Partition action assigned to Baia Mare Court as succession claim anchored in deceased's last domicile; ancillary sale-contract request follows main claim jurisdiction.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 18 decembrie 2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii (1) B. şi soţia, C., (2) D., căsătorit cu E., (3) F., prin moştenitori a) G., b) H. şi c) I., ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună dezlipirea nr. cad x din CF nr. x Medieşu Aurit în suprafaţă de 2 ha şi 5896 mp în: nr. cad x (lot nr. I) în suprafaţă de 8632 mp, nr. cad x (lot nr. 2) în suprafaţă de 8632 mp şi nr. cad x (lot nr. 3) în suprafaţă de 8632 mp, să dispună ieşirea din indiviziune cu pârâţii de ord. 1 - 2 prin atribuirea lotului nr. x nr. cad x în suprafaţă de 8632 mp reclamantului şi lui F. prin moştenitori, să constate că reclamantul şi succesorul lui F., pârâta G., au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare asupra cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de sub 25896 mp, să oblige pârâţii moştenitori ai defunctului F. să încheie un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi să se dispună întabularea dreptului de proprietate dobândit cu titlu juridic de cumpărare în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că terenul este situat în Comuna Medieşu Aurit, Judeţul Satu Mare, categorie de folosinţă arabil, curţi-construcţii şi livada.

F. şi J. (fraţi) au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/3 din acest teren, în suprafaţă de 25895 mp, în anul 1972, prin certificatul de moştenitor nr. x/1971, astfel încât, cota de 1/3 corespunde pentru suprafaţa de 8632 mp. Atât F., cât şi J. au decedat.

Cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 25896 mp a fost dobândit cu titlu de moştenire, prin certificat de moştenitor nr. x din 25 septembrie 2015 emis de SPN "K.", de pe urma defunctului J.

Cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 25896 mp a fost cumpărată de reclamant printr-o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta G., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului F., fratele tatălui său J., achitând preţul în integralitate, la 20 ianuarie 2013.

Terenul în suprafaţă de 25896 mp este deţinut în coproprietate cu pârâţii, însă, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Din extrasul de carte funciară nr. x Medieşu-Aurit rezultă că B., împreună cu soţia, C., sunt proprietari tabulari pe o cotă de 1/3, nr. cad x, în suprafaţă totală de 25896 mp. De asemenea, aceeaşi cotă de 1/3 din dreptul de proprietate o deţin pârâţii D. şi E. Cota de 1/6 a deţinut-o fratele tatălui său, defunctul F., pe care a cumpărat-o, achitând preţul în integralitate, la 20 ianuarie 2013, faptic deţinând cota de 1/3 din dreptul de proprietate.

Terenul este comod partajabil, astfel cum rezultă din documentaţia cadastrală întocmită de L., astfel că, cota sa, împreună cu a pârâţilor de ord. 3 este de 1/3, iar cota de 2/3 poate fi atribuită pârâţilor de ord. 1 - 2, fiecare cu cota de 1/3.

Reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii privind partajul, precum şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Prin Sentinţa civilă nr. 3742 din 25 octombrie 2018 Judecătoria Satu Mare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Regula generală privitoare la competenţa teritorială este reglementată de C. proc. civ. în art. 107.

De la regula reglementată în cuprinsul acestui articol din C. proc. civ. există excepţii care imprimă caracter imperativ determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul acţiunii.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) din C. proc. civ., în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

Or, în cauză, obiectul acţiunii îl constituie constatarea calităţii de moştenitor a pârâţilor G., H. şi I. după defunctul F., respectiv constatarea că din masa succesorală lăsată de acesta face parte şi cota de proprietate din imobilul obiect al litigiului.

Potrivit menţiunilor existente în baza de date DEPAB, ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la data de 30 august 2010, a fost în mun. Baia Mare, judeţul Maramureş.

În raport de acest obiect, competenţa exclusivă de soluţionare a cererii de chemare în judecată acelei instanţe aflată în circumscripţia ultimului domiciliu al defunctului F., respectiv Judecătoria Baia Mare.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului de la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2018 în sensul că imobilul în litigiu este situat în localitatea Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, ceea ce ar atrage competenţa Judecătoriei Satu Mare, instanţa a reţinut că, împrejurarea că, în masa succesorală se află acest imobil, nu este de natură să contracareze, prin aplicarea art. 117 din C. proc. civ., dispoziţiile imperative ale art. 118 din C. proc. civ., articol care are prioritate faţă de art. 117, în raport de împrejurarea că în cauză nu s-a probat că, până la momentul sesizării instanţei, ar fi intervenit ieşirea din indiviziune în ceea ce priveşte masa succesorală rămasă după defunctul F.

De asemenea, instanţa a reţinut că, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.

Ca atare, petitului vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 117 din C. proc. civ. care vizează exclusiv cererile privitoare la drepturi reale imobiliare, astfel încât să se aprecieze că, în ceea ce priveşte acest petit, Judecătoriei Satu Mare i-ar reveni competenţa de soluţionare exclusivă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Baia Mare a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4566 din 19 aprilie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei sale, Judecătoria Baia Mare a reţinut următoarele considerente:

Reclamantul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, arătând că imobilul cu privire la care s-a solicitat validarea contractului de vânzare-cumpărare este situat în localitatea Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Satu Mare.

Instanţa a constatat că obiectul principal al acţiunii deduse judecăţii este ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul teren situat în localitatea Medieşu-Aurit, jud. Satu Mare şi ulterior, validarea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafaţă de 25896 mp şi nu dezbaterea succesiunii defunctului F., pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., cum s-a reţinut prin Sentinţa civilă nr. 3742 din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Satu Mare.

Moştenitorii acestui defunct, cu ultimul domiciliu în jud. Maramureş au fost chemaţi în judecată pentru a fi obligaţi la încheierea unui contract de vânzare în formă autentică, referitor la imobilul menţionat.

Chiar dacă, potrivit Deciziei în interesul legii nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, în speţă se solicită în principal constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil, ieşirea din indiviziune şi ulterior validarea unui antecontract, astfel că acţiunea formulată este în principal o acţiune reală imobiliară.

Prin urmare, incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., în acţiune solicitându-se în principal ieşirea din indiviziune şi ulterior validarea contractului, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., potrivit căruia cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.

Dispoziţiile art. 118 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, cererea privind dezbaterea succesiunii după defunctul F., nu este nicidecum un petit principal, prin această operaţiune, tinzându-se doar la scopul final al acţiunii care este acela de validare a antecontractului.

De asemenea, dacă s-ar aprecia că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile de drept comun, conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Având în vedere că pârâţii B., D., C., E. au ultimul domiciliu cunoscut în Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, competenţa ar reveni şi Judecătoriei Satu Mare, alegerea competenţei aparţinând reclamantului, care a sesizat Judecătoria Satu Mare şi a invocat în faţa Judecătoriei Baia Mare, excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe.

Pentru considerentele expuse, apreciind că, în contextul prev. art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., competenţa instanţei de la locul situării imobilului este o competenţă teritorială exclusivă, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Problema care a generat desesizarea celor două instanţe aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a obiectului acţiunii deduse judecăţii, prima instanţă, Judecătoria Satu Mare, reţinând, în motivarea soluţiei de declinare a competenţei, împrejurarea că acţiunea are ca obiect partajarea bunurilor succesorale şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare, supusă regulilor în materie de competenţă teritorială prevăzute de art. 118 şi art. 107 C. proc. civ., în timp ce a doua instanţă - Judecătoria Baia Mare a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie o acţiune reală în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, supusă dispoziţiilor art. 117 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acţiunea dedusă judecăţii are două capete fundamentale de cerere, primul dintre acestea constând în dezlipirea şi ieşirea din indiviziune cu privire la un imobil ce face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor F. şi J., iar cel de-al doilea capăt de cerere vizează obligarea pârâţilor moştenitori ai defunctului F., la încheierea un contract de vânzare în formă autentică, iar, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de contract.

În speţă, chiar dacă scopul final al acţiunii reclamantului este obţinerea unui titlu de proprietate asupra cotei de 1/6 din imobilul în litigiu, prin intermediul obligării părţilor la încheierea unui contract de vânzare sau prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de astfel de contract, acesta nu se poate realiza în absenţa partajării imobilului între părţi, pentru a se obţine în patrimoniul pârâţilor terenul în suprafaţă de 8632 mp, corespunzător cotei de 1/6, pentru care reclamantul a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare.

Ca atare, capătul principal al acţiunii este partajul, fără de care reclamantul nu poate atinge scopul final al demersului său judiciar, respectiv obţinerea unui titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu.

Art. 118 C. proc. civ. prevede:

"(1) în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi."

Prin urmare, în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, competenţa aparţine în mod exclusiv instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, iar cererile care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

Cum, bunul se află în indiviziune, fiind dobândit iniţial, pentru cota de 1/3, de autorii părţilor, F. şi J., ieşirea din această stare juridică se poate realiza pe calea partajului, pentru bunul respectiv, la domiciliul oricăruia dintre defuncţi.

Conform informaţiilor obţinute din baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la 30 august 2010, a fost în Baia Mare, Bd. x, deci, pe raza Judecătoriei Baia Mare.

Toate celelalte capete de cerere urmează dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti", coroborate cu cele ale art. 30 alin. (4) C. proc. civ., care definesc cererile accesorii ca fiind "acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal".

Art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, au caracter imperativ şi se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile legale menţionate, având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect principal partajarea masei succesorale, în raport de dispoziţiile art. 118 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 123 alin. (1) şi art. 30 alin. (4) din acelaşi cod, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctului F. a fost situat în Baia Mare, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL