Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1051/2019 AI generated

Abusive banking clause: unpredictable variable interest mechanism and unilateral acceleration of debt based on discretionary resource costs

Case Number Decizia nr. 1051/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice admitted the borrowers' appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case for retrial, effectively overturning the appellate court's rejection of the principal claims and ruling that the lower court erred in its application of law. The dispute concerned the absolute nullity of abusive clauses in a variable-rate consumer loan contract, specifically challenging the interest calculation mechanism, which tied interest to the bank's "resource cost" without a clear, objective, or verifiable public index, as well as clauses allowing the bank discretionary power to declare the loan immediately due upon insurance lapse or to define "satisfactory remediation." The Supreme Court held that the interest clause violated Law No. 193/2000 and EU Directive principles regarding unfair terms, as it created a significant imbalance by failing to allow consumers to forecast future costs, and misinterpreted the alternative penalty clauses, noting that the banks retained broad discretion to choose between renewing insurance or accelerating the debt, which required further legal analysis regarding their abusive nature.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 497 C. proc. civ; Abusive banking clause: unpredictable variable interest mechanism and unilateral acceleration of debt based on discretionary resource costs: The dispute concerned the absolute nullity of abusive clauses in a variable-rate consumer loan contract, specifically challenging the interest calculation mechanism, which tied interest to the bank's "resource cost" without a clear, objective, or verifiable public index, as well as clauses allowing the bank discretionary power to declare the loan immediately due upon insurance lapse or to define "satisfactory remediation." The Supreme Court held that the interest clause violated Law No. 193/2000 and EU Directive principles regarding unfair terms, as it created a significant imbalance by failing to allow consumers to forecast future costs, and misinterpreted the alternative penalty clauses, noting that the banks retained broad discretion to choose between renewing insurance or accelerating the debt, which required further legal analysis regarding their abusive nature.

Keywords

AI generated
banking law interest rate consumer contract unfair terms principal debt unilateral contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

The main ground for admitting the appeal and quashing the lower court's decision, based on the incorrect application of law regarding abusive clauses in consumer contracts.

art. 497 C. proc. civ.

The procedural rule applied in the dispositive to effectuate the quashing of the decision and the remittal of the case to the court of appeal for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - Sucursala Constanţa solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale conţinute în art. 2.4 din Contractul de Credit nr. 304 din 20 mai 2008, respectiv art. 2 din Condiţiile Generale de acordare a creditului, referitoare la modul de calcul şi de indexare a dobânzii, ea fiind abuzivă prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; să se constate nulitatea absolută a art. 2.1 şi 2.3 din Actul adiţional încheiat la 10 mai 2011 la Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008, referitor la dobânzi şi comisioane; ca urmare a admiterii primelor două capete de cerere, să se dispună restituirea sumelor de bani achitate în plus de la momentul încheierii contractului de credit şi până în prezent cu titlu de dobânzi; să se constate nulitatea absolută a art. 5 lit. a) din Condiţiile Generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008, referitor la drepturile băncii în situaţia apariţiei unui caz de culpă; să se constate nulitatea absolută a art. 6 lit. d) din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 privind obligaţiile clientului, care stabileşte posibilitatea băncii de a declara întregul credit scadent şi fără punere în întârziere în cazul neîndeplinirii obligaţiei de reînnoire a asigurărilor; ca urmare a admiterii capetelor de cerere exprimate la pct. 4 şi 5 de mai sus, să se constate în vigoare contractul de credit, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 2488 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată; a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 şi art. 2 din Condiţiile Generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâtele fiind obligate la plata către reclamanţi a sumei achitate de către aceştia cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20 mai 2008 - 10 mai 2011; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 2.1 şi art. 2.3 din Actul adiţional încheiat la data de 10 mai 2011 şi la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, precum şi cele cuprinse în art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008, pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - Sucursala Constanţa fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor în sumă de 2500 RON, constând în onorariu de expertiză.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A. şi B., precum şi pârâta C. S.A. - Sucursala Constanţa.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 523 din 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul reclamanţilor A. şi B., ca nefondat; a admis apelul pârâtei C. S.A. - Sucursala Constanţa şi C. S.A.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondate pretenţiile reclamanţilor privind constatarea caracterului abuziv, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20 mai 2008 şi în art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, repunerea părţilor în situaţia anterioară precum şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei achitate cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20 mai 2008 - 10 mai 2011; a menţinut celelalte dispoziţii.

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B., aducând următoarele critici:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Simpla constatare că dobânda s-a calculat după o formulă matematică simplă nu poate duce la concluzia legalităţii modului de stabilire a variaţiei dobânzii, în condiţiile în care aceasta nu era predictibilă pentru consumatori.

Clauzele unui contract bancar care se referă la preţul contractului trebuie redactate într-un mod clar şi inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecinţele economice ale convenţiei semnate.

În speţă, nu rezultă de nicăieri ce presupune noţiunea de "cost real al resursei" şi modul în care acest criteriu ar fi putut influenţa nivelul dobânzii percepute de bancă.

Clauza prevăzută în art. 2.4 din Contractul de credit încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, dar şi pct. 1 lit. b) din lista-anexă a acestui act normativ în care se menţionează că "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Atât jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a CJUE a statuat că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Contractul de credit încheiat între părţi nu a fost negociat direct cu consumatorii, în condiţiile în care negocierea presupune, în mod real, posibilitatea de a modifica în concret conţinutul unei clauze contractuale, în pofida caracterului predefinit al acesteia.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept substanţial prin aceea că a făcut referire, fără a detalia în schimb, la o nouă condiţie pe care Legea nr. 193/2000 nu o prevede.

A fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În condiţiile în care s-a constatat de către prima instanţă faptul că la semnarea contractului de credit banca a stabilit o dobândă în mod nelegal, acest aspect nu poate fi adus în legalitate prin actul adiţional din 2011.

Clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale Contractului de credit este de asemenea o clauză abuzivă. Instanţa a interpretat greşit această clauză în sensul în care "pentru neexecutarea culpabilă, banca creditoare nu dă eficienţă sancţiunii decât după ce anterior poate reînnoi contractele de asigurare pe cheltuiala împrumutaţilor".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că aceasta este o clauză abuzivă în măsura în care există posibilitatea băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului dacă valoarea garanţiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.

În situaţia apariţiei unui caz de culpă, banca doar are dreptul, nu şi obligaţia de a acorda clientului o Perioadă de Remediere în interiorul căreia acesta să aibă posibilitatea reviramentului. Modul de îndeplinire a "remedierii" este interpretat de către bancă după bunul plac, fapt care rezultă din sintagma "maniera satisfăcătoare". Aşadar, banca decide dacă a fost îndeplinită sau nu obligaţia de către client în modul dorit de aceasta.

"Existenţa şi durata Perioadei de Remediere vor fi stabilite la discreţia Băncii" - aceasta înseamnă că banca poate să acorde sau nu acest termen de remediere şi să declare scadent creditul. Aşadar, această clauză încalcă echilibrul contractual dintre părţi.

Recurenţii solicită admiterea recursului şi casarea în întregime a hotărârii instanţei de apel.

F. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru următoarele considerente:

Prin art. 2.4 din Convenţia de credit s-a stabilit o dobândă variabilă ce cuprinde o componentă fixă de 10% şi una variabilă, specificându-se că "schimbarea nivelului dobânzii se poate face la iniţiativa băncii ca efect al politicii acesteia, în raport cu costul resursei şi se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii".

Aşadar, prin această clauză s-a stipulat posibilitatea modificării dobânzii de către bancă în funcţie de costul resurselor, fără a se indica un minim element concret, public şi verificabil care ar putea conduce la modificarea acelui cost şi, pe cale de consecinţă, a dobânzii variabile.

Contractul nu a oferit un indiciu clar, obiectiv, cu privire la evoluţia ulterioară a componentei variabile a dobânzii, care să permită previzionarea cuantumului viitor al costului contractual.

Simpla acceptare de către împrumutat a uneia dintre ofertele de creditare şi aderarea la condiţiile de creditare redactate în prealabil de bancă, fără a avea posibilitatea să influenţeze natura clauzelor contractului de credit nu echivalează cu o negociere a acestora.

Prin încheierea contractului de credit supus analizei în cauză s-a produs în mod evident un dezechilibru în detrimentul consumatorilor.

Aşa fiind, în cauză sunt într-unite cerinţele Legii nr. 193/2000 potrivit cărora "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Reţinând că mecanismul de determinare a dobânzii variabile "este cât se poate de clar şi neechivoc pe de o parte şi îndeajuns de detaliat, pe de altă", Curtea de Apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.

Clauzele prevăzute de art. 2.4 din contractul de credit bancar nr. x din 20 mai 2008 şi la art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului au un caracter abuziv şi, în consecinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Prin urmare, cererea consumatorilor privind restituirea prestaţiilor este întemeiată ca urmare a constatării nulităţii clauzelor contractuale în baza cărora reclamanţii-recurenţi şi-au executat obligaţiile, respectiv plata dobânzii achitată în baza acestor clauze.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale Contractului de credit, în mod greşit instanţa de apel reţine că "pentru neexecutarea culpabilă, banca creditoare nu dă eficienţă sancţiunii decât după ce anterior poate reînnoi contractele de asigurare pe cheltuiala împrumutaţilor".

În realitate, potrivit respectivei clauze, banca are posibilitatea alternativă de a alege între a realiza reînnoirea sau a declara creditul scadent de plin drept şi fără punere în întârziere în chiar ziua expirării oricărui contract de asigurare.

Clauza prevăzută la art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale Contractului de credit nr. 304 din 20 mai 2008 statuează:

"În situaţia în care, indiferent de motive, pe parcursul creditării se constată neîndeplinirea obligaţiei de reînnoire a asigurărilor de către împrumutat/garant, creditorul poate fie să reînnoiască contractele de asigurare, pe cheltuiala debitorului, fie să declare întregul credit scadent de plin drept şi fără punere în întârziere a debitorului, la data expirării unuia din contractele de asigurare. În acest caz debitorul are obligaţia de a restitui creditul acordat, dobânzile şi comisioanele aferente, banca va proceda la executare silită, putând să reînnoiască contractele de asigurare pe cheltuiala debitorului, până la recuperarea integrală a creanţelor băncii".

Aşadar, este la discreţia băncii alegerea între reînnoirea contractelor de asigurare şi declararea întregului credit scadent de plin drept, iar din această perspectivă, instanţa de apel nu a analizat dacă respectiva clauză are caracter abuziv sau nu.

A reţinut însă în mod greşit că numai după ce va reînnoi contractele de asigurare, va putea să declare scadent creditul.

Înalta Curte apreciază că se impune analiza caracterului abuziv al acestei clauze din perspectiva expusă anterior.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 5 lit. a) din Condiţiile generale, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu este abuzivă, cu toate că nu este definită "maniera satisfăcătoare pentru Bancă" şi nici nu se prevede obligaţia pentru bancă de a acorda o Perioadă de remediere, ci doar posibilitatea acesteia. Aşadar, este din nou la discreţia băncii această posibilitate, iar instanţa de apel nu a analizat respectiva clauză din acest punct de vedere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârea recurată va fi casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 523 din 28 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2019.

Procesat de GGC - MM