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În acest sens, recurenta apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din Contractul de credit, considerând ca acestea ar fi fost inserate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000.

În primul rând, prevederile art. 7 din Contractul de credit reprezintă clauze contractuale stabilite de părţi în momentul încheierii Contractului de credit, al căror scop principal este acela de a asigura Banca de recuperarea sumei împrumutate în împrejurarea în care împrumutaţii nu pot/nu vor putea să îşi mai onoreze obligaţiile contractuale.

În al doilea rând, recurenta menţionează faptul că prevederile art. 7.1 din Contractul de credit sunt afectate de o condiţie suspensivă, respectiv până la data în care clienţii nu îşi mai execută obligaţiile contractuale.

Mai subliniază recurenta, faptul că anularea ipotetică a prevederilor art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din Contractul de credit ar duce la imposibilitatea Băncii de a mai putea urmări debitorul atunci când nu-şi va mai executa obligaţiile asumate contractual (fapt ce ar încuraja debitorul rău platnic să nu-şi mai execute obligaţiile contractuale).

În acest sens, recurenta arată că la momentul încheierii Contractului de credit şi pe parcursul executării acestuia, banca a acţionat cu bună-credinţă, clauzele respective fiind redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Prin inserarea clauzelor de la art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) în Contractul de credit, recurenta susţine că banca s-a asigurat că ar putea urmări debitorii care nu-şi mai execută obligaţiile asumate contractual, iar în lipsa unor asemenea clauze, debitorii ar fi fost încurajaţi să nu-şi mai execute obligaţiile contractuale.

Mai susţine recurenta, că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că aceste clauze ar avea un caracter abuziv, întrucât acestea nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar raţiunea acestor clauze este acea de a pune la adăpost Banca de a nu înregistra pierderi majore, pierderile băncii putând fi generate de înrăutăţirea situaţiei financiare a împrumutaţilor

Aşadar, în opinia recurentei, clauzele art. 7.1 lit. m) şi o) din Contractul de credit sunt clauze care reglementează conduite imputabile împrumutaţilor şi cuprind măsuri de prevedere rezonabile şi justificate pentru a se asigura restituirea împrumutului.

Prin întâmpinarea depusă de intimaţii-reclamanţi, la 30 iulie 2018, s-a solicitat respingerea recursului declarat de C. S.A. ca nefondat, întrucât motivele invocate, astfel cum acestea sunt dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chiar dacă cererea a fost întemeiată pe art. 488 pct. 5 şi 8 din acelaşi cod, sens în care solicită instanţei să constate neîncadrarea criticilor recurentei în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 1 noiembrie 2018, recurenta depunând punct de vedere.

Prin Încheierea din 28 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA împotriva Deciziei nr. 423 A din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 23 mai 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-pârâte D. SA este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a reţinut faptul că cererea reclamanţilor cu privire la clauzele art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din contractul de credit era şi este lipsită de un interes actual şi că, sub acest aspect hotărârea atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Această critică a recurentei ce vizează clauza prevăzută de art. 7 lit. m) şi o) din contract, susţinându-se că aceasta este lipsită de interes, întrucât nu a produs efecte, se constată că nu poate fi primită, având în vedere faptul că, deşi banca nu a făcut aplicarea acestei clauze nu înseamnă că este lipsită de folos practic cererea formulată, atât timp cât clauza este în vigoare, aceasta putând fi activată oricând.

În acest sens, se reţine corecta motivare a instanţei de apel prin care se argumentează interesul născut şi actual al reclamanţilor A. şi B. în cererea formulată cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din contract, prin faptul că această clauză este în vigoare la dispoziţia băncii.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, iar susţinerea acesteia nu constituie o critică ce ar putea fi circumscrisă motivului de casare invocat.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că hotărârea recurată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000, apreciind că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7.1 lit. m) şi art. 7.1 lit. o) din Contractul de credit, considerând că acestea ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, susţinerea recurentei, potrivit căreia, anularea acestei clauze ar lipsi banca de posibilitatea de a urmări debitorul ce nu îşi mai execută obligaţiile, se constată că nu poate fi primită, întrucât art. 7.1 din contract reglementează situaţiile care reprezintă cazuri de neexecutare a obligaţiilor ce pot determina rezilierea convenţiei şi declararea scadenţei anticipate a creditului.

În această materie, profesioniştii trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 193/2000 şi O.G. nr. 21/1992, care impun ca în acest tip de contracte să fie inserate clauze explicite, precise pentru ca un consumator să aibă cunoştinţă de condiţiile în care se poate activa o anumită sancţiune, iar ipotezele reglementate de clauzele menţionate nu îndeplinesc această cerinţă de claritate, cu referire la modificarea negativă a situaţiei financiare a împrumutatului sau care sunt ipotezele în care drepturile băncii sau documentele de constituire a garanţiilor nu mai sunt apte a fi puse în executare.

Din această perspectivă, se constată că în mod corect au apreciat cele două instanţe că aceste clauze creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în contextul în care banca are dreptul de a declara scadent creditul, deşi debitorii îşi plătesc la scadenţă ratele, în cazul ivirii unor circumstanţe pe care doar banca le cunoaşte.

Astfel, protecţia oferită consumatorului prin Legea nr. 193/2000 şi legislaţia conexă conferă acestuia dreptul de a solicita sancţionarea comportamentului abuziv al partenerului contractual prin inserarea unor clauze abuzive, în detrimentul consumatorului.

În acest context, se reţine că datorită modului în care au fost formulate, aceste clauze sunt apte să conducă la măsuri discreţionare din partea băncii, fără a da posibilitate împrumutatului să conteste consecinţele injuste şi excesiv de oneroase pentru acesta, aspect în considerarea căruia, se poate constata caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea acestora.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA împotriva Deciziei nr. 423 A din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA împotriva Deciziei nr. 423 A din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2019.

Procesat de GGC - LM