Paulian action against divorce settlement; inopposability of property division and non-extensibility of revocation to subsequent transfers without proof of sub-acquirer fraud

Asupra cererilor de recurs de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2010, reclamanta A. SA - Sucursala Unirii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., revocarea tranzacţiei încheiate între pârâţi în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile care fac obiectul tranzacţiei.

La data de 29 octombrie 2010 reclamanta a precizat valoarea tranzacţiei a cărei revocare a solicitat-o, ca fiind de 180.000 de RON.

La data de 1 noiembrie 2010, pârâta C. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1, Bucureşti, învederând că prezenta cauză are natură comercială şi că tranzacţia vizează un număr de 11 imobile, care au o valoare mai mare de 100.000 RON.

La data de 24 ianuarie 2011, reclamanta a precizat valoarea estimativă a tranzacţiei a cărei revocare o solicită ca fiind de 1.173.600 RON, considerând că este competent Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1324 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 28 martie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2011.

La data de 29 septembrie 2011, reclamanta a formulat cerere precizatoare şi completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei de judecată, ca pe calea acţiunii revocatorii, să se dispună: anularea/revocarea tranzacţiei transpuse în dispozitivul Sentinţei civile nr. 6594 din 7 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2010, având ca obiect divorţ şi partaj bunuri comune, încheiată între foştii soţi, B. şi C., cu privire la sistarea comunităţii de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, prin atribuirea în întregime a tuturor bunurilor imobile către pârâta C., contra unei sulte în suma de 90.000 RON către pârâtul B.; anularea hotărârii de expedient, respectiv a Sentinţei civile nr. 6594 din 7 aprilie 2010 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, ca urmare a anulării/revocării tranzacţiei; anularea actelor subsecvente, respectiv Contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 23 decembrie 2010 de Biroul Notarului Public D. cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Strada x nr. 5, identificat sub nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Bucureşti sector 1 şi Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 noiembrie 2010 de Biroul Notarului Public E., cu privire la imobilul situat în Bucureşti sector 4, Strada x nr. 5, apartament 49, identificat cadastral sub nr. 8075/1; 1; 9; 49, înscris în CF x a localităţii Bucureşti Sector 4, ca urmare a anularii/revocării tranzacţiei încheiate între foştii soţi, B. şi C.; restabilirea situaţiei de carte funciară anterioare tranzacţiei revocate/anulate; instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile care fac obiectul tranzacţiei sus menţionate cu înscrierea acestuia în cartea funciara a fiecăruia dintre imobile; obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

În şedinţa publică din data de 1 februarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare şi completatoare, inclusiv referitor la introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a lui F., respectiv G. şi H., prin reprezentantul lor legal, C.

I. SA, în temeiul art. 49 şi următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei F., solicitând admiterea cererii de intervenţie şi pe fond, respingerea acţiunii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată şi completată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1188 din 19 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA Cluj - Sucursala Unirii Bucureşti, a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta I. SA în sprijinul pârâtei F., a obligat reclamanta la plata către B. a sumei în cuantum de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată formulată de către pârâta F.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta, invocând calitatea sa de creditor în temeiul Contractului de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare nr. 3611 din 21 decembrie 2007, prin care a acordat un credit în valoare de 2.640.000 Euro către SC J. SRL, garantat, între altele, prin biletul la ordin emis de societate şi avalizat de pârâtul B., urmăreşte inopozabilitatea tranzacţiei încheiate între pârâţii C. şi B. consfinţite prin Sentinţa civilă nr. 6594/07 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv anularea actelor subsecvente încheiate de C.

Tribunalul a constatat că, urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ a K., s-a consfinţit tranzacţia prezentată de pârâţii din prezenta cauză, C. şi B., bunurile comune, reprezentate de imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 152,107 mp şi construcţia edificată pe acest teren în suprafaţă desfăşurată de 230,20 mp, apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, compus din două camere de locuit şi dependinţe, Locul de parcare nr. 60 din Bucureşti, str. x, subsol 2, apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, Sos. x, compus din 2 (două) camere de locuit şi dependinţe, împreună cu cota indiviză corespunzătoare din părţile şi dependinţele comune, terenul în suprafaţă de 1.000 mp, ce reprezintă parcela A323/56, liber de construcţii, situat în intravilanul localităţii Costineşti, judeţul Constanţa, Lotul nr. x, teren curţi-construcţii, în suprafaţa de 458 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova şi construcţia locuinţă P+M situată pe acesta, Lotul nr. x, teren curţi-construcţii, în suprafaţa de 395 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova, şi construcţia locuinţă P+M situată pe acesta, lotul nr. x teren curţi-construcţii, în suprafaţă de 395 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova şi construcţia locuinţă P+M situată pe acesta, Lotul nr. x, teren curţi-construcţii, în suprafaţa de 446 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova şi construcţia locuinţă P+M situată pe acesta, Lotul nr. x, teren curţi-construcţii, în suprafaţa de 325 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova, imobilul situat în intravilanul oraşului Predeal, judeţul Braşov, înscris în CF x Râşnov, lotul cu nr. topo x, y, totul supra z, teren în suprafaţa de 949 mp, împreuna cu cota de 3,86 % din terenul - drum de acces comun, în suprafaţa totală de 912 mp, lotul cu nr. topo x, y, totul supra 1/3 şi cota de 45,35% din terenul - drum de acces, în suprafaţa totală de 275 mp, lotul cu nr. topo x, y, totul supra t, revenind în exclusivitate pârâtei C., căreia i-a revenit şi obligaţia achitării unei sulte, în cuantum de 90.000 de RON, pârâtului B., integral, în termen de 30 de zile de la data semnării tranzacţiei.

Tribunalul a reţinut că prima condiţie, aceea a certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii creanţei anterioare actului atacat, este îndeplinită în cauză. Creanţa creditoarei reclamante rezultând din contractul în discuţie şi biletul la ordin, învestit cu formulă executorie în data de 28 decembrie 2009, îndeplineşte condiţiile arătate, executarea silită în temeiul acestor titluri presupunând verificarea condiţiilor expuse. Totodată, această creanţă îndeplineşte condiţia de a fi anterioară consfinţirii tranzacţiei încheiate de pârâţii C. şi B., în data de 7 aprilie 2010, contractul menţionat fiind încheiat în anul 2007 iar biletul la ordin fiind emis în acelaşi an.

Tribunalul a considerat că nu este îndeplinită condiţia ca actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că, prin actul pe care îl atacă, debitorul şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate. În această privinţă, Tribunalul a observat că, prin ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reclamanta nu a probat existenţa unei legături de cauzalitate între încheierea tranzacţiei şi prejudiciul invocat ca urmare a imposibilităţii de continuare a executării silite a contractului, respectiv biletului la ordin.

Tribunalul a constatat că reclamanta a susţinut că un indiciu al creării stării de insolvabilitate a debitorului său, este împrejurarea că acesta a cunoscut că urma să se înceapă demersurile de executare silită, fiind anterior somat în mod repetat. Din probele administrate în cauză a rezultat că cererea de executare silită vizând titlurile executorii reprezentate de contract şi biletul la ordin şi pe debitorul B. are ca dată de ieşire 9 aprilie 2010, aşadar la 2 zile după pronunţarea sentinţei civile care a consfinţit înţelegerea părţilor pronunţată în data de 7 aprilie 2010. În această situaţie, tribunalul a considerat că nu se poate susţine că pârâtul B. a intenţionat să se protejeze de o eventuală urmărire silită a creanţei acestuia, cât timp actul prezentat de aceşti pârâţi spre consfinţire instanţei de judecată a fost încheiat anterior momentului demarării executării silite.

Tribunalul a reţinut că în cauză nu s-a probat aspectul că, la acel moment, al partajării imobilelor aparţinând foştilor K., situaţia activului debitorului reclamantei, pârâtul B., se limita la existenţa în patrimoniul acestuia a dreptului codevălmaş asupra acestor bunuri imobile. În acest sens, s-a constatat că, din probatoriul administrat în cauză, constând în interogatoriile luate acestor doi pârâţi, a rezultat că pârâtul B. deţinea şi alte bunuri, de mare valoare, care au fost avute în vedere la concesiile reciproce care au condus la încheierea tranzacţiei în forma în care a fost consfinţită, aspecte confirmate şi prin depoziţiile martorilor L. şi M., persoane din anturajul apropiat al părţilor. La dosar sunt ataşate şi declaraţii de avere date la nivelul anilor 2007 şi 2008 în care se regăsesc astfel de bunuri şi valoarea estimată.

Tribunalul a constatat că nici condiţia existenţei fraudei din partea acestuia nu este îndeplinită în cauză, pentru că, şi dacă nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenţiei de a-l păgubi pe creditor, prin acest act juridic pârâtului B. i-a revenit o sultă în cuantum de 90.000 de RON, încheierea tranzacţiei de către pârâţii C. şi B., foşti soţi, neputând semnifica o astfel de atitudine.

Tribunalul a considerat că reclamanta nu a probat complicitatea la fraudă a terţului, respectiv faptul că pârâta C. a cunoscut faptul că, prin încheierea tranzacţiei în discuţie, debitorul reclamantei, fostul său soţ, devine insolvabil.

Tribunalul a constatat că unul dintre bunuri a fost înstrăinat de către pârâta C. către pârâta F., iar altul donat, situaţie în care reclamantei îi incumba obligaţia de a proba atât frauda dobânditorului, cât şi a subdobânditorului, aspecte care nu pot fi reţinute ca dovedite. S-a avut în vedere sub acest aspect şi răspunsul dat de către reclamantă la întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat acesteia la propunerea pârâtei F., în sensul că nu a fost notat litigiul cu privire la imobilul în speţă nici la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare şi nici la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 noiembrie 2010.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanta A. SA şi pârâta F.

Prin Decizia civilă nr. 641A/2018 din 29 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au fost admise apelurile declarate de apelanta A. SA, de apelanta pârâtă F., împotriva Sentinţei civile nr. 1188 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata intervenientă I. SA intimaţi pârâţi B. şi C., G. prin reprezentant legal C., şi H. prin reprezentant legal C. şi intimata reclamantă A. SA Cluj - Sucursala Unirii Bucureşti. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea. S-a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 aprilie 2010 consfinţit prin hotărârea de expedient reprezentată de Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Au fost respinse restul capetelor de cerere, ca neîntemeiate. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.347 RON reprezentând cheltuieli de judecată. A fost înlăturată obligaţia reclamantei de a plăti pârâtului suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei F. suma de 3.326,21 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei. A fost obligat intimatul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 7.923,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a A. Sucursala Unirea, Curtea a constatat că, prin încheierea din 12 februarie 2018, în faza apelului, s-a tranşat această problemă, în sensul că sucursala nu a stat în nume propriu în instanţă ci în calitate de mandatar al societăţii mamă, astfel încât o nouă susţinere având acelaşi obiect nu poate fi reanalizată faţă de caracterul interlocutoriu al încheierii menţionate.

Potrivit art. 975 din C. civ., creditorii pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Prin urmare, acţiunea pauliană sau revocatorie este acea acţiune care se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, prin care un astfel de creditor poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că, prin încheierea actului juridic atacat, debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.

Din interpretarea textului legal mai sus evocat rezultă că, pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară, actului atacat; actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, în sensul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului; terţul contractant să cunoască faptul că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.

Motivele de apel invocate de apelanta reclamantă privind îndeplinirea în cauză a condiţiilor menţionate au fost găsite întemeiate. Astfel, actul atacat constă în tranzacţia încheiată între pârâţii C. şi B. consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, prin care, urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ, C. şi B. au procedat la împărţirea bunurilor comune.

Prin tranzacţia menţionată, din patrimoniul intimatului pârât B. a ieşit dreptul de proprietate asupra tuturor imobilelor pe care le avea în coproprietate: o casă şi teren situat în Bucureşti, str. x, un apartament situat în Bucureşti, un apartament situat în Bucureşti, terenul în suprafaţă de 1.000 mp situat în intravilanul localităţii Costineşti, judeţul Constanţa, cinci terenuri şi construcţiile aflate pe acestea, situate în intravilanul oraşului Buşteni, judeţul Prahova, imobilul situat în intravilanul oraşului Predeal, judeţul Braşov.

Sulta datorată de intimatul-pârât în schimbul acestor imobile a fost stabilită prin acordul părţilor la suma de 90.000 de RON.

Curtea a constatat că prin această tranzacţie au fost împărţite toate bunurile mobile şi imobile comune dobândite în timpul căsătoriei, astfel cum s-a consemnat în conţinutul tranzacţiei. Din răspunsurile primite la adresele emise în apel către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Buşteni, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Braşov şi Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Bucureşti, sectoarele 1 - 3, 5 şi 6, Curtea a reţinut că intimatul pârât nu mai deţine alte bunuri mobile sau imobile supuse impozitării, singurul imobil deţinut fiind cota de 18,75% dintr-un apartament situat în sectorul 4 al municipiului Bucureşti.

În acest context, prin înstrăinarea prin tranzacţie a dreptului de proprietate asupra a trei imobile din Bucureşti, unul din Costineşti, jud. Constanţa, cinci din Buşteni, jud. Prahova şi unul din Predeal, în schimbul unei sulte de 90.000 RON, valoarea de circulaţie a acestor imobile, stabilită prin expertiza aflată în volumul VII al dosarului tribunalului, fiind de 4.617.361 RON la data tranzacţiei, intimatul-pârât şi-a creat o stare de insolvabilitate, micşorându-şi activul patrimonial.

Aprecierea de ordin subiectiv invocată de intimatul pârât privind contextul în care a avut loc divorţul nu este relevantă pentru că legea nu exceptează actele juridice prin care se înstrăinează drepturi patrimoniale ce implică o apreciere de ordin subiectiv din partea debitorului.

Mai mult, acest caracter subiectiv nu face decât să probeze care a fost, de fapt, intenţia sa, acesta având cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului pentru creditor. Astfel, condiţia fraudei debitorului este îndeplinită, acesta dându-şi seama că prin încheierea actului şi-a creat starea de insolvabilitate, nefiind necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenţiei.

Condiţia existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile este, de asemenea, îndeplinită. Conform art. 379 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.

În speţă, în ceea ce priveşte raporturile dintre apelanta reclamantă şi intimatul pârât B., Curtea a constatat că, în raportul de drept substanţial, prima are calitatea de creditoare iar al doilea are calitatea de garant avalist, raporturi rezultând din biletul la ordin emis de societatea împrumutată şi avalizat de pârâtul B.

Astfel, A. a încheiat cu SC J. SRL prin reprezentant B., în calitate de asociat, Contractul de credit pentru investiţii imobiliare nr. 3611 din 21 decembrie 2007, suma împrumutată fiind de 2.640.000 euro, cu scadenţa la 20 decembrie 2009.

La încheierea contractului de împrumut a fost încheiat Contractul de garanţie reală imobiliară nr. 3611/IPO/01 din 21 decembrie 2007 prin care s-a instituit ipoteca de rang I asupra imobilului constând în teren în suprafaţă de 15.000 mp situat în Sinaia, str. x fn, zona Poligon, jud. Prahova. De asemenea, în contrat s-a menţionat că împrumutul este garantat şi prin emiterea unor bilete la ordin în alb cu menţiunea "fără protest". La data de 21 decembrie 2007, societatea împrumutată a emis biletul la ordin pentru suma de 2.792.095 euro, cu scadenţa la 24 decembrie 2009, avalizat de intimatul B.

Având în vedere natura raporturilor juridice dintre apelanta creditoare şi intimatul pârât, apărările acestuia din urmă în sensul că creditoarea nu a efectuat demersuri în vederea vânzării terenului ipotecat, şi că abia în anul 2015 a fost formulată acţiune de introducere în faliment a debitoarei J. SRL, nu au fost reţinute.

Astfel, conform art. 35 din Legea nr. 58/1934, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat iar obligaţia sa este valabilă chiar dacă obligaţia pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Prin semnarea biletului la ordin avalistul îşi asumă obligaţia de plată în aceleaşi condiţii ca şi emitentul, obligându-se el însuşi să achite suma din biletul la ordin, dacă la scadenţă emitentul nu face plata.

Prin urmare, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca şi persoana pentru care a garantat, avalul fiind o garanţie autonomă prin care avalistul se obligă solidar cu emitentul la plată, deţinătorul biletului la ordin având dreptul de a urmări trăgătorul, acceptantul, girantul şi avalistul cambiei, individual sau colectiv, fără a fi ţinut să observe ordinea în care s-au obligat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 58/1934.

În cauză, biletul la ordin emis cu titlu de garanţie este avalizat de către intimatul pârât, situaţie în care acesta devine obligat în raportul cambial, faţă de banca beneficiară, solidar şi în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat. În acest raport juridic, avalistul răspunde pentru datoria întreagă, respectiv nu poate cere creditorului, care s-a îndreptat cu urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întâi bunurile debitorului şi numai după aceea, dacă nu se va acoperi debitul, să-l urmărească pe el.

Conform reglementării legale arătate, obligaţia asumată de intimatul pârât este una autonomă şi independentă, de sine-stătătoare, situaţie în care intrarea societăţii împrumutate în insolvenţă nu va influenţa obligaţia cambială a intimatului pârât. Astfel, apelanta creditoare poate solicita plata întregii sume de bani rezultată din obligaţia garantată de la oricare dintre persoanele care şi-au pus semnătura pe titlul cambial, indiferent de situaţia juridică a celorlalţi debitori în cadrul complexului de obligaţii cambiale. În acest sens, pct. 207 din Normele-cadru nr. 6/1994 emise de Banca Naţională a României, dispune că posesorul se poate îndrepta pe cale legală direct în contra avalistului obligatului principal, fără a mai fi respectată ordinea din dreptul civil, căci obligaţia acestuia este una autonomă şi solidară, astfel încât acţiunea pornită împotriva unuia din obligaţi nu împiedică urmărirea celorlalţi.

Nu a fost reţinută nici susţinerea intimatului pârât în sensul că nu a cunoscut demararea procedurii de executare silită şi că tranzacţia este anterioară acestei date, faţă de împrejurarea că, în calitate de fost administrator al societăţii şi garant avalist, putea anticipa demararea executării silite, context în care a ştiut că încheierea tranzacţiei va scoate toate bunurile sale imobile din patrimoniul său şi îi va mări starea de insolvabilitate, neavând alte bunuri în patrimoniu care să servească îndestulării creditorului. Susţinerea intimatului pârât privind existenţa unor bunuri mobile constând în timbre de valoare nu a fost reţinută, existenţa acestor bunuri mobile în patrimoniul său la data executării nefiind certă şi neexistând vreo dovadă că ar acoperi cuantumul creanţei.

Susţinerile intimatului pârât privind încălcarea dreptului de proprietate sau a securităţii circuitului civil nu au fost reţinute întrucât normele legale interne şi europene care garantează ocrotirea dreptului de proprietate privată şi cele privind securitatea circuitului civil nu exclud aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în cazul încălcării dispoziţiilor legale incidente la încheierea unui act juridic.

Condiţia complicităţii la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat este, de asemenea, îndeplinită, intimata pârâtă C. cunoscând că, prin încheierea tranzacţiei, intimatul pârât, fostul său soţ a devenit insolvabil. Prin chiar acţiunea de divorţ aceasta a arătat că imobilele care formează obiectul tranzacţiei au fost dobândite cu o contribuţie egală din partea soţilor, că tranzacţia priveşte toate bunurile mobile şi imobile comune dobândite în timpul căsătoriei, şi, în acest context, intimatul pârât a consimţit la dobândirea de către fosta soţie a tuturor acestor bunuri, în schimbul unei sulte derizorii.

Reţinând că în mod greşit prima instanţă a considerat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile admiterii acţiunii pauliene prevăzute de art. 975 din C. civ., văzând prevederile art. 296 din C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelanta A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1188 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea, a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 aprilie 2010 consfinţit prin hotărârea de expedient reprezentată de Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Capătul de cerere privind anularea hotărârii de expedient, respectiv a Sentinţei civile nr. 6594 din 7 aprilie 2010 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010 a fost găsit neîntemeiat dat fiind faptul că admiterea acţiunii revocatorii produce efecte relative, în privinţa celorlalţi creditori considerându-se actul nu a fost revocat. Astfel, acţiunea revocatorie nu are ca efect desfiinţarea totală sau parţială a actului atacat, ci actul încheiat de debitor în frauda drepturilor creditorului va fi inopozabil acestuia din urmă şi valabil între părţile care l-au încheiat şi opozabil faţă de toate celelalte persoane iar într-o asemenea de situaţie nu există un temei de drept pentru anularea hotărârii care a consfinţit tranzacţia.

Cererile privind anularea actelor subsecvente au fost găsite, de asemenea neîntemeiate, nefiind dovedită în cauză frauda subdobânditorilor. Astfel, în cazul în care bunul a fost înstrăinat de terţul dobânditor către un subdobânditor, acţiunea revocatorie va putea fi introdusă şi împotriva subdobânditorului, cu condiţia dovedirii atât a fraudei dobânditorului cât şi a celui care a dobândit de la el. Din probele administrate în cauză, nu a putut fi reţinută frauda subdobânditorilor, copiii foştilor soţi şi, respectiv pârâta F., neexistând nicio dovadă că aceştia ar fi cunoscut că efectul actului încheiat este crearea stării de insolvabilitate a intimatului pârât, apelanta neinvocând în motivele de apel o altă situaţie decât cea rezultată din probatoriul administrat la prima instanţă şi nepropunând probe noi.

În privinţa cererii de instituire a unui sechestru asigurător, Curtea a constatat că apelanta reclamantă nu a formulat critici privind nelegalitatea sau netemeinicia soluţiei de respingere a acestei cereri, care nu poate fi examinată în condiţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanţa de apel să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă numai în limitele cererii de apel.

Întrucât acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul debitor este partea căzută în pretenţii, situaţie în care, reţinând culpa sa procesuală, faţă de prevederile art. 274 din C. proc. civ., Curtea l-a obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.347 RON, rezultând din compensarea, în temeiul art. 276 C. proc. civ., a jumătate din onorariul de avocat de 5.000 RON achitat de intimatul pârât cu taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise, de 15.847 RON.

Întrucât a fost reţinută culpa procesuală a pârâtului faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., acţiunea reclamantei fiind admisă în parte, Curtea a înlăturat obligaţia acesteia de a plăti pârâtului suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Motivele de apel invocate de apelanta pârâtă F. în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată au fost găsite întemeiate. Curtea a constatat că pârâta a probat avansarea sumelor reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, apelanta pârâtă depunând copiile facturilor emise de Cabinetul avocatului N. şi chitanţele aferente, pentru suma de 3.326,21 RON.

Susţinerea apelantei reclamante în sensul că se impune reducerea acestui cuantum în baza art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. nu a fost reţinută, neputându-se considera că suma menţionată ar fi nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Astfel, cauza soluţionată de tribunal a avut un grad ridicat de complexitate, dosarul primei instanţe având şapte volume, presupunând administrarea de probatorii şi acordarea asistenţei juridice pe parcursul judecării cauzei, care a durat mai mulţi ani.

În această situaţie, reţinând culpa procesuală a reclamantei, acţiunea îndreptată împotriva acestei pârâte fiind respinsă, cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată a fost găsită justificată şi obligată reclamanta să plătească pârâtei F. suma de 3.326,21 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Întrucât apelul declarat de reclamantă urmează a fost admis, intimatul pârât este partea căzută în pretenţii, astfel încât, reţinând culpa sa procesuală, în temeiul art. 274 din C. proc. civ., Curtea l-a obligat să plătească apelantei reclamante suma de 7.923,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în taxa de timbru achitată în apel corespunzătoare pretenţiei admise, respectiv jumătate din taxa de timbru achitată pentru această cerere la prima instanţă.

Împotriva Deciziei civile nr. 641A/2018 din 29 mai 2018pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs recurenta-reclamantă A. SA.

Împotriva aceleiaşi decizii dar şi a încheierii din 12 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs pârâtul B.

Recursul recurentei-reclamante A. SA.

Recurenta susţine că soluţia de admitere a apelului acesteia este temeinică şi legală însă argumentele care au format convingerea instanţei de a respinge capătul de cerere privind revocarea/anularea actelor subsecvente şi modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate, nu cuprind motivele pe care se sprijină fiind şi, în parte, contradictorii.

Recurenta apreciază că raţionamentul instanţei de a limita efectele inopozabilităţii la tranzacţia înseşi este neîntemeiat întrucât prin menţinerea actelor subsecvente, sancţiunea inopozabilităţii aplicabilă debitorului ar fi lăsată fără conţinut. Dacă în cazul imobilelor din Str. x, pârâta F. a invocat necunoaşterea situaţiei litigioase din care proveneau imobilele cumpărate, în cazul imobilului care reprezintă domiciliul pârâţilor, subdobânditorul a fost, în fapt tot pârâta C. care şi l-a donat sieşi, ca reprezentant al copiilor minori. În condiţiile în care frauda pârâtei C. a fost constatată de instanţa de apel, consideră recurenta că a primi că o atare intenţie subiectivă nu s-a materializat şi în încheierea donaţiei subsecvente este contradictoriu. Intenţia frauduloasă a pârâtei rezultă din faptul că aceasta cunoştea existenţa litigiului şi posibilele consecinţe dar şi din faptul că a refuzat depunerea contractului de donaţie.

Consideră recurenta că, indiferent de sancţiunea aplicabilă tranzacţiei criticate, inopozabilitatea şi/sau anulare, actele subsecvente nu pot decât să fie afectate de aceeaşi sancţiune, altfel ar rămâne lipsită de conţinut sancţiunea inopozabilităţii iar, pe de altă parte, ar fi menţinute acte încheiate în materializarea aceleiaşi intenţii frauduloase cu păstrarea imobilului donat în circuitul familial al pârâţilor.

Recurenta critică şi modul în care au fost compensate cheltuielile de judecată apreciind că raţionamentul instanţei nu cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea fiind în parte eronate.

Recursul formulat de B.

Recurentul solicită casarea încheierii din 12 februarie 2018 şi, rejudecând pricina, să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a A.- societatea mamă cu privire la formularea apelului şi respingerea acestuia ca fiind introdus de o persoană fără calitate, având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată de A. SA Cluj - Sucursala iar apelul a fost declarat de A. SA Cluj, societatea mamă or, în faza apelului A. - societatea mamă nu mai poate confirma sau însuşi apelul faţă de dispoziţiile art. 294.alin. (1) C. proc. civ.

În opinia recurentului, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a A. - Sucursala Unirea trebuie admisă în condiţiile în care apelanta A. - societatea mamă, conform încheierii interlocutorii din 12 februarie 2018, pronunţate în apel are calitatea de apelant, sucursala neavând personalitate juridică, iar A. - societatea mamă a prezentat un mandat că îşi însuşeşte actele făcute de Sucursala Unirii. Astfel, recurentul susţine că, atât timp cât s-a hotărât deja că Sucursala Unirii nu avea personalitate juridică de a sta în judecată, atunci nu putea să formuleze acţiunea introductivă, în temeiul art. 41 C. proc. civ., mandatul producând efecte numai pentru viitor.

Instanţa de apel a reţinut, fără să existe vreo probă în acest sens, faptul că pârâta a cunoscut că prin încheierea tranzacţiei recurentul ar fi devenit insolvabil, dar nu a motivat cum a ajuns la această concluzie care nu se coroborează cu probele din dosar, dimpotrivă concluzia care rezultă din actele de la dosar este contrară, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Arată recurentul că din probele cu interogatoriu şi martori rezultă că pârâta nu ştia de creditul luat de la reclamantă iar în momentul încheierii tranzacţiei nu exista vreo urmărire silită împotriva recurentului.

Faţă de prejudiciul solicitat, se susţine a se avea în vedere că acesta nu a fost exact cuantificat, nefiind efectuată vânzarea terenului ipotecat în Sinaia pentru a se determina care este diferenţa de achitat faţă de suma încasată, ca atare nu se poate susţine că recurentul şi-a creat o stare de insolvabilitate.

Referitor la bunurile mobile, instanţa a reţinut că existenţa acestora în patrimoniul recurentului nu era certă şi că nu există dovada că ar acoperi cuantumul creanţei, cu toate că reclamanta nu a solicitat nicio probă pe acest aspect iar la dosar se află înscrisuri care atestă existenţa acestor bunuri.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei reţinut de instanţă, recurentul arată că în condiţiile în care biletului la ordin, cu care a fost garantată creanţa, îi lipsesc menţiunile sumei şi a scadenţei, acesta este nul, prin urmare nu sunt întrunite cumulativ condiţiile exercitării acţiunii pauliene.

Printr-o altă critică se arată că în cauză a fost încălcat principiul securităţii circuitului civil al actelor având în vedere că recurentul şi fosta soţie sunt beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în momentul în care nu aveau cunoştinţă de niciun demers judiciar împotriva acestora.

Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma motivelor invocate le va respinge ca nefondate pentru considerentele ce succed.

Recursul recurentei-reclamante A. SA.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta, invocând calitatea sa de creditor în temeiul Contractului de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare nr. 3611 din 21 decembrie 2007, prin care a acordat un credit în valoare de 2.640.000 Euro către SC J. SRL, garantat, între altele, prin biletul la ordin emis de societate şi avalizat de pârâtul B., urmăreşte inopozabilitatea tranzacţiei încheiate între pârâţii C. şi B. consfinţite prin Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv anularea actelor subsecvente încheiate de C.

Prin decizia atacată a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea, s-a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 aprilie 2010 consfinţit prin hotărârea de expedient reprezentată de Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, fiind respinse restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că acţiunea pauliană, cum este şi acţiunea care formează obiectul prezentului dosar, este reglementată de art. 975 C. civ. şi este acea acţiune care se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, prin care aceştia pot cere revocarea pe cale judiciară a actelor juridice încheiate de debitor în scopul prejudicierii acestora.

Reclamanta a solicitat atât revocarea contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 aprilie 2010, consfinţit prin hotărârea de expedient reprezentată de Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti cât şi a actelor subsecvente reprezentate de Contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 23 decembrie 2010 de Biroul Notarului Public D. şi a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 noiembrie 2010 de Biroul Notarului Public E., ca urmare a anularii/revocării tranzacţiei încheiate între foştii soţi, B. şi C.

Astfel cum s-a menţionat, în privinţa contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 aprilie 2010, consfinţit prin hotărârea de expedient reprezentată de Sentinţa civilă nr. 6594 din 7 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti instanţa de apel a găsit întemeiate criticile reclamantei, motiv pentru care a dispus revocarea acestuia.

În ceea ce priveşte actele subsecvente, instanţa de apel, în urma probatoriului administrat, a reţinut că nu a fost dovedită frauda subdobânditorilor, condiţie esenţială pentru admiterea acestui capăt de cerere.

Înalta Curte, reţine că între acţiunea pauliană şi acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic există diferenţe esenţiale de regim juridic.

Astfel, dacă în privinţa nulităţii legea conferă efecte depline şi în privinţa actelor subsecvente potrivit principiului quod nullum est, nullum producit effectum, nu acelaşi lucru se întâmplă în privinţa acţiunii pauliene sau revocatorii.

În cazul acţiunii revocatorii, în situaţia în care bunul a fost înstrăinat de terţul dobânditor către un subdobânditor, acţiunea revocatorie va putea fi introdusă şi împotriva subdobânditorului, cu condiţia dovedirii atât a fraudei dobânditorului cât şi a celui care a dobândit de la el. Or, din probele administrate în cauză, nu a putut fi reţinută frauda subdobânditorilor, copiii foştilor soţi şi, respectiv pârâta F., neexistând la dosar dovada că aceştia ar fi cunoscut că efectul actului încheiat este crearea stării de insolvabilitate a intimatului pârât. Potrivit principiului actori incumbit onus probandi reclamantul este cel care trebuie să dovedească afirmaţiile făcute în faţa unui organ de jurisdicţie.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recurenta a susţinut că argumentele care au format convingerea instanţei de a respinge capătul de cerere privind revocarea/anularea actelor subsecvente nu cuprind motivele pe care se sprijină fiind şi, în parte, contradictorii. Pe de altă parte, recurenta apreciază că raţionamentul instanţei de a limita efectele inopozabilităţii la tranzacţia înseşi este neîntemeiată întrucât prin menţinerea actelor subsecvente, sancţiunea inopozabilităţii aplicabilă debitorului ar fi lăsată fără conţinut.

Criticile nu sunt fondate. În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind revocarea actelor subsecvente, instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanta nu a făcut dovada fraudei subdobânditorilor, condiţie esenţială pentru admiterea acţiunii pauliene. Or, reţinerea acestui aspect ce nedovedit în condiţiile în care actul principal a fost revocat, nu se constituie într-un motiv de contradictorialitate al deciziei atacate avându-se în vedere, astfel cum s-a arătat, obligaţia reclamantei de a dovedi frauda debitorului în ambele situaţii.

Contrar susţinerilor recurentei sancţiunea aplicabilă tranzacţiei criticate, respectiv inopozabilitatea nu atrage în mod automat, ca în cazul nulităţii, aceeaşi sancţiune în privinţa actelor subsecvente, decât dacă s-a făcut proba existenţei fraudei din partea subdobânditorilor, legea nerecunoscând aceleaşi efecte în cazul celor două sancţiuni ci urmărind să protejeze subdobânditorul de bună credinţă.

Recurenta critică şi modul în care au fost compensate cheltuielile de judecată apreciind că raţionamentul instanţei nu cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea fiind în parte eronate.

Şi această critică este nefondată, pe de o parte, pentru că este contradictorie având în vedere că se susţine lipsa motivelor în acelaşi timp cu existenţa acestora, iar pe de altă parte, art. 274 C. proc. civ. nu interzice compensarea cheltuielilor de judecată în situaţia în care s-a reţinut culpa mai multor părţi cu interese contrare.

Recursul formulat de B.

Recurentul a solicitat casarea încheierii din 12 februarie 2018 în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesual active a A.- societatea mamă, cu privire la formularea apelului şi respingerea acestuia ca fiind introdus de o persoană fără calitate, având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată de A. SA Cluj- Sucursala iar apelul a fost declarat de A. SA Cluj, societatea mamă, susţinând că în faza apelului A.-societatea mamă nu mai poate confirma sau însuşi apelul faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., mandatul producând efecte numai pentru viitor.

Critica nu este fondată. Recurenta-reclamanta are calitatea de parte semnatară a contractului de credit care a generat raporturile juridice deduse judecăţii, ca atare are legitimarea procesuală activă să facă toate demersurile, inclusiv cele judiciare, necesare îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitori, în condiţiile în care debitorii nu au solicitat anularea contractului de credit pentru lipsa mandatului de reprezentare din partea societăţii-mamă la încheierea contractului, nici înainte de formularea prezentei cereri de chemare în judecată, nici în timpul derulării procesului în faţa instanţelor de fond. În plus, societatea mamă a confirmat mandatul de reprezentare dat sucursalei, procedură care nu este interzisă de lege.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a analizat minuţios probele reţinând caracterul fraudulos al actelor încheiate de recurent, cu scopul evident de a-şi crea starea de insolvabilitate. În acest sens instanţa s-a raportat la valoarea imobilelor stabilită prin expertiză evaluatorie din care rezultă suma de 4.617.361 RON în contradicţie flagrantă cu suma de 90.000 RON stabilită ca sultă de către cei doi soţi. Faţă de această situaţie obiectivă, mai mult decât evidentă, instanţa nu a primit aprecierile de ordin subiectiv privind contextul în care a avut loc divorţul având în vedere că legea nu le consideră relevante.

Nu pot fi primite nici susţinerile cu privire la faptul că prejudiciul nu a fost exact cuantificat întrucât nu a fost efectuată vânzarea terenului ipotecat în Sinaia pentru a se determina care este diferenţa de achitat faţă de suma încasată, motiv pentru care, în opinia recurentului, nu se poate susţine că acesta şi-a creat o stare de insolvabilitate.

Constatarea stării de insolvabilitate în cauză nu poate fi ţinută de îndeplinirea unei astfel de condiţii având în vedere că sulta primită de recurent nu este aptă să susţină îndeplinirea obligaţiilor financiare asumate faţă de bancă.

Susţinerile recurentului că, în ceea ce priveşte bunurile mobile, instanţa nu a reţinut că existenţa acestora în patrimoniul recurentului era certă şi că nu exista dovada că ar acoperi cuantumul creanţei, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii ci de netemeinicie, aspect care nu intră în competenţa instanţei de recurs.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la valabilitatea biletului la ordin cu care a fost garantată creanţa, recurentul susţinând că acesta este nul, prin urmare nu sunt întrunite cumulativ condiţiile exercitării acţiunii pauliene.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, potrivit art. 35 din Legea nr. 58/1934, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat iar obligaţia sa este valabilă chiar dacă obligaţia pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Prin semnarea biletului la ordin avalistul îşi asumă obligaţia de plată în aceleaşi condiţii ca şi emitentul, obligându-se el însuşi să achite suma din biletul la ordin, dacă la scadenţă emitentul nu face plata. În cauză, biletul la ordin emis cu titlu de garanţie este avalizat de către recurentul-pârât, situaţie în care acesta devine obligat în raportul cambial, faţă de banca beneficiară, solidar şi în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat. În acest raport juridic, avalistul răspunde pentru datoria întreagă, respectiv nu poate cere creditorului, care s-a îndreptat cu urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întâi bunurile debitorului şi numai după aceea, dacă nu se va acoperi debitul, să-l urmărească pe el. Obligaţia asumată de recurentul pârât este una autonomă şi independentă, de sine-stătătoare, situaţie în care apelanta creditoare poate solicita plata întregii sume de bani rezultată din obligaţia garantată de la oricare dintre persoanele care şi-au pus semnătura pe titlul cambial, indiferent de situaţia juridică a celorlalţi debitori în cadrul complexului de obligaţii cambiale.

Printr-o altă critică se arată că în cauză a fost încălcat principiul securităţii circuitului civil al actelor având în vedere că recurentul şi fosta soţie sunt beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti.

Nici această critică nu este fondată.

Înalta Curte, reţine că din interpretarea art. 271 - 272 C. proc. civ. rezultă că dispozitivul sentinţei care consfinţeşte învoiala părţilor nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe, ca atare, chiar dacă tranzacţia este constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, convenţia părţilor este susceptibilă, ca orice contract, de a fi atacată pe calea dreptului comun.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursurile ca nefondate.

Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă F. a sumei de 2.774,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SA împotriva Deciziei civile nr. 641A/2018 din 29 mai 2018pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Deciziei civile nr. 641A/2018 din 29 mai 2018 şi a Încheierii din 12 februarie 2018pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă F. a sumei de 2.774,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.

Procesat de GGC - LM