Recourse annulled: evidentiary evaluation and proof of construction ownership misframed as legal error rather than ungroundedness

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 56 din 16 februarie 2016, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. reprezentată prin administrator judiciar B. al SC C. SRL, în lichidare, în contradictoriu cu pârâta D.

2. Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 610 din 5 martie 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C. SRL, în insolvenţă, prin A. şi CII E., în calitate de lichidatori judiciari împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.

3. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SRL, în faliment, prin A. şi CII E., ale cărui motive au fost încadrate în cele cuprinse la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

S-a susţinut că instanţa a greşit când a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că există o stare de incertitudine în legătură cu însuşirea materialelor de construcţii de către pârâtă, dubiul generat profitând acesteia. A precizat astfel, că în dreptul civil, principiul in dubio pro reo se traduce în sensul că dubiul profită celui care se obligă, având aplicare limitată în materia convenţiilor. În ceea ce priveşte drepturile reale principale şi faptele generatoare de drepturi şi obligaţii, recurenta a opinat că respectivul principiu nu poate fi aplicat talle quale, întrucât legea civilă nu cere probarea pretenţiilor dincolo de orice îndoială.

Recurenta a precizat, în acest context, că proba edificării construcţiei cu materialele societăţii, cel puţin în mare parte, a fost făcută, fiind dovedită predarea şi preluarea materialelor de construcţii proprietatea societăţii, precum şi faptul că pârâta nu a avut posibilităţi materiale din care să rezulte măcar prezumţia că poate edifica un asemenea imobil.

În continuare, recurenta a criticat încheierile premergătoare prin care instanţa a respins repetat cererea de probatorii solicitată, constând în emiterea unei adrese către ANAF - AJFP Argeş, pentru a se face proba neconcordanţelor rezultate din centralizarea la nivel naţional a datelor cuprinse în declaraţiile 394 pentru anii 2011 - 2014 pentru societate în ceea ce priveşte relaţiile acesteia cu societăţile enumerate de la care s-au achiziţionat materialele de construcţii.

A criticat, totodată, şi faptul că Tribunalul Argeş nu a analizat interogatoriul pârâtei şi avizele de însoţire a mărfurilor, prezentând, în concret şi detaliat, răspunsurile la interogatoriu, declaraţiile martorilor ale căror depoziţii sunt "mincinoase şi contradictorii", pentru a conchide că "momentul începerii edificării construcţiei este mult anterior lunii ianuarie 2013, iar cel al finalizării fiind, posibil, în toamna anului 2013".

Faţă de cele susţinute, recurenta a solicitat a se observa că situaţia de drept este cea reglementată de art. 580 C. civ., caz în care, conform art. 577 alin. (2), proprietarul imobilului teren devine proprietarul construcţiei pe măsura edificării acesteia, susţinând şi că imposibilitatea dovedirii întregului prejudiciu s-a datorat faptului că unii dintre furnizorii de materiale de construcţii au refuzat înmânarea documentelor în mod voit.

Aşadar, în ceea ce priveşte materialele achiziţionate după data de 16 noiembrie 2011 (data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de către recurentă), valoarea acestora reprezintă prejudiciul societăţii.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

La data de 11 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea completării la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 18 aprilie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 30 mai 2019 s-a acordat termen la 18 septembrie 2019, în camera de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Se observă că prevalându-se de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel prin prisma interpretării greşite a principiului in dubio pro reo, în argumentarea susţinerilor sale recurgând la probatoriul administrat în cauză şi la necesitatea suplimentării acestuia, combătând parte din depoziţiile martorilor ca fiind mincinoase sau, dimpotrivă, arătând modalitatea în care trebuie coroborate alte depoziţii testimoniale cu celelalte probe din dosar şi realizând o analiză proprie a răspunsurilor la interogatoriu şi a modului în care acestea se corelează cu înscrisurile din dosar (avize de însoţire a mărfii).

Or, criticile referitoare la modalitatea în care instanţa a administrat şi apreciat probatoriile necesare soluţionării cauzei nu pot fi avute în vedere de instanţa de control judiciar, reprezentând aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Se constată astfel, că în realitate, prin calea extraordinară de atac promovată, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea privitor la modul de administrare a probatoriului, neaducând judecăţii critici de nelegalitate care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, criticile nu sunt încadrabile în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atâta timp cât pun în dezbatere aspecte legate de modalitatea de administrare şi evaluare a probatoriilor, care ţin de temeinicia soluţiei, iar nu de legalitatea acesteia, situaţie în care intervine sancţiunea nulităţii, conform art. 489 şi art. 486 alin. (3) raportat la alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul reclamantei ridică deci o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează în sensul că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC C. SRL, în faliment, prin A. şi CII E., în calitate de lichidatori judiciari împotriva Deciziei nr. 610 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CL