Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1394/2019 AI generated

Annulling appeal for failure to articulate illegality grounds against peremption ruling

Case Number Decizia nr. 1394/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the applicant, thereby upholding the Court of Appeal's decision to declare the initial application for transfer of venue perempted, leaving the peremption ruling in force without further review. The dispute arose from an appeal against a lower court judgment that declared a request to transfer a civil case perempted due to a procedural suspension lasting from June 2018 to March 2019; the applicant challenged this by presenting only substantive arguments on the merits of the underlying litigation. Relying on Articles 486, 488, and 493 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court found that the appeal was procedurally null because it failed to address specific grounds of illegality regarding the instance's legal interpretations, instead focusing on the merits, and no grounds of public order were identified to warrant admission in principle.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, Art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Annulling appeal for failure to articulate illegality grounds against peremption ruling: The dispute arose from an appeal against a lower court judgment that declared a request to transfer a civil case perempted due to a procedural suspension lasting from June 2018 to March 2019; the applicant challenged this by presenting only substantive arguments on the merits of the underlying litigation. Relying on Articles 486, 488, and 493 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court found that the appeal was procedurally null because it failed to address specific grounds of illegality regarding the instance's legal interpretations, instead focusing on the merits, and no grounds of public order were identified to warrant admission in principle.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code public order grounds procedural interpretation of judgment action for annulment ground for review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal because it failed to meet procedural requirements regarding the motivation of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Prin Sentinţa nr. 33 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a constatat perimată cererea de strămutare a dosarului nr. x/2015/a1, formulată de petenta A.

A reţinut că dosarul a rămas în nelucrare din data de 6 iunie 2018, când s-a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din 13 martie 2019, când instanţa a invocat, din oficiu, excepţia perimării cererii.

2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., care a prezentat aspecte de fond referitoare la litigiu.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare, la 18 iunie 2019, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost analizat în complet de filtru la 19 iunie 2019, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor pentru depunerea punctelor de vedere şi s-a acordat termen la 18 septembrie 2019, în camera de consiliu, fără citare părţi, în vederea soluţionării căii de atac.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

II. Considerentele Înaltei Curţi:

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede în sensul că «recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)», care se referă la motivele de ordine publică.

Or, în speţă, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta limitându-se la a prezenta o serie de aspecte de fond.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, recursul ridică o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., deoarece motivarea recursului nu se raportează la dezlegările instanţei de apel.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 33 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CL