Copyright revision request barred where new authentic declaration pertains to future craft rights rather than claimed authorship of existing works

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 32/A din 21 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia Ortodoxă Săpânţa împotriva Deciziei civile nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2011, revizuenta fiind obligată să-i plătească intimatei suma de 1.808 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2011, sub nr. x/2011, astfel cum a fost precizată la data de 24 iunie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa - Episcopia Ortodoxă A Maramureşului şi Sătmarului, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: 1. Recunoaşterea dreptului de autor al autorului B. cu privire la opera artistică formată din 151 de cruci şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară aflate în Cimitirul Vesel Săpânţa reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci aflate în Cimitirul Vesel; 2. Recunoaşterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moştenitoare a autorului B., provenite din operele recunoscute; 3. Ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a operelor revendicate, să fie obligată aceasta la plata sumei de 499.725 RON reprezentând despăgubiri, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996 republicată, respectiv 24% din beneficiul net obţinut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011 din perceperea taxei de acces, video, foto pentru vizitatori şi vânzarea de cărţi poştale şi suveniruri în Cimitirul Vesel; 4. Obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile băneşti obţinute ca urmare a oferirii publice a operelor autorului B. de către aceasta, prin care pârâta se obligă să-i plătească o sumă de bani reprezentând 24% din toate veniturile obţinute ca urmare a distribuirii, în modalitatea prevăzută de art. 141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 a operelor autorului acesteia pe perioada existenţei drepturilor sale de autor, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză până în anul 2047, anul în care expiră termenul de 70 ani prevăzut de art. 25 din Legea nr. 8/1996; 5. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 842 din data de 01 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins acţiunea, iar reclamanta A. a fost obligată la plata către pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 197/A din 15 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de către reclamanta A. împotriva sentinţei, care a fost schimbată după cum urmează: A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; Au fost recunoscute dreptul de autor al defunctului B. în ceea ce priveşte un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa şi în favoarea reclamantei, în calitate de moştenitoare a acestuia, drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 8/1996; A fost obligată pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânţa - Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului la plata către reclamantă a sumei de 223.749 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor recunoscute; Au fost respinse celelalte pretenţii formulate prin cererea de chemare în judecată şi pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, parţiale, şi la plata sumei de 19,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de revizuire Parohia Ortodoxă Română Săpânţa, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., arătând în susţinere următoarele:

Declaraţia autentică dată de intimata A., prin care, în calitate de moştenitoare a defunctului său tată B., a cedat toate drepturile conferite de lege cu privire la confecţionarea crucilor şi toate celelalte drepturi indiferent de natura lor către C., denotă că aceasta nu mai era îndreptăţită a promova acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011.

Declaraţia nu le-a fost cunoscută, fiind reţinută de partea potrivnică şi neputând fi înfăţişată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, iar aceasta are caracter determinant, întrucât intimata nu se mai putea prevala în dosarul respectiv de drepturile succesorale privind dreptul de autor, reglementate de Legea nr. 8/1996.

În analiza cererii de revizuire, Curtea a reţinut că înscrisul invocat nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Din înscrisul invocat drept nou, declaraţia autentificată la BNP D. sub nr. x din 20 decembrie 2006, rezultă că intimata A., una dintre moştenitoarele meşterului popular B., este de acord ca C. să continue confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânţa şi să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor.

1. În primul rând, condiţia ca înscrisul să fie determinant în soluţionarea dosarului nr. x/2011, adică să fi putut duce la altă soluţie, nu este îndeplinită, cât timp acesta priveşte alte drepturi. Soluţia ar fi fost aceeaşi chiar şi în ipoteza invocării exprese a acestuia.

Obiectul dosarului nr. x/2011 l-a constituit dreptul de autor al defunctului B. în ceea ce priveşte un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa, recunoscut în favoarea reclamantei, în calitate de moştenitoare a acestuia, iar obiect al declaraţiei din cauză nu îl constituie drepturile de autor mai sus arătate, ale lui B., în ceea ce priveşte un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa, ci acordul intimatei A. ca C. să continue confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânţa şi să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor. Intimata A., una dintre moştenitoarele meşterului popular B., a fost de acord prin acest înscris ca C. să continue meşteşugul iniţiat de meşterul popular B.

Cele două drepturi sunt diferite, primele sunt ale lui B., iar cele din urmă ale lui C.

2. O altă condiţie care nu este îndeplinită este aceea ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau ca partea să nu îl fi putut înfăţişa dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În dosarul nr. x/2011, în etapa fondului, s-a depus un extras al Sentinţei civile nr. 140 din 01 februarie 2011 de către revizuentă, în cuprinsul căreia, în varianta extinsă, se face vorbire de declaraţia invocată.

În aceste condiţii, cu minime diligenţe, aceasta putea să ia la cunoştinţă de înscris, care, astfel, nu a fost ascuns de partea potrivnică, fiind deja folosit într-un dosar despre a cărei soluţie revizuenta a luat la cunoştinţă; nici nu este cazul ca partea să nu îl poată înfăţişa dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, în condiţiile în care luase la cunoştinţă de o hotărâre în care înscrisul respectiv fusese deja folosit.

3. Nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisul să fi fost descoperit după darea hotărârii, în condiţiile de mai sus, în care revizuenta, cu minime diligenţe, putea să ia la cunoştinţă de acesta, menţionat în Sentinţa civilă nr. 140 din 01 februarie 2011, sentinţă depusă la dosar anterior pronunţării hotărârii.

Această sentinţă a fost depusă şi în dosarul nr. x/2011, în etapa recursului, în formă sintetică, fiind depusă şi Decizia civilă nr. 15 A din 27 ianuarie 2012, pronunţată în apel împotriva acestei sentinţe, unde se face vorbire expresă de această declaraţie .

Dacă acest înscris ar fi fost relevant i s-ar fi dat eficienţa cuvenită în calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, atacată cu prezenta cerere de revizuire.

În condiţiile în care nu a fost depus chiar acest înscris, nu se poate constata tardivitatea cererii de revizuire, pentru că art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată revizuenta, aflată în culpă procesuală faţă de respingerea cererii, să plătească intimatei suma de 1.808 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs Parohia Ortodoxă Săpânţa, criticând-o pentru următoarele motive, în susţinerea cărora a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.:

1. Magistraţii care au pronunţat decizia au formulat o cerere de abţinere în care au arătat că şi-au spus părerea cu privire la titularii drepturilor de autor, drepturi invocate şi în cauză, ce pot fi analizate în cazul admiterii cererii de revizuire, prin Decizia civilă nr. 76/A/2018, dosar nr. x/2013, unde au analizat şi scriptul invocat în prezenta cerere de revizuire.

La termenul din 14 februarie 2019 a formulat o cerere de probe, iar, în subsidiar, a solicitat amânarea pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului avocat, solicitând totodată şi comunicarea unui exemplar al hotărârii la care s-a făcut trimitere în cererea de abţinere, pentru a putea cunoaşte motivele invocate în cererea de abţinere.

Instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra acestei cereri, reţinând numai aspectul subsidiar, privind lipsa doamnei avocat, condiţii în care a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea de a cunoaşte motivele ce vizau antepronunţarea completului cu privire la prezentul litigiu şi principiul egalităţii armelor consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană, prin faptul că nu au putut analiza raţionamentul instanţei cu privire la înscrisul în temeiul căruia a formulat cererea de revizuire, elemente necesare pentru a aprecia respectarea principiului imparţialităţii instanţei.

2. Hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în analiza condiţiilor înscrisului nou.

Instanţa a reţinut în mod greşit că înscrisul nu are caracter determinant, respectiv că declaraţia autentică dată de A. în favoarea lui C. nu ar avea influenţă asupra cererii cu care intimata a investit instanţa cu privire la recunoaşterea dreptului de autor, dacă se au în vedere efectele actului unilateral, aşa cum acesta era reglementat de art. 944 vechiul C. civ., normă aplicabilă actului respectiv.

Intimata s-a obligat prin acesta declaraţie să-i cedeze lui C. nu numai dreptul de a confecţiona cruci în Cimitirul Săpânţa, dar şi toate drepturile ce derivă din confecţionarea crucilor, indiferent de natura lor, astfel că A. nu mai putea promova o acţiune întemeiată pe prevederile art. 7, art. 13 lit. f) coroborat cu art. 15 şi art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Nu se poate susţine că drepturile solicitate sunt diferite, că ar viza persoane diferite, în condiţiile în care efectele acordului dat de intimată lui C. implică inclusiv cedarea dreptului de autor, atâta timp cât C. este împuternicit prin mandatul dat să beneficieze de orice alte drepturi " indiferent de natura lor", noţiune în care este inclus, desigur, şi dreptul de autor, de care C. a beneficiat şi a uzat în acţiunile sale, acesta fiind înregistrarea la ORDA, intrând în conflict şi generând nenumărate litigii cu ceilalţi cruceri din Săpânţa.

Contrar deciziei recurate, este îndeplinită şi condiţia ca înscrisul să fie reţinut de partea potrivnică şi să nu poată fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

S-a reţinut că la dosarul de fond a fost depus un extras din Sentinţa civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 şi că în Decizia civilă nr. 15A s-a făcut trimitere la această declaraţie.

Faptul că s-au făcut menţiuni cu privire la această declaraţie nu echivalează cu faptul că a fost cunoscut conţinutul acesteia, care fusese depus ca probă la dosarul respectiv, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa, ceea ce înseamnă că, indiferent de diligentele făcute, nu avea cum să obţină actul în materialitatea sa.

Mai mult, hotărârea a fost depusă în formă sintetică, în forma integrală fiind depusă cu cererea de intervenţie formulată în favoarea sa de E. în dosarul nr. x/2018 .

La solicitarea societăţii anagajată în lucrările de la Parohie, mandatara lui C. a comunicat acesteia, la data de 15 noiembrie 2018, lucrările înregistrate de acesta în Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român pentru drepturile de autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 şi x din 29 aprilie 2013, cu menţiunea că acest lucru a fost posibil pentru că A. şi-a cedat drepturile privind dreptul de autor către C., documentul anexat fiind identic cu cel folosit şi de intervenientul E., declaraţia autentică dată de intimată la 20 decembrie 2006.

Urmare comunicării declaraţiei de către societate s-a creat posibilitatea promovării prezentei cereri de revizuire, întrucât aceasta exista anterior finalizării litigiului, certifică existenţa unor circumstanţe necunoscute de recurentă la soluţionarea litigiului (actul fiind cunoscut sub aspectul conţinutului şi întinderii mandatului acordat de intimată după finalizarea litigiului), are forţă probantă prin faptul că stabileşte o nouă situaţie decât cea iniţială ce a fost dezbătută în dosarul nr. x/2011 şi poate conduce la o cu totul altă soluţie decât cea adoptată.

Acesta situaţie este certificată şi de doctrina şi jurisprudenţa care au statuat că irevocabilitatea actului juridic unilateral se impune cu atât mai mult cu cât terţii nu sunt protejaţi de principiul relativităţii efectelor contractului, astfel că declaraţia autentică dată de intimată constituie un act determinant ce a produs şi produce efecte juridice cu impact direct asupra obiectul dosarului x/2011, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 197/A/2017.

În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenta a arătat că îşi menţine cererea formulată, invocând şi motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 7 C. proc. civ., după cum urmează.

1. Decizia este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin nepronunţarea pe cererea referitoare la hotărârea indicată în cererea de abţinere a judecătorilor, cu încălcarea art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale omului, art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 12 şi 124 din Constituţie, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2. Au fost interpretate şi aplicate greşit mai multe dispoziţii legale (analizate prin cererea de recurs formulată), cât şi art. 39 şi urm. din Legea nr. 8/1996, care reglementează cesiunea de drepturi de autor, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referirea din declaraţie la dovada calităţii de moştenitor al lui B. nu ar avea relevanţă dacă intenţia intimatei nu era aceea de a ceda drepturile patrimoniale de autor cu privire inclusiv la crucile confecţionate de către autorul acesteia.

De asemenea, prin declaraţie se recunoaşte calitatea lui C. în faţa autorităţilor, deci şi în faţa instanţei de judecată, dacă s-ar fi urmărit valorificarea drepturilor patrimoniale de autor cu privire la crucile din Cimitirul Săpânţa, ulterior datei de 20 decembrie 2006.

Simpla utilizare a Sentinţei nr. 140 din 01 februarie 2011 nu este de natură a proba cunoaşterea existenţei Declaraţiei autentice nr. 4821 din 20 decembrie 2006.

Astfel cum rezultă din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2532/2014 a secţiei I civile), noţiunea "descoperire" vizează momentul cunoaşterii existenţei înscrisului, a conţinutului acestuia.

Momentul cunoaşterii despre existenţa înscrisului este suficient pentru deschiderea căii formulării cererii de revizuire numai dacă, la acest moment, are loc şi cunoaşterea conţinutului acestuia, însă, dacă cele două împrejurări se produc în momente distincte, situaţia în cauză, relevant din punct de vedere juridic este momentul cunoaşterii conţinutului acestuia.

Referinţele la declaraţie din Sentinţa nr. 140 din 01 februarie 2011 sunt cuprinse în considerentele sentinţei, în care instanţa arată susţinerile pârâtului prin întâmpinare. Depunerea, ca mijloc de probă într-un anumit litigiu, a unei hotărâri pronunţate în alt dosar, are ca scop arătarea fie a unui raţionament juridic aplicat de o instanţă, fie soluţia acestei instanţe, susţinerile părţilor dintr-un anumit litigiu neavând nicio relevanţă probatorie.

Mai mult decât atât, instanţa reţine în mod greşit considerentul privind relevanţa în celălalt dosar, întrucât aceasta nu şi-ar fi putut fundamenta hotărârea pe presupuse înscrisuri, care nu au fost depuse la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, reclamanta a depus Sentinţa civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 doar în extras, ceea ce denotă intenţia sa de a ascunde existenţa înscrisului faţă de recurentă.

3. În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. arată că prin considerentul în sensul că putea descoperi cu minime diligente înscrisul nou, anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, se adaugă la condiţia descoperirii efective, impusă de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

4. Decizia cuprinde considerente contradictorii, în sensul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât s-a reţinut că recurenta nu ar fi depus diligentele necesare, în consecinţă că nu a cunoscut înscrisul, dar şi că înscrisul a fost descoperit înainte de pronunţarea hotărârii şi că, drept urmare, înscrisul nu este nici nou şi nici nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi fost descoperit după darea hotărârii.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed, cu înlăturarea motivului reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit celor anterior reţinute.

1. Pentru a opera motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca, potrivit art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, decizia recurată să fi pricinuit părţii o vătămare (reclamată prin cererea de recurs) ce nu se poate înlătura decât prin anularea acesteia, cerinţe ce nu se regăsesc în cauză.

Pe de o parte, cererea de abţinere a vizat ipoteza în care cauza ar fi fost rejudecată pe fond, urmare admiterii cererii de revizuire, or această cerere a fost respinsă prin decizia atacată cu prezentul recurs.

Instanţa anterioară s-a pronunţat exclusiv pe condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în concret a motivului invocat, şi pe faptele pe care acestea se întemeiază, astfel cum impune art. 326 alin. (3) C. proc. civ., ce nu s-au indicat în cauză a fi făcut obiectul judecăţii în celălalt dosar.

Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care a fost respinsă cererea de abţinere.

Pe de altă parte, hotărârea pronunţată de magistraţii care au formulat cererea de abţinere este supusă cenzurii prezentei instanţe de recurs, în analiza criticilor formulate împotriva raţionamentului adoptat de aceştia în soluţionarea cauzei - neimpunându-se, oricum, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Convenţie, dublul grad de jurisdicţie în materie civilă.

2. Condiţiile de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că lipsa uneia dintre acestea era suficientă în soluţionarea cauzei, nefiind necesară analizarea tuturor.

În acest context şi cum condiţia de admisibilitate analizată cu prioritate şi a cărei lipsă constatată a fost contestată prin cererea de recurs, de asemenea cu prioritate, a fost cea privind caracterul determinant al înscrisului invocat în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte a verificat criticile aferente, pe care le apreciază ca fiind nefondate - nefiind necesară astfel analiza celorlalte.

Condiţia caracterului determinant al înscrisului presupune ca hotărârea pronunţată să fi fost diferită în ipoteza în care acesta ar fi fost cunoscut de instanţa care a soluţionat fondul cauzei.

Cum în mod corect s-a reţinut, declaraţia valorificată în susţinerea cererii de revizuire nu are acest caracter, ţinând cont de obiectul său şi cel al dosarului în care s-a pronunţat decizia atacată, respectiv drepturile aferente, diferite ale acestora.

Astfel, obiectul dosarului în care s-a formulat cererea de revizuire este reprezentat de drepturile de autor aparţinând autorului defunct B. în ceea ce priveşte un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa, a căror protecţie este reclamată de A., în calitate de moştenitoare a acestuia.

Declaraţia reclamantei A., care putea fi făcută numai în calitate de moştenitor însoţită de dovadă - sens în care s-au şi făcut menţiunile aferente, cuprinde acordul "ca domnul C. (...) să continue confecţionarea crucilor tradiţionale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânţa, judeţul Maramureş şi să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", iar aceasta se referă la dreptul de confecţionare a crucilor tradiţionale de referinţă de către C. şi drepturile conferite de acestea, ulterior declaraţiei, nu la crucile confecţionate de defunctul autor al declarantei şi drepturile conferite de acestea.

Fără a intra în analiza de detaliu a contractului de cesiune a dreptului de autor, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 8/996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, valorificate în cauză, Înalta Curte observă că sunt contradictorii apărările formulate în cauză, atât timp cât stabilirea unei remuneraţii pentru titularul dreptului de autor cedent este esenţială în materia cesiunii, iar art. 944 vechiul C. civ., de asemenea invocat, prevede că este unilateral contractul când una dintre părţi se obligă către cealaltă, fără ca aceasta din urmă să se oblige.

Oricum, inclusiv din perspectiva normelor de drept material invocate, elementele mai sus detaliate ale declaraţiei sunt clare sub aspectul întinderii dreptului recunoscut pentru C. şi, astfel, al stabilirii reperului temporal de producere a efectelor pe care le generează, neputându-se astfel discuta, ca făcând obiectul acesteia, de operele realizate de defunctul B. sau drepturile de autor conferite de acestea, ce au fost soluţionate în dosarul în care a fost formulată cererea de revizuire.

3. Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat în cererea ulterioară, are caracter de ordine publică, însă acesta vizează o altă cerinţă de admisibilitate decât cea anterior analizată şi nu se impune a mai fi analizat faţă de caracterul cumulativ al acestora.

Constatând, prin urmare, că recursul este nefondat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă Parohia Ortodoxă Săpânţa împotriva Deciziei civile nr. 32/A din data de 21 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe recurenta-revizuentă Parohia Ortodoxă Săpânţa la plata sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP