Scope of copyright protection for traditional craft styles and trademark confusion risk in decorative cross texts

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureş, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B., C. şi D. pentru a dispune interzicerea pârâţilor a produce şi a comercializa modelele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate prin certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 emis de OSIM, pentru 7 modele cuprinse în depozitul reglementar x cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de 10 iunie 2008; interzicerea pârâţilor a produce şi a comercializa modelele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente înregistrate în Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 şi y din 29 aprilie 2013; interzicerea pârâţilor reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci prin două certificate de marcă: Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: Produse din lemn, cruci şi mobilier din lemn şi Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20; obligarea pârâţilor la plata daunelor civile în sumă de 120.000 RON, în favoarea reclamantului, sumă ce reprezintă: 100.000 RON repararea prejudiciului material şi 20.000 RON cu titlu de daune morale; în temeiul dispoziţiilor art. 253 alin. 3 lit. a) C. civ. şi art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005, publicarea sentinţei pronunţate pe cheltuiala pârâţilor, într-un ziar de circulaţie naţională.

Prin Sentinţa civilă nr. 1119 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. x/2013 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B., C. şi D. S-a interzis pârâţilor de a produce şi de a comercializa modele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate prin certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 emis de OSIM, pentru 7 modele cuprinse în depozitul reglementar x cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de 10 iunie 2008. S-a interzis pârâţilor a produce şi a comercializa modelele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente înregistrate în Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 şi y din 29 aprilie 2013. S-a interzis pârâţilor reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci prin două certificate de marcă, Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: Produse din lemn, cruci şi mobilier din lemn şi Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20.

În temeiul art. 406 C. proc. civ. s-a luat act de renunţarea reclamantului la petitul de obligare a pârâţilor la plata daunelor civile.

S-a respins cererea de publicare a sentinţei pronunţate pe cheltuiala pârâţilor într-un ziar de circulaţie naţională.

Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului 6.400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii B., C. şi D., solicitând, în principal, admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate reclamantului la fond şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 76/A din data de 10 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, a admis apelul declarat de pârâţii B., C. şi D., împotriva Sentinţei civile nr. 1119 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. x/2013, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor B., C. şi D.; a menţinut dispoziţiile sentinţei atacate în ce priveşte renunţarea reclamantului la judecarea petitului de obligare a pârâţilor la plata daunelor civile şi respingerea cererii de publicare a sentinţei; a respins cererea reclamantului intimat, formulată în apel, de renunţare la judecata primului capăt de cerere din acţiunea introductivă. A obligat reclamantul intimat A. să plătească pârâţilor B., C. şi D. suma de 2.623 RON cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o noua judecare instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Anularea drepturilor patrimoniale asupra celor 7 modele din certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 prin Sentinţa civilă nr. 1305 din 05 noiembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti nu se aplică drepturilor morale pe care autorul acestor modele le are asupra lor.

Potrivit prevederilor art. 41 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată, "autorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea de autor a modelelor", iar cei trei pârâţi confecţionează cruci şi miniaturi similare cu cele ale recurentului, pe care îşi pun propria semnătură (Anexa 21 la acţiunea introductivă dosar fond), însuşindu-şi ilegal, în acest fel, un drept moral de autor pe care nu-l au. Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 republicată, "drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări, ele rămân active pe toata perioada de viaţa a dreptului de autor".

În ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală ale recurentului-reclamant constând în drepturile de autor şi drepturile conferite de înregistrarea celor două mărci, instanţa de apel a interpretat în mod greşit normele de drept material care protejează aceste drepturi.

Referitor la drepturile conferite de înregistrarea celor două mărci, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile imperative ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, atunci când a stabilit că "versificaţia este un element ce face parte din meşteşugul de realizare a crucilor de tip Săpânţa, iar a versifica în acelaşi stil nu presupune ca o persoană poate înregistra drepturi exclusive asupra versificaţiei în respectivul stil. Versificarea asemănătoare este parte din meşteşugul transmis de E.".

Nu trebuie confundată versificaţia, care este un set de reguli, cu versurile în sine. Versificaţia poate fi copiată, în vreme ce versurile sunt protejate prin drept de autor şi nu pot fi copiate fără acordul autorului lor, iar cei trei pârâţi nu sunt autorii lor.

Pârâtul C. însuşi arată în cuprinsul interogatoriului că "versifică asemănător" cu textele înregistrate de reclamant ca mărci şi toţi cei trei pârâţi copiază, pe crucile miniaturale pe care le confecţionează, textele protejate de reclamant prin cele două certificate de marcă, integral sau parţial, încălcând dreptul la marcă deţinut de reclamant, produsele astfel realizate de pârâţi fiind mărfuri contrafăcute, întrucât încalcă dreptul reclamantului la marcă. Nu prezintă relevanţă pentru această cauză Sentinţa civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2009 prin care a fost anulată marca individuală nr. x cu denumirea F., deoarece nu există nicio legătură între drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale încorporate în marca menţionată mai sus, şi cele încorporate în mărcile care fac obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte drepturile de autor, decizia recurată nu a ţinut seama de faptul că reclamantul-recurent A. este singurul care a primit acceptul scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânţa, şi să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", prin aceasta devenind coautor al Cimitirului (anexa 6 la acţiunea introductivă dosar fond).

Nici unul dintre pârâţi nu a primit un astfel de accept, nici de la autorul Cimitirului Vesel E. şi nici de la fiica acestuia, în viaţă, G. Prin urmare, simplul fapt că au fost cu toţii ucenicii lui E. şi că au învăţat cu toţii meşteşugul sculpturii şi picturii pe lemn, nu le da dreptul de a copia modelele concepute de autor şi coautor. În virtutea diplomelor pe care le posedă, pârâţii sunt liberi să profeseze meseria dobândită în şcoală, dar numai în creaţii originale, concepute de ei înşişi.

Nu se poate reţine că reclamantul ar fi acţionat cu rea-credinţă în înregistrarea mărcilor cu nr. x şi nr. y şi a înregistrărilor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) cu nr. x din 08 februarie 2013 şi y din 29 aprilie 2013, Elemente decorative maramureşene şi respectiv Elemente decorative maramureşene - Set 2, care conţin 13 elemente decorative - primul set, respectiv 18 elemente decorative - al doilea set, constituite atât în cruci cât şi în obiecte de decor şi de mobilier.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în mod eronat, că "executarea crucilor specific localităţii Săpânţa face parte din domeniul public, fiind parte a patrimoniului cultural naţional şi nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant, astfel că dreptul de fabricare a crucilor specifice localităţii Săpânţa aparţine tuturor, ca element component al identităţii culturale şi religioase naţionale".

Această afirmaţie contravine prevederilor legale, întrucât executarea presupune confecţionarea unui produs, în timp ce concepţia înseamnă creaţie, iar creaţia este subiect al protecţiei prin drept de autor, fie acesta înregistrat, fie neînregistrat. Potrivit Legii nr. 8/1996, aceste creaţii nu trebuie să copieze identic sau similar creaţiile altor autori, chiar dacă sunt executate prin aceleaşi tehnici meşteşugăreşti. Afirmaţia că crucile tip Săpânţa "nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant" este şi ea contrară prevederilor legale. Orice creaţie artistică aparţine autorului şi este protejată prin drept de autor pe toată durata vieţii sale şi 70 de ani după moartea sa. Crucile tip Săpânţa sunt încă sub protecţia Legii nr. 8/1996 deoarece dreptul de autor asupra lor nu s-a stins (autorul a murit în 1977, deci dreptul de autor este valabil până în anul 2047), el fiind deţinut de urmaşii lui E. şi de reclamantul A. în calitate de singur continuator al operei lui E. Afirmaţia că "dreptul de fabricare a crucilor specifice localităţii Săpânţa aparţine tuturor, ca element component al identităţii culturale şi religioase naţionale" periculoasă, deoarece deschide poarta copierii acestor cruci de către oricine, român sau străin, din Săpânţa sau de oriunde.

Primăria Săpânţa nu are nicio calitate legală de a transmite dreptul de confecţionare a crucilor tip Săpânţa, aşa cum reţine eronat instanţa de apel; primăria Săpânţa nu a făcut decât să afirme că C. este un bun meseriaş în confecţionarea obiectelor din lemn, ca fost ucenic al lui E. De altfel, singurii îndreptăţiţi să transmită un astfel de drept sunt urmaşii lui E., respectiv A. în baza documentului semnat de G., fiica lui E.

Instanţa de apel nu face nicio referire la dreptul de autor pe care îl deţine recurentul asupra crucilor tip Săpânţa, conferit de Certificatele de înregistrare emise de O.R.D.A., ca şi cum acesta nici n-ar exista. De altfel, dreptul de autor nu trebuie înregistrat la O.R.D.A. deoarece potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "Opera de creaţie intelectuală este recunoscuta şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplu fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată".

De asemenea, s-a reţinut, în mod eronat, că "reclamantul încearcă să protejeze pentru el, individual, un meşteşug comun mai multor meşteşugari, provenit de la un autor comun". A. nu a protejat un meşteşug, el nu deţine un brevet de invenţie, nu este proprietarul exclusiv al meşteşugului tăierii, sculpturii, cioplirii, desenării, vopsirii crucilor. El este deţinătorul dreptului de autor, împreună cu urmaşii lui E., asupra crucilor tip Săpânţa, care sunt rezultatul aplicării meşteşugului, într-o formă specifică, iniţiată de E.

Autorul crucilor tip Săpânţa nu este un autor comun, cum reţine instanţa de apel, ci este o persoană cunoscută, şi anume E., al cărui drept de autor este valid până în anul 2047, conform Legii nr. 8/1996. E. nu a inventat meşteşugul confecţionării crucilor tip Săpânţa, el a conceput aspectul acestora, creând un tip de cruce anume, cu anumite caracteristici.

Faptul că există un concept numit "cruce tip Săpânţa" este confirmat de faptul că această expresie apare în foarte multe dintre textele ce fac referire la Cimitirul vesel, precum şi de utilizarea acestei expresii în documente comerciale emise de Muzeul Maramureşean, ca şi administrator al Casei memorial a lui E. din Săpânţa. În acest sens, sunt anexate copii ale unor chitanţe din 1988,1989,1991 şi 1992.

Faţă de cele menţionate, reclamantul solicită admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecata Curţii de Apel Cluj şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent cu ocazia acestui proces.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Se poate observa, din analiza capetelor de cererii de chemare în judecată menţionate mai sus, dar şi din motivarea în fapt a acestei cereri, că în ceea ce priveşte textele de pe crucile confecţionate de reclamant s-au invocat doar drepturile rezultând din mărcile înregistrate prin certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: produse din lemn, cruci şi mobilier din lemn şi certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20.

Ca atare, nu face obiectul cauzei vreun eventual drept de autor asupra acestor texte, şi cu atât mai puţin nu poate face recursului, în temeiul art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la analiza de către instanţa de apel a limitelor de protecţie rezultate din înregistrarea acestor mărci, recurentul nu a menţionat concret care reguli de comparaţie a mărcii înregistrate cu semnul pretins a încălca aceste mărci au fost aplicate greşit sau nu au fost aplicate.

Faptul că anumite cuvinte sau versuri din cuprinsul textelor înregistrate ca mărci de către recurent se regăsesc şi în textele utilizate de către pârâţi pe obiectele pe care le confecţionează nu înseamnă automat că a fost încălcat dreptul la marcă al recurentului, având în vedere că analiza riscului de confuzie presupune aplicarea mai multor reguli.

Potrivit jurisprudenţei în materie, riscul de confuzie (inclusiv riscul de asociere) apare atunci când există probabilitatea ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeaşi întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate între ele din punct de vedere economic.

Existenţa riscului de confuzie depinde de o evaluare generală a mai multor factori interdependenţi, printre care: (i) similitudinea produselor şi serviciilor, (ii) similitudinea semnelor, (ii) elementele distinctive şi dominante ale semnelor aflate în conflict, (iv) caracterul distinctiv al mărcii anterioare şi (v) publicul relevant.

Primul pas în evaluarea existenţei unui risc de confuzie este stabilirea acestor cinci factori. Al doilea pas este determinarea relevanţei lor.

De asemenea pentru analiza fiecărui factor în parte este necesară verificarea îndeplinirii anumitor condiţii.

Chiar dacă s-ar reţine că mărcile şi semnele în conflict au anumite elemente comune care ar duce la constatarea similarităţii între semne, această concluzie nu ar fi suficientă pentru constatarea riscului de confuzie, întrucât acesta trebuie apreciat la nivel global, luând în considerare toţi factorii relevanţi pentru circumstanţele cazului. Această apreciere depinde de numeroase elemente şi, în special, de gradul de recunoaştere a mărcii pe piaţă, de asocierea pe care o poate face publicul între cele două mărci şi de gradul de similaritate între semne şi produse şi servicii (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, "Sabel", punctul 22).

De asemenea, CJUE a susţinut că aprecierea globală a similarităţii vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor în cauză trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu pe care o creează mărcile, având în vedere, în special, componentele lor distinctive şi dominante (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, "Sabel", punctul 23).

Or, recurentul nu a arătat concret, prin raportare la regulile menţionate anterior, şi în special aceea că aprecierea globală a similarităţii vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor/semnelor în cauză trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu pe care o creează mărcile, cum ar putea fi influenţată aprecierea riscului de confuzie de faptul că pârâţii utilizează anumite cuvinte sau serii de cuvinte identice în cadrul ansamblului textelor lor.

Recurentul a mai susţinut lipsa de relevanţă pentru această cauză a Sentinţei civile nr. 140 din 01 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2009 prin care a fost anulată marca individuală nr. x cu denumirea F., care nu ar avea legătură cu drepturile încorporate în mărcile în cauză.

În legătură cu acest aspect se observă că referirea instanţei de apel la această sentinţă reprezintă doar un argument în cadrul raţionamentului său, iar acest argument nu este determinant, o confirmare în acest sens fiind faptul că recurentul nu a susţinut că hotărârea nu ar fi motivată, dacă ar fi înlăturat.

Este nefondat al doilea motiv de recurs prin care se susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 3, art. 7, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 24 din Legea nr. 8/1996 republicată privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin care se susţine în esenţă că în mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că este deţinătorul dreptului de autor asupra cucilor tip Săpânţa.

În primul rând, se poate observa din analiza capetelor de cerere menţionate mai sus, dar şi din motivarea în fapt a acestei cereri, că în ceea ce priveşte dreptul de autor, s-au invocat doar drepturile rezultând din creaţiile înregistrate în Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 şi y din 29 aprilie 2013.

Ca atare, nu face obiectul cauzei vreun eventual drept de autor asupra creaţiilor din cadrul celor 7 modele din certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008, care a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 1305 din 5 noiembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti şi nici drept de autor asupra creaţiilor care au făcut obiectul litigiului în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 197/A/2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, administrată ca probă în recurs, decât în măsura în care ar exista identitate cu creaţiile înregistrate la ORDA menţionate anterior, în temeiul art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Într-adevăr, creaţiile protejate prin dreptul de autor nu au condiţie prealabilă înregistrarea la ORDA dar încălcarea dreptului de autor privind creaţiile protejate nu poate fi analizată decât în limitele cererii de chemare în judecată.

Referitor la drepturile rezultând din creaţiile înregistrate în Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 şi y din 29 aprilie 2013 sunt de reţinut următoarele.

Este nefondată susţinerea recurentului că instanţa de apel "nu a ţinut seama de faptul că reclamantul-recurent A. este singurul care a primit acceptul scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânţa, şi să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", prin aceasta devenind coautor al Cimitirului".

Instanţa de apel a făcut trimitere în mod expres la declaraţia autentificată sub nr. x din 20 decembrie 2006 reţinând următoarele: ‹‹Scriptul depus în faţa instanţei de fond, intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2006 este dat, după cum rezultă din chiar conţinutul acestui act, de către una dintre moştenitoarele defunctului H., cunoscut sub numele de E..››

De asemenea, a reţinut interpretarea dată acestui înscris prin hotărârile anterioare pronunţate între aceleaşi părţi, astfel: "… prin Decizia civilă nr. 1079 din 01 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine (pagina 13) că moştenitoarea maestrului E., G., a dobândit pe cale succesorală prerogativele patrimoniale şi morale ce compun dreptul de autor asupra operelor create de către acesta în timpul vieţii, astfel încât eventualele drepturi transmise pârâtului nu pot viza decât aceste opere individuale, nu şi dreptul de a interzice altor persoane să creeze, în viitor, opere proprii cu acelaşi meşteşug, în acelaşi stil, că nici măcar autorul nu a pretins exclusivitatea asupra meşteşugului confecţionării crucilor tip Săpânţa, dimpotrivă, a dorit ca această artă să fie cunoscută, învăţată şi practicată în continuare de ucenicii săi."

Ca atare, instanţa de apel a reţinut că moştenitoarea maestrului E., G., nu putea transmite decât drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale (care permite legea să fie transmise) ce compun dreptul de autor asupra operelor create de către acesta în timpul vieţii.

În speţă, recurentul susţine că prin primirea acordului scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânţa" şi de a beneficia de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor" a devenit coautor al Cimitirului.

Pentru a verifica temeinicia unei astfel de susţineri trebuie să se determine dacă E. avea în patrimoniu un astfel de drept exclusiv, dacă el însuşi putea interzice altora confecţionarea crucilor tradiţionale în stilul celor care de obicei se amplasează în Cimitirul vesel din comuna Săpânţa.

În primul rând, obiectul dreptului de autor nu îl constituie însuşi locul unde sunt amplasate aceste obiecte, ci fiecare creaţie în parte, fiecare cruce realizată în acest stil. Nu se poate considera că cimitirul în sine reprezintă o operă de sine stătătoare atâta timp cât nu s-a reţinut din probele administrate că ar fi fost creat de la început ca viziune unitară a autorului în forma în care există astăzi.

În al doilea rând, chiar dacă ar fi iniţiatorul unui astfel de stil de confecţionare a acestor obiecte se pune problema dacă se poate considera că a dobândit un drept de autor asupra acestuia potrivit prevederilor legale aplicabile. Or, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor ideile, conceptele sau procedeele.

Este de reţinut că recurentul prin prezenta cerere de chemare în judecată, aşa cum rezultă şi din recurs, încearcă să interzică realizarea crucilor de acelaşi tip cu cele create de E., "crucile tip Săpânţa", adică acele cruci care prezintă ca elemente comune acoperişul, fondul albastru, textul epitafului în versuri satirice, decoraţiuni florale şi vegetale etc.

Or, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală. Prin dreptul de autor este protejată originalitatea operei în întregul său iar nu fiecare element component generic şi cu atât mai puţin ideea de a îngloba într-o anumită creaţie anumite elemente, care mai fuseseră folosite şi în trecut de meşteşugarii locali, ideea de a produce manual "un tip de cruce cu anumite caracteristici", cum susţine recurentul.

Ca atare, declaraţia menţionată anterior nu putea produce efectul menţionat de către recurent, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Pentru aceleaşi motive sunt nefondate şi susţinerile referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar face nicio referire la dreptul de autor pe care l-ar deţine recurentul asupra crucilor tip Săpânţa, cu sau fără înregistrare la ORDA.

În speţă nu s-a reţinut că pârâţii ar fi copiat creaţiile lui E. sau ale recurentului, ci doar că au realizat creaţii asemănătoare, în acelaşi stil.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cele reţinute de instanţa de apel că "executarea crucilor specific localităţii Săpânţa face parte din domeniul public, fiind parte a patrimoniului cultural naţional şi nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant, astfel că dreptul de fabricare a crucilor specifice localităţii Săpânţa aparţine tuturor, ca element component al identităţii culturale şi religioase naţionale", instanţa de recurs constată că este nerelevantă această afirmaţie în contextul în care recurentul nu a dovedit că ar avea vreun drept de autor asupra "crucilor tip Săpânţa".

Referirile instanţei de apel la reaua-credinţă a recurentului, dedusă din încercarea acestuia de înregistrare a creaţiilor sub mai multe forme de proprietate intelectuală, multe dintre ele anulate în timp de către instanţele judecătoreşti, reprezintă doar un argument în cadrul raţionamentului său, iar acest argument nu este determinant pentru concluzia la care a ajuns.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a reţinut că Primăria Săpânţa ar fi transmis vreun drept de confecţionare a crucilor tip Săpânţa, ci că din adeverinţa emisă de această instituţie ar rezulta că E. a avut mai mulţi continuatori, în sensul probabil de persoane care au realizat crucile ce au fost amplasate în cimitir ulterior decesului celui care a avut contribuţia cea mai importantă la dobândirea de către cimitirul local a specificului consacrat în timp.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 119 RON şi către intimatul-pârât B. a sumei de 249,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 76/A din data de 10 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 119 RON şi către intimatul-pârât B. a sumei de 249,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP