Res judicata bar to re-litigating property revindication where identity of cause persists despite differing evidentiary strategies for title comparison

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată aceasta din urmă, la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie, a imobilului-centru de pâine situat în Bucureşti.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu poate fi opusă autoritatea lucrului judecat în considerarea Sentinţei civile nr. 15325 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, întrucât nu este întrunită tripla identitate, cauza fiind diferită, în litigiul anterior instanţa neprocedând la o analiză comparativă a titlurilor celor două părţi.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 563 C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin Sentinţa civilă nr. 1181 din 15 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA, reţinând în motivarea acestei hotărâri că, între litigiul pendinte şi cel finalizat cu Sentinţa comercială nr. 15325 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care SC A. SA a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-spaţiu comercial situat în Bucureşti, există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC A. SA.

Prin Decizia civilă nr. 673A din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA, reţinând în motivarea acestei decizii că obiectul litigiului anterior este reprezentat de revendicarea aceluiaşi imobil din prezentul litigiu respectiv, spaţiul din Bucureşti, iar obligaţia de a face, a reprezentat obiectul unui capăt de cerere formulat şi soluţionat distinct de revendicare respectiv, evacuarea din imobil.

Capătul de cerere vizând revendicarea (cel ce în mod cumulativ cu celelalte elemente ale identităţii analizate în prezent, atrage incidenţa în litigiul pendinte, a excepţiei autorităţii de lucru judecat) a fost separat şi a vizat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie spaţiul, în temeiul art. 480 - art. 481 C. proc. civ. vechi.

În privinţa motivului de apel relativ la omisiunea de analiză a apărărilor reclamantei în sensul respingerii acestei excepţii de către prima instanţă, Curtea a constatat ca fiind nefondat, atât timp cât tribunalul şi-a expus algoritmul juridic pe care şi-a fundamentat soluţia de admitere a excepţiei, considerentele sale reprezentând în mod cert, contraargumente faţă de apărările reclamantei (apărări circumscrise aceloraşi trei elemente analizate de tribunal, ale identităţii necesare pentru admiterea excepţiei), fără a fi necesară - potrivit dispoziţiilor juridice interne sau internaţionale incidente - şi menţionarea concretă a faptului că ele reprezintă contraargumente ale apărărilor reclamantei.

În privinţa motivului de apel relativ faptului că instanţa s-ar fi pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat care nu ar fi fost invocată de nici o parte procesuală şi nici de către instanţă din oficiu, Curtea a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondat, în condiţiile în care, contrar aserţiunilor apelantei reclamante, prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, intimata pârâtă a invocat în mod expres şi motivat, excepţia autorităţii de lucru judecat, această excepţie fiind cea pusă în discuţie la termenul de dezbateri al tribunalului, din data de 15 septembrie 2017.

În fine, împrejurarea că în cuprinsul considerentelor sentinţei civile apelate, excepţia autorităţii de lucru judecat se dezbate inclusiv prin prisma puterii de lucru judecat, nu denotă nici o nelegalitate, nici pronunţarea asupra a altceva decât s-a discutat, întrucât autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat, efect al atributului de exclusivitate al acestei puteri, astfel încât trimiterile şi la gen, sunt inerente.

Tribunalul nu a admis excepţia puterii de lucru judecat, ci în mod neîndoielnic, pe cea a autorităţii de lucru judecat, cu argumente pertinente şi corecte, astfel cum s-a enunţat.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, hotărârea primei instanţe de judecată apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică.

Decizia din apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanta SC. A. SA.

În susţinerea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează autoritatea de lucru judecat, întrucât nu există identitate de cauză între prezentul litigiu şi cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, astfel cum a reţinut instanţa de apel, cererea iniţială fiind o acţiune având ca obiect "obligaţia de a face", iar prezenta este o acţiune în revendicare, formulată de o altă parte decât cea care a formulat acţiunea iniţială şi pentru alte motive, care nu sunt sub nici un aspect identice.

Instanţa a fost chemată să analizeze titlurile de proprietate invocate de fiecare dintre părţi, prin urmare, acţiunea în revendicare actuală are o cauză diferită de cea anterioară, fiind vorba de revendicarea prin compararea titlurilor, acţiune diferită de acţiunea în revendicare fondată pe lipsa titlului unei părţi, precum cea anterioară.

Susţine recurenta că, în litigiul anterior, instanţa a avut în vedere faptul că SC B. SA avea titlu de proprietate asupra terenului, în timp ce despre SC A. SA s-a considerat în mod eronat că deţine imobilul fără titlu.

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Existenţa motivelor de a acţiona sau apăra în faţa instanţei un anumit drept, fără prefigurarea mentală a obţinerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere în justiţie.

Sub acest aspect, trebuie reţinut faptul ca in dosarul nr. x/2007 nu s-au comparat titlurile de proprietate ale părţilor, ci s-a reţinut doar lipsa titlului SC A. SA.

Prin "titlu" în această materie se înţelege actul juridic sau actul jurisdicţional translativ de proprietate sau înscrisul doveditor al temeiului juridic al dobândirii dreptului de proprietate.

În ce priveşte situaţia în care atât reclamantul, cât şi pârâtul se consideră că au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, în cadrul acesteia, trebuie făcută distincţia între situaţia când ambele părţi prezintă titluri care provin de la acelaşi autor sau când ambele părţi prezintă titluri care provin de la autori diferiţi, sau când numai una dintre părţi deţine titlu.

În acţiunea ce a făcut obiectul dosarului finalizat cu pronunţarea Sentinţei civile nr. 15325/2007 s-a soluţionat o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, iar nu o acţiune în revendicare, nefiind timbrată ca atare, în care s-a avut în vedere ipoteza că numai una dintre părţi deţine titlu asupra proprietăţii ce face obiectul cauzei.

Chiar dacă, în mod ipotetic s-ar putea considera că acţiunea iniţială a avut ca obiect revendicare întemeiată pe existenţa unui singur titlu deţinut de pârâtă şi lipsa titlului reclamantei, în prezenta acţiune este vorba de soluţionarea unui alt tip de acţiune în revendicare şi anume, aceea în care ambele părţi deţin un titlu de proprietate asupra imobilului ce face obiectul revendicării, fiind o acţiune distinctă de cea soluţionată anterior.

Susţine recurenta că, în acţiunea de faţă, instanţa este chemată să analizeze titlurile de proprietate invocate de fiecare dintre părţi, prin urmare acţiunea in revendicare de faţă are o cauză diferită de cea anterioară, fiind vorba de revendicarea prin compararea titlurilor, acţiune diferită de acţiunea in revendicare fondata pe lipsa titlului uneia dintre părţi, astfel cum a fost litigiul purtat anterior între părţi.

În cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, SC B. SA, în calitate de reclamantă, a solicitat, pe calea obligaţiei de a face, ca pârâta să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie spaţiul comercial, obiectul prezentului litigiu fiind acela de revendicare imobiliară, total diferit faţă de cel al litigiului anterior.

În fine, recurenta susţine că pot exista mai multe acţiuni cu acelaşi obiect, întemeiate pe cauze diferite. Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, după pronunţarea de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al acestei instanţe a Deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, în dosar nr. x/2018, constatând că hotărârea atacată are deschisă calea de atac a recursului, la data de 22 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 18 mai 2019, comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere cu privire la acesta.

La termenul din 13 iunie 2019, instanţa a reţinut cauza în pronunţare.

Examinând criticile cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Conform art. 431 din noul C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Rezultă că, autoritatea de lucru judecat este condiţionată de existenţa unei triple identităţi - de obiect, cauză şi părţi - între prima cerere în judecată, rezolvată în mod definitiv, şi cea de-a doua, pendinte pe rolul instanţei.

Principiul lucrului judecat împiedică deci nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească dată într-un alt proces.

Există putere de lucru judecat şi atunci când din cuprinsul acţiunilor rezultă că scopul final urmărit este acelaşi, chiar dacă dreptul pretins de una sau de cealaltă parte se discută numai pe cale incidentală, astfel că soluţia dată într-un prim proces are autoritate de lucru judecată în noua acţiune prin care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept.

În cauza dedusă judecăţii, contrar susţinerilor recurentei, se regăseşte tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză, între prima acţiune promovată de recurenta reclamantă, soluţionată în mod irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 15325 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, şi cererea ce formează obiectul prezentului litigiu.

Nu poate fi primită critica recurentei, în sensul că prezentul litigiu are o cauză diferită de cea a litigiului finalizat cu pronunţarea Sentinţei civile nr. 15325 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti. Argumentul în susţinerea acestei critici este acela că, chiar dacă s-ar considera că şi prima acţiune a întrunit cerinţele unei acţiuni în revendicare, faptul că în primul litigiu s-a constatat că una dintre părţi nu a prezentat un titlu de proprietate, iar în prezenta cauză s-a solicitat compararea titlurilor, presupune o cauză juridică diferită, care nu poate atrage autoritatea de lucru judecat.

Acest argument nu poate fi primit, deoarece, prin cauză juridică se înţelege fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, temeiul juridic al cererii, iar în speţă se constată că temeiul juridic indicat de reclamantă în cele două acţiuni este identic.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta recurentă a indicat ca temei al acţiunii sale dispoziţiile care reglementează acţiunea în revendicare, respectiv art. 563 alin. (1) şi urm. C. proc. civ., prevederi identice cu cele din art. 480 şi urm. din vechiul C. proc. civ., invocate în acţiunea iniţială, în raport de care s-a constatat autoritatea de lucru judecat.

Acţiunea în revendicare este definită ca fiind acţiunea prin care proprietarul neposesor al unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui, de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar.

Ca atare, în cazul acţiunilor în revendicare, cauza juridică constă în deţinerea fără drept a bunului revendicat, cauză care implică în mod necesar operaţiunea juridică de comparare a titlurilor exhibate de părţi, pentru a se determina care dintre aceste titluri este preferabil.

Împrejurarea că una dintre părţi - în speţă, reclamanta - nu a prezentat un titlu spre comparare, nu conduce la modificarea cauzei juridice a acţiunii în revendicare, astfel cum în mod eronat se susţine în motivarea recursului.

Aşa fiind, constatând că există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a soluţionat acţiunea în revendicare cu privire la imobilul ce formează obiectul prezentului dosar, în mod corect instanţele fondului au reţinut autoritatea de lucru judecat.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză este nefondat şi îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 673 A din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP