Expropriation restitution denied where land fully occupied by public market qualifying as technical-urban facility under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Brăila prin primar şi Prefectura Brăila, solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, ca răspuns la notificarea nr. x din 12 noiembrie 2001, având ca obiect restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 390 m.p. situat în Brăila, str. x. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata unei amenzi civile de 50 RON/zi, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea ulterioară depusă la dosar la data de 14 aprilie 2008, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 390 m.p. situat în municipiul Brăila, str. x, precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a susţinut că imobilul a cărui restituire o solicită este constituit dintr-un teren situat topografic în B., la intersecţia străzii Griviţa cu str. x, acesta fiind ocupat parţial de construcţii provizorii.

Imobilul a fost dobândit de părinţii săi, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1951 şi, prin Decretul de expropriere nr. 76 din 14 martie 1985, nepublicat, acesta, împreună cu construcţiile de pe el, a fost preluat abuziv de stat, construcţiile fiind demolate ulterior.

Pentru restituirea imobilului, reclamanta a urmat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, dar nu s-a emis nicio dispoziţie cu privire la notificarea formulată.

Pârâtul Municipiul Brăila prin primar a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, pentru acelaşi imobil, a mai fost depusă o notificare, de către numita C. După completarea dosarului de către reclamanta A. cu înscrisuri, prin care a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului notificat, s-a revocat dispoziţia nr. x/2006 şi s-a dispus emiterea dispoziţiei de respingere a notificării nr. x din 18 februarie 2008 formulată de C. Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie C., prin tutore D., contestaţia formând obiectul dosarului nr. x/2008, dosar în care, prin încheierea din data de 18 iulie 2008, s-a luat act de renunţarea contestatoarei la judecată.

Pe parcursul procesului, a fost emisă Dispoziţia nr. x din 5 decembrie 2008 de către Municipiul Brăila prin primar, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Brăila, str. x, compus din teren în suprafaţă de 390 m.p., în favoarea notificatoarei A.

Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie A., fiind format dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Brăila.

Prin Încheierea din data de 9 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2008, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., iar prin Sentinţa civilă nr. 870 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis contestaţia conexă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar şi a anulat Dispoziţia nr. x din 5 decembrie 2008 emisă de către Municipiul Brăila prin primar, pentru imobilul notificat situat în Brăila, str. x compus din teren în suprafaţă de 390 m.p., a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 390 m.p. şi a respins ca rămasă fără obiect acţiunea conexă având ca obiect obligaţie de a face, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar, a respins acţiunea conexă având ca obiect obligaţie de a face pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Prin Decizia civilă nr. 94 din 09 septembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat de pârât ca nefundat şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi E.

Primul ciclu procesual s-a finalizat prin Decizia civilă nr. 117 din 16 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel şi a încheierii din data de 25 iunie 2014, apreciind că excepţia perimării a fost corect soluţionată de către instanţa de apel, în cauză nefiind incidente dispoziţiile legale ce reglementează această instituţie şi a admis recursurile declarate de pârât şi intervenientă, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a cercetat situaţia faptică şi juridică a terenului în litigiu, în sensul că, deşi a fost invocat şi admis ca probă în proces, Decretul nr. 76/1985 nu a fost depus la dosar, iar cauza nu a fost analizată sub aspectul stabilirii modului de realizare a scopului exproprierii şi, consecutiv, pe temeiul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În concret, instanţa de recurs a reţinut că, pentru stabilirea măsurilor reparatorii, importantă este dovedirea preluării imobilului ca urmare a unui act normativ individual de expropriere şi verificarea realizării scopului pentru care a fost dispusă exproprierea ce face obiectul litigiului. Astfel, se impunea a se verifica dacă preluarea a avut loc în temeiul decretului de expropriere şi modalitatea în care s-a realizat scopul respectivei exproprieri. Cum instanţa de apel nu a analizat cererea dedusă judecăţii care vizează un imobil expropriat prin Decretul nr. 76/1985 prin prisma dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, ci pe temeiul dispoziţiilor art. 10 din acelaşi act normativ, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi analizată în baza temeiului de drept incident.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi la data de 30 martie 2015.

Prin Decizia nr. 119 A din 4 mai 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către pârâtul Municipiul Brăila prin primar împotriva Sentinţei civile nr. 870 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Brăila, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantului-pârât, formulată de intervenienta Direcţia Administraţiei Pieţelor şi E.; a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 870 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că a respins, ca nefondată, contestaţia formulate de reclamanta A. împotriva Dispoziţiei nr. x din 05 decembrie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate (de respingere ca rămasă fără obiect a acţiunii conexe privind obligaţia de a face formulată în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar, de respingere a acţiunii conexe privind obligaţia de a face în contradictoriu cu Prefectura Brăila, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi de respingere a cererii de obligare a pârâtului Municipiului Brăila prin primar la plata cheltuielilor de judecată) şi înlăturată din cuprinsul hotărârii dispoziţiile contrare prezentei decizii (de anulare a Dispoziţiei nr. x din 05 decembrie 2008 şi de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 390 m.p.).

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că apelul declarat de pârât, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia formulată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi E. sunt fondate şi se impune a fi admise, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei atacate şi a respingerii contestaţiei formulate de reclamantă, pentru considerentele ce succed:

Solicitarea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 390 mp, situat în Brăila, str. x nu poate fi primită întrucât terenul a aparţinut autoarei reclamantei, F. şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 76/1985, fiind expropriat, în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar, din analiza Decretului nr. 76 din 14 martie 1985 şi a anexei la acesta, rezultă că imobilul a fost expropriat în scopul explicit menţionat în paragraful al doilea al Decretului, respectiv realizarea unui număr de 775 apartamente şi a dotărilor comerciale, de servire şi tehnico-edilitare aferente în zona de locuinţe "Calea x" din Brăila.

Prin expertiza efectuată în cauză, în primul ciclu procesual, s-a stabilit că suprafaţa de 390 mp teren este ocupată, în prezent, în limita suprafeţei de 221 mp, de construcţii uşoare, module comerciale din aluminiu şi sticlă, cu utilităţi: apă, canal, gaze, energie electrică. Pavilionul comercial amplasat pe terenul în suprafaţă de 221 mp este o construcţie parter, alcătuită din module metalice alăturate, aşezate pe o placă de beton cu grosimea de 15 - 20 cm, structura de rezistenţă a modulelor fiind executată din elemente (stâlpi şi grinzi) metalice, din ţevi şi învelitoare din panouri de tablă zincată. Terenul în litigiu face parte din suprafaţa totală de 3558 mp denumită "B.".

Curtea a reţinut că, în realitate, scopul exproprierii a fost îndeplinit, lucrările pentru efectuarea cărora s-a dispus exproprierea ocupând funcţional întregul teren, astfel încât, în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, măsurile reparatorii urmând a se stabili în echivalent.

Astfel, deşi observaţia reclamantei, în sensul că pe terenul ce a aparţinut autoarei sale, în suprafaţă de 390 mp, nu au fost edificate blocuri de locuinţe, este corectă, Curtea a constatat că această împrejurare nu este suficientă pentru a justifica concluzia că scopul exproprierii nu a fost realizat, întrucât, aşa cum în mod evident rezultă din cuprinsul Decretului de expropriere, scopul acestei măsuri nu l-a constituit în mod exclusiv realizarea celor 775 apartamente, ci şi realizarea dotărilor comerciale, de servire şi tehnico-edilitare aferente, inclusiv realizarea unor artere de circulaţie în zonă, în lungime totală de 410 metri.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că pe terenul ce a făcut obiectul exproprierii, în suprafaţă de 25.355,40 mp, au fost edificate atât blocuri de locuinţe, cât şi amenajări comerciale de utilitate publică şi artere de circulaţie.

Pe terenul în litigiu, este amplasată o parte a B., piaţă ce intră în categoria dotărilor comerciale, de servire şi tehnico-edilitare la care face referire decretul de expropriere şi care, în mod evident, a fost realizată în cadrul lucrărilor de sistematizare pentru care s-a dispus exproprierea.

Prin urmare, împrejurarea că s-ar fi renunţat la edificarea, exact pe terenul autoarei reclamantei, a blocului ce fusese prevăzut iniţial, nu este echivalentă cu nerealizarea scopului exproprierii, câtă vreme terenul a fost folosit pentru amenajarea pieţei ce deserveşte blocurile de locuinţe construite pe terenul expropriat, adică a unei dotări comerciale, în sensul decretului de expropriere, absolut necesară celor ce locuiesc în apartamentele din zonă.

Piaţa ce exista iniţial în zonă a fost extinsă, necesitatea realizării acestei amenajări publice rezultând din referatul întocmit de Administraţia Pieţelor Brăila nr. x din 01 iulie 1993 şi din Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 38 din 23 iulie 1993, prin care s-a aprobat destinaţia de Piaţă agroalimentară a terenului liber de construcţii cuprins între strada x, y şi clădirea Administraţiei Pieţelor din B., teren în suprafaţă de 1732 mp, care include şi terenul în suprafaţă de 390 mp ce face obiectul prezentului litigiu.

Această hotărâre a avut la bază nevoia imperioasă de a se extinde piaţa ce exista deja în zonă, ca urmare a creşterii considerabile a populaţiei şi a numărului de agenţi economici, aspect ce rezultă din referatul mai sus menţionat întocmit de Administraţia Pieţelor Brăila.

Prin urmare, Curtea a reţinut că terenul ce a aparţinut autoarei reclamantei face parte din suprafaţa pe care sunt amplasate construcţii cu destinaţia de obiective comerciale ce compun B., obiective ce intră în categoria dotărilor comerciale, de servire şi tehnico-edilitare la care face referire Decretul nr. 76/1985, ceea ce justifică concluzia că scopul exproprierii a fost realizat, astfel că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură.

În cauză, terenul ce a aparţinut autoarei reclamantei este cuprins în integralitatea lui în suprafaţa de teren ocupată de B., caracterul construcţiilor edificate pe acesta - permanente sau uşoare, demontabile - neavând nicio importanţă, câtă vreme ele fac parte din amenajarea de utilitate publică privită în ansamblul ei şi este lipsită de relevanţă şi împrejurarea că terenul în litigiu este afectat sau nu de alte servituţi legale, respectiv de reţele subterane de canalizare, electricitate, etc., întrucât o astfel de analiză a situaţiei terenului excede dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi este inutilă câtă vreme terenul este în ansamblul lui afectat de o amenajare de utilitate publică.

Piaţa agroalimentară ce funcţionează pe terenul în litigiu este o amenajare de utilitate publică în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi al art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a acestui act normativ, respectiv o amenajare destinată a deservi nevoile comunităţii, pentru realizarea căreia s-a dispus exproprierea şi care serveşte oraşul Brăila, scopul exproprierii fiind îndeplinit în totalitatea lui, astfel încât terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta putând beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum s-a stabilit prin dispoziţia nr. x din 5 decembrie 2008, emisă de către Municipiul Brăila prin primar.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G., pe care l-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanţa de apel a făcut o analiză lipsită de temei legal cu privire la verificările dispuse prin decizia de casare în sensul în care scopul exproprierii a fost sau nu îndeplinit şi asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea 10/2001, dezlegarea dată de instanţa de apel fiind rezultatul unei interpretări greşite a probelor din dosar.

Instanţa de apel a reţinut, contrar probelor administrate în cauză, faptul că scopul exproprierii a fost îndeplinit chiar în condiţiile în care a reţinut că pe terenul revendicat nu au fost edificate blocuri de locuinţe.

Recurentul consideră că scopul exproprierii nu a fost îndeplinit întrucât exproprierea dispusă prin Decretul nr. 76/1985 nu viza, cum greşit se reţine de instanţa de apel, amenajarea B., ci realizarea unor imobile de locuinţe.

Drept consecinţă, pentru a fi îndeplinită afectaţiunea expres menţionată în decretul de expropriere, ar fi trebuit ca pe terenul revendicat să se fi edificat imobile (blocuri) cu destinaţie de locuinţe.

Or, după cum rezultă din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, pe terenul revendicat situat la adresa din Municipiul Brăila, str. x, nu există nicio construcţie autorizată tip bloc locuinţe, terenul revendicat fiind ocupat nu de lucrările ce ar fi trebuit executate în baza decretului de expropriere, ci de construcţii neautorizate.

Din interpretarea art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale normelor de aplicare ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă cu evidenţă faptul că terenul pe care există imobile neautorizate se restituie în natură. Or, în speţa de faţă, raportul de expertiză administrat în cauză, necontestat de Municipiul Brăila, evidenţiază tocmai lipsa actelor de autorizare.

În consecinţă, instanţa de apel trebuia să reţină faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu s-au executat pe terenul revendicat, situaţie în care nu pot fi reţinute în cauză prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În cauză a formulat întâmpinare Municipiul Brăila, prin primar, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând în mod imperativ că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent dacă suprafaţa care trebuie restituită este afectată de amenajări de utilitate publică, iar pentru a nu exista niciun dubiu, însuşi legiuitorul a explicat ce înseamnă sintagma "amenajare de utilitate publică" în art. 10 din H.G. nr. 250/2007: "suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele".

Din cele două texte de lege rezultă că legiuitorul a exceptat în mod expres de la restituirea în natură suprafaţa de teren afectată de amenajări de utilitate publică, iar piaţa, fiind destinată satisfacerii nevoilor comunităţii publice, este în mod cert o situaţie care trebuie exclusă de la restituirea în natură.

Un alt aspect dedus judecăţii este acela că pe suprafaţa de teren solicitată se afla construcţii uşoare, demontabile. Fapt complet eronat, aşa cum corect a fost reţinut şi de instanţă, existenţa amenajării de utilitate publică, respectiv B., ca piaţă agroalimentară, se regăseşte atestată în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila (aprobat prin HCLM Brăila 55/2005) şi în PUG al Municipiului Brăila.

Pentru populaţia ce urma să ocupe cele 775 apartamente construite, era imperios necesar să se modifice şi să se modernizeze şi spaţiile din "B." în sensul măririi capacităţii acesteia, extinderii prin construirea unor spaţii noi, moderne şi prin fluidizarea fluxurilor de circulaţie în această piaţă.

Aşadar, instanţa în mod corect şi legal a reţinut că extinderea şi modernizarea B. s-a făcut, inclusiv pe terenul revendicat, în cadrul lucrărilor de sistematizare a localităţii, fiind destinată, aşa cum defineşte legea, unor amenajări de utilitate publică, în cauza de faţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 10 din H.G. nr. 250/2007.

Analizând recursul formulat, în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Imobilul în litigiu, în suprafaţă de 390 mp, situat în Brăila, str. x, a aparţinut autoarei reclamantei, F., şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 76/1985 în scopul realizării unui număr de 775 apartamente şi a dotărilor comerciale, de servire şi tehnico-edilitare aferente zonei de locuinţe "Calea x" din Brăila, astfel cum reiese în mod explicit din paragraful al doilea al Decretului nr. 76/1985.

Prin urmare, nu doar edificarea unor blocuri de locuinţe a constituit scopul acestei exproprieri, ci şi construcţia de dotări comerciale, de servire şi tehnico-edilitare aferente zonei de locuinţe, în categoria cărora este inclusă şi B., astfel că este nefondată susţinerea recurentului că, pentru a fi îndeplinită afectaţiunea expres menţionată în decretul de expropriere, ar fi trebuit ca pe terenul revendicat să se fi edificat numai imobile (blocuri) cu destinaţie de locuinţe.

Faţă de situaţia concretă a imobilului în litigiu, alcătuit din teren în suprafaţă de 390 mp, de pe care a fost demolată în totalitatea construcţia existentă, în urma exproprierii dispuse în baza Decretului nr. 76/1985, dar mai ales luând în considerare faptul că a fost realizat scopul exproprierii, terenul în litigiu nu mai este liber, acesta fiind ocupat pe o suprafaţă de 221 mp de construcţiile aferente dotărilor comerciale, iar restul de alte amenajările care servesc zona de locuinţe, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În contextul în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea şi acestea ocupă integral terenul în litigiu, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, acestea fiind aplicabile numai dacă terenul ar fi rămas liber, în întregime sau parţial, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, cerinţe care nu sunt îndeplinite în cauză.

Recurentul susţine că, potrivit raportului de expertiză administrat în speţă, nu există acte de autorizare a construcţiilor edificate pe terenul în litigiu, situaţie în care instanţa ar fi trebuit să constate că nu s-au executat pe terenul revendicat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.

Aceste susţineri nu sunt fondate întrucât noţiunea de "teren liber" se analizează în raport de scopul exproprierii şi, atât timp cât probele administrate în cauză au stabilit că terenul în litigiu este afectat în întregime de activitatea B., este fără relevanţă dacă construcţiile din interiorul pieţei sunt sau nu autorizate.

Întrucât s-a dovedit că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, apreciind că restituirea în natură nu mai este posibilă.

De altfel, potrivit tezei a doua a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Municipiul Brăila prin primar, prin Dispoziţia nr. x din 5 decembrie 2008, a propus în favoarea notificatoarei A. acordarea de despăgubiri, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreaga suprafaţă de teren expropriat.

Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs invocat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul G. împotriva Deciziei nr. 119 A din 4 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP