Stamp-duty constitutionality referral on recusal fee granted; remainder of order upheld

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a membrilor completului C5A, formulată de apelantul-contestator A.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii B. şi A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi a fost repartizat aleatoriu spre competentă soluţionare completului nr. 2.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-contestatori au formulat critici cu privire la modificarea cuantumului taxei judiciare de timbru prin O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apreciind că stabilirea unei taxe de timbru în cuantum de 100 RON pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie.

În esenţă, a arătat că au formulat cerere de recuzare, iar instanţa le-a pus în vedere să timbreze cererea conform art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel că au invocat excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege ce impune plata taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea cererii de recuzare.

Totodată, şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la judecata procesului la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti invocând pretinse interese ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale preşedintelui de instanţă.

Au arătat recurenţii-contestatori că, pe lângă limitările impuse de legiuitor (stabilirea pe ore a termenului de exercitate a recursului asupra încheierii - "numai cu recurs în 48 de ore de la pronunţare"), nu trebuie să existe limitări pe calea interpretării, prin adăugare la lege, date de reprezentantul instanţelor judecătoreşti.

În opinia recurenţilor-contestatori excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar judecătorul trebuie să fie interpretul fidel al acestora, neputând să pună interesele personale mai presus de interesul public şi de drepturile şi libertăţile justiţiabilului.

La data de 11 iunie 2019, recurenţii-contestatori au depus un înscris prin care au arătat că invocă motive de recurs de ordine publică, raportat la împrejurarea că nu a fost redactată şi comunicată în timp util încheierea de şedinţă din data de 7 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, recurenţii-contestatori au arătat că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu soluţionarea cauzei şi a susţinut că dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt contrare prevederilor constituţionale conţinute de art. 16, art. 53 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţia României.

De asemenea, au apreciat că este încălcat dreptul la apărare, precum şi accesul liber la justiţie, drepturi recunoscute atât de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi de art. 21 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Constituţia României.

Recurenţii-contestatori au arătat că dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituţionale şi prin raportare la art. 20, art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, precum şi la art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Au susţinut că taxele de timbru exorbitante limitează dreptul de acces la justiţiei şi, criticând dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate au invocat-o, au dezvoltat pe larg aspecte ce ţin de pretinse interese din sfera politicului.

Cu privire la acest înscris, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 25 iunie 2019, Înalta Curte a constatat că nu conţine motive de ordine publică, ci o precizare, o dezvoltare a motivelor de recurs în legătură cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la obiectul prezentului căi de atac, deşi în cererea de recurs iniţială recurenţii-contestatori au arătat că formulează cerere de recurs împotriva încheierii interlocutorii din data de 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, raportat la susţinerile scrise şi precizările formulate verbal la termenele de judecată acordate în cauză, constată că este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 mai 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa imediat superioară celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii hotărârii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezentând un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului reglementat de C. proc. civ.

Aşadar, în cadrul prezentului recurs, instanţa va supune verificării aprecierea instanţei de apel cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma prevederilor speciale din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În speţă, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind sesizarea instanţei de contencios constituţional, având în vedere că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură cu soluţionarea pe fond a litigiului.

Criticând această soluţie a instanţei de apel, recurenţii-contestatori au susţinut că dispoziţiile a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că s-a stabilit în sarcina lor obligaţia de a achita taxa de timbru tocmai în raport de aceste prevederi.

Dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru reglementează obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru datorate pentru formularea cererii de recuzare în materie civilă, prevăzând că aceasta este în cuantum de 100 RON pentru fiecare participant în proces pentru care se solicită recuzarea.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a membrilor completului C5A, reţinând că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, obligaţie prevăzută de art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare.

Cum soluţia dată asupra cererii de recuzare este rezultatul constatării neîndeplinirii obligaţiei stabilite în raport de prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată de recurenţii-contestatori, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii au legătură cu soluţionarea cauzei, al cărui obiect îl reprezintă cererea de recuzare cu care a fost învestită instanţa, fără a avea vreo relevanţă dacă aceste dispoziţii au legătură sau nu cu soluţionarea pe fond a apelului.

Totodată, observă şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată de recurenţii-contestatori într-un proces aflat pe rolul instanţelor, iar prevederile pretins a fi neconstituţionale sunt în vigoare.

Prin urmare, constatând caracterul fondat al criticilor formulate de către recurenţii-contestatori, sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în cauză ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidenţa art. 496 C. proc. civ.

În raport de caracterul particular al recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, cale de atac ce reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., astfel cum a fost reţinut prin Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 20 iulie 2017, va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată şi, reţinând caracterul sui-generis al acestei casări, în vederea soluţionării cu celeritate a pricinii, va admite cererea şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Având în vedere că, prin prezentul recurs, recurenţii-contestatori nu au formulat critici cu privire la soluţia dată, prin încheierea recurată, asupra cererii de recuzare, va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.

Opinia Înaltei Curţi este în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este neîntemeiată, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se susţine nefiind contrare niciunei prevederi constituţionale dintre cele invocate de către recurenţii-contestatori şi nici drepturilor garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, Înalta Curte reţine că prevederile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate (spre exemplu: Decizia nr. 8 din data de 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din data de 12 februarie 2015, Decizia nr. 221 din data de12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din data de 13 iunie 2016, sau Decizia nr. 48 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2018), instanţa de contencios constituţional constatând că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de RON, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar, astfel încât nu a reţinut criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie prin instituirea acestei taxe fixe, datorate de justiţiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă.

În plus, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, tocmai pentru a garanta accesul la justiţie părţii care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale

De asemenea, a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, legiuitorul fiind îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu se afecta bugetul de stat, prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, precum şi a cuantumului lor reprezintă însă o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală (Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din data de 22 aprilie 2014).

Totodată, art. 21 din Constituţia României nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora, iar plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor, în virtutea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Constituţia României.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit), acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

În raport de principiile care se degajă din jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a respins ideea de impunere a unor restricţii financiare cu privire la accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei (Cauza Kreuz împotriva Poloniei).

Prin urmare, în concordanţă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, opinia Înaltei Curţi este în sensul că dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru nu încalcă dispoziţiile legii fundamentale şi nici drepturile garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, încheierea recurată.

Admite cererea şi sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CP