Appeal for reinstatement allowed but appeal nulled; sale contract annulment claim upheld with costs against claimant

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 14 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 25 octombrie 2006, rectificarea CF x Cluj-Napoca, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului B. şi înscrierea dreptului său de proprietate.

La data de 5 martie 2007, reclamantul şi-a extins acţiunea şi asupra pârâţilor C. şi D., către care vânduse pârâtul B.

Cauza a fost declinată la Tribunalul Cluj, având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sumă de 800.000 RON.

Prin Sentinţa nr. 282 din 21 mai 2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea extinsă şi precizată, formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B., C. şi D., acţiune având ca obiect rectificare carte funciară şi constatare nulitate act juridic.

În considerente, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. E. prin încheierea nr. 1493/2006, reclamantul A. a vândut pârâtului B. imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top. x şi teren de 167 stânjeni pătraţi pentru preţul de 90.000 euro, despre care s-a consemnat în convenţie ca a fost achitat integral, pârâtul cumpărător intabulându-şi dreptul de proprietate în CF prin încheierea nr. 44996/2006.

La data de 14 februarie 2007, reclamantul a înregistrat acţiunea şi, prin cererea înregistrată sub nr. x/22.02.2007, a solicitat O.C.P.I. Cluj notarea în CF a acţiunii, însă, prin încheierea dată la data de 01.03.2007, cererea sa a fost respinsă pe considerentul că, la data de 19.02.2007, B.N.P. E. a solicitat eliberarea unui extras CF pentru autentificare, iar, potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea 7/1996, pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care s-a eliberat extrasul, respingerea cererii de notare fiind notată în CF sub B 23.

Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2007 sub nr. x, reclamantul a formulat o nouă cerere de notarea a acţiunii, iar cererea sa a fost respinsă din nou, pe considerentul că, la data de 01.03.2007, B.N.P. E. a solicitat eliberarea unui extras CF de autentificare, respingerea cererii fiind notată în CF sub B 24.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/06.03.2007, pârâtul B. a revândut imobilul pârâţilor C. şi D., pentru preţul de 110.000 euro achitaţi integral.

Tribunalul a analizat excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii F., pe care a găsit-o neîntemeiată, raportat la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Cât priveşte fondul cauzei, reclamantul a pretins că preţul de 90.000 euro nu a fost achitat în realitate de către pârâtul B., întrucât părţile contractante nu au avut intenţia încheierii unei vânzări-cumpărări, ci tranzacţia de vânzare-cumpărare încheiată la notar a fost făcută formal, în scopul de a facilita o altă tranzacţie, în care cumpărătorul imobilului urma să fie o societate comercială.

Instanţa a reţinut că susţinerile reclamantului sunt infirmate, însă, de probele administrate la dosar, respectiv declaraţiile martorilor.

Reclamantul a sugerat existenţa unor legături de interese între martori şi pârâtul, dar tribunalul a arătat că o astfel de susţinere trebuie solid probată, declaraţia unor martori neputând fi înlăturată în temeiul unor aprecieri subiective şi a intuiţiei.

Prin Decizia nr. 345/A din 15 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, curtea a respins susţinerile reclamantului referitoare la relaţia de afinitate a judecătorului cu unul dintre avocaţii pârâtului, arătând că nu au fost depuse probe în acest sens, iar judecătorul primei instanţe şi-a motivat în detaliu soluţia, controlul judiciar ajungând la aceeaşi concluzie, aşa cum rezultă din cele ce urmează.

Pe fond, curtea a constatat că apelul se fundamentează pe reaprecierea probelor, în special a declaraţiilor martorilor de care se prevalează părţile cu interese contrare.

Astfel, reclamantul a invocat un motiv total neverosimil pentru care ar fi înstrăinat fictiv imobilul, respectiv că pârâtul a promis că-l va vinde unei societăţi comerciale la un preţ mai mare decât cel pe care l-ar fi obţinut reclamantul, societate care urma să plătească preţul dintr-un împrumut bancar, iar reprezentanţii băncii nu trebuia să găsească în casă proprietar un cetăţean străin.

S-a reţinut şi posibilitatea ca reclamantul şi-a dat seama de această împrejurare pe parcursul procesului, acesta fiind motivul pentru care, în concluziile scrise în faţa primei instanţe, iar apoi în motivele de apel, a susţinut că era în divorţ a doua oară şi a dorit să evite un eventual partaj al imobilului.

Referitor la martorii audiaţi, declaraţiile acestora au fost analizate în detaliu de prima instanţă, curtea însuşindu-şi pe deplin considerentele acesteia. în plus, este de observat că, inevitabil, declaraţiile fiind contradictorii, instanţa avea de ales între acestea, coroborându-le cu alte probe, cum ar fi mutarea din imobil, consemnarea plăţii integrale a preţului în contractul autentic, ceea ce a şi făcut, aprecierile asupra subiectivităţii martorilor fiind, în cele din urmă, doar un argument suplimentar, dar nicidecum esenţial.

În raport de în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâţilor intimaţi în apel, reprezentând onorariu avocaţial.

La data de 3 martie 2009, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a solicitat repunerea în termen a recursului, apreciind că este incident art. 103 C. proc. civ., întrucât a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa lui să depună recursul.

A susţinut că, potrivit dovezii de comunicare aflata la dosar, decizia i-ar fi fost comunicata la 29 decembrie 2009, la adresa cabinetului, zi în care biroul era deschis, iar agentul poştal ar fi trebuit să se prezinte la birou pentru înmânarea corespondenţei.

Reclamantul a arătat că decizia ar fi nelegală, întrucât curtea de apel nu ar fi pus în discuţia părţilor argumentele pe baza cărora a considerat ca ar fi vorba de un exerciţiu abuziv al drepturilor procesuale, acestea stând la baza respingerii criticii reclamantului cu privire la relaţia de afinitate a judecătorului fondului.

Pe fondul litigiului, a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că reclamantul ar fi încheiat actul de vânzare-cumpărare cu B. pentru a-l scoate din masa bunurilor împărţit, în raport de obiectul cererii introductive.

În realitate, reclamantul a susţinut că acest act este lovit de nulitate absolută, pentru că la încheierea sa a lipsit cauza - intenţia reala de transfer a dreptului de proprietate, precum şi plata preţului, chestiuni probate.

A criticat probatoriul administrat de curtea de apel, din care ar fi rezultat că pârâtul B. a plătit preţul.

Prin Decizia civilă nr. 8104 din 9 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul A., ca nefondată.

A fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 345 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca tardiv.

A fost obligat recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi C., D. şi B.

Prin Decizia nr. 930 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 8104 din data de 9 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2007.

A anulat Decizia civilă nr. 8104 din data de 9 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2007.

A fixat termen la data de 19 septembrie 2019 pentru rejudecarea recursului, cu citare părţi.

În motivare, instanţa a reţinut că, în cauza de faţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 27 februarie 2018, intitulată generic A. şi alţii contra României, publicată în M.O. nr. 836/1.10.2018, a decis că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie, care garantează dreptul de acces la o instanţă al reclamanţilor.

În motivarea deciziei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că reclamanţii au fost citaţi numai prin afişare la domiciliul sau sediul lor şi au susţinut că nu au primit citaţiile.

Prin urmare, aceştia nu au luat cunoştinţă de termenele şedinţelor de judecată şi nu s-au putut prezenta în instanţă. În ciuda absenţei de la proces a reclamanţilor, instanţele naţionale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceştia fuseseră informaţi cu privire la termenele şedinţelor de judecată şi că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea şedinţelor şi repetarea procedurii de comunicare.

În cauza de faţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 27 februarie 2018, intitulată generic A. şi alţii contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 1 octombrie 2018, a decis că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie, care garantează dreptul de acces la o instanţă al reclamanţilor.

În motivarea deciziei, Curtea reţine că reclamanţii au fost citaţi numai prin afişare la domiciliul sau sediul lor şi au susţinut că nu au primit citaţiile. Prin urmare, aceştia nu au luat cunoştinţă de termenele şedinţelor de judecată şi nu s-au putut prezenta în instanţă. În ciuda absenţei de la proces a reclamanţilor, instanţele naţionale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceştia fuseseră informaţi cu privire la termenele şedinţelor de judecată şi că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea şedinţelor şi repetarea procedurii de comunicare.

În condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, după cum se va arăta în continuare.

Prima dintre condiţii este îndeplinită, faţă de decizia CEDO din 27 februarie 2018, intitulată generic A. şi alţii contra României, publicată în M.O. nr. 836/01.10.2018, prin care se constată încălcarea unui drept fundamental al omului pentru una dintre părţi.

Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. (9) C. proc. civ. are drept scop înlăturarea efectelor încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale produse de hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, prin pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti care să fie în acord cu reglementările europene ale drepturilor omului.

În speţă, încălcarea constatată de Curtea Europeană este produsă de hotărârea judecătorească atacată cu revizuire, ale cărei consecinţe grave continuă să se producă.

În condiţiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită a rămas în vigoare, ea continua să-şi producă efectele şi consecinţele grave ale încălcării dreptului de acces la justiţie la care face referire decizia instanţei europene, situaţie în care înlăturarea acestor consecinţe nu poate fi realizată decât prin revizuirea acestei hotărâri, astfel cum s-a reţinut şi în motivarea deciziei Curţii Europene.

Asupra recursului formulat de recurentul reclamant A. împotriva Deciziei nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul A., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Art. 103 C. proc. civ. prevede că "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

În cauză, la data de 29 decembrie 2008 a fost comunicată reclamantului A., la domiciliul procesual ales la cabinet de avocat G., Decizia nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin afişare pe uşa principală a locuinţei.

Prin cererea de recurs, înregistrată pe rolul instanţei de recurs la data de 3 martie 2009, recurentul reclamant a solicitat repunerea în termenul de recurs, arătând că a fost împiedicat de o împrejurarea mai presus de voinţa sa să exercite calea de atac în termen.

Astfel, a arătat că hotărârea pronunţată de apel nu i-a fost comunicată; că dovada de primire şi procesul-verbal de predare al comunicării hotărârii nu conţine menţiunea cum anume s-ar fi afişat respectiva hotărâre, ceea ce ridică suspiciuni cu privire comunicarea acesteia.

În plus, recurentul reclamant a invocat şi împrejurarea că nu există un borderou de expediere al dovezile de comunicare de la curtea de apel, pentru a se verifica data exactă a comunicării hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că, prin susţinerile făcute în cererea de recurs, raportate la modul în care a fost îndeplinită comunicarea hotărârii recurate către reclamant, respectiv prin afişare, fără a se completa menţiunile legate de locul afişării, au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., teza finală, întrucât partea împotriva căreia a curs termenul legal peremptoriu a făcut dovada că a fost împiedicată să exercite calea de atac în termenul prevăzut de lege, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Ca urmare, Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul A. şi va constata prezentul recurs declarat în termen.

Analizând excepţia de nulitate a recursului formulat de reclamantul A., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele

Art. 3021 C. proc. civ. prevede că "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: (...) c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 303 C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Se reţine că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, recurentul reclamant a formulat critici referitoare la situaţia de fapt şi, respectiv, asupra modului de administrare al probelor, cu referire la declaraţiile de martori.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci exprimarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia esenţială a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o argumentare a criticii în drept şi în fapt.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a criticilor care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege sunt de natură a determina nelegalitatea hotărârii.

Or, interpretarea dată de instanţă probelor administrate în cauză sau administrarea probatoriului constituie o chestiune de fapt, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurentul reclamant nu s-au conformat exigenţelor cerute de textele de lege mai sus citate, întrucât prin memoriul de recurs nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci doar critici care vizează chestiuni de fapt şi probatoriul administrat.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, urmează să constate nul recursul formulat de reclamanţii A.

Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., cererea de obligare a recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul B., împreună cu note de cheltuieli aflată la filele x, urmează să oblige pe recurentul reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul reclamant A.

Constată nul recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva Deciziei nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Obligă pe recurentul reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CL